Decizia civilă nr. 1954/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1954/R/2011
Ședința publică din 1 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției civile
T.-A. N. M.-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. A.-S., împotriva deciziei civile nr. 5. din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privindu-l și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN C. LOCAL AL M. C.-N. având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul reclamantului-recurent M. A.-S., avocat D. C., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat S. Român prin C. local al municipiului C.-N.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 22 aprilie 2011, reclamantul-recurent a depus la dosar prin registratura instanței, o cerere prin care solicită repunerea cauzei pe rol, care a fost timbrată cu 0,30 lei taxă judiciară de timbru și 6 lei timbru judiciar.
La termenul de azi, reprezentantul reclamantului-recurent depune la dosar copii ale unor hotărâri judecătorești pronunțate în cauze similare, cu titlu de practică judiciară.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului-recurent învederează instanței faptul că pe lângă motivul de recurs de ordine publică invocat prin înscrisul de la fila
13 din dosar, respectiv necompetența judecătoriei de a soluționa cauza în primă instanță, înțelege să invoce și nelegalitatea soluționării apelului de către tribunal și implicit nelegalitatea compunerii completului de judecată, întrucât în aprecierea sa, în speță, obligația de a face nu poate fi privită în mod generic, de fapt se solicită obligarea încheierii unui contract de vânzare- cumpărare, valoarea apartamentului este sub 100.000 lei, astfel că se impunea calificarea cauzei ca recurs și implicit judecarea acestuia de un complet constituit din trei judecători.
Susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul desființării ei, și rejudecând cauza, să se admită apelul declarat de reclamant și acțiunea introductivă de instanță, așa cum a fost formulată în scris și în consecință, obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra apartamentului nr. 6 situat în C.-N., str. F. nr. 6, pe care îl deține în calitate de chiriaș. Apartamentul nu a fost retrocedat, nu există vreo interdicțieprevăzută de art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, iar reclamantul- recurent este în situația chiriașului care are dreptul de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, în acest sens a depus la dosar o hotărâre a Curții de A. I. cu titlu de practică judiciară. Apreciază că norma cuprinsă în art. 42 din Legea nr. 10/2001, are un caracter supletiv și doar aparent lasă la latitudinea autorităților posibilitate vânzării apartamentului. Solicită cheltuieli de judecată potrivit notei de cheltuieli depuse la dosar.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul 1. din 21 noiembrie 2007 la Judecătoria Cluj-Napoca, reclamantul M. A.-S. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. ROMÂN prin C. LOCAL AL M. C.-N., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat în C.-N., str. F. nr. 6, ap. 6, înscris în CF individuală nr. 1. C., CF colectivă nr. 1., nr. top
458/1/VI proprietatea pârâtului, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
Prin sentința civilă nr. 7533 din 13 iunie 2008 a Judecătoriei C.-N., s- a respins acțiunea civilă intentată de reclamantul M. A.-S. împotriva pârâtului S. Român prin C. local al M. C.-N., având ca obiect obligație de a face.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din copia CF nr. 1. C., rezultă că imobilul situat în C.-N., str. F. nr. 6, este proprietatea S.ui Român în administrarea C.ui local al municipiului C.-N., naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 și este compus din 7 apartamente, din care reclamantul ocupă apartamentul 6 în baza contractului de închiriere nr.
27843 din (...) încheiat cu pârâtul. Prin actul adițional nr. 1 la contract, încheiat la data de (...), s-a stabilit că durata locațiunii este până la data de (...).
Reclamantul a solicitat pârâtului să îi vândă apartamentul închiriat, temeiul Legii nr. 112/1995, iar pârâtul a răspuns la interogatoriu că reclamantul nu îndeplinește condițiile legale pentru a-l cumpăra, deoarece are drepturi locative asupra imobilului numai din anul 1997, iar apartamentul a fost revendicat în baza Legii nr. 10/2001.
Față de prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995 și ale art. 6 din Normele metodologice de aplicare a legii, judecătoria a apreciat că reclamantul nu este îndreptățit să cumpere apartamentul în litigiu, deoarece nu a avut calitatea de chiriaș anterior intrării în vigoare a legii.
De asemenea, a mai reținut prima instanță, că din prevederile art. 42 din Legea nr. 10/2001, rezultă că imobilele care nu se restituie în condițiile acestei legi, rămân în administrarea deținătorilor actuali, iar imobilele cu destinația de locuință pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având un drept de preemțiune.
Prin urmare, pârâtul nu are o obligație legală de a vinde apartamentul, ci are facultatea de a alege între a vinde sau nu și doar în cazul în care procedează la vânzarea lui, chiriașul are un drept la preemțiune.
Prin decizia civilă nr. 5. din 22 octombrie 2008 a T.ui C., s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. A.-S. împotriva sentinței civile nr. 7533 din (...) a Judecătoriei C.-N., pe care a menținut-o în totul.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că temeiul de drept al acțiunii introductive de instanță, intentate de reclamant împotriva pârâtului, l-a constituit Legea nr. 112/1995, dar ale cărei condiții prevăzute în art. 9 șiîn art. 6 din Normele metodologice de aplicare a legii nu sunt îndeplinite în speță, deoarece reclamantul nu a avut calitatea de chiriaș al apartamentului în litigiu, la data de (...), când a intrat legea în vigoare.
Prin art. 42 din Legea nr. 10/2001, nu a mai fost instituită obligația de vânzare a locuințelor nerestituite foștilor proprietari, lăsând la latitudinea actualilor deținători să hotărască dacă este cazul sau nu să înstrăineze locuințele, și numai în situația în care se hotărăsc să vândă aceste locuințe, au obligația de a respecta dreptul de preemțiune al chiriașilor la cumpărare. Nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr.
10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M. A.-S., solicitând modificarea ei și rejudecând cauza, admiterea apelului și a acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, s-a susținut că temeiul principal al acțiunii este art. 43 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, neavând nicio relevanță Legea nr. 112/1995 care nu a fost abrogată expres, dar se aplică numai în măsura în care prevederile ei nu contravin Legii nr. 10/2001.
Procedura administrativă de retrocedare a apartamentului a fost parcursă și imobilul nu a fost restituit, rămânând în proprietatea privată a statului, astfel că reclamantul și-a manifestat prin numeroase demersuri intenția de a-l cumpăra, întrucât are un drept de preemțiune, iar pârâtul îl lasă în ruină.
Nu există interdicțiile prevăzute de art. 21 alin. (4) din Legea nr.
10/2001, iar răspunsul pârâtului la interogatoriu a fost neconcludent și ambiguu.
Reclamantul deține apartamentul în litigiu în baza contractului de închiriere nr. 27843/(...), cu valabilitate până în anul 2009.
Chiar dacă imobilul în care este situat apartamentul în litigiu a fost revendicat în temeiul Legii nr. 112/1995, cererea de retrocedare a fost respinsă prin hotărârea nr. 221 din (...) a C.ui Județean C..
Recurentul nu are o altă locuință în proprietate și nu a subînchiriat locuința în litigiu.
Fiind o construcție veche în stare avansată de degradare, este necesar de urgență să i se aducă reparații substanțiale, pentru a putea fi folosită în condiții normale.
Prin înscrisul depus la f. 13, recurentul a invocat motivul de ordine publică privind necompetența materială a judecătoriei de a soluționa cauza în primă instanță, care i-ar aparține secției civile a tribunalului.
Prin întâmpinare depusă la dosar f.17-18, pârâtul C. local al municipiului C.-N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de astăzi, reprezentantul reclamantului a susținut că sentința judecătoriei era supusă numai recursului la tribunal și nu cu apel la tribunal și recurs la curtea de apel.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Asupra apartamentului nr. 6 situat în C.-N., str. F. nr. 6, înscris în CF nr. 1. C.-N., nr. top 458/1/VI, compus dintr-o cameră și bucătărie, cu suprafața utilă de 23,50 mp, este proprietar tabular S. Român, cu drept de administrare în favoarea C.ui local al municipiului C.-N.
Prin contractul de închiriere nr. 27843 din (...), încheiat între C. local al municipiului C.-N. și reclamantul M. A.-S., apartamentul nr. 6 situat în
C.-N., str. F. nr. 6, i-a fost închiriat acestuia de la data de (...) până la data de (...).
Prin actul adițional nr. 1 la contractul de închiriere nr. 27843 din (...), înregistrat sub nr. 53593 din (...), a fost prelungit termenul de închiriere până la data de (...).
Recurentul susține că temeiul juridic al acțiunii sale îl constituie dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora „prețul vânzării nu poate fi mai mare decât valoarea actualizată a prețului plătit de chiriaș la cumpărarea locuinței în baza Legii nr. 112/1995, cu excepția situațiilor când părțile convin altfel";.
Acest text legal prevede modalitatea de stabilire a prețului locuinței în cazul vânzării-cumpărării, dar dispozițiile legale incidente în cauză sunt cele ale art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora
„imobilele cu destinația de locuințe, prevăzute la alin. (1), pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune";.
Așa după cum au reținut în mod corect instanțele de fond, dispoziția legală citată stabilește doar o facultate, iar nu o obligație de a vinde a deținătorului imobilului cu destinația de locuință, dar în cazul în care se decide să-l vândă, este obligat să respecte dreptul de preemțiune la cumpărare al titularului contractului de închiriere.
Acțiunea având ca obiect obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinței în temeiul art. 42 alin. (1) și (3) și art. 43 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, este de competența în primă instanță a instanței de drept comun, în timp ce competența specială a secției civile a tribunalului prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, este stabilită numai în cazul în care persoana îndreptățită înțelege să atace decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, ori refuzul entității învestite de a soluționa notificarea.
Invocarea faptului că sentința judecătoriei ar fi supusă numai recursului la tribunal, nu se justifică, deoarece reclamantul a învestit judecătoria cu acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, dar nu a dovedit că valoarea la care urmează să se vândă, respectiv să se cumpere, ar fi sub 100.000 lei, pentru a se stabili calea de atac după distincția prevăzută de art. 2821 Cod procedură civilă. Așa fiind, în baza art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă au fost respinse, ambele excepții. În temeiul art. 304 pct.6-9 coroborat cu art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva deciziei tribunalului. PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. A.-S., împotriva deciziei civile nr. 5. din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. 15.(...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 1 iunie 2011. Președinte Judecători Grefier T. D. T.-A. N. M.-C. V. M. T. Red.TD:(...) Dact.CC:(...)-2 ex. Jud.apel:C. A.,Tatu O.C. Jud.fond:Ivănescu S.
| ← Sentința civilă nr. 2/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4744/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
