Decizia civilă nr. 3069/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3069/R/2011
Ședința data de 16 S. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : I. D. C.
JUDECĂTOR: M. C. V.
JUDECĂTOR: A.-A. P. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare, după recalificare, recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 419 din 21 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul S. M.-C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.
221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-nul procuror
S. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat S. M. C., avocat I. V., din Baroul Cluj, lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că la data de
06 septembrie 2011, reclamantul intimat S. M. C. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului promovat de pârât, la care a anexat împuternicirea avocațială a reprezentantului său, avocat I. V.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, susținând pe larg motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat, și în consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 419/(...) a T.ui C. s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
S-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul S. M. C. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință :
- s-a constatat caracterul politic al măsurii internării luate față de S. I. R., antecesorul reclamantului, în perioada (...)-(...).
S-a respins ca fiind prescrisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul S. M. C. împotriva pârâtului S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri morale.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în esență următoarele:
Prin sentința penală nr.290/1957 pronunțată de T. M. C. în dosar nr.277/1957, așa cum a fost modificată prin D. penală nr.
1777/1957 a T.ui M. al Regiunii III Mil. C., pronunțată în dosarul nr.1787/1957 reclamantul S. M. C. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională pentru delictul de deținere ilegală de arme militare, prevăzut de art. 14 lit. A din D. nr.163/1950. Reclamantul a executat pedeapsa în perioada (...)-(...).
Potrivit art.1 alin.1 și 2 din L. nr.221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de
6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie
1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.209 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 lit.h, din L. nr.221/2009 condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de D. nr.163/1950, cum a fost și cea pentru care reclamantul a fost condamnat, constituie de drept condamnări cu caracter politic.
Cu privire la antecesorul reclamantului, numitul S. I. R., față de acesta s-a luat măsura internării administrative într-o colonie de muncă, astfel cum atestă actele communicate de la C.
Din fișa personală a acestuia, întocmită de D. R. C. rezultă că motivul internării a fost acela că în anul 1927 s-a încadrat în PNL Brătianu, a fost membru în comitetul jud. Sălaj și a avut o funcție de organizare pană la dizolvarea partidului. Măsura administrativă a fost dispusă pentru o perioadă de 36 de luni , fiind arestat la data de
(...) și eliberat la data de (...), conform biletului de liberare nr.19571/1953 emis de D. G. a P.-P. CTB .
Faptele pentru care tatăl reclamantului a fost internat într-o colonie de muncă, astfel cum au fost ele descrise în actele comunicate de la C., se încadrează între cele săvârșite din motive politice, prev. de art. 2 al.1 din OUG nr.2., respectiv la lit.b, fiind cert că motivul determinant al acestor măsuri a fost calitatea sa de membru PNL B.
În consecință, raportat starea de fapt reținută, instanța a apreciat că acțiunea promovată este întemeiată sub aspectul constatării caracterului politic al măsurii internării luate față de S. I. R., antecesorul reclamantului.
Cu privire la petitul de despăgubiri, prin D. nr.1354/2010 și nr.1358/2010 publicate în M.Of al R.iei nr.761 din 15 noiembrie
2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009, precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte D. lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.221/2009. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din L. nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către
G., iar art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P. legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a Curții Europene a D. O..
În condițiile declarării neconstituționale a acestor dispoziții legale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, raportat la prevederile art. 31 al.1,3 din L. nr.47/1992 și art.147 al.4 din Constituție.
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a din L. nr.221/2009 reclamantul și-a precizat în drept acțiunea pe dispozițiile art.998-999 Cod civil, arătand totodată că se menține și temeiul inițial, respectiv art.5 al.1 lit.a din L. nr.221/2009.
Asupra acestui din urmă temei de drept, instanța a apreciat, pentru argumentele anterior expuse, că nu mai poate fi incident în cauză, întrucat a fost declarat neconstituțional.
Cu privire la incidența dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art.3 din D. nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse termenului de prescriție de 3 ani.
Totodată, potrivit art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamantul a cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist, instanța apreciază că dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990, odată cu schimbarea regimului comunist, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și
Justiție ( de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...),
Secția civilă și de proprietate intelectuală).
De altfel, prin adoptarea D. L. nr.118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990, s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară pentru fiecare an de detenție precum alte drepturi.
Nu poate fi luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr.221/2009, întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul
1990, așa cum s-a reținut anterior.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că termenul de 3 ani de când reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință, expirase la data promovării prezentei acțiuni.
Raportat la aceste considerente, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri, cu titlu de prejudiciu moral, cu consecința respingerii ca prescris a acestui capăt de cerere.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei , reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar la fila 185, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată.
Ceea ce a generat prezentul litigiu a fost apariția Legii
221/2009, prin care unor categorii de persoane, în care se încadrează și reclamantul, li s-a creat convingerea la nivel intelectiv a posibilității obținerii unor despăgubiri pentru traumele suferite în perioada regimului comunist, or, ulterior, imposibilitatea acordării acestora a fost determinată de intervenția uneia dintre părțile în litigiu , respectiv pârâtul S. R., prin invocarea și ulterior admitereaexcepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din L. 221/2009.
În consecință, față de aceste considerente,apreciind că paratul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal pârâtul, calea de atac fiind recalificată la termenul de judecată din (...) în recurs, în baza prevederilor art. XIII din L. nr. 202/2010, care a introdus alin. 6 la art. 4 din L. nr. 221/2009.
Pârâtul a solicitat schimbarea hotărârii în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului și înlăturării din dispozitivul hotărârii a obligației pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că au fost încălcate prevederile art. 274 Cod proc.civ., întrucât față de soluția pronunțată în cauză pârâtul nu este parte căzută în pretenții.
Referitor la petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii internării luate față de antecesorul reclamantului, pentru care s-a admis acțiunea, pârâtul a arătat că legiuitorul a prevăzut expres persoana care poate solicita concursul justiției, în cazul măsurilor administrative doar persoanele care au fost supuse acestora pot solicita constatarea caracterului politic. Prin urmare, reclamantul nu are calitate procesuală activă în ce privește capătul de cerere admis.
Acest petit era și neîntemeiat, întrucât în cauză reclamantul nu a făcut dovada internării antecesorului său.
Prin întâmpinarea formulată (f. 8), reclamantul a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica vizând greșita obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, aceasta este nefondată.
Acțiunea privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de antecesorul reclamantului s-a întemeiat inițial pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 221/2009.
Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr. 1358/(...) a Curții Constituționale.
În aceste condiții reclamantul și-a precizat acțiunea pe prev. art. 998-999 C. civil, acțiunea fiind respinsă ca prescrisă pe acest temei.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea
Constituțională, reiese incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza
Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Acest act normativ a generat un număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor, soluționate într-o anumită manieră, prin prisma prevederilor sale de la momentul soluționării fiecărei cauze.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului
(art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, această prevedere încetându-și efectele judiciare.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care s- a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea irevocabilă, îi îndreptățește pe cei care aveau încă pe rol litigiul nesoluționat la momentul declarării neconstituționale a art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, să solicite obligarea statului - în calitate de emitent al actului normativ declarat ulterior neconstituțional - la plata cheltuielilor de judecată.
Față de aceste considerente C. de A. reține că nu poate fi primit motivul de recurs al pârâtului ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii
S. este în culpă procesuală. Acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției Legii nr.
221/2009, iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamantului, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată dovedite.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la susținerea pârâtului conform căreia reclamantul nu are calitate procesuală activă de a solicita constatarea caracterului politic al măsurii administrative față de antecesorul său, precum și aceea că luarea acestei măsuri nu a fost dovedită, nici acestea nu sunt fondate.
Interpretarea legii trebuie făcută în sens logic, gramatical, teleologic și sistematic, iar din prevederile coroborate și interpretate în acest mod ale Legii nr. 221/2009, reiese că legiuitorul nu a înțeles să facă diferențieri între condamnările cu caracter politic și măsurile administrative cu caracter politic sub aspectul persoanelor îndreptățite să solicite constatarea caracterului politic al acestora, raportat la prev. art. 1 din acest act normativ.
Prin urmare, reclamantul are calitate procesuală activă de a solicita caracterul politic al măsurii administrative dispuse față de antecesorul său.
Susținerea pârâtului conform căreia nu s-a dovedit în cauză luarea față de S. I. a unei măsuri administrative nu este întemeiată, la dosar fiind depus biletul de liberare nr. 19571 din 1953 (f. 6 dosar fond), care atestă faptul că tatăl reclamantului a fost supus măsurii administrative a internării într-o colonie de muncă, aspect ce reiese și din dosarul individual al antecesorului reclamantului, comunicat de la C. (f. 59-68 dosar fond).
Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile numărul 419 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul numărul (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 septembrie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
I. D. C. M. C. V. A. A. P.
A. B.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: O.M.S.
| ← Decizia civilă nr. 1851/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 285/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
