Decizia civilă nr. 5043/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.5043/R/2011
Ședința publică din data de 2 decembrie 2011
Instanța constituită din: Președinte : V. M.- președintele Curții de A. C.
Judecători : D. - L. B.-vicepreședinte al Curții de A. C.
A. C. Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. A. împotriva deciziei civile nr. 3. din 29 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), privind și pârâții H. T. și H. G., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâții intimați.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței depusă la fila 13 din dosar și timbru judiciar în sumă de
0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reclamanta recurentă depune la dosar un înscris prin care arată că își menține recursul astfel cum a fost formulat, solicitând evacuarea pârâților din apartamentul a cărui proprietară este.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamanta recurentă susține recursul astfel cum a fost formulat, solicitând evacuarea pârâților din apartamentul a cărui proprietară este.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1912/(...) a J. T. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă în evacuare exercitată de reclamanta M. A., împotriva pârâților H. T. și H. G.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut faptul că imobilul în litigiu este situat administrativ în C. T., A. F. nr. 1 bloc X ap. 12, este înscris în CF nr. 50515, C1U4 C. T. cu nr. top 1797S/12, și are ca proprietari tabulari pe pârâții H. T. și H. G., bun comun cu titlu de schimb, dobândit în baza deciziei civile nr. 1. a T. C.
Reclamanta invocă în favoarea sa certificatul de legatar nr. 4. și situația de carte funciară pentru data de (...).
Instanța a constatat că, în prezent, reclamanta nu are calitatea de proprietar al imobilului în litigiu, situația de carte funciară de care se prevalează reclamanta fiind modificată, încă din anul 2002, în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin care s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că proprietari ai imobilului sunt pârâții H.
Prin urmare, reclamanta nu poate recurge la acțiunea în evacuare, specifică de altfel raporturile de locațiune, împotriva pârâților, în condițiile în care ea însăși nu justifică calitate de proprietar.
Prin decizia civilă nr. 3./(...) a T. C., s-a respins ca nefondat apelul reclamantei M. A. și a fost menținută în totul hotărârea primei instanțe.
Motivând decizia, instanța de apel a reținut existența a numeroase litigii purtate între părți cu privire la imobilul situat în C. urzii aleea F. nr. 1 ap. 12, prin hotărâri judecătorești irevocabile statuându-se că în prezent calitatea de proprietari ai imobilului o dețin pârâții.
În condițiile în care pârâții sunt proprietari tabulari ai imobilului litigios, iar reclamanta nu are un titlu valabil de proprietate, evident pârâții sunt îndreptățiți ă exercite cele trei atribute ale dreptului de proprietate, posesia, folosința și dispoziția, iar acțiunea în evacuare nu poate fi admisă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M. Ana A., solicitând admiterea acțiunii în evacuare astfel cum a fost formulată, cu restituirea cheltuielilor de judecată, a chiriei din anul 2000 și a daunelor morale.
Recurenta arată că s-a adresat justiției din anul 1998, însă prin hotărârile judecătorești pronunțate a fost lăsată fără locuință, fără pensie, a fost hărțuită și terorizată, așa încât solicită instanței să pună capăt acestei situații, printr-o hotărâre pronunțată cu respectarea legilor și a drepturilor omului.
Prima instanță nu a avut în vedere faptul că pârâții H. nu au predat actele autentice, la momentul schimbului și nici diferența în ani, astfel că întabularea acestora în cartea funciară este nelegală.
Recursul este nefondat.
Astfel cum în mod temeinic s-a reținut, prin hotărârile judecătorești pe care instanțele de fond le-au pronunțat în acest litigiu, reclamanta H. Ana A. solicită evacuarea pârâților H. T. și G. din apartamentul nr. 12, situat administrativ în C. T., A. F. nr. 1 bloc X, susținând că este proprietarul acestui imobil, dobândit cu titlu de moștenire, conform înscrierii operate în Cartea funciară nr. 2772 C. T., sub B 4, în baza încheierii CF 1028/2000.
Situația de carte funciară evocată de reclamantă pentru momentul anului 2000 este cea corectă, această parte a fost menționată în calitate de proprietar al bunului, cu titlu de drept moștenire.
Ulterior, situația juridică a imobilului a fost modificată, prin încheierea nr. 2. a J. T., dispunându-se întabularea dreptului de proprietate ca bun comun cu titlu de drept de schimb în favoarea pârâților H. T. și G., în baza deciziei civile nr. 1. din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. 10876/2001, hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
Prin urmare, la data promovării prezentei acțiuni civile în evacuare, respectiv (...), proprietari tabulari ai bunului în litigiu erau pârâții H., iar nu reclamanta, calitatea acestora de proprietari fiind stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, învestită, așadar, cu puterea lucrului judecat.
În aceste circumstanțe, în mod corect acțiunea în evacuare promovată de reclamantă, a fost respinsă, fiind inadmisibil a se proceda la un control de legalitate a unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin care o instanță de judecată a statuat că pârâții sunt astăzi proprietarii imobilului.
Față de cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
Pretențiile referitoare la plata chiriei și a daunelor morale sunt inadmisibile în raport cu dispozițiile art. 316 raportat la art. 294 alin. 1
C.pr.civ., fiind vorba de cereri noi ale reclamantei, formulate pentru prima dată, în mod explicit, în fața instanței de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. ANA A. împotriva deciziei civile nr. 3. din 29 sept.2011 a T. C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 decembrie, 2011
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. M. D. B. A. C.
S.-D. G.
GREFIER
Red.DB/Dact.MS
2 ex.
← Decizia civilă nr. 385/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1851/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|