Decizia civilă nr. 4744/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4744/R/2011
Ședința embrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul P. V., împotriva sentinței civile nr. 4087 din 24 iunie 2011 a Tribunalului S. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE PRIN D. G. A F. P. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 6 octombrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4087 din 24 iunie 2011 a Tribunalului S. în dosarul nr. (...), a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului P. V. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de 500.000 euro.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
. . Întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile L. nr. 2., reclamantul a solicitat să se constate că prizonieratul este o măsură administrativă cu caracter politic și în consecință, să fie despăgubită pentru prejudiciul moral încercat prin supunerea tatălui său, în prezent decedat, la această măsură.
. . L.a nr. 2. face parte din cadrul unei politici sociale restaurative a statului, de reparare a prejudiciilor create unor mari categorii de persoane de către fostele regimuri totalitare ce s-au succedat în istoria R.iei.
. . Acest act normativ se situează intr-un cadru legislativ preexistent prin care, în mod fragmentat, s-au acordat măsuri reparatorii pentru diferite tipuri de abuzuri comise în diferite perioade istorice.
. . Un prim demers legislativ este dat de prevederile D. -. nr. 1. pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
. . Comparativ cu sfera de aplicare a D.-L. nr. 1., instanța a constatat că numai prima categorie de persoane la care se referă acest act normativ se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2., respectiv persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Articolul 1 din L.a nr. 2. prevede că beneficiază de reglementările acestui act normativ persoanele condamnate politic pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Măsurile administrative care au caracter politic sunt, conform art. 3 din același act normativ, măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, textul de lege enumerând doar acele măsuri care au de drept caracter politic.
Articolul 4 alin. 2 permite constatarea caracterului politic si a altor măsuri administrative, necuprinse în enumerarea limitativă de la articolul 3.
Prizonieratul însă, nu este o măsură luată de organele fostei miliții sau securități, ci reprezintă o consecință a participării R.iei la cel de-al doilea război mondial, persoanele care au suferit în urma acestei participări putându-se prevala, în termen legal, cu îndeplinirea tuturor celorlalte condiții de Decretul - L. nr. 1., astfel că instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva tatălui reclamantei.
Cu privire la pretențiile bănești, instanța a reținut ca prin decizia C. C. nr. 1358/(...) s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. A teza întâi din L.a nr. 2. care se referă la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
În acest context instanța a reținut că dreptul și pretențiile reclamantei nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă, întrucât art. 5 din legea nr. 2. are în prezent următorul conținut:
„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară";.
Litera a) din articolul 5, care constituia temeiul de drept al introducerii acțiunii, nu mai există deoarece textul legal s-a declarat neconstituțional conform celor arătate mai sus. Anterior admiterii excepției de neconstituționalitate, lit. a de la art. 5 raportat la situațiile premisă din preambulul art. 5, dădea dreptul la obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. .
In consecință instanța a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind despăgubirile materiale solicitate de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul de a se constata caracterul politic al măsurii administrative la care a fost supus.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe disp. art. 304 pct.6, 7, 8 și 9 Cod proc.civ., recurentul a arătat că a fost prizonier de război în U., că raportat la dispozițiile L. nr. 2., OUG nr. 2. și Decretul - lege nr. 1., acțiunea se impunea a fi admisă cel puțin în parte, având în vedere dispozițiile acestor acte normative. Astfel,în conținutul măsurii administrative abuzive legiuitorul a inclus și măsura prizonieratului după data de (...), din motive politice, conform OUG nr. 2. și Decretul - lege nr. 1..
S. R. este responsabil pentru măsurile abuzive la care au fost supuși o parte din cetățenii români care au luptat pe front, și care după (...) au fost luați prizonieri în U., S. R. abandonându-i în fosta U.. Prin această măsură persoanele respective au fost dislocate de la domiciliu, stabilindu-li-se un loc de muncă obligatoriu pentru reconstruirea U., măsură prin care se încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Prin întâmpinarea depusă Ministerul Finanțelor Publice din D. G. a F.
P. S. s-a opus admiterii acțiunii invocând decizia nr. 1358/2010 și
1360/2010 ale C. C. a R.iei.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat
la dispozițiile art. 304 1 Cod proc.civ., curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Situația particulară a reclamantului care a fost prizonier în fosta U. în perioada (...) - (...), nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și nu face obiectul acestei legi. Cu toate acestea, față de cererea reclamantului referitoare la faptul că este îndreptățit la a-i fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din
L.a nr. 2., curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L.a nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă; hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop „împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, instanța constată că nu a existat o condamnare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L.a nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L.a nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de reclamant nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L.a nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L.a nr.2. nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L.a nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L.a nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura prizonieratului în U.R.S.S. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, prizonieratul a fost dispus de forțele sovietice anterior dateila care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu- se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din 1944.
C. apreciază necesar a se sublinia că raționamentul instanței de fond referitor la incidența în cauză a deciziei C. C. este corect raportat la prevederile art.31 din L.a nr.47/1992. Decizia C. C. își produce efectele tuturor proceselor, indiferent de faza procesuală, acest lucru rezultând și din aceea că excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță incidentă în cauză poate fi invocată și în faza apelului sau a recursului, în cazul admiterii excepției dispoziția declarată neconstituțională nemaiputând fi aplicată nici procesului în care a fost invocată excepția și nici altor procese în curs, indiferent de faza procesuală.
Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz prin aplicarea deciziei C. C., raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O. În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O. nr. 214/2009 și nici ale D.-lege nr. 1., câtă vreme, situația particulară a soțului reclamantei, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 2., și nici dispozițiilor anterior invocate.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile Deciziei nr. 1358/(...) a C. C., motiv pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I :
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile numărul 4087 din 24 iunie 2011 a Tribunalului S. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: M. L.
| ← Decizia civilă nr. 1954/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3120/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
