Decizia civilă nr. 65/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 65/RC/2011

Ședința publică din data de 7 octombrie 2011

Instanța constituită din: Președinte : ANA I.

Judecători : D.-L. B.- vicepreședinte al C. de A. C.

A. C.

Grefier : S. - D. G.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de petentul D. G. împotriva deciziei civile nr. 2. iunie 2011, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), având ca obiect investire cu formulă executorie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul contestator D. G..

Procedura de citare este îndeplinită.

Contestația în anulare este legal timbrată cu suma de 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar ( chitanța aflată la fila 4 din dosar).

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea contestației.

Petentul contestator, solicită admiterea contestației în anulare având în vedere că nu a fost citat pentru data de 3 iunie 2011 , la Curtea de A. C., în dosarul nr.(...).

C U R T E A

Prin contestația în anulare înregistrată la 15 iulie 2011 contestatorul D. G. a solicitat anularea deciziei civile nr. 2. iunie 2011 pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...).

În motivarea contestației care nu a fost întemeiată în drept, contestatorul a arătat că solicită anularea deciziei atacate, motivat pe faptul că pentru termenul de judecată din 3 iunie 2011, când s-a soluționat recursul declarat de el împotriva deciziei civile nr. 1. iunie 2011 a Tribunalului Sălaj, nu a fost legal citat.

Examinând contestația curtea apreciază că este nefondată și în consecință, în baza art. 317 și 320 Cod proc.civ., urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civ., „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Examinând dosarul nr. (...) al C. de A. C., în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 2. iunie 2011, curtea reține că prin această decizie s-a dispusanularea ca netimbrat a recursului declarat de petentul D. G. împotriva deciziei civile nr. 1. iunie 2011 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr.

(...) care a fost menținută.

Recursul declarat de reclamantul D. G. a fost înregistrat pe rolul C. de A. C. la data de (...), iar în cauză s-a stabilit termen de judecată pentru data de 3 iunie 2011. pentru acest termen de judecată s-a dispus citarea recurentului cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru pentru recurs în valoare de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 5 rezultă că, citația a fost înmânată personal destinatarului, care a semnat dovada de primire, arătând calitatea în care semnează și actul de identitate cu seria și numărul acestuia.

Prin urmare, curtea constată că cerințele art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civ., nu sunt îndeplinite în cauză, astfel că contestația în anulare declarată de petentul D. G. împotriva deciziei civile nr. 2. din 3 iunie 2011 a C. de A. C. pronunțată în dosar nr. (...) va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de petentul D. G. împotriva deciziei civile nr. 2. din 3 iunie 2011 a C. de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. D. L. B. A. C. S. D. G.

Red. IA dact. GC

2 ex/(...)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 65/2011, Curtea de Apel Cluj