Decizia civilă nr. 1786/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1786/R/2011
Ședința din data de 19 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta R. E., împotriva sentinței civile nr. 201 din 3 martie 2011 a T. C. în dosarul nr.
(...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
La data de 28 aprilie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 2. pronunțată de T. C. ca legală și temeinică.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului și menținerea în tot a hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 201 din 3 martie 2011 a T. C. a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și respins capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamanta R. E., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 300.000 euro, dreptul la acțiune fiind prescris.
Prin aceeași sentință a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere din acțiune având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantei, P. I., prin sentința nr. 1. a T. M. C. și respinsă cererea privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin acțiunea inițială reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de
300.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a antecesorului său P. I. și și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2..
Prin decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale, publicată în
Monitorul Oficial nr.761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.\Legislatie\temp\00122843.htm" |2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. emp\00135843.HTM" l "#" |Potrivit art.147 alin.(1) din , dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În consecință, instanța a constatat că, în condițiile în care de la data publicării deciziei menționate au trecut 45 de zile, fără să intervină nici o modificare a dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din L. nr.2., aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice.
Prin precizarea de acțiune, reclamanta a arătat că înțelege să invoce dispozițiile art.998 C.civ. privind răspunderea civilă delictuală.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958 „termenul prescripției este de 3 ani";, iar conform dispozițiilor art.8 alin.1 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea";.
În speță, instanța a considerat că dreptul la acțiune al antecesorului reclamantei, decedat la data de (...), pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare executării pedepsei închisorii în temeiul unei condamnări cu caracter politic s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care urmează să fie analizate) la data eliberării acestuia, deoarece în acel moment acesta cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a antecesorului reclamantei ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța a considerat că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție ( de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Totodată, instanța a mai reținut că la data de (...) a intrat în vigoare
Decretul-lege nr.118/1990 prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât antecesorul reclamantei ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnareapolitică suferită, dacă aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit de acesta.
Instanța nu a putut lua în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr.2., întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.
În consecință, tribunalul a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins capătul de cerere din acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 300.000 euro, dreptul la acțiune fiind prescris.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării, instanța a reținut că potrivit art.1 alin.2 din L. nr.2. constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.209 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, iar conform art.4 alin.1 din aceeași lege persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin.
(3).
În consecință, în condițiile în care condamnarea suferită de antecesorul reclamantei întră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic, instanța a constatat că nu se impune constatarea acestui caracter, astfel încât a respins și acest capăt de cerere.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a considerat că reclamanta este îndreptățită să le solicite deoarece, deși cererea sa pentru acordarea daunelor morale a fost respinsă ca prescrisă, la data formulării cererii erau în vigoare dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2., în temeiul cărora era îndreptățită să solicite obligarea statului la plata acestor daune, însă în timpul procesului aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate.
Astfel, instanța a considerat că în cauză culpa procesuală aparține pârâtului S. R., care după ce a acordat dreptul reclamantei de a solicita acordarea daunelor morale, în cursul procesului și ulterior efectuării cheltuielilor privind procesul, a lipsit de efecte juridice dispozițiile legale prin care a instituit acest drept.
Cu toate acestea, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, respectiv nu a depus la dosar chitanța privind onorariul avocațial, motiv pentru care a respins cererea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în sumă de 300.000 euro și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins ca prescris capătul de acțiune având ca obiect acordarea despăgubirilor morale, raportat la prev. art. 2 din L. nr. 2., potrivit cărora „toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art.
1 sunt înlăturare de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor";.
Art. 2 din L. nr. 2. operează o veritabilă repunere în termenul de prescripție cu privire la efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic care sunt înlăturate de drept, atât cu privire la constatarea caracterului politic al condamnărilor, cât și cu privire la despăgubirile pentru daune morale, indiferent de temeiul lor juridic, art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. sau art. 998 C. civil.
Prin urmare, termenul de prescripție de 3 ani prev. de art. 3 din decretul nr. 167/1958 nu era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, întrucât dreptul la acțiune nu s-a născut la (...), ci la data de 15 iunie 2009, când a intrat în vigoare L. nr. 2., care a operat repunerea în termenul de prescripție.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu poate duce la concluzia că prezenta acțiune nu mai are temei juridic. A., pentru că art. 84 Cod proc.civ., nu leagă instanța de judecată de textul legal indicat de părți, art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., art. 129 alin. 4 Cod proc.civ., permițând judecătorului să pună în dezbaterea părților orice împrejurare de fapt și de drept a cauzei, inclusiv cele legale de suspendarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., iar urmare a aplicării art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 pot fi aplicate dispozițiile generale ale art. 998 C. civil, care au incidență în cauză și care pot duce la concluzia că acțiunea are temei juridic.
În ce privește cuantumul despăgubirilor solicitate, acesta este dovedit prin probele administrate în cauză și că această sumă reprezintă o justă apreciere a dispozițiile art. 998 și 999 C. civil, urmare aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de antecesorul reclamantei pe plan psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul s-a opus admiterii recursului, arătând că reclamanta nu a indicat obiectul concret al acțiunii în temeiul art. 998-999 C. civil, care impune a se discuta prescripția dreptului la acțiune, nu a precizat pârâtul în cauză și la ce probe se raportează pentru chemarea în judecată a S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Temeiul de drept inițial al acțiunii promovată de reclamantă a fost art. 5 alin. 1 și art. 4 alin. 4 din L. nr. 2.. Cu referire la acest aspect, curtea constată că acest temei și-a încetat efectele juridice urmare pronunțării deciziei nr. 1358/(...) a Curții Constituționale a R.iei.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția R.iei, dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Din coroborarea art. 147 din Constituția R.iei cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, rezultă că pe de o parte deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, iar, pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice în 45 de zile de lapublicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Prin urmare, în prezent nu există temei juridic în L. nr. 2. care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza acestui act normativ, având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Urmare declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din
L. nr. 2., reclamanta și-a precizat temeiul juridic al acțiunii (f. 72) ca fiind art. 998 C. civil.
Cu privire la acest temei juridic în raport de care instanța de fond a respins acțiunea ca prescrisă, curtea reține următoarele:
Conform prev. art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite, prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât acest act normativ nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, est evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 Teza 1 din Decretul nr. 167/1958.
Așadar, în conformitate cu prev. art. 8 alin. 1 din Decretul nr.
167/1958, reclamanta ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru obligarea pârâtului la plata daunelor morale, întemeiate pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998-999 C. civil, în termen de 3 ani, termen care a început să curgă de la momentul în care reclamanta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Întrebarea care se pune în speță este aceea referitoare la momentul când reclamanta ar fi putut să promoveze acțiunea în justiție întemeiată pe art. 998 - 999 C. civil, pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului ei.
În legătură cu acest moment, curtea apreciază că după data de (...) reclamanta era liberă și putea să se adreseze unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului ei, cu atât mai mult cu cât la data de (...) a fost adoptat Decretul - lege nr.
118/1990, act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată după 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate, la acel moment nemaiexistând nicio piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiată pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite de regimul comunist.
Chiar dacă acest act normativ nu conține nicio prevedere care să se refere expres la faptul că astfel de persoane, persecutate din motive politice se pot adresa instanței de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă a daunelor fizice și morale suferite, acest act normativ reprezintă un punct de pornire în a recunoaște că în perioada cuprinsă între 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, în R.ia au existat persoane persecutate din motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să li se recunoască anumite drepturi: vechime în muncă, etc.
Acceptând că reclamanta nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate datorită inexistenței unor prevederi speciale în conținutul acestui act normativ, curtea apreciază că reclamanta a avut deschisă calea unei astfel de acțiuni și din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R.iei, care consacră în art. 21 alin. 1 și 2 accesul liber la justiție, prin precizareacă „. persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime"; și că „nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept";.
Prin urmare, curtea constată că termenul de prescripție extinctivă a început să curgă cel mai târziu din momentul publicării Constituției R.iei în
Monitorul Oficial, că nu se pune problema repunerii în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O eventuală repunere în termenul de prescripție trebuie să rezulte în mod expres din lege, cerință care nu este îndeplinită, în cauză nefiind invocate niciuna din condițiile generale în materia repunerii în termenul de prescripție. I. că L. nr. 2. repune în termenul de prescripție ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice civile, așa cum rezultă din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. E. împotriva sentinței civile numărul 201 din 3 martie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: D. T.
| ← Decizia civilă nr. 27/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 235/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
