Decizia civilă nr. 2269/2011, Curtea de Apel Cluj

R.IA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2269 /R/2011

Ședința publică din data de 23 iunie 2011

Instanța constituită din: Președinte : ANA I.

Judecători : A. C.

A. A. C.

Grefier : S. - D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-D. C. împotriva sentinței civile nr.

334 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții P. M., C. ANA, N. L. și P. F., având ca obiect D. L. nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanții intimați.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs, pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 17 iunie 2011, reclamanții intimați au formulat și înregistrat prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate pronunțată de Tribunalul Cluj.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. cu privire la recursul formulat.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită admiterea în parte a recursului declarat de pârât și, în consecință, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în totalitate, având în vedere că, condamnarea ce a fost aplicată antecesoarei reclamantelor are de drept caracter politic, fiind prevăzută în art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr.

2..

În ce privește motivul de recurs privind obligarea pârâtului S. R. la plata cheltuielilor de judecată, reprezentanta P.ui solicită respingerea acestui motiv, având în vedere faptul că acțiunea a fost promovată la data de 17 iunie 2010, dată la care era în vigoare L. nr. 2., iar faptul că prin decizia nr. 1. Curtea Constituțională a R. a declarat ca neconstituțional textul art. 55 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., este un fapt imputabil S.ui R..

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 334 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Prin aceeași sentință a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamantele P. M., C. ANA, N. L. și P. F. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 450.000 euro, dreptul la acțiune fiind prescris.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele P. M.,

C. ANA, N. L. și P. F., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la sediul D. G. A F. P. C., și, în consecință, s-a constatat caracterul politic al condamnării suferite de antecesoarea reclamantelor N. M., prin sentința nr.5. a T. M. C.

Pârâtul a fost obligat să achite reclamantelor suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin decizia nr.1. a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr.761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.țate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. ache\Legislatie\temp\00068397.htm" |Constituție}, dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Prin precizarea de acțiune, reclamantele au arătat că înțeleg să invoce dispozițiile art.998 și următoarele C.civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, invocată de pârât, instanța a constatat că acestea au solicitat să se constate caracterului politic al condamnării mamei lor și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății.

În speță, instanța a considerat că această identitate este pe deplin dovedită, în condițiile în care cererea reclamantelor se referă la o condamnare suferită de antecesoarea lor, astfel că excepția invocată de pârât este neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția lipsa calității procesuale pasive a S.UI R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, instanța a constatat că reclamantele au solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin condamnarea aplicată de organele statului, ceea ce îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă, fiind reprezentat în acest sens de M. E. și F., în temeiul dispozițiilor art.25 alin.2 din Decretul nr.31/1954.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958 „termenul prescripției este de 3 ani";, iar conform dispozițiilor art.8 alin.1 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea";.

În speță, instanța a considerat că dreptul la acțiune al antecesoarei reclamantelor, N. M. decedată la data de (...) pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării cu caracter politic s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care urmează să fie analizate) la data eliberării acesteia, deoarece în acel moment aceasta cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a antecesoarei reclamantelor ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța consideră că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și

Justiție (de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).

Totodată, instanța a mai reținut că la data de (...) a intrat în vigoare Decretul-Lege nr.118/1990 prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât antecesoarea reclamantelor ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnarea politică suferită, dacă aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit.

Instanța nu poate lua în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr.2., întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.

În consecință, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care a admis excepția și a respins capătul de cerere privind daunele morale, dreptul la acțiune fiind prescris.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării, instanța a reținut că prin sentința nr.5. a T. M. C. defuncta N. M. a fost condamnată la 7 luni de închisoare pentru delictulde favorizare a infractorului prin omisiunea denunțării, prevăzută de art.286 C., reținându-se că nu i-a denunțat pe membrii „. subversive a lui Ș. T..

Raportat la stare de fapt reținută și ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. 3 din L. nr. 2., instanța a considerat întemeiată cererea reclamantelor privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de antecesoarea lor, fiind evident că faptele care a fost condamnată intră în categoria celor prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2., fiind vorba despre sprijinul acordat unor persoane care au făcut parte din mișcarea de rezistență anticomunistă.

În baza dispozițiilor art.274 C.proc.civ. instanța a obligat pârâtul să achite reclamantelor suma de 800 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, deși cererea pentru acordarea daunelor morale a fost respinsă ca prescrisă, la data formulării cererii erau în vigoare dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2., în temeiul cărora reclamantele erau îndreptățită să solicite obligarea statului la plata acestor daune, însă în timpul procesului aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate.

În consecință, instanța a considerat că în cauză culpa procesuală aparține pârâtului S. R., care după ce a acordat dreptul reclamantul de a solicita acordarea daunelor morale, în cursul procesului și ulterior efectuării cheltuielilor privind procesul, a lipsit de efecte juridice dispozițiile legale prin care a instituit acest drept.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantelor și înlăturarea din dispozitivul hotărârii atacate a obligației de plată a cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că pentru a dispune astfel în ce privește cheltuielile de judecată, reținerile instanței de fond sunt eronate, fiind încălcate dispozițiile art. 274 Cod proc.civ., care stabilesc că obligația de plată a cheltuielilor de judecată revine părții care cade în pretenții. În prezenta cauză, deși pretențiile reclamanților privind acordarea despăgubirilor au fost respinse, instanța face trimitere la prev. art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., astfel încât în mod greșit pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Mai mult, prima instanță invocă în motivarea obligației stabilită în sarcina S.ui R. de plată a cheltuielilor de judecată dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., deși reclamanții și-au precizat temeiul de ddrpet în ceea ce privește obligarea pârâtului la plataa despăgubirilor pe prev. art. 998-999 C. civil, temei de drept asupra căruia s-a și pronunțat instanța de fond, astfel încât în mod greșit prima instanță i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În ce privește capătul de acțiune privind constatarea caracterului politic al condamnării defunctei N. M. prin sentința nr. 5. a T. M. C., recurentul a arătat că cererea este lipsită de interes, în condițiile în care acesta este în strânsă legătură cu prev. art. 5 din L. nr. 2., o cerere întemeiată pe prev. art. 5 din acest act normativ nefiind admisibilă fără constatarea caracterului politic al condamnării sau măsurii administrative, ori, în speță, reclamantele nu au formulat nicio solicitare întemeiată pe dispozițiile art. 5 din L. nr. 2..

Hotărârea instanței de fond este criticabilă și sub aspectul obligării pârâtului la plata întregului cuantum al cheltuieli de judecată ocazionate, întrucât majoritatea pretențiilor reclamantelor au fost respinse.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Prin sentința nr. 5. a T. M. C., defuncta N. M., antecesoarea reclamanților a fost condamnată la 7 luni închisoare pentru delictul de favorizare a infractorului prin omisiunea denunțării prev. de art. 286

Cod penal, prin schimbarea calificării din art. 284 pct. 1 și 3 alin. ultim din Codul penal, reținându-se că nu i-a denunțat pe „. organizației subversive a lui Ș. T..

Conform dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr. 2., „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.

Infracțiunea pentru care autoarea reclamanților a fost condamnată are caracter politic în virtutea art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr.

2., infracțiunea regăsindu-se printre cele pentru care condamnarea pronunțată are caracter politic prin voința legiuitorului.

C. constată că motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9

Cod proc.civ., invocat de pârât este nefondat, deoarece chiar dacă caracterul de drept al condamnării politice a lui N. M. pentru infracțiunea prev. de art. 286 Cod penal, prin schimbarea calificării din art. 284 pct. 1 și 3 alin. ultim din Codul penal, reiese din prev. art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., aceasta nu înseamnă că instanța nu poate să constate această situație, deoarece partea din hotărâre care se pune în executare este dispozitivul acesteia, ori constatarea de drept al caracterului politic al condamnării doar prin considerentele unei hotărâri judecătorești ar lipsi de eficiență textele Legii nr. 2., mai ales în condițiile în care acest act a fost lipsit de efecte juridice cu privire la acordarea daunelor morale, singura eficiență juridică ce se poate da în marea majoritate a cauzelor fiind doar această chestiune a constatării caracterului politic al condamnării.

În ce privește motivul de recurs privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților, curtea apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

În urma dispariției temeiului legal al acțiunii prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., S. este în culpă procesuală, dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției Legii nr. 2., iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată.

Având în vedere că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 334 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. S.-D. G.

Red. IA dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: D.I.T.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2269/2011, Curtea de Apel Cluj