Decizia civilă nr. 254/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 254/A/2011
Ședința 10 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : M. C. V.
JUDECĂTOR : I. D. C.
GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare apelurile declarate de către reclamanții M. V. și
M. I. și de către pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
- PRIN D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 771 din 21 septembrie
2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanții apelanți M. V. și M. I., asistați de avocat B. M. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror A. S., lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 06 iunie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, numitul C. M., în calitate de director executiv al Direcției Generale a F. P. a județului C. a depus la dosar o cerere de reexaminare a amenzii judiciare aplicate prin încheierea ședinței publice din data de 13 mai 2011, cerere care a fost soluționată prin încheierea camerei de consiliu din data de 10 iunie 2011, în sensul respingerii acesteia.
De asemenea, se constată că la data de 09 iunie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul apelant S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. a județului C. a depus la dosar copia dovezii achitării onorariului de expert în sumă de 500 lei, achitat cu Ordinul de P. nr. 581 din
(...).
Totodată, se constată că la data de 09 iunie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, Consiliul Județean C. - D. Județeană de E. a P. C. a răspuns la adresa solicitată de către instanță la termenul anterior de judecată, în sensul că a comunicat instanței CNP al numitului C. M.
Se mai constată se că la data de 09 iunie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul apelant S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. a județului C. a depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, câte un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamanților apelanți și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
Reprezentanta reclamanților apelanți solicită respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză formulate de către pârâtul apelant ca neîntemeiate, întrucât expertul a avut în vedere documentele legale la efectuarea raportului de expertiză iar suma nu este exagerată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză formulate de pârâtul apelant, deoarece expertiza a fost efectuată în baza probelor existente.
C., în urma deliberării, respinge ca nefondate obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de către S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.
G. a F. P. a județului C., întrucât din conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză având ca obiect evaluarea celor două bunuri mobile b și a rezultă că expertul a solicitat informații de la magazinul de specialitate în ce privește obiectul vizând acordeonul, astfel că reiese că expertul a făcut evaluarea pe baza informațiilor comunicate exact de această societate comercială de la care a solicitat date și partea, respectiv SC H. C. SRL magazin audio - video Play, iar în răspunsul comunicat expertului, acest magazin comunică prețul de piață al acordeonului, în acord cu cursul anului 2011.
Reprezentanta reclamanților apelanți și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri judiciare orale asupra apelurilor formulate.
Reprezentanta reclamanților apelanți solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii apelate, în sensul recalculării cuantumului daunelor și admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de apel depus la dosar. S. admiterea cheltuielilor de judecată la instanța de fond în integralitate, întrucât este chitanță la dosar, având în vedere că a făcut un contract general pentru toate căile de atac care i-au fost achitate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea în parte a apelului formulat de către pârâtul apelant S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., modificarea hotărârii apelate în sensul de a se dispune înlăturarea obligației pârâtului apelant S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. la plata către reclamanta apelantă a daunelor morale. De asemenea, solicită admiterea apelului formulat de către reclamanții apelanți, modificarea în parte a hotărârii apelate, în sensul de a se dispune plata daunelor materiale conform raportului de expertiză întocmit în cauză. Totodată, arată că este de acord și cu plata cheltuielilor de judecată solicitate de către reprezentanta reclamanților apelanți.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 771 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanții M. V. și M. I., contra pârâtului S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice prin D. C. și în consecință s-a constatat caracterul de drept al condamnării politice a defunctului M. Ș., decedat în (...), condamnat la 5 ani închisoare corecțională prin sentința penală nr. 134/(...) a T.ui M. C. pronunțată în dosarul nr. 118/1958 modificată prin D. nr. 116/(...) pronunțată de T. S.
Pârâtul a fost obligat să achite reclamanților suma de 3500 euro cu titlu de daune morale și 2500 RON cu titlu de despăgubiri pentru bunurile confiscate, precum și suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 134/(...), pronunțată de T. M. C. antecesorul reclamanților a fost condamnat la 18 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 209 pct. 1 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că a fost încadrat în Organizația Martorii lui I. în 1953 de către inculpatul B. V. ajutat de P. I. și a activat în cadrul organizației până în
1958 când a fost arestat, desfășurându-și activitatea subversivă în Dej, sub forma participării la adunările clandestine a grupei, studierii și însușiriimaterialelor de propagandă iehovistă, plății cotizației denumită „. bunei speranțe"; și întocmirii de rapoarte asupra activității subversive pe care a desfășurat-o.
S. a rămas definitivă prin respingerea recursurilor declarate de către inculpați prin decizia penală nr. 792/(...) pronunțată de T. M. al R. a III-a militară C., în dosar nr. 683/1958.
T. Suprem însă a admis recursul în supraveghere declarat de procurorul general al RPR, a casat în parte hotărârile respective schimbând încadrarea juridică a faptei imputate din art. 209 pct. 1 Cod penal în art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, aplicând antecesorului reclamanților 5 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională.
Potrivit Biletului de eliberare nr. 1. emis de M. A. I., a început executarea pedepsei în data (...) și a fost eliberat în (...), executând aproximativ 5 ani.
Având în vedere faptul ca antecesorul reclamanților a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 Cod penal, tribunalul a constatat că aceasta este de drept o condamnare politică, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2..
În consecință, defunctul este îndreptățit la daune morale, potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din același act normativ, legiuitorul considerând că prejudiciul material suferit de condamnații politici este reparat prin acordarea drepturilor stabilite de D. - L. nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Articolul 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. stabilește criteriile orientative referitoare la cuantificarea daunelor, respectiv durata pedepsei, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acorda în temeiul D.ui L. nr. 118/1990 și a OUG nr. 2..
Traumele morale ale fiecărui condamnat politic au fost generate, pe de o parte, de regimul de detenție inuman, iar pe de altă parte, de urmările acestei condamnări după executarea pedepsei, având consecințe atât în plan familial, material și social.
În ceea ce privește regimul de detenție, martorii P. I. și P. M. F., au arătat că deținuții erau bătuți, torturați, supuși la interogatorii nesfârșite, interzicându-li-se luarea legăturii cu familia. Ca urmare a condamnării defunctului i s-a confiscat întreaga avere mobilă și imobilă, respectiv și o bicicletă și un acordeon.
În perioada de detenție, întreaga familie a avut de suferit, rămânând a fi susținută financiar de către soția condamnatului care avea trei copii ajungând să descarce vagoane de piatră.
Unul dintre copii defunctului după terminarea clasei a VII-a nu a mai putut finaliza studiile din motive de ordin politic, fiind obligat să muncească în pădure, ocazie cu care a survenit un accident care a provocat moartea acestuia.
De asemenea, întreaga familie a fost izolată social.
După eliberare, starea sănătății condamnatului s-a înrăutățit, acesta era slab și nu putea să meargă, suferind un atac cerebral în urma căruia și-a pierdut memoria.
Având în vedere cele ce preced, tribunalul a considerat că onoarea și demnitatea acestei persoane au fost lezate fără putință de tăgadă, producându- i-se de asemenea și suferință fizică, ca urmare a condițiilor de detenție.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a acordat reclamanților
3.500 Euro, cu titlu de daune morale, admițând în parte pretențiile formulate, raportat la limitările aduse de OUG nr. 6. L. nr. 2..
T. a ținut cont și de drepturile acordate antecesorului reclamantului în temeiul D.ui - L. nr. 118/1990, acesta beneficiind de o indemnizație lunară începând din (...), în cuantum de 1000 lei, iar în urma decesului suma respectivă a revenit soției acestuia M. Ana care l-a rândul său a decedat în (...).
Totodată, tribunalul a avut în vedere și faptul că prin S. penală nr.
56/(...) pronunțată de T. M. C., în dosar nr. 53/1992 s-a admis cererea petiționarului M. Ș. și s-a dispus reabilitarea acestuia pentru pedeapsa de 5 ani închisoare la care a fost condamnat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M. V. și M. I. și pârâtul S. ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice.
Reclamanții au solicitat schimbarea sentinței atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu obligarea S.ui Român la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului a arătat că cu toate că instanța de fond a reținut corect aspectele legate de arestarea, suferințele, umilințele și degradarea fizică și morală a antecesorului reclamanților, suma acordată de către instanță este egală cu sumele acordate celor care au solicitat despăgubiri morale pentru o bătaie, sau celor care au căzut victima unui accident de circulație. Ori, în cazul de față ne aflăm în fața unei tragedii umane datorată unui sistem politic inuman. Nu este corect și nici moral ca o instanță de judecată să aplice o lege fără a analiza în profunzime obiectul dedus judecății.
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea sentinței prin respingerea în totalitate a acțiunii prin reducerea cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților.
În motivarea apelului a arătat că în mod greșit instanța a acordat despăgubiri reclamanților pentru prejudiciu moral prin condamnarea politică, întrucât prejudiciul a fost integral acoperit de S. Român prin drepturile acordate defunctului M. S. încă din anul 1990, iar ulterior soției supraviețuitoare, în temeiul D.ui-lege nr. 118/1990, iar în ceea ce privește daunele materiale acestea nu au fost dovedite.
În stabilirea despăgubirilor instanța de judecată prin coroborarea tuturor probelor administrate, are obligația de a stabili în ce mod condamnarea penală a afectat fizic și psihic pe cei în cauză, ținând cont de reparațiile acordate în temeiul legilor anterioare din domeniu.
Astfel, conform prevederilor art. II alin. 2 din OUG 62/2009 se menționează că instanța judecătorească, la stabilirea despăgubirilor prevăzute de art. 5 alin.1 din L. nr. 21/2009 va ține cont de durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-L. nr.18/1990 și al OUG 2..
La art. 5 alin. 1/1 se prevede că la stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. 1 instanța judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-L.
118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice.
Consideră că nu este lipsit de relevanță faptul că a trecut o perioadă îndelungată de timp de la data producerii prejudiciului și până în prezent peste
50 de ani, astfel că nu se poate nega înlăturarea prin lege a efectelor hotărâriijudecătorești de condamnare cu caracter politic constituind o satisfacție rezonabilă.
Relativ la daunele morale, în general, sub aspectul cuantumului, însăși
C. Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență constantă, statuând în echitate și în raport de circumstanțele cauzei, adoptând o poziție moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparație morală.
Evocă dispozițiile OUG nr. 6. pentru modificarea și completarea L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al L. nr. 247/2005 au fost reglementate unele măsuri pentru instituirea unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor privind condamnările cu caracter politic pronunțate în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În ceea ce privește despăgubirile materiale în sumă de 2500 lei acordate reclamanților prin sentința apelată, consideră că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., în care se arată că pot fia cordate despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, ori în speță, prima instanță a acordat suma de 2500 lei, potrivit declarațiilor martorilor și apreciate de către instanță, acestea nefiind dovedite.
Arat că în mod greșit instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu are culpă procesuală, răspunderea acestuia este o răspundere obiectivă, stabilită în mod expres prin textul legii de reparație.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea reține considerentele ce urmează:
Cu privire la apelul reclamanților, C. reține că dispozițiile art. I pct. 1 din
OUG nr. 6. au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. a C. C. dar pe perioada cât a fost în vigoare au produs efecte.
Motivele de apel privitor la cuantumul despăgubirilor nu vor mai fi analizate dat fiind că prin decizia nr. 1. Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este d efinitivă și obligatori e . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există.
Urmează a analiza efectele care s-au produs pe perioada în care actul normativ a fost în vigoare, dat fiind că din formularea textului de mai sus, „își încetează efectele juridice", rezultă că până la acea dată au produs efecte juridice, dar trebuie stabilit în concret ce fel de efecte juridice.
În ce privește fondul cererii, din deciziile C. Europene a Drepturilor
Omului reiese că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă.
Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la
S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie
1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 118/1990 și L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, constată C. de A., echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul are un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului, mai ales că reclamantul are și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Având în vedere că dacă procedurile judiciare s-ar fi desfășurat cu celeritate reclamanții ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., prin urmare având în vedere că la data intentării acțiuniiexista un temei legal rezultă că reclamanții aveau în patrimoniu cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. C..
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară
și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Distinct de considerentele de mai sus trebuie arătat totuși că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Prin urmare, se constată prin aceași decizie nr. 1., despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Or, Curtea Constituțională observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 118/1990, republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989.
Prin urmare, C. de A. constată în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul D.ui-lege nr. 118/1990.
Curtea Constituțională mai constată prin decizia nr. 1. că, astfel cum a statuat și C. Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5noiembrie 2002 în Cauza Pincová și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevičius contra Lituaniei). Totodată, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției", și al art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie", C. constată că reglementarea criticată încalcă și normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr.
24/2000, republicată.
Or, față de cele reținute prin decizia nr. 1., anume că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, C. de A. constată că S. a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obținut hotărâri judecătorești irevocabile anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale incidente și în prezenta cauză sunt în mod evident într-o situație de avantaj care induce o situație de discriminare față de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în curs de desfășurare.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamanții nu pot solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
Cu privire la stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei, Curtea Constituțională mai reține că este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
Astfel, durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, nu ține seama de faptul că, în numeroase cazuri, durata proceselor și, în consecință, data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a rolurilor instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește modul de acordare a despăgubirilor, reglementat prin
O. de urgență a G. nr. 6., C. observă existența unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă - deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2. -, și consideră că acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin D. nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Motivul de apel formulat de reclamanți ce vizează cheltuielile de judecată la fondul cauzei este întemeiat dat fiind că, și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii, S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2. iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
Referitor la apelul pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice acesta urmează a fi admis în parte în ce privește respingerea cererii pentru despăgubiri pentru prejudiciu moral prin condamnarea politică, întemeiat pe argumentele arătate cu privire la același aspect din apelul reclamanților.
Cu privire la daunele materiale, același apelant arată că acestea nu au fost dovedite. Despăgubirile materiale în sumă de 2500 lei acordate reclamanților prin sentința apelată, consideră că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., în care se arată că pot fi cordate despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, ori în speță, prima instanță a acordat suma de 2500 lei, potrivit declarațiilor martorilor și apreciate de către instanță, acestea nefiind dovedite.
Pentru acest motiv de apel în cauză, în apel, s-a administrat proba cu expertiza, pentru evaluarea bunurilor confiscate prin sentința de condamnare, expertiză efectuată de expert V. T. (fila 29-48 dosar apel), acesta indicând că bunurile confiscate în urma condamnării numitului M. Ș. au o valoare de
4.950 lei cu titlu de daune materiale, în această măsură fiind de asemenea admis apelul pârâtului, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr.
2..
Motivul de apel invocat de pârâtă referitor la plata cheltuielilor de judecată invocat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi primit pentru argumentele evocate de Curte la motivul de apel al reclamanților referitor la același aspect al cheltuielilor de judecată.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte apelurile declarate de reclamanții M. V. și M. I. și de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 771 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va schimba în parte, în sensul că va înlătura dispoziția privind obligarea pârâtului să achite reclamanților suma de 3500 euro cu titlu de daune morale și va obliga pârâtul să achite reclamanților suma de 4.950 lei cu titlu de daune materiale, pentru bunurile confiscate în urma condamnării numitului M. Ș.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga intimatul să plătească apelanților suma de 3000 lei cheltuieli de judecată la fond, reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței de la fila 7 dosar fond.
Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L. D E C I D E
Admite în parte apelurile declarate de reclamanții M. V. și M. I. și de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 771 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului să achite reclamanților suma de 3500 euro cu titlu de daune morale.
Obligă pârâtul să achite reclamanților suma de 4.950 lei cu titlu de daune materiale, pentru bunurile confiscate în urma condamnării numitului
M. Ș.
Obligă intimatul să plătească apelanților suma de 3000 lei cheltuieli de judecată la fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței. D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2011
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
M. C. V. I. D. C.
C. M.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 5 ex., la data de (...)
Judecător fond - T. I.D., Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 4832/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1849/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
