Decizia civilă nr. 3679/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 3679/R/2011
Ședința publică din 21 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER: A.- A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. G., împotriva sentinței civile nr. 522 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. a jud. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta D. G., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că prin memoriul de recurs (f. 2 din dosar), reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, C. constată că C.N.S.A.S. a expediat prin poștă o serie de acte, respectiv selecția de documente, în copie xerox, privind pe S. P., născut la data de (...), în localitatea C. I., jud. C., fiul lui Ș. și al B., acte care au fost înregistrate la dosar în data de (...) (f. 9 - 56 din dosar).
C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat de reclamantă și pe cale de consecință menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, iar potrivit prevederilor art. 242 alin. 2
C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă
C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamanta D. G., ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.
În privința daunelor morale solicitate de reclamanta recurentă, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită aplicarea Deciziei C. C. nr.
1., iar în privința daunelor morale, arată că acestea nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 5 lit. b din L. nr. 2..
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 522 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta D. G., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru daune materiale și morale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 981 din 27 decembrie 1950 pronunțată de T. M. C. în dosar
1047/1950 s-a dispus condamnarea numitului P. S. la 4 ani de închisoare corecțională, 2 ani interdicție corecțională și 5000 lei amendă pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale și confiscarea totală a averii personale, faptă prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. IV combinat cu art. 25 pct. 6 Cod penal. Inculpatul a fost obligat și la plata sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
P. S. a decedat la (...), potrivit copiei certificatului de deces nr. 1. eliberat de P. comunei B.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 2. constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 1 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, potrivit textului legal invocat condamnarea tatălui reclamantei în temeiul art. 209 Cod penal a constituit condamnare cu caracter politic. Cu privire la petitul de obligare la despăgubiri, conform art. 5 alin. 1 lit.a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. Prin D. nr. 1. și nr. 1. publicate în MOf al R.iei nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art. I pct.1 și art. II din O. de urgență a G. nr. 6. pentru modificarea și completarea L. nr. 2., precum și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi sunt neconstituționale. Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte Decretul legenr. 118/1990, republicat și O. de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr. 2.. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din L. nr. 24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G. … iar art. 6 alin. 1 - Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă … iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate, în consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată. A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P. legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a C. Europene a Drepturilor Omului. Potrivit dispozițiilor art. 31 din L. nr. 47/1992 decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P. sau G., după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. În aceste condiții, începând cu data de 15 noiembrie 2010, conform art.147 din Constituție, dispozițiile literei a) a alin. (1) al art. 5 în forma modificată de O. de U. nr. 62 din 30 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 446 din 1 iulie 2010, au fost suspendate de drept, și și-au încetat efectele juridice începând cu data de 31 decembrie 2010, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât de la data publicării soluției date excepției de neconstituționalitate P. și G. nu au pus în acord dispozițiile declarate neconstituționale cu Constituția, acestea și-au încetat efectele. În aceste condiții, temeiul juridic invocat de reclamantă pentru acordarea daunelor morale nu mai este în ființă, cererea urmând a fi respinsă. Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la daune materiale reprezentând amenda de 5000 lei și cheltuielile de judecată de 3000 lei reactualizate cu rata inflației, tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art.5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cumodificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; Plecând de la prevederile textului legal invocat, reiese că în baza dispozițiilor L. nr.2. se poate solicita doar restituirea bunurilor confiscate, dacă nu au fost restituite în temeiul L. nr. 10/2001. Amenda aplicată ca și sancțiune penală și cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă nu se încadrează la categoria de despăgubiri materiale. Ca urmare și această cerere a fost respinsă întrucât nu face obiectul de reglementare al L. nr. 2.. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. G. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu admiterea cererii de chemare în judecată. În motivare a arătat că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Cu toate că soluția instanței de fond este întemeiată pe modificările aduse L. nr. 2., respectiv ale OUG nr. 6., cu trimitere la D. nr. 1. și nr. 1. ale C. C. a R.iei prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din OUG nr. 6. apreciază că soluția instanței de fond este nelegală. Instanța de fond în argumentarea soluției adoptate a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri, pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice, în perioada comunistă, au avut la îndemână pentru repararea prejudiciului și alte reglementări legislative, numai că în opinia recurentei instanța de fond a reținut în mod greșit acest argument pentru a pronunța soluția de respingere a cererii. Recurenta nu a beneficiat de astfel de despăgubiri, nici argumentul reținut de instanța de fond în sensul că actul normativ a fost declarat neconstituțional nu este fondat, atâta vreme cât pretențiile recurentei sunt în mod cert justificate prin prisma probelor, înscrisuri, anexate cererii. Consideră că instanța de fond a apreciat în mod greșit că repararea prejudiciilor nepatrimoniale, adică acordarea de daune morale, în situații similare nu se justifică prin acordarea unei sume de bani, atâta vreme cât efectele textului legislativ invocat au fost suspendate, iar aceste daune nici nu sunt menite a produce satisfacția morală a persoanei în cauză. Prejudiciile cauzate unei persoane sunt reparate în principal în natură prin restabilirea situației anterioare, iar atunci când nu este posibil, în subsidiar, prin despăgubiri bănești, iar separat de prejudiciul material, persoana în cauză este îndreptățită și la repararea unui prejudiciu moral pe care persoana l-a suferit ca urmare a evenimentului produs, prin urmare legiuitorul a avut în vedere și acest aspect la elaborarea legii de reparare a prejudiciilor create de S. R. persoanelor persecutate politic în acea perioadă. Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare (f. 57) a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. I pct. 1 din OUG nr. 6. au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. a C. C. dar pe perioada cât a fost în vigoare au produs efecte. Motivele de recurs privitor la despăgubiri nu mai pot fi analizate dat fiind că prin decizia nr. 1. Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale. Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele j uridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P. sau G., după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept." Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există. Urmează a analiza efectele care s-au produs pe perioada în care actul normativ a fost în vigoare, dat fiind că din formularea textului de mai sus, „își încetează efectele juridice", rezultă că până la acea dată au produs efecte juridice, dar trebuie stabilit în concret ce fel de efecte juridice. În ce privește fondul cererii, din deciziile C. Europene a Drepturilor Omului reiese că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta. În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei). Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale. Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și L. nr. 2., având acest scop. Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, constată C. de A., echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal. Din deciziile C. C. reiese printre altele că mai există un act normativ ce reglementează același tip de despăgubiri iar în prezenta cauză nu poate fi admisă acțiunea reclamantei întemeiată pe L. nr. 2. chiar dacă ea nu a solicitat și primit despăgubiri în temeiul Decretului nr. 118/1990, dat fiind că dispozițiile din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale și nu mai produc efecte. În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. G. împotriva sentinței civile nr. 522 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. D. C. A. A. P. C. M. CONȚ Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...) Judecător fond - S. A.S. Tribunalul Cluj A. A. M. GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 1784/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 66/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
