Decizia civilă nr. 184/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 184/A/2011
Ședința 18 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : I. D. C. JUDECĂTOR : M. C. V. GREFIER : A. B.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ reprezentat prin
PROCUROR: A. S.
S-au luat în examinare apelurile declarate de către reclamantul B. R. S. și de către pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 819 din 06 octombrie 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror A. S., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.urile sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 martie
2011, doamna expert S. P. a depus la dosar un înscris, prin care învederează instanței faptul că, a fost în imposibilitate de a efectua lucrarea dispusă în cauză, întrucât în urma studierii dosarului a constatat că unele din actele necesare lucrării nu sunt lizibile, neputând identifica datele referitoare la bunurile solicitate a fi evaluate și lipsesc date minime necesare, referitoare la bunurile solicitate a fi expertizate. P. aceste motive, solicită a i se pune în vedere reclamantului apelant B. R. S. să depună la dosar o listă care să conțină bunurile solicitate a fi evaluate și caracteristicile acestora.
La data de 15 martie 2011, reclamantul apelant B. R. S. a depus la dosar chitanța prin care face dovada achitării avansului onorariu expert în valoare de
300 lei și două declarații autentificate ale numitelor R. E. E. și R. M. Ana, prin care acestea dau explicații cu privire la bunurile mobile confiscate de către autoritățile de la acea vreme, de la tatăl său B. M. Flaviu.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., având în vedere cele învederate de către doamna expert, solicită a se reveni asupra probei încuviințate, respectiv a efectuării expertizei tehnice.
C., după deliberare, având în vedere cele învederate de către doamna expert S. P., precum și actele de la dosar, revine asupra probei privind efectuarea expertizei tehnice având ca obiectiv evaluarea bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, precum și valoarea acestora și dispune restituirea avansului în sumă de 300 lei către reclamantul apelant B. R. S.
Reprezentanta P.ui arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra apelurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantul apelant B. R. S.
Cu privire la apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii formulate de reclamant, având în vedere procesul verbal încheiat la data de 3 mai 1960, ulterior condamnării defunctului, din care rezultă că acesta nu poseda nici un fel de avere care putea fi supusă confiscării și ca urmare nu pot fi acordate daune morale cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 819 din 06 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă promovată de către reclamantul B. R. S. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și, în consecință pârâtul a fost obligat la plata în favoarea reclamantului a unor despăgubiri în valoare de 4800 euro, în temeiul Legii nr. 2..
S-a respins capătul de cerere referitor la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate.
P. a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că tatăl reclamantului, B. M.-F., de profesie jurist, începând cu instaurarea puterii comuniste a suferit două condamnări penale, conform Sentinței nr. 1557/1949 și Sentinței nr. 122/1960 ambele pronunțate de T. M. C. din data de 02 februarie 1949 până la 10 august 1950 a executat o pedeapsă cu închisoarea pentru infracțiunea de "uneltire contra ordinei sociale", așa cum rezultă din Biletul de eliberare nr. 10264 emis de D. G. a P. - Penitenciarul Aiud. și din data de 10 septembrie 1959 până în data de 08 septembrie 1962 a executat o pedeapsă tot pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale. În urma condamnării s-a dispus și confiscarea averii.
Conform dispozițiilor Legii nr. 2. art. 1alin. 2 lit. a faptele săvârșite de către antecesorul reclamantului constituie de drept condamnări cu caracter politic.
Ulterior condamnării, tatălui reclamantului i-a fost stabilit domiciliul forțat în comuna L., raionul Fetești, această măsură constituind o măsură administrativă abuzivă în sensul Legii 2..
A fost în continuare supravegheat, așa cum rezultă din dosarul C.. Tot din acest dosar C., rezultă că starea sănătății tatălui reclamantului a avut serios de suferit atât în timpul executării pedepsei cu închisoarea cât și în timpul domiciliului forțat, această reținere fiind susținută de fișa de observație medicală.
Înscrisurile s-au coroborat și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, martorii relatând instanței că l-au cunoscut pe tatăl reclamantului și că știu că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale. Martorii au relatat că tatăl reclamantului a avut stabilit domiciliu forțat, fiind internat într-o colonie de muncă. Datorită regimului de detenție grea și a condițiilor de trai din colonie, tatăl reclamantului, un om sănătos înainte de condamnare, a ajuns să se îmbolnăvească grav, nefiindu-i asigurate condiții pentru a putea urma un tratament medical. A dobândit în cursul detenției boli cardiace din cauza cărora a și decedat. Direct din colonia de muncă, tatăl reclamantului a fost internat într-un spital din București unde a murit din cauza bolii la câteva zile după internare.
Au mai arătat martorii că familia a avut o avere consistentă care a fost confiscată în urma condamnării, însă nu au știut să precizeze componența acesteia sau valoarea.
Pe de altă parte, din procesul-verbal depus la dosar împreună cu celelalte înscrisuri ce provin de la C., rezultă că nu au fost identificate bunuri în vederea confiscării.
Potrivit prevederilor art. 5 din L. nr. 2. modificată prin OUG 6., O. persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I; 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al ll-lea;
Potrivit alin 1 ind. 1 al aceluiași text de lege, la stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanța judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, și al Ordonanței de urgentă a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin
L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere prevederile legale mai sus menționate, instanța a apreciat că reclamantul în calitate de moștenitor de gradul I a fostului condamnat politic, defunctul B. M.-F., condamnat pentru infracțiuni care constituie de drept condamnări cu caracter politic potrivit art.1 din L. nr.2., este îndreptățit să beneficieze de despăgubiri în valoare orientată spre maximul prevăzut de lege pentru suferințele provocate tatălui său prin condamnare, datorită duratei lungi a pedepsei și a măsurilor administrative abuzive,a condițiilor de detenție, a consecințelor negative pe plan fizic și psihic ale condamnării. Așa cum a rezultat din declarațiile martorilor, instanța a reținut că în perioada executării pedepsei, antecesorului reclamantului i-a fost pusă în primejdie sănătatea, integritatea psihică și fizică și chiar viața, acesta decedând datorită bolii dobândite în perioada de detenție.
În consecință, raportat la aspectele menționate, instanța în temeiul art. 1 alin. 2 lit. a și art. 5 alin. 1 lit. a pct. 2 din L. nr. 2., a admis acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul B. R. S. și pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. C.
Reclamantul B. R. S. a solicitat constatarea caracterului politic al condamnărilor suferite de către B. M.-F., obligarea statului la platadespăgubirilor pentru prejudiciile morale suferite, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
În motivarea apelului a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra constatării caracterului politic al condamnărilor suferite de către Dr. B. M.-F.
Instanța a aplicat plafonarea despăgubirilor acordate la echivalentul sumei de 4800 euro, prin art. 5 (1) litera "a" pentru urmașii de gradul 1, măsură dispusă prin OUG nr. 6. din 1 iulie 2010. Arată că a introdus cererea la data de 25 februarie 2010 și a avut intenția să solicite despăgubiri 2. de euro (douasutedemiieuro) pentru că regimul antidemocratic instaurat în R.ia în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 i-a cauzat prejudicii materiale și morale incomensurabile. Dar la data punerii concluziilor instanța a cerut ca despăgubirile să fie formulate în limita OUG 6..
La data introducerii cererii de chemare în judecată - 25 februarie 2010, sub imperiul Legii nr. 2., nemodificată prin O. de urgență a G. nr. 6., s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar O. de urgență a G. nr. 6. nu constituie norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziții de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Tatăl recurentului pe nedrept, fără temei legal, a fost lipsit de libertate, a fost încarcerat, a fost obligat la domiciliu forțat, s-a îmbolnăvit grav și a decedat în urma măsurilor represive exercitate asupra sa de către reprezentanții statului din perioada 06 martie 1945 până la data decesului său în anul 1963 în timpul domiciliului forțat locația numită "B.".
Deși a prezentat și a dovedit existența tuturor măsurilor de coerciție exercitate împotriva lui Dr. B. M. F. - tatăl acestuia și felul în care viața acestuia a fost transformată într-o privațiune de libertate și limitare a drepturilor sale cetățenești și drepturilor la liberă circulație în mod continuu, până la decesul intervenit în 1963, instanța și Guvernul României a considerat să acorde despăgubiri morale în valoare de 4800 de euro, cu ceva mai puțin decât cât se acordă la o daună totală în domeniul asigurării obligatorii auto, în cazul unui autovehicul rablă de peste 10 ani.
Între timp L. 2. a suferit modificări multiple, dar din nefericire, datorită incoerenței, și inconsecvenței legislative din țară, legea până la urmă a fost golită esențialmente de caracterul său reparator. Astfel s-a ajuns la o situație în care aceeași L. 2., prin modificări succesive a instituit un tratament diferențiat pentru persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă. Această modalitate de aplicare a legii nu are o justificare obiectivă. rezonabilă și public echitabilă. Curtea Constituțională a R.iei a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Nici cele 2 decizii consecutive și aproape simultane ale C. C. nu au reușit să clarifice problema acordării despăgubirilor.
Dacă D. C. C. nr. 1354 din 21 octombrie 2010 a declarat neconstituțională plafonarea despăgubirilor. D. nr. 1358 din 23 octombrie
2010 a declarat neconstituționale prevederile art. 5 (1) litera "a" din L. 2. modificat prin OUG 6. - pe buna dreptate deoarece s-a ajuns la situația hilară,în care, din lipsa fondurilor bănești Guvernul României nu mai dorește a acorda despăgubirile victimelor justiției totalitate comuniste, plafonând de fapt reparațiile acordate la sume mai mici decât a celor condamnați pe nedrept și din eroare pentru comiterea de crime și infracțiuni conform art. 504 și 505 din Codul de procedură penală.
Înainte de momentul de care legiuitorul se hotărăște să-și clarifice și să-
și limpezească confuziile și contradicțiile din lege, consideră că reparațiile trebuie acordate raportat la beneficiarul direct al despăgubirilor și, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la perioada în care Dr. B. M. F. a suferit condamnări cu caracter politic a fost supus măsurii privative de libertate, consecințele negative suferite de Dr. B. M. F. în plan fizic și psihic și moral, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către el și de către recurent și mama acestuia, măsura în care i-a fost afectată situația familială. profesională și socială.
Arată că instanța nu a acordat despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, deși la dosar au existat procese verbale și alte documente care au dovedit confiscarea bunurilor care au fost enumerate pe mai multe liste. Desigur Dr. B. M. F. provenea dintr-o familie de moșieri români transilvăneni, cei dintâi din familia B. amintiți în cronici de prin secolul XII, țineau piept invadatorilor și păzeau limba și obiceiurile acestor meleaguri, încă din negurile istoriei. Bunurile mobile ale familiei B. la data confiscării reprezentau o adevărată avere pentru funcționarul comunist confiscator.
Instanța a decis să respingă capătul de cerere ca fiind nedovedite.
Dovedite au fost în procesele verbale de confiscare aflate la dosar numai ca nu au putut fi evaluate și reevaluate etc.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii iar în subsidiar a reducerii cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului.
În motivarea apelului consideră că hotărârea instanței de fond este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor legale la situația de fapt.
De asemenea, critică soluția instanței de fond și pentru faptul că, deși retine și motivează că la stabilirea cuantumului despăgubirilor s-au avut în vedere și drepturile stabilite și acordate în favoarea mamei reclamantului in calitate de fosta soție a tatălui acestuia, numitei R. E. E. potrivit Hotărârii nr.
266 din (...), totuși, nu se cuantifica aceste despăgubiri pentru ca atunci când se deduc să se poată avea o reprezentare asupra acestora.
In opinia pârâtului, la cuantificarea daunelor morale acordate reclamantului au avut preponderenta aprecierile subiective, de altfel, imposibil de controlat judiciar, ajungându-se astfel la supraevaluarea prejudiciului.
Pe de alta parte, așa cum de altfel rezulta din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 2., prin aceasta s-a realizat mai multe obiective printre care: ștergerea ope legis a tuturor consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic; repunerea în drepturi, în cazul in care prin hotărârea de condamnare s-a dispus decăderea din acestea sau degradarea militara; reglementarea unei posibilități speciale de reparare a prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri ca efect al hotărârii de condamnare cu caracter politic precum si, afirmarea explicita a posibilității instanțelor de judecată de a acorda despăgubiri pentru prejudicial moral suferit dacă se apreciază, în urma examinării tuturor circumstanțelor cauzelor, că reparația obținută prin efectul D. L. nr. 1., republicat, cu modificările si completările ulterioare și al Ordonanței de U. a G. nr. 2. nu este suficienta.
Rezultă în cele din urma ca la pronunțarea hotărârii atacate cu prezentul apel, instanța de fond s-a întemeiat în cea mai mare parte pe prezumții reținute cu nesocotirea dispozițiilor art. 1203 din Codul civil.
Potrivit textului menționat, "magistratul nu trebuie să se pronunțe decât întemeindu-se pe prezumții, care să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea".
Or, acest text de lege a fost ignorat, întrucât în realitate, pentru a trage concluzii în legătură cu situația reclamantului s-au reținut împrejurări care nu se afla într-o legătură de cauzalitate cu fapta ilicită pentru a angaja răspunderea civilă.
Rezultă că aceste argumente, care au justificat soluția instanței de fond cu referire la prezumții, nesocotesc de fapt accepțiunea pe care legea o acordă acestui mijloc de probă.
De asemenea, regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri în echitate, ceea ce nu s-a respectat prin sentința criticată.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea reține considerentele ce urmează.
Reclamantul arată în apel că instanța a omis să se pronunțe asupra constatării caracterului politic al condamnărilor suferite de către Dr. B. M.-F.
C. constată că reclamantul a solicitat prin petitul 1 constatarea caracterului politic al condamnărilor suferite de către antecesorul său iar în motivarea acțiunii descrie faptul că acesta a fost arestat, reținut, condamnat și i s-a stabilit domiciliu obligatoriu.
Motivul de apel nu poate fi primit deoarece condamnarea suferită de antecesorul reclamantului este o condamnare care constituie de drept condamnare cu caracter politic, potrivit art. 1 din L. nr. 2. iar pentru faptul că acesta a fost arestat, reținut și i s-a stabilit domiciliu obligatoriu reclamantul nu a formulat petit.
Cu privire la cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, nici acest motiv de apel nu poate fi primit deoarece chiar dacă prin sentința penală de condamnare nr.
122/(...) se dispune confiscarea averii, ulterior, când s-a încercat punerea în executare a acestei dispoziții, prin procesul verbal din dos. nr. 1307/1960 încheiat de executorul judecătoresc la data de (...) (fila 67 dosar fond) rezultă că B. F. M. „nu posedă avere de confiscat, fapt ce a fost constata și de organele de anchetă".
În cauză nu s-a făcut o altă dovadă că au fost confiscate totuși bunuri de la antecesorul reclamantului.
Declarațiile depuse în apel (fila 24-27) nu se coroborează cu nici o altă probă și prin urmare nu pot fi reținute ca veridice.
Apoi, cu privire la chestiunea daunelor morale, C. constată că dispozițiile art. I pct. 1 din OUG nr. 6. au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.
1. a C. C. dar pe perioada cât a fost în vigoare au produs efecte.
Motivele de apel privitor la cuantumul despăgubirilor nu vor mai fi analizate dat fiind că prin decizia nr. 1. Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este d efinitivă și obligatori e . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acordprevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există.
Urmează a analiza efectele care s-au produs pe perioada în care actul normativ a fost în vigoare, dat fiind că din formularea textului de mai sus, „își încetează efectele juridice", rezultă că până la acea dată au produs efecte juridice, dar trebuie stabilit în concret ce fel de efecte juridice.
C. mai reține că acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998-999 cod civil nu este posibilă din două motive, care țin de aspectele procedurale ale cauzei și mai apoi și de fondul cererii.
Cu privire la aspectul de procedură, dat fiind că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legii speciale nu poate în apel să schimbe temeiul juridic al cererii pentru că ar schimba cauza acțiunii, iar art. 292 Cod procedură civilă prevede că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță. Cum apelul are efect devolutiv rezultă că instanța de apel poate fi investită doar în limitele în care a fost investită prima instanță.
În ce privește fondul cererii, din deciziile C. Europene a Drepturilor Omului reiese că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligațiilegale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie
1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 1. și L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, constată C. de A., echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii CEDO, în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul are un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței
C. Europene a Drepturilor Omului, mai ales că reclamantul are și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Având în vedere că dacă procedurile judiciare s-ar fi desfășurat cu celeritate reclamantul ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 2., prin urmare având în vedere că la data intentării acțiunii exista un temei legal rezultă că reclamantul avea în patrimoniu cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. C..
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Distinct de considerentele de mai sus trebuie arătat totuși că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 1. și art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Prin urmare, se constată prin aceași decizie nr. 1., despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Or, Curtea Constituțională observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989.
Prin urmare, C. de A. constată în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul D.-lege nr. 1..
Curtea Constituțională mai constată prin decizia nr. 1. că, astfel cum a statuat și C. Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincová și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevičius contra Lituaniei). Totodată, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției", și al art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "În R.ia, respectarea [...] legilor este obligatorie", C. constată că reglementarea criticată încalcă și normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr.
24/2000, republicată.
Or, față de cele reținute prin decizia nr. 1., anume că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, C. de A. constată că S. a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obținut hotărâri judecătorești irevocabile anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale incidente și în prezenta cauză sunt în mod evident într-o situație de avantaj care induce o situație de discriminare față de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în curs de desfășurare.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția delege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamantul nu poate solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
Cu privire la stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei, Curtea Constituțională mai reține că este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
Astfel, durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, nu ține seama de faptul că, în numeroase cazuri, durata proceselor și, în consecință, data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a rolurilor instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește modul de acordare a despăgubirilor, reglementat prin
O. de urgență a G. nr. 6., C. observă existența unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă - deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2. -, și consideră că acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin D. nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 329 din
18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită apelul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 819 din (...) a T. C., pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o va schimba în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul B. R. S.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de reclamantul B. R. S., în contra aceleiași sentințe.
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Admite apelul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 819 din (...) a T. C., pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o schimbă în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul B. R. S.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul B. R. S. domiciliat în C.-N. str. F. nr. 59 Bloc B8 ap. 81, în contra aceleiași sentințe.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER I.-D. C. M. C. V. A. B.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 5 ex., la data de (...)
Judecător fond - T. M., Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 1783/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 20/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
