Decizia civilă nr. 1851/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1851/R/2011
Ședința publică din 25 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T.-A. N.
T. D. - președintele Secției civile
M.-C. V.
G.:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul H. M., împotriva sentinței civile nr. 206 din 31 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privindu-l și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN M. F. P. - D. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 2 mai
2011, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Se comunică un exemplar al acesteia cu reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C.
Se constată că prin memoriul de recurs, reclamantul-recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsa lui de la dezbateri, conform prevederilor art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat și în consecință menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, întrucât prin acțiune s-a solicitat de către reclamant constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării antecesorului său în perioada 1945-1948 în fosta U. și acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării, or această situație nu se încadrează în prevederile L. nr. 2., motiv pentru care se impune respingerea recursului.
C U R T E A,
Prin acțiunea înregistrată sub numărul 6209 din (...) la T. M., reclamantul H. M. i-a chemat în judecată pe pârâții S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și D. G. A F. P. A J. M., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se constate că reclamantul este succesor legal în calitate de descendent de gradul I după defunctul H. I. decedat la data de (...); să se constate caracterul politic al măsurii administrative a deportării defunctului în perioada 1945-1948 în fosta Uniune S.ă; să fie obligați pârâții să îi plătească reclamantului echivalentul în lei de la data plății, a sumei de 5.000 euro cu titlu de despăgubiri.
Prin sentința civilă nr. 206 din 31 ianuarie 2011 a T. M., s-a respins acțiunea intentată de reclamantul H. M. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul ales la D. G. a F. P. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instață a reținut că tatăl reclamantului, defunctul H. I., decedat la data de (...), a fost prizonier în perioada (...)-
04.1945 în lagărul sovietic din B.apesta, iar potrivit susținerilor reclamantului, în perioada 1945-1948 tatăl său ar fi fost deportat în fosta
Uniune S.ă.
În cazurile prevăzute de art. 3 și de art. 4 alin. (2) din L. nr. 2., legiuitorul a prevăzut posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în art. 3 sau în art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.
Situația constând în prizonierat, nu crează vocație la drepturile prevăzute de L. nr. 2.. Voința legiuitorului a fost de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de S. Român și de autoritățile sale după 6 martie 1945, iar nu de a repara consecințele nefaste cauzate de abuzurile armatei sovietice.
Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuiau dispuse, respectiv luate de S. Român, or deportarea persoanelor în U. la munca de reconstrucție a fost impusă de S. S. ca stat de ocupație, în urma C.i de A. din anul 1944.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul H. M., solicitând modificarea ei în sensul admiterii în totalitate a cererii și în consecință obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării defunctului H. I., iar în subsidiar casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.
În motivarea recursului, reclamantul a susținut că sentința recurată este nelegală, deoarece după pronunțarea deciziei Curții Constituționale nr.
1358 din 21 octombrie 2010, temeiul de drept al acțiunii îl constituie în continuare art. 5 din L. nr. 2., coroborat cu prevederile art. 998 Cod civil.
Este adevărat că măsura luată împotriva antecesorului său nu are caracter politic de drept, deoarece nu a fost dispusă în baza vreunuia dintre actele normative enumerate în mod expres de art. 3 din L. nr. 2., însă art. 3 din aceeași lege prevede că constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată, având ca obiect dislocarea sau stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu.
În conținutul măsurii administrative abuzive, legiuitorul a impus și efectuarea prizonieratului și menținerea acestei situații după 23 august
1944 din motive politice. L. nr. 2. are caracter de complinire, astfel că nu înlătură drepturile stabilite prin legile anterioare, în art. 1 și 3 definind două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist: condamnările cu caracter politic și măsurile administrative având ca obiect dislocarea și stabilirea obligatorie a locului de muncă în colonii.
Interpretând și coroborând în mod judicios toate aceste dispoziții legale, este evident că persoanele deportate în mod forțat în colonii de muncă în U., au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul L. nr. 2., chiar dacă însă măsura a fost dispusă de S. R., deoarece R.ia era la data aceea aliata României împotriva Germaniei, situație în care S. Român nu poate fi exonerat de obligațiile față de cetățenii lui.
S. Român a fost complice la situația respectivă, iar a aprecia în alt mod ar însemna să existe un tratament juridic distinct al persoanelorîndreptățile la despăgubiri în baza L. nr. 2., în funcție de momentul în care instanța a judecat cererea, ceea de contravine principiului egalității în fața legii.
La data introducerii acțiunii sub imperiul L. nr. 2., s-a născut un drept la acțiune, inclusiv în temeiul art. 5 din lege, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Prin decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale, s-a reținut că principiul egalității și interzicerii discriminării a fost reluat de C. în P. nr. 12 la C., în care se prevede că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nicio discriminare. Recurentul a invocat și dispozițiile art 148 din Constituție.
Chiar și în ipoteza în care s-ar putea considera că reclamantul nu mai poate beneficia de despăgubiri în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., acesta este îndreptățit la despăgubiri în baza art. 998 Cod civil, câtă vreme măsura administrativă a deportării are caracter politic, iar L. nr. 2. l-a repus în dreptul de a cere despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de măsurile abuzive luate de regimul comunist instaurat în România după 6 martie
1945.
Pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. a depus întâmpinare la dosar f. 10-12, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea introductivă de instanță pe prevederile L. nr. 2..
Din mențiunile livretului militar seria Cj, nr. 0. eliberat la data de (...) de C. militar al raionului Sighet, f. 7 dosar tribunal, rezultă că tatăl reclamantului, defunctul H. I., a fost încorporat în A. Maghiară începând din luna mai 1943 și până la data de (...), când a fost deținut în L. sovietic din B.apesta, iar în luna aprilie 1945 a fost lăsat la vatră. Susținerile reclamantului că în perioada 1945-1948 tatăl acestuia ar fi fost deportat în Uniunea S.ă, sunt simple afirmații nesusținute de niciun suport probator.
Așadar, reclamantul solicită să se constate caracterul politic al măsurii administrative a deportării defunctului său tată în perioada 1945-1948 în fosta Uniune S.ă - nedovedind că ar fi existat deportarea respectivă -și să fie obligați pârâții la plata despăgubirilor în sumă de 5.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării defunctului său tată.
Starea de prizonierat a lui H. I. în L. soviectic din B.apesta în perioada februarie-aprilie 1945, nu se încadrează în perioada de referință a L. nr. 2.: 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și nu constituie o măsură cu caracter politic în sensul acestei legi.
Măsura deținerii lui H. I. în L. sovietic a fost cauzată de înrolarea lui în armata unei puteri străine, Ungaria, care se afla în stare de război cu R.
L. nr. 2. nu reglementează acordarea despăgubirilor pentru persoanele care au luptat în armatele unor țări inamice României. Luptând în armata ungară, în care H. I. s-a înrolat ca urmare a faptului că Ardealul de N. a fost răpit României prin D. de la V. din 30 august 1940, nu se poate reține că a luptat împotriva regimului comunist ce s-a instaurat la noi în 6 martie 1945.
Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale, nu are nicio înrâurire în speță, deoarece luarea în prizonierat de către A. U. S.,a unui soldat care lupta în armata Ungariei, aflată la acea dată în război cu România, nu face obiectul legii arătate.
Așa fiind, nu se justifică în cauză cercetarea aspectului privind respectarea principiului egalității în drepturi în fața legii în funcție de momentul soluționării cererii de chemare în judecată.
Solicitarea recurentului de casare a sentinței cu trimitere la același tribunal, s-a făcut pentru că „la instanța de fond am formulat o precizare de acțiune în care am invocat drept temei al acțiunii și dispozițiile art. 998 din
Codul civil";.
Verificând dosarul primei instanțe, curtea constată că reclamantul asistat de avocat, nu a formulat o precizare de acțiune în care să invoce temeiul art. 998 Cod civil, ci doar la termenul din (...), a solicitat amânarea soluționării cauzei pentru a-și preciza acțiunea, dar la termenul următor din (...) nu numai că nu a depus precizarea de acțiune, ci nici măcar nu s-a prezentat la proces - nici reclamantul și nici reprezentantul său avocat -, depunând o cerere de amânare nejustificată care a fost respinsă ca atare, s- a judecat acțiunea dar s-a amânat pronunțarea pentru a li se da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, însă niciuna din părți nu au depus concluzii scrise la dosar.
Nesoluționarea de către prima instanță a unei precizări de acțiune neformulate, nu constituie motiv de casare a sentinței cu trimitere spre rejudecare la același tribunal.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul reclamantului împotriva sentinței tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul H. M. împotriva sentinței civile nr. 206 din 31 ianuarie 2011 a T. M., pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică în 25 mai 2011.
Președinte Judecători G. T.-A. N. T. D.-M. C. V. M. T.
Red.TD:(...) Dac.CC:(...)
-2 ex.
| ← Decizia civilă nr. 5043/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3069/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
