Decizia civilă nr. 4752/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 4752/R/2011
Ședința publică din 18 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. T., împotriva sentinței civile nr. 2298 din (...) a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.
221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul T. T., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr.
221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamant ca fiind nefondat și menținerea sentinței recurate, iar pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulată de reclamant ca nefondată și, de asemenea, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. din oficiu, în temeiul art. 306 alin.2 C.pr.civ. invocă un motiv de recurs de ordine publică, respectiv prescripția dreptului la acțiunea întemeiată pe prevederile art. 998 - 999 C., având în vedere prevederile art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 9 alin. 1 din D. nr. 1., iar în temeiul art. 316
C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în calea de atac a recursului, vizavi de invocarea art.6, art.14 și art.1 din Protocolul I al C..
De asemenea, în privința daunelor morale, C. pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor D. nr. 12/2011 a Înaltei C. de C. și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii privind acordarea daunelor morale în baza Legii nr. 221/2009.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea ca aceasta să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță, precum și la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor D. nr. 12/2011 a Înaltei C. de C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu de către instanță, iar în privința daunelor morale, solicită aplicarea în cauză a dispozițiilor D. nr.
12/2011 a Înaltei C. de C. și respingerea recursului declarat de reclamant.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2298 din data de (...) a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului T. T., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. S., pentru daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 141/27 mai 1960 a Tribunalului Militar al Orașului Stalin la 10 ani muncă silnică și la 5 ani degradare civică, pentru crima de uneltire contra ordinei sociale prin propagandă și agitație, în baza art. 209 pct. 2 lit. a) și b) Cod penal.
Art. 1 alin. (2) din L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, consacră condamnarea suferită de reclamant ca având de drept un caracter politic.
Dincolo însă de dramatismul și tragismul situației în care reclamantul și familia sa s-au aflat, de respectul pe care societatea, în genere, îl datorează victimelor comunismului, tribunalul este obligat a observa că prin deciziile nr. 1358 și 1360/(...) ale C. C. s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din L. nr.
221/2009.
Prin urmare, reclamantul nu mai pot beneficia de acordarea unei sume de bani cu titlu de daune morale deoarece nu există în prezent un text legal care să permită acordarea unor asemenea drepturi.
Prevederile declarate neconstituționale nu au fost puse de acord cu prevederile legi fundamentale în termen de 45 de zile, de la publicarea D. C.
C. în M. O., conform prevederilor art. 147 din Constituția R.iei, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din L. nr. 221/2009 încetând a mai produce efecte juridice.
Chiar dacă, pe parcursul judecății, reclamantul a adăugat temeiului de drept inițial și prevederi ale dreptului comun care reglementează răspunderea civilă delictuală, cadrul juridic al judecății de față rămâne esențialmente circumscris Legii nr. 221/2009, fără incidența în cauză a prevederilor art. 52 din Constituția R.iei, în lipsa unei hotărâri judecătorești care să consfințească existența unei erori judiciare în ceea ce îl privește pe reclamant.
Așa fiind, acțiunea de față apare inadmisibilă și a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe reclamantul T. T. a declarat recurs în termen legal, prin care a solicitat instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod greșit tribunalul a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
A., prin decizia nr. 1. a C. C. se încalcă principiul neretroactivității, iar la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr.
221/2009 nemodificată s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice.
Prin adoptarea deciziei mai sus menționate, L. nr. 221/2009 rămâne fără fundamentul său juridic și etic.
Totodată, se încalcă principiul dreptului la un proces echitabil, principiul egalității părților în procesul civil, garanții instituite de art. 6 din
C. precum și principiul nediscriminării reglementat de art. 14 din C..
Reclamantul are o speranță legitimă constând în dreptul la despăgubiri morale, în sensul art. 1 din primul protocol adițional al C., iar prin aplicarea deciziei nr. 1. a C. C. se încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte.
În drept se invocă art. 3041 C.pr.civ.
Pârâtul intimat S. R. prin M. F. P. prin întâmpinare a solicitatrespingerea recursului ca nefondat și, în consecință, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (f. 10-11).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că deciziile
C. C. sunt general obligatorii, opozabile eraga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
A., reclamantul T. T. a fost condamnat prin sentința penală nr.
141/27 mai 1960 a Tribunalului Militar al Orașului Stalin la 10 ani muncă silnică și la 5 ani degradare civică, pentru crima de uneltire contra ordinei sociale prin propagandă și agitație, în baza art. 209 pct. 2 lit. a) și b) Cod penal (f.41-53 dosar fond).
Potrivit art. 1 alin.2 din L. 221/2009 o asemenea condamnare are de drept, ope legis, caracter politic.
În ședința publică din (...) C., din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii civile în calea de atac a recursului, având în vedere că prin cererea de recurs reclamantul a invocat, pentru prima dată în calea de atac, art.6, art.14 și art.1 din Protocolul I al C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În acest sens, C. reține că prin cererea de chemare în judecată reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea civilă pe prevederile art.1 alin.2
și art.5 alin.1 lit.a din L. nr. 221/2009.
Ulterior, la data de (...), reclamantul au depus o precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege să completeze temeiul de drept al acesteia cu următoarele dispoziții legale art. 998-999 C. și art.52 din Constituția R.ei (f.56-59, dosar fond).
Conform art. 316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, iar art. 294 alin. 1 C.pr.civ. prevede că, înapel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Având în vedere că reclamantul au invocat pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului prevederile mai sus menționate, practic schimbând parțial cauza juridică a cererii de chemare în judecată formulată și precizată, implicit și obiectul acesteia, C. în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., va admite excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii civile în recurs invocată din oficiu.
Recursul declarat de reclamant vizează doar soluția dată cererii având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru daunele morale la care acesta se pretinde îndreptățit.
Reclamantul și-a fundamentat cererea de chemare în judecatăintroductivă având ca obiect obligarea pârâtului S. R. la plata sumei de
160.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral pe dispozițiileart.5 alin.1 lit.a din L. nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în M. O. al R.iei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009
Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri - a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.221/2009 - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D. C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și
5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr.
221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. În considerentele D. nr. 1. s-a stabilit că: "Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. (1^1) din L. nr. 221/2009, introduse prin art. I pct.
2 din O. de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol, C. constată că trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.
L. nr.2. privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714/(...), intrată în vigoare la data de
(...), a reglementat prin art.XIII următoarele: „ nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în M. O. al R.iei, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (…)
2. La articolul 5, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: ".
Potrivit art. XXVI din L. nr. 2., dispozițiile [...] art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum
și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Chiar dacă nu se referă în mod expres la lit. a din art. 5 alin.1 din L. nr.221/2009, normă juridică care a fost declarată neconstituțională, trebuie menționat că modificarea realizată prin L. nr. 2. nu se aplică proceselor în care s-a pronunțat o hotărâre anterior datei intrării în vigoare a legii, cum este cazul în speță
Art. 147 din Constituția R.iei prevede următoarele:
„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în M. O. al R.iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R.iei, publicată în M. O. al R.iei, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Potrivit art. 11 alin. 3 din L. nr. 47/1992, republicată, deciziile, hotărârile și avizele C. C. se publică în M. O. al R.iei, Partea I. Deciziile și hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Din interpretarea art. 147 din Constituția R.iei coroborat cu art. 11 alin.3 și 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.
În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din
Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009 cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009 și-a încetat efectele juridice.
Față de precizările de mai sus, în condițiile în care legiuitorul român nu a pus dispozițiile declarate neconstituționale, în acord cu Constituția, în cadrul termenului arătat, C. constată că art. 5 din L. nr. 221/2009 are în prezent următorul conținut:
„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea dedespăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară";.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 221/2009, având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., publicată în M. O. al R.iei, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie
1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratăcu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în M. O. al R.iei, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
A. acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr.
118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală
și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat
(autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr.
221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 221/2009].
Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.
Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin
H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 118/1990 și nr. 221/2009, având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate deregimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.
A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin D.-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă"
(astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.221/2009, contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 118/1990, republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu acompensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.221/2009 a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. I pct.2 din O. de urgență a G. nr.6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr.118/1990 și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.
Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie
2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei.
Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 221/2009 sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr.12/(...) pronunțată în dosarul nr.14/2011, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, C. de conducere al C. de A. B. și C. de conducere al C. de A. G. și a stabilit că „urmare a deciziilor C. C. nr.1. și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. O.";, decizia fiind obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă. În ședința publică din (...), C., din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ., a invocat un motiv de recurs de ordine publică, respectiv prescripția dreptului la acțiunea precizată întemeiată pe prevederile art. 998 C., având în vedere prevederile art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din D. nr. 1.. Art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Înainte de a se putea verifica pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamant este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamantul și-a fundamentat cererea introductivă de instanță astfel cum a fost precizată, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr. 1.. Reclamantul, prin precizarea de acțiune, depusă la data (...), au învestit Tribunalul Sălaj cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998 C. civ. Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de câte 160.000 Euro, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat reclamantului prin condamnarea dispusă în baza hotărârii judecătorești mai sus arătate. În temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998 C., S. R. este ținut, în opinia reclamantului, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist. Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C., acțiunea precizată trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.. A., în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";. Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamanții ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999 C., în termen de 3 ani, termen care a început să curgă, fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei de la care reclamanta trebuia ori putea să cunoască aceste elemente, moment ce urmează a fi determinat de instanța de judecată. Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond este de subliniat faptul că reclamantul a cunoscut atât paguba, ce i-a fost cauzată prin condamnarea penală, cât și pe cel răspunzător de pagubă, S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989, chiar la momentul punerii în aplicare a acestei măsuri abuzive. Având în vedere că în perioada în care reclamantul a fost condamnat, iar la acel moment orânduirea comunistă nu permitea o manifestare, nici expresă și nici tacită, a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamantul a cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de (...), când regimul comunist din R. a fost răsturnat. Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989 este evident că reclamantul nu a putut, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă laniciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului său în perioada internării în coloniile de muncă. Se pune, așadar, firesc întrebarea, care este momentul la care reclamantul ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998 C., pentru repararea pagubei morale ce le-a fost cauzată antecesorului său - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens. C. apreciază că după data de (...), reclamantul era liber să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat mai ales că, la data de (...), în M. O. al R.iei nr. 50/(...), a fost publicat D.-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...). Este adevărat că acest act normativ nu conține nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezentă un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R. au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi, respectiv cele expres prevăzute de actul normativ: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc. Dacă, totuși, reclamantul nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate, probabil datorită inexistenței unei prevederi speciale în textul acestui act normativ, care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, C. apreciază că reclamantul avea deschisă calea unei astfel de acțiuni în justiție din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R.iei, publicată în M. O. nr. 233/(...) și care în art. 21 alin. 1 consacra accesul liber la justiție, prevăzând că „orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime";, și că „nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"; (art. 21 alin. 2). Având în vedere că prin condamnarea penală a reclamantului s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, dreptul la libertate, dreptul la domiciliu, dreptul la liberă muncă remunerată, la interzicerea torturii, etc. -este de apreciat în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă este data la care R. a ratificat Convenția E. a D. O., prin L. nr. 30/(...), publicată în M. O. nr. 135/(...). C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă, cel mai târziu, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 30/1994, respectiv, de la momentul publicării acesteia în M. O., conform art. 78 din Constituția R.iei nerevizuită. În sprijinul acestei opinii a C. stă faptul că, deși și Constituția R.iei din 1991 recunoștea și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, la libertate individuală, la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sănătății etc. -, totuși, legea fundamentală a țării nu prevedea nici un mijloc efectiv de înlăturare a efectelor acestor încălcări și de reparare a prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestor drepturi și libertăți fundamentale, o atare posibilitate efectivă fiind reglementată prin prevederile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care permit persoanei, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale au fost nesocotite ori încălcate, de a se adresa cu o cerere C. Europene a D. O., pentru a se constata încălcarea de către statul al cărui resortisant este respectiva persoană, a unuia dintre drepturile reglementate de C. și de a dispune în sensul obligării acelui stat la o reparație echitabilă. Prin urmare, prin prisma considerentelor mai sus expuse, C. constată că momentul obiectiv de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă, în cazul prezentei acțiuni, termen reglementat de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1. este data intrării în vigoare a Legii nr. 30/1994, respectiv, 31 mai 1994. Ori, în cauză, cererea precizată a fost promovată de către reclamanți la data de (...), cu depășirea evidentă a termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1., Este adevărat că art.2 din L. nr.221/2009 prevede că „Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor";, însă este de observat că norma juridică înlătură de drept doar efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic pentru condamnările prevăzute la art. 1 din L. nr.221/2009. În speță, textul legal nu este aplicabil deoarece pentru reclamant nu s- a constat anterior caracterul politic al condamnării printr-o hotărâre judecătorească ori potrivit regulii de interpretare logică exprimată prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis (et aplicationis), adică excepția este de strictă interpretare și aplicare, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori o normă juridică instituie o excepție de la regulă, această excepție nu trebuie extinsă la alte situații, pe care norma juridică nu le prevede. Tot astfel, în aplicarea aceluiași principiu de interpretare logică, C. nu poate reține, contrar susținerilor reclamantului, faptul că prin art.2 din L. nr.221/2009 este înlăturat efectul prescripției, fiind vorba de o repunere în termenul de prescripție prevăzută de lege. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamant, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C. este prescrisă extinctiv, în condițiile în care aceștia nu au dovedit existența niciunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției și nu au înțeles să formuleze o cerere de repunere în termenul de prescripție, făcând inutilă orice cercetare aîndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R.. Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C. în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. T. împotriva sentinței civile nr. 2298 din (...) a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. PENTRU A. MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. T. împotriva sentinței civile nr. 2298 din (...) a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ A.-A. M. GREFIER, Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond: I. D.-D..
| ← Decizia civilă nr. 67/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4464/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
