Decizia civilă nr. 168/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 168/A/2011
Ședința publică din 16 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTOR
T. D. - președintele Secției civile
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta P. S., împotriva sentinței civile nr. 897 din 26 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privindu-l și pe pârâtul P. S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect plângere în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantei-apelante P. S., avocat I. V. în substituirea d-nei avocat I. I.-D., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de procuror S. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul reclamantei-apelante susține apelul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. În aprecierea sa, interpretarea pe care instanța de fond a dat-o prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 2., este greșită. Din cuprinsul acestui articol rezultă faptul că atât persoana care a suferit o condamnare, cât și descendenții sau soțul supraviețuitor pot solicita despăgubiri cu titlu de daune morale doar pentru propriile suferințe. Argumentul principal este acela că nici descendenții și nici soțul supraviețuitor nu ar putea solicita despăgubiri pentru suferințele ascendentului (soțului), întrucât este de principiu că acțiunea în despăgubiri pentru daune morale nu este transmisibilă pe cale succesorală, dat fiind caracterul strict personal al drepturilor încălcate. Succesorii ar putea eventual, doar să continue acțiunea începută de antecesorul lor. Din cuprinsul L. nr. 2. nu rezultă că legiuitorul ar fi dorit să facă o derogare de la principiul enunțat anterior. C. că interpretarea conform căreia legiuitorul ar fi dat descendenților și soțului supraviețuitor dreptul la acțiune în daune morale pentru suferințele ascendentului, nu poate fi acceptată din cel puțin două motive, respectiv ca prim motiv, ar trebui să acceptăm că limitând dreptul descendenților la despăgubiri, legiuitorul a încălcat un principiu de baza al dreptului succesoral și anume cel conform căruia pe linie descendentă devoluțiunea succesorală este nelimitată. Al doilea motiv ar fi că există situații în care, din diverse motive, descendenții de același grad ausuferit în mod diferit în urma măsurii luate împotriva ascendentului comun, asupra unora consecințele negative fiind mai grave iar asupra altora mai ușoare, poate chiar inexistente. Prin urmare împărțirea în mod egal a despăgubirilor, ar fi nedreaptă și neconformă cu prejudiciul pe care l-a suferit fiecare. Legea a avut în vedere nu numai repararea prejudiciilor celor care au suferit condamnări politice sau măsuri administrative cu caracter politic, ci și repararea prejudiciilor suferite de soț și descendenți până la gradul al II- lea, care au fost afectați în mod indirect prin condamnare. E. „. prejudiciul suferit prin condamnare"; nu poate fi interpretată în sensul că s-ar referi doar la cel condamnat, ci în sensul că vizează și celelalte persoane prevăzute de lege. C. că dispozițiile deciziilor de neconstituționalitate, sunt aplicabile doar acelor acțiuni care au fost promovate după publicarea acestora în Monitorul Oficial, astfel că sentința primei instanțe ar fi trebuit să fie una favorabilă, pentru a se da eficiență prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, potrivit cărora prin recunoașterea unui drept de către o instanță, reclamantului i s-a creat o „speranță legitimă"; că va obține despăgubirile recunoscute prin această hotărâre.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii apelului ca nefondat, având în vedere că temeiul juridic în baza căruia a fost formulată acțiunea a fost declarat neconstituțional, astfel că aceasta a rămas fără un fundament legal care să îi permită instanței acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de pe urma condamnării politice.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 2653/117 din 16 aprilie 2010 la Tribunalul Cluj, reclamanta P. S. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în valoare de 300.000 euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate în urma celor două perioade de detenție politică suferite de tatăl ei, N. I.
Prin sentința civilă nr. 897 din 26 octombrie 2010 a T.ui C., s-a respins acțiunea civilă intentată de reclamanta P. S. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții în temeiul L. nr. 2..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a susținut că suma solicitată cu titlu de despăgubiri, este cerută pentru repararea prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a condamnării și a consecințelor condamnării antecesorului său.
Din actele comunicate de C., a rezultat că față de antecesorul reclamantei N. I., s-au dispus mai multe condamnări care prin temeiul acestora permit încadrarea și calificarea lor ca fiind condamnări cu caracter politic de drept, așa cum sunt ele enumerate în prevederile L. nr. 2..
Dispozițiile L. nr. 2. pretind dovedirea prejudiciului moral al celui care a suferit efectiv măsurile primitive, aceluia trebuind să-i fie reparate prejudiciile
și nu succesorilor săi.
Or din modul de redactare al cererii de chemare în judecată, rezultă fără dubiu că reclamanta a avut în vedere prejudiciul moral cauzat ei personal și nu antecesorului său.
Argumentele în conținutul concluziilor scrise referitoare la caracterul esențialmente personal al daunelor morale care pot fi solicitate doar pentru suferința proprie a reclamantului, iar cei ce continuă personalitatea autorului lor nu ar putea decât să continue acțiunea și să o inițieze, nu pot fi primite plecând de la scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea L. nr. 2., care a avut în vedere repararea prejudiciilor celor care au suferit condamnări politice precum și măsuri administrative cu caracter politic, nu și a altor persoane care ar fi fost afectate în mod indirect de situația antecesorilor sau a soților.
Tocmai de aceea legiuitorul a făcut trimitere și la dispozițiile D.-lege nr.
1., care a avut în vedere în mod direct persoanele afectate de condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic.
Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamanta P. S., solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului, reclamanta a susținut că interpretarea pe care prima instanță a dat-o prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 2. este greșită, deoarece despăgubirile cu titlu de daune morale pot fi solicitate atât de persoana care a suferit condamnarea, cât și de descendenții acestuia sau de soțul supraviețuitor doar pentru propriile suferințe.
Atât reclamanții, cât și soțul supraviețuitor, nu ar putea solicita despăgubiri pentru suferințele ascendentului sau ale soțului, întrucât este de principiu că acțiunea în despăgubiri pentru daune morale nu este transmisibilă pe cale succesorală, dat fiind caracterul strict personal al drepturilor încălcate, ceea ce înseamnă că succesorii ar putea doar să continue acțiunea începută de antecesorul lor.
Din dispozițiile L. nr. 2., nu rezultă că legiuitorul a vrut să facă o derogare de la principiul enunțat mai sus.
Interpretarea conform căreia legiuitorul ar fi dat descendenților și soțului supraviețuitor dreptul la acțiune pentru suferințele ascendentului sau soțului decedat, nu poate fi acceptată deoarece ar însemna să se admită că limitând la gradul II dreptul descendenților la despăgubiri, legiuitorul a încălcat un principiu de bază al dreptului succesoral și anume cel conform căruia pe linie descendentă devoluțiunea succesorală este nelimitată.
Apoi, există situații în care din motive de vârstă, statut social, vocație profesională, atitudine politică etc., descendenții de același grad au suferit în mod diferit în urma măsurii luate împotriva ascendentului comun, asupra unora consecințele negative fiind mai grave, iar asupra altora mai ușoare sau chiar inexistente, astfel că împărțirea în mod egal a despăgubirilor ar fi nedreaptă, adică neconformă cu prejudiciul pe care l-a suferit fiecare.
Legea a avut în vedere nu numai repararea prejudiciilor celor care au suferit condamnări politice sau măsuri administrative cu caracter politic, ci și repararea prejudiciilor suferite de soț ori de descendenții săi până la gradul al II-lea care au fost afectați în mod indirect prin condamnare. E. „. prejudiciul moral suferit prin condamnare";, nu poate fi interpretată în sensul că s-ar referi doar la cel condamnat, ci în sensul că le vizează și pe celelalte persoane prevăzute de lege: soțul și descendenții până la gradul al II-lea, or acolo unde legea nu distinge, nici cel chemat să o interpreteze nu trebuie să facă distincție.
Trimiterea primei instanțe la dispozițiile D.-lege nr. 1., nu justifică interpretarea conform căreia legea s-ar referi doar la prejudiciile suferite de cei condamnați sau supuși unor măsuri administrative cu caracter politic, referirea la decretul-lege fiind făcută doar pentru ca atunci când despăgubirile sunt solicitate chiar de către aceștia, să se țină cont de măsurile reparatorii deja luate în favoarea lor.
S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare depusă la dosar f. 10, a solicitat respingerea apelului, arătând că situația din speță a fost reținută în mod corect de prima instanță, iar prin decizia C. C. nr. 1358 din 21 octombrie 2010, au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 2..
Examinând apelul prin prisma motivelor formulate, curtea reține următoarele:
Prima instanță a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtului, cu motivarea că despăgubirile în baza L. nr. 2. pot fi acordate pentru prejudiciul moral suferit de cel care a fost condamnat efectiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu caracter politic, iar nu pentru prejudiciul moral cauzat descendentului celui condamnat politic.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 2., orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În cazul în care cel care a suferit condamnarea cu caracter politic este însuși reclamantul, situația nu comportă discuții, dar în situația în care reclamant este descendentul celui care a suferit condamnarea cu caracter politic, se pune problema înțelesului sintagmei „. prejudiciul moral suferit prin condamnare";, care ar desemna exclusiv prejudiciul moral suferit de cel condamnat politic, sau și prejudicul moral suferit de descendent ca urmare a condamnării cu caracter politic a autorului său.
Pentru a decripta intenția legiuitorului, observăm că prin art. I din Ordonanța G. nr. 6., despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare au fost plafonate la suma de 10.000 euro pentru persoana care a suferit efectiv condamnarea, la jumătate adică 5.000 euro pentru soțul, soția sau descendenții de gradul I, precum și la un sfert adică 2.500 euro pentru descendenții de gradul al II-lea.
Dacă legiuitorul ar fi vrut ca și soțul, soția sau descendenții până la gradul al doilea să fie despăgubiți pentru prejudiciul suferit prin condamnare de către cel condamnat, atunci în baza devoluțiunii succesorale, despăgubirile integrale cuvenite celui condamnat politic trebuiau acordate prin transmisiune succesorală soțului, soției ori descendenților până la gradul al II-lea, fără a le reduce la jumătate sau la un sfert, de unde rezultă că legiuitorul a înțeles că prejudiciul moral suferit personal de soțul, soția sau descendenții celui condamnat politic nu a fost egal cu cel al persoanei condamnate, ci de o intensitate redusă la jumătate sau la un sfert, astfel că și despăgubirile ce urmau să-i fie acordate, erau reduse proporțional.
Sub aspectul analizat de noi, este lipsit de relevanță faptul că prin decizia C. C. nr. 1354 din (...), dispozițiile art. I pct. 1și art. II din Ordonanța de urgență a G. nr. 6., au fost declarate neconstituționale.
Pe fondul cauzei însă, prestația la care reclamanta a solicitat să fie obligat statul, reprezentând despăgubiri cu titlu de daune morale pentru prejudiciile cauzate ca urmare a condamnării politice suferite de tatăl său N. I. în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 2., a fost una rezultată dintr-o situație legală ce urma să aibă loc la finalul unei proceduri judiciare.
Așadar, la data intrării în vigoare a L. nr. 2., reclamanta nu avea un
„bun"; în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului, generate de aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., pe care trebuia să îl prezerve sau să îl confirme prin declanșarea procesului, ci doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească pe care putea s-o execute cel mai devreme după momentul rămânerii ei definitive în apel.
Întrucât prin decizia C. C. nr. 1358 din (...) au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 2., caracterul erga omnes al deciziei se impune și în prezenta cauză, situație în care raportul juridic de obligație legală dintre stat și reclamantă, a încetat.
Așa fiind, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă apelul reclamantei împotriva deciziei tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta P. S., împotriva sentinței civile nr. 897 din 26 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T. D. T.-A. N. M. T.
Red.TD:(...) Dact.CC:(...)
5 ex.
| ← Decizia civilă nr. 1854/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2094/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
