Decizia civilă nr. 2892/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2892/R/2011
Ședința a 8 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. G.: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. G. A F. P. M. și A. F. P. S. M. împotriva sentinței civile nr. 875 din 28 aprilie 2011 a T.ui M. în dosarul nr.
(...), privind și pe intimații D. F., L. M. S. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL
CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 C. proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului pentru motivele invocate prin memoriul de recurs pe care îl susține în totalitate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului și pe cale de consecință respingerea acțiunii formulate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 875 din 28 aprilie 2011 a T.ui M. , a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele D. F., și L. M. S. împotriva pârâtului S. R. reprezentat prin M. F. P. și, în consecință, a fost constatat caracterul politic al condamnării dispuse față de numitul D. V. prin sentința penală nr. 877 din (...) pronunțată de T. M. C. și sentința penală nr. 86 din (...) pronunțată de T. M. R. C. la o pedeapsă privativă de liberate de 4 ani închisoare și 7 ani muncă silnică și a fost respinsă cerereaformulată de reclamant cu privire la daunele morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin sentința penală nr. 877 din 26 mai 1944 pronunțată de T. M. C., soțul respectiv tatăl reclamantelor, numitul D. V. a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională, 4000 lei amendă corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut de art. 209 pct. III Cod penal.
Prin sentința penală nr. 86 din (...) pronunțată de T. M. C., același D. V. a fost condamnat la 7 ani muncă silnică și la 5 ani degradare civică pentru săvârșirea crimei de uneltire contra ordinii sociale prevăzută și pedepsită de art. 209 Cod penal.
În prezent, există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 2.:
„Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie
1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
(2) Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 -
209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1,
228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12,
268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare; b) L. nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele S.ui, publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941; c) L. nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în
Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947; d) D. nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii
P.ulare R.e, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948; e) art. 4 și 5 din D. nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din
L. nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949; f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din D. nr.
183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în
Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949; g) L. nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul
Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949; h) D. nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950; i) D. nr. 199/1950 pentru modificarea L. nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950; j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968.";
Din textele de lege mai sus redate, reiese că, prin L. nr. 2., se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. III Cod penal pentru care a fost condamnat soțul, respectiv tatăl reclamantelor se regăsește printre cele enumerate în art. 1 alin. 2 din L. nr. 2..
Pe de altă parte, în Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În considerentele deciziei se reține că:
„C. observă că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă- există reglementări paralele și anume, pe de o parte, D.-Lege nr. 1., republicat, și Ordonanța de U. a G. nr. 2., aprobată cu modificările și completările ulterioare, iar, de pe altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 3 alin.(1) din L. nr. 24/2000, republicată, „Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G., iar art. 6 alin. (1)- „Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative"; prevede că reglementările cuprinse în actul normativ „trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la R. este parte";. Or, C. constată că reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă, bazându-se doar pe afirmația din Expunerea de motive a L. nr. 2., în sensul că „pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către D.-lege nr. 1. să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită."; Așa cum a arătat C., aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate.
Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, texul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art. 5 alin.(1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incorectă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la
600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr. 1. și Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și imprevizibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cu reiese și din jurisprudența constantă a Curții
Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H.din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O. A. problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei. Cu acel prilej, C. a constatat că L. nr. 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut, încât precizia și previzibilitatea cerute de noțiunea de „. au fost grav atinse.
Ținând cont de toate aceste considerente, C. constată că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din L. fundamentală.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 indice 1 din L. nr. 2., introduse prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol. C. constantă că trimiterile la lit. a) a alin.(1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional.";
În cursul procesului reclamantele au mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 Cod civil.
Potrivit art. 998 cod civil „. faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara";, iar conform art. 999 Cod civil „. este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa";.
Din prevederile legale menționate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ 4 condiții: 1) existența unui prejudiciu; 2) existența unei fapte ilicite; 3) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; 4) existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Răspunderea fie contractuală, fie delictuală a persoanei juridice pentru fapta proprie, în dreptul român, este reglementată de dispozițiile art. 35 alin. 2 și 3 din D. 31/1954 potrivit cărora, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice, va fi angajată ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcției ce îi revin, vor fi săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. D. se poate concluziona că, normele D.ui nr. 31/1954 constituie dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale a persoanei juridice, deci și a statului. În art. 3alin. 1 din același decret se prevede o excepție, potrivit căreia S. nu răspunde pentru obligațiile organelor de stat, dacă ele sunt persoane juridice.
Instituirea prin lege a răspunderii persoanei juridice pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârșită de organele sale, constituie o măsură de protecție pentru victima prejudiciului care are astfel posibilitatea să solicite despăgubiri de la persoana juridică însuși. Având în vedere regimul juridic al răspunderii persoanei juridice pentru fapta proprie, reiese că, ea constituie o ficțiune juridică, întrucât este, în cele din urmă, o răspundere pentru altul, deoarece persoana juridică nu este decât o noțiune, un concept juridic.
Din cele arătate mai sus, instanța a constatat că, pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului trebuie să facă proba elementelorrăspunderii juridice: prejudiciu, fapta ilicită, raport de cauzalitate, vinovăție, pornind de la fapta organelor persoanei juridice.
Fiind vorba de o acțiune care presupune antrenarea răspunderii civile delictuale, termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea și presupune o durată de 3 ani, fiind un termen general conform art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din D. nr. 167/1958.
Curtea Constituțională a fost sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958 raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1 privind egalitatea cetățenilor în fața legii și autorităților, fără privilegii și discriminări și art. 21 alin. 1 și 2 din Constituția R.iei privind accesul liber la justiție, însă prin D. nr. 883/(...) Curtea Constituțională a respins excepția ca inadmisibilă socotind că, modificarea conținutului unei norme juridice este sarcina parlamentului pe de o parte, iar chestiunile legate de modul de aplicare a unei dispoziții normative constituie angajamentul instanței de judecată pe de altă parte.
În speță, analizându-se cererea de chemare în judecată, instanța a constatat că pretențiile reprezentând daune au fost solicitate de reclamant în anul 2010. Termenul de prescripție a fost apreciat că a început să curgă începând cu anul 1990, an în care a apărut și D. - Lege nr. 118/(...) privind acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând de la (...), precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, act normativ care a dat posibilitate persoanelor care au fost persecutate din motive politice să ceară și să obțină mai multe despăgubiri și drepturi. A. că, termenul de 3 ani de prescripție a expirat în anul 1993.
Repunerea în termen presupune apariția unei legi speciale, care să deroge de la dreptul comun, și care să prevadă în mod expres repunerea în termen pentru a beneficia de noi drepturi.
Prin apariția L. nr. 2. s-a încercat o astfel de repunere în termen, însă așa cum s-a mai arătat art. 5 alin. 1 lit. a din lege a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/(...) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la
45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Reținându-se că, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Î mpotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal recurs pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, D. G. a F. P. M. și A. F. P. S. M., solicitând modificarea ei, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, pe motiv că nu s-a dovedit caracterul politic al condamnării defunctului D. V., respectiv că faptele pentru care a fost condamnat, deși aveau ca obiect apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, ar fi urmărit împotrivirea la regimul comunist. În ceea ce privește precizarea de acțiune, aceasta esteinadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 294 Cod proc.civ.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp art. 3041 Cod proc.civ., curtea apreciază că acesta nu este fondat, întrucât delictul de uneltire contra ordinii sociale prev. de art. 209 pct. 3 C.
și crima de uneltire contra ordinii sociale prev. de art. 209 C., pentru care antecesorul reclamantelor a fost condamnat prin sentințele penale nr.
877/1944 și 86/1961 al T.ui M. C., constituie de drept condamnări politice, în sensul art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., astfel că nu se mai pune problema aprecierii de către instanță a caracterului politic, acesta fiind recunoscut de lege.
În ceea ce privește precizarea de acțiune, aceasta a fost făcută în fața primei instanțe și nu direct în calea de atac, pentru a se pune problema aplicării dispozițiilor art. 294 și art. 316 Cod proc.civ., și, oricum, a fost respinsă ca prescrisă, astfel că pârâtul nu justifică un interes în a exercita recurs cu privire la precizarea de acțiune.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, D. G. a F. P. M. și A. F. P. S. M. împotriva sentinței civile nr. 875 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. ANA I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: G. P.
| ← Decizia civilă nr. 5286/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1895/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
