Decizia civilă nr. 1854/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, P. MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1854/R/2011
Ședința publică din 25 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T.-A. N.
T. D. - președintele Secției civile
M.-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. I. precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
- D. C., împotriva sentinței civile nr. 178 din 25 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza
Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de reclamant ca nemotivat. S. de asemenea respingerea recursului declarat de pârât, întrucât în mod corect s-a dispus de către instanța de fond obligația pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în speță neputându-se reține vreo culpă procesuală în sarcina reclamantului.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 178 din 25 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de A. I., antecesorul reclamantului, și în consecință:
S-a respins acțiunea civilă modificată formulată de reclamantul A. I. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării lui A. I., antecesorul reclamantului.
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei.
P. a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată de reclamantul A. I. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice s-a solicitat instanței să constate caracterul politic al condamnării antecesorului A. I., la pedeapsa de
4 ani temniță grea, degradare civică și confiscarea averii, pentru infracțiunea prev. de art. 209 C., obligarea pârâtului la despăgubiri cu titlu de prejudiciu material și moral, suferit în urma condamnării, în sumă de 600.000 euro, echivalent în lei și cheltuieli de judecată.
Prin precizarea de acțiune formulată la termenul de judecată din (...) reclamantul și-a precizat acțiunea pe art. 998 - 999 C. civil.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării defunctului A. I., tatăl reclamantului, aplicată prin S. nr. 3., pronunțată în dosarul nr. 1494/1949 al T.ui Militar C. Secția I, instanța a reținut că potrivit art.1 alin.2 lit. a din Legea nr.221/2009 constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.209 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare. Conform art.4 alin.1 din aceeași lege, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3).
În consecință, în condițiile în care condamnarea suferită de A. I. întră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic, instanța a apreciat că nu se impune constatarea acestui caracter, capătul de cerere examinat urmând să fie respins ca neîntemeiat.
Cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirii în sumă de 600.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamantului prin condamnare, a fost respinsă ca prescrisă.
Art. 998 și 999 C.civ. reglementează răspunderea civilă delictuală, care constituie o sancțiune civilă cu caracter reparator și intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudicii. A. are un caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive.
În conformitate cu art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamantul și antecesorul său au cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune era lipsită de succes în timpul regimului comunist, ulterior, după desființarea Departamentului Securității S.ui prin D. nr. 3., dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990.
În consecință, pentru temeiul juridic al art. 998-999 C.civ., precizat de reclamant, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr. 167/1958, s-a împlinit anterior modificării acțiunii - (...) -.
În altă ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 1358/2010 Curtea
Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. Se face de asemenea trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. carea statuat în sensul că dispozițiile C.i nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii săi. În același timp, C. de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
Adoptarea celor două acte normative în materia examinată - D. -Lege nr. 118/1990 și Legea nr. 221/2009 - nu a dat naștere la un drept substanțial la despăgubiri pe alte temeiuri de drept, cum ar fi art. 998-999
C.civ., în ipoteza acestui temei nou de drept fiind necesară respectarea termenului de promovare și a condițiilor de admisibilitate. P. aceleași considerente nu există nicio justificare pentru a se aprecia că începutul curgerii termenului de 3 ani, în cazul art. 998-999 C.civ., s-ar situa la alt moment decât cel arătat în prezentele considerente.
P. motivele expuse, tribunalul a apreciat că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, și în temeiul art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958 a admis-o. În consecință, a fost respinsă acțiunea civilă modificată formulată de reclamantul A. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei, reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța depusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâtul S.
R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Reclamantul nu a motivat recursul, astfel încât la termenul de judecată din (...), în baza art. 306 Cod proc.civ., instanța a invocat din oficiu nulitatea recursului, urmând a se constata că recursul promovat de reclamant este nul.
În motivarea recursului promovat de pârât, acesta a arătat că au fost încălcate prev. art. 274 Cod proc.civ., în condițiile în care pretențiile reclamantului au fost respinse în întregime.
Totodată a arătat recurentul că în cursul judecării litigiului în fața primei instanțe reclamantul și-a precizat temeiul de drept, în ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtului la despăgubiri, pe prev. art. 998,
999 C. civil, instanța respingând această solicitare ca fiind prescrisă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoareleconsiderente:
A. privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de antecesorul reclamantului s-a întemeiat inițial pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din Legea nr. 221/2009.
Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.
1358/(...) a C. Constituționale.
În aceste condiții reclamantul și-a precizat acțiunea pe prev. art. 998-
999 C. civil, acțiunea fiind respinsă ca prescrisă pe acest temei.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ
(sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerențăa legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Acest act normativ a generat un număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor, soluționate într-o anumită manieră, prin prisma prevederilor sale de la momentul soluționării fiecărei cauze.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, această prevedere încetându-și efectele judiciare.
Potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea irevocabilă, îi îndreptățește pe cei care aveau încă pe rol litigiul nesoluționat la momentul declarării neconstituționale a art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, să solicite obligarea statului - în calitate de emitent al actului normativ declarat ulterior neconstituțional - la plata cheltuielilor de judecată.
Față de aceste considerente C. de A. reține că nu poate fi primit motivul de recurs al pârâtului ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală. Acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției Legii nr. 221/2009, iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamantului, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată dovedite.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
P. aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 178 din 25 februarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...).
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul A. I. I. împotriva aceleași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER T. A. N. T. D. M. C.V. M. T.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: E.L.
| ← Decizia civilă nr. 2449/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 168/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
