Decizia civilă nr. 19/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 19/RC/2011
Ședința publică din 26 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI
M.-C. V.
T.-A. N. A. C.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul A. S., împotriva deciziei civile nr. 2. din 22 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații A. R.-I., L. E., D. I.-L., C. C., A. G., A. I. și A. L., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei prezintă contestatorul A. S., lipsă fiind restul părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea tuturor părților de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă prezintă contestatorul A. S., lipsă fiind restul părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 30 decembrie 2010, contestatorul a depus la dosar o precizare a motivelor contestației, la care a fost anexat timbrajul aferent contestației în anulare.
Contestația în anulare este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Se constată de asemenea că la data de 20 ianuarie 2011, contestatorul
A. S. a depus la dosar, precizări ale contestației în anulare, la care au fost anexate o serie de înscrisuri în susținerea contestației.
Curtea, după de liberare, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 321
Cod procedură civilă, invocă excepția inadmisibilității contestației în anulare, motivele invocate în cuprinsul acesteia fiind similare cu motivele invocate în contestațiile în anulare precedente formulate de contestatorul A. S., și acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Contestatorul A. S. solicită respingerea excepției inadmisibilității și în consecință rejudecarea contestației pe fond.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 2. din 22 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), a fost admis recursul declarat de A. R.-I. în contra deciziei civile nr. 71/A/(...) a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosar nr. (...), care a fost modifică în parte, în sensul că a fost admis apelul declarat de același reclamant în contra sentinței civile nr. 669/(...) a J. B., pronunțată în dosar nr. (...), care a fost schimbată în parte în sensul că a fost admisă în parte acțiunea precizată de reclamant și în consecință, s-a constatat că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6551/(...) la N.de S. județean B. Năsăud, având ca obiect imobilul situat în B., str. C. nr.
11, etaj 1, scara A, apartamentul 6, județul B.-Năsăud, evidențiat în CF nr.
5267/6 B., nr. top 7658/b/VI în valoare de 154.000 lei, constituie o donație deghizată, făcută în favoarea reclamantului A. S. jr. de către antecesorii A. S. senior și A. M.; s-a dispus reducțiunea acestei donații și a fost obligat pârâtul A. S. jr. să raporteze acest imobil la masa succesorală rămasă după defuncții A. M. și A. S. sen. până la limita cotității disponibile; s-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta A. M. decedată la (...) se compune și din cota de ½ parte din imobilul situat în B., str. C. nr.11 ap.6, jud. B.-Năsăud; s-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul A. S. sen., decedat la data de (...) se compune din cota de ½ parte din același imobil; s-a constatat că au calitatea de succesori după ambii defuncți reclamantul A. R. I. în calitate de nepot de fiu predecedat în cotă de 1/3 parte, pârâtul A. S. jr în calitate de fiu în cotă de 1/3 parte și pârâtul D. L. D. în calitate de nepot de fiică predecedată, în cotă de 1/3 parte; a fost sistată indiviziunea asupra masei succesorale rămase după cei doi defuncți prin atribuirea imobilului situat în B., str. C. nr. 11, apt. 6, jud. B. - Năsăud în natură, în cotă de 1/1 parte, în favoarea pârâtului A. S. jr., cu titlu de moștenire și partaj; a fost obligat pârâtul A. S. jr. la plata sultei în sumă de câte 38.500 lei în favoarea reclamantului A. R. I., respectiv a pârâtului D. L. D. s-a dispus intabularea în CF 5267/6 B. a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului A. S. jr. ca bun propriu, cu titlu de moștenire și partaj; au fost menținute celelalte dispoziții al sentinței; a fost obligat intimatul A. S. jr. la plata cheltuielilor de judecată parțiale în sumă de 5282 lei în favoarea recurentului A. R. I. astfel : 1839 lei cheltuieli de judecată parțiale la fond,
1849 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel, 1594 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A. S., solicitând anularea deciziei civile nr. 2., rejudecarea cauzei, invocând dispozițiile art. 317-321 Cod proc.civ, înregistrată în data de (...).
În motivarea contestației, s-a arătat că sentința civilă nr. 6. pronunțată de Judecătoria Bistrița este ilegală și greșită. Toate instanțele au validat actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din (...) care este un tot unitar: casa din D. și terenurile din titlul de proprietate 9. și terenurile au fost disjunse ilegal, motiv pentru care această greșeală trebuie îndreptată prin rejudecare.
Prin scriptul înregistrat în (...), contestatorul a solicitat să se constate încălcarea procedurii, nerespectarea acesteia cu privire la terenul din titlul de proprietate 9.. Aceeași cerere a fost reiterată și prin scriptul înregistrat în (...).
Prin cererea depusă în (...), contestatorul și-a precizat motivele contestației în anulare, arătând că, greșeala materială constă în validarea convenției de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiată la (...), prin care A. S. senior a promis vânzarea către pârâtul A. S. jr a casei și grădinii de 10 ari din D. nr. 39 și terenul agricol de 4 ha din titlul de proprietate 9., pentru prețul de 20.000.000 lei vechi, cu obligația de întreținere viageră.
Prin sentința civilă nr. 6. a J. B. s-a dispus ca hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, însă nu s-a ă procedat la expertizarea topometrică a terenurilor agricole, ori contractul este un tot unitar, fiind încălcate dispozițiile art. 1294 și art. 969 C. civil.
Analizând decizia contestată prin prisma motivelor de contestație înanulare invocate, curtea reține următoarele:
Contestatorul A. S. a mai promovat o contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 2./(...) pronunțată de Curtea de A. C. , invocând ca motiv de contestație greșeala materială și prin decizia civilă nr. 456/(...) a fost respinsă contestația ca nefondată.
Ulterior, în dosarul nr. (...) în care s-a pronunțat decizia civilă nr.
678/(...) și dosarul nr. (...) în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 2725/(...), contestatorul A. S. a formulat alte contestații în anulare, care au fost respinse ca inadmisibile.
Potrivit dispozițiilor art. 321 Cod proc.civ., nu se poate face o nouă contestație pentru motive care au existat la data celei dintâi. Având în vedere aceste dispoziții legale, curtea constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, întrucât împotriva deciziei civile nr. 2941/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., contestatorul a mai promovat încă trei contestații în anulare pentru aceleași motive.
Pentru considerentele mai sus reținute, în temeiul art. 321 Cod proc.civ., curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de A. S.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare declarată de contestatorul A. S. împotriva deciziei civile nr. 2. din 22 decembrie 2009 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. T. A. N. A. C.
GREFIER M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud. recurs: M. V., T. D.. T. N.
← Decizia civilă nr. 429/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 806/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|