Decizia civilă nr. 1791/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1791/R/2011

Ședința din data 19 mai 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C.

JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.

GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare - pentru pronunțare - recursul formulat de reclamantul G. A. S. și intervenienta Z. O. E., precum și recursul declarat de pârâții S. ROMÂN PRIN C. LOCAL AL M. C.-N., P. M. C.-N., M. C.-N. PRIN P., împotriva sentinței civile nr. 56 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect acțiune în baza Legii nr.

10/2001.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din data de 5 mai 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 12 mai 2011 și, ulterior, pentru data de 19 mai 2011.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 56 din 18 ianua rie 2011 a Tribunalului C., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de reclamantul G. A. în contradictoriu cu P. M. C.-N., S. R. prin C. Local, M. C.-N. prin P., precum și cererea de intervenție in interes propriu formulata de Z. O. E. și, în consecință, s-a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 3557/(...) emisă de P. M. C. N., restituirea în natură, în favoarea intervenientei Z. O. E. (ca urmare a cesionarii dreptului reclamantului G. A.) a imobilului în natură apartament nr. 2, înscris în CF col 1. și CF individ 1., cu părțile indivize comune din imobilul construcție situat în C.-N., str. M.ului, nr. 21 precum și suprafața de 536,4 mp. din imobilul în suprafață de 565 mp., din imobilul nr. top. 10499/4 înscris în CF 8543 C.-N., conform raportului de expertiză întocmit de inginer M. M. T.-parte integrantă din hotărâre, fiind stabilite masuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în favoarea intervenientei (ca urmare a cesionarii dreptului reclamantului G. A.) cu privire la dreptul de proprietate asupra diferenței până la echivalentul cotei de ½ parte din imobilul în natură construcții care nu poate fi restituit în natură, ce a făcut obiectul vânzării în baza Legii 112/1995, despăgubiri stabilite în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a drepturilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, potrivit îndrumarului deciziei de casare, prima instanță trebuie să analizeze cerereareclamantului și a intervenientei cu privire la cota de 1/2 parte din întregul imobil înscris în CF nr. 8543 C. si să lămurească la ce se referă cererea reclamantului, pe lângă cota de 1/4 parte din imobil ce i se cuvine după G. A. sub B6, la cota de 1/2 din cota de 1/2 de sub B2 a lui M. E. sau la cota de 1/4 a lui G. F. de sub B5.

Instanța a reținut că, prin notificare, reclamantul a solicitat restituirea în natură a ½ parte din imobilul înscris în cf 8543 C. nr. top

10499, ai cărui proprietari anterior preluării de către stat au fost sub Bl G.

A., iar, sub B 2 soția acestuia M. E., reclamantul si intervenienta precizând, în ședința publică din data de (...), faptul că înțeleg să revendice cota de ¼ parte după G. A. -tatăl reclamantului si cota de ¼ parte după M. E.-bunica reclamantului.

Prin dispoziția nr. 3557/2007 emisă de P. municipiului C.-N., s-a restituit în favoarea reclamantului cota de ¼ din apartamentul nr. 2 având nr. top 10499/3/II cu părțile indivize comune în cotă de 33,7. parte înscris în CF colectivă 1. C. și CF individuală nr. 1. C. din imobilul construcție situat pe str. M. nr. 21, iar, asupra cotei de ¼ parte din terenul construit aferent acestui apartament, din terenul curte în suprafață de 265 m.p. cu nr. top 10499/2 înscris în CF 8543 C. și terenul curte în suprafață de 566 m.p. cu nr. top 10499/4, s-a acordat dreptul de folosință special. Pentru cota de ¼ din restul imobilului teren și construcții, înstrăinată în baza Legii nr. 112/1995, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

În rejudecare, a fost dispusă proba cu expertiza, care a fost întocmită de ing. M. M. T., având ca obiective stabilirea terenului liber care poate fi restituit în natură, înscris in CF 8543 C., nr. top inițial 10499 și să se precizeze dacă suprafața de 536,4 mp teren, corespunzătoare cotei de ½ parte înscrisă în cf , poate fi restituită în natură.

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul este localizat in partea nord-vestică a intravilanului municipiului C.-N., cartier

G., la intersectia M. cu str. G. Enescu, se identifică cu terenul înscris în CF

8543 C., parte din nr. top 10499, din totalul suprafeței inițiale de 1072 mp, cotei de ½ parte îi corespunde suprafața de 536 mp, întocmindu-se propuneri de dezmembrare a nr. top inițial în nr. top 10499/4, cu suprafața de 565 mp, teren situat în str. M. , nr. 21.

Părțile, cu ocazia efectuării lucrării de expertiză au arătat că solicită restituirea cotei de ½ parte din întreg imobilul, atât teren cât și construcții, respectiv acordarea întregii suprafețe de teren de 830 mp., înscrise în CF

8543 C., în compensarea cotei de ½ parte din construcții neacoperită de restituirea unui singur apartament din cele 4 apartamente, pe amplasamentul în litigiu, cerere care a fost reiterată cu ocazia formulării concluziilor pe fondul cauzei de către reprezentantul părților.

Din copia răspunsului la raportul de expertiză și notele de ședință depuse la dosar la data de (...), rezultă că măsura compensatorie nu este posibilă, întrucât municipalitatea nu are un fond de rezervă disponibil pentru a fi acordat revendicatorului bunuri sau alte servicii în compensare, norma legala fiind una permisiva și nu una imperativă de obligare la acordare în compensare, în măsura în care există bunuri disponibile.

Articolul 1 al 1 din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură al imobilelor preluate abuziv de stat, iar, în cazul în care aceasta măsură nu este posibilă, se dispun masuri reparatorii în echivalent, principiu care rezidă și din conținutul dispozițiilor art. 10 din Legea 10/2001dispozițiile aliniatului 1 raportat la art. 18 din lege, fiind incidente în prezenta cauza.

Potrivit dispozițiilor art. 1 al 2 si art. 10 al 10, din Legea 10/2001, în situațiile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus arătate, rezultă că măsura reparatorie prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, constituie o obligație a unității destinatoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului, ci si de existenta în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.

In speță, având în vedere faptul că, așa cum rezultă din poziția exprimata de pârâtul M. C. prin P., măsura compensatorie nu este posibilă, întrucât municipalitatea nu are un fond de rezervă disponibil pentru a fi acordat revendicatorului bunuri sau alte servicii in compensare, instanța a dispus masuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în favoarea intervenientei ( ca urmare a cesionarii dreptului reclamantului G. A.), cu privire la dreptul de proprietate asupra diferenței până la echivalentul cotei de ½ parte din imobilul în natura construcții care nu poate fi restituit în natură, ce a făcut obiectul vânzării in baza Legii

112/1995, despăgubiri stabilite în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a drepturilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Curtea, prin decizia de casare, a statuat cu privire la cererea de intervenție, în sensul că nicio dispoziție legală nu se opune la cesionarea drepturilor care reies din calitatea de persoană îndreptățită și din formularea unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 si, cât timp un imobil astfel dobândit poate fi înstrăinat, reiese că și drepturile ce există între formularea notificării și restituire în natură pot fi înstrăinate.

Î mpotriva acestei sentințe, au declarat în termen legal rec urs toate

părțile.

Reclamantul și intervenienta au solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și cererii de intervenție principală,respectiv dispunerii restituirii în natură a suprafeței de 830 mp teren din Cf nr.8543 C., conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de inginer expert M. T. M., prin care s-a stabilit că ambele imobile situate pe str. M., respectiv cel de la nr. administrativ 21, ca și cel de la nr. administrativ 21A fac parte din imobilul înscris în Cf 8543 C., suprafața liberă ce poate fi retrocedată în natură fiind de 830 mp și nu de numai 536,4 mp, cât a acordat prima instanță, nefiind vorba de compensarea cu alte bunuri, ci de restituirea în natură a chiar bunului solicitat, la care reclamantul este îndreptățit.

Pârâții Primaul mun. C. N., M. C. N. și C. l ocal al mun. C. N. ausolicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii și cererii de intervenție principală, cu consecința menținerii dispoziției atacate.

În motivarea recursului lor, pârâții arată că, deși, potrivit dispozițiilor deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii obligatorie pentru instanțe, instanța de judecată poate soluționa pe fond notificarea, ea nu se poate pronunța în locul autoritățiiadministrative, proprietară a bunurilor sale, dacă pot fi sau nu acordate bunuri în compensare, obligația instituită de lege prin art. 26 fiind una de diligențe și nu una de rezultat, imperativă, instanța neputând întocmi, în locul unității administrativ-teritoriale, un inventar al bunurilor proprietatea privată a acesteia ce pot fi acordate în compensare. În plus, reclamantul este îndreptățit doar la cota de ¼ parte din imobil ce a aparținut tatălui său decedat și nu și la cea a bunicii, iar, în ceea ce o privește pe intervenientă, ea nu poate beneficia direct de dispozițiile legii speciale, restituirea făcându- se în favoarea fostului proprietar sau a moștenitorilor acestuia, persoane îndreptățite în sensul legii.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate,

raportat la dispozițiile art. 304 1 Cod proc.civ., curtea apreciază că cel

declarat de reclamant și interevenientă este fondat, în timp ce recursul

pârâților este nefondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, referitor la întinderea cotei de proprietate a antecesorilor reclamantului, cu privire la care acesta a formulat notificare, prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C., prin care s-a dispus trimiterea spre rejudecare, s- a statuat irevocabil că notificarea se referă la cota de ½ parte din imobil, primei instanțe rămânându-i doar să stabilească dacă, pe lângă cota de ¼ parte a lui G. A. de sub B 6, cealaltă cotă de proprietate de ¼ parte se referă la cota numitei M. E. de sub B 2 sau a lui G. F. de sub B 5, or instanța de fond a stabilit aceasta, în sensul că diferența de ½ parte se referă la cota numitei M. E., bunica reclamantului.

În ceea ce privește posibilitatea acordării măsurilor reparatorii direct intervenientei, prin aceeași decizie, curtea a statuat irevocabil în sensul că aceasta este admisibilă, aceste motive nemaiputând constitui încă o dată obiect al căii de atac.

Referitor la posibilitatea acordării unor măsuri în compensare, în realitate, așa cum corect susțin reclamantul și intervenienta, nu este vorba de acordarea unor bunuri în compensare, ci de verificarea împrejurării dacă este posibilă restituirea în natură a unei părți materiale din imobil corespunzătoare cotei de ½ parte la care reclamantul este îndreptățit după tatăl și bunica sa, iar porțiunea materială, ca și în caz de partaj, când se determină o parte materială din bun ce urmează a fi atribuită unui copărtaș, nu se referă obligatoriu la jumătate din construcție și jumătate din teren, ci la o porțiune materială echivalentă (sau nu) valoric cotei ideale de proprietate, putându-se stabili, eventual, măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferență (care ar fi sultă în caz de partaj).

În ceea ce privește porțiunea ce poate fi restituită în natură, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. expert M. M., aceasta este o suprafață de teren de 830 mp și nu de numai de 566 mp, cât a dispus prima instanță, imobilele de la nr. administrative 21 și 21 A fiind situate pe parcela ce a constituit proprietatea antecesorilor reclamantului, parcelă dezmembrată ulterior, însă cele două fiind, în continuare, alăturate, ceea ce face posibilă restituirea în natură și utilizarea lor conform destinației economice actuale, dezlipirea ulterioară făcută de stat în vederea înstrăinării imobilului pe apartamente neputând să impieteze asupra posibilității de restituire în natură, în condițiile în care construcțiile sunt aceleași de la data preluării.

Reclamanții nu au solicitat măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru vreo diferență de valoare până la cota de ½ parte și nici cheltuieli de judecată în recurs.

În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamantul G. A. S. și intervenienta Z. O. E., împotriva sentinței civile nr. 56 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamant și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientă și, în consecință:

Dispune anularea dispoziției numărul 3557/(...) a P.ui municipiului C.-

N.

Dispune restituirea în natură în favoarea intervenientei a imobilului apartament numărul 2 înscris în CF colectiv numărul 1. și CF individual 1., situat în C.-N., str. M.ului numărul 21 și teren în suprafață de 830 mp, înscris în CF nr 8543 C. nr. top. 10499/2 și nr. top. 10499/4, cu înscrierea servituții de trecere stabilite în favoarea imobilelor cu număr top 10499/1 și

10499/3, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul M. M. T., raport care face parte integrantă din prezenta decizie.

Respinge recursurile declarate de pârâții P. municipiului C.-N., M. C.-N.

și C. Local al municipiului C.-N.

Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. A. C. C. B.

Plecată în delegație, semnează judecător

V. M., președinte

Red. CAA dact. GC

2 ex/(...)

Jud. primă instanță: F.S. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1791/2011, Curtea de Apel Cluj