Decizia civilă nr. 253/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 253/A/2011
Ședința din 10 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : M. C. V.
JUDECĂTOR : I. D. C.
GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare apelurile declarate de către reclamanta B. V., și, respectiv de către pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 459 din 19 mai 2010 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri L.a nr.2. .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei apelante B. V., avocat M. B., în substituirea domnului avocat G. N. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta apelantă și reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 09 iunie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul apelant S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. a depus la dosar o cerere, prin care solicită acordarea unui nou termen scurt de judecată în vederea achitării diferenței de onorariu expert.
Reprezentantul reclamantei apelante arată că nu are de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și depune la dosar dovada achitării diferenței de onorariu de expert în sumă de 300 lei, care trebuia achitat de către pârâtul apelant S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Având în vedere că reclamanta apelantă a înțeles să achite diferența de onorariu de expert, C. constată că cererea de amânare a cauzei formulată de către pârâtul apelant Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. în vederea achitării diferenței de onorariu expert a devenit caducă.
Reprezentantul reclamantei apelante și reprezentanta P.ui de pe lângă
C. de A. C. arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri judiciare orale asupra apelurilor formulate.
Reprezentanta reclamantei apelante solicită admiterea apelului părții pe care o reprezintă așa cum a fost formulat, este de acord să se stabilească sumele conform raportului de expertiză întocmit în cauză, susținând concis motivele de apel expuse în memoriul de apel. S. obligarea pârâtului apelant la plata cheltuielilor de judecată constând din costul integral al raportului de expertiză.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea apelului formulat de către pârâtul apelant S. Român prin Ministerul Finanțelor
Publice - D. G. a F. P. C., modificarea hotărârii apelate în sensul de a se dispune înlăturarea obligației pârâtului apelant S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. la plata către reclamanta apelantă a daunelor morale. De asemenea, solicită admiterea în parte a apelului formulat de către reclamanta apelantă, în sensul de a se dispune plata daunelor materiale conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 459 din 19 mai 2010 a Tribunalului C., s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
S-a admis acțiunea civilă promovată de către reclamanta B. V. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință:
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de
100.000 lei cu titlu de despăgubiri morale și la plata sumei de 26.450 lei, actualizată la data plății, cu titlul de despăgubiri materiale.
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată și a respins-o.
Reclamanta este a doua soție a numitului B. A. (identic cu Tănasie), chiar dacă nu există un certificat de căsătorie la dosar, instanța reținând această calitate din celelalte probe administrate.
Cât privește fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Potrivit Sentinței penale nr. 981/1950 a Tribunalului Militar C., inculpatul B. A. (identic cu Tănasie) - datele de stare civilă respectiv locul și data nașterii, numele părinților corespunzând celor din Certificatul de deces existent la fila 8 dosar - a fost condamnat la 6 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională, 10.000 lei amendă corecțională și confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, în baza art. 209 pct. IV C.pen., reținându-se că în luna iunie 1949 inculpatul a sprijinit o organizație subversivă care are ca scop răsturnarea regimului comunist prin mijloace violente.
Potrivit Biletului de liberare nr. 0., soțul reclamantei a executat o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Potrivit Procesului verbal din 19 septembrie 1950, coroborat cu Certificatul nr. C/849/(...), s-au confiscat un tractor, o serie de unelte mecanice, butoaie, pompă și batoză din gospodăria agricolă a soțului reclamantei. De asemenea, s-a confiscat și terenul agricol.
Potrivit Hotărârii nr. 1., soțului reclamantei i-a fost recunoscută calitatea de deținut politic fiind considerat îndreptățit să beneficieze de măsurile prevăzute de D. L. nr. 1., stabilindu-se că perioada de 5 ani închisoare reprezintă 7 ani și 6 luni vechime recalculată în muncă, acordându-se o indemnizație lunară de 1000 lei.
Potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză defunctul soț al reclamantei a fost într-adevăr arestat din motive politice, împreună cu un mare grup de bărbați, undeva în zona muntelui Iara.
Martorii au relatat că soțul reclamantei a avut gospodărie frumoasă și o familie cu un copil, fiind un om gospodar și recunoscut în comunitate ca un om integru, activ, fiind unul dintre cei mai frumoși „feciori ai satului";.
D. arestare, au fost rechiziționate casa, tractorul, batoza, de fapt întreaga avere, tot ce avea în gospodărie.
Potrivit declarațiilor martorilor, soțul reclamantei a executat o pedeapsă de 5 ani închisoare, executată în parte la C. în parte într-o mină de plumb la B. S., în condiții extrem de grele. În timpul în care acesta a fost în detenție familia s-a destrămat, copilașul a murit iar soția l-a părăsit și s-a recăsătorit. Despre moartea copilului, soțul reclamantei nu a aflat decât după ce s-a eliberat.
D. eliberare, soțul reclamantei a avut probleme de imagine, fiind perceput ca un borfaș de către societate, nereușind să își găsească de lucru o bună perioadă de timp. D. eliberare a continuat urmărirea acestuia, fiind în permanență supravegheat.
În timpul detenției, sănătatea i-a fost afectată, venind din închisoare fără dinți în gură și cu o boală de inimă din cauza căreia a și murit ulterior.
Din declarațiile martorilor audiați precum și din actele depuse la dosar rezultă caracterul politic al condamnării soțului reclamantei, astfel încât aceasta se circumscrie dispozițiilor art. 2 și 5 din L.a nr. 2., în calitate de urmaș al soțului său, reclamanta fiind îndreptățită să beneficieze de despăgubiri atât morale cât și materiale. Dacă în privința despăgubirilor materiale prejudiciul este în mod clar determinat într-un cuantum rezultând din valoarea bunurilor confiscate, de 26.450 lei în anul 1950, în privința despăgubirilor morale prejudiciul a fost determinat de către instanță în raport cu probele administrate.
Instanța nu a avut un criteriu exact de determinare a valorii prejudiciului, putându-se orienta în funcție de practica judiciară existentă în materie.
Astfel, instanța a reținut că potrivit Deciziei Înaltei Curți de C. și
Justiție nr. 1481 din 5 martie 2008 s-au acordat despăgubiri pentru 15 ani detenție grea, tot în cazul unei condamnări politice, în cuantum de 350.000 lei.
Prin urmare, având în vedere că soțul reclamantei a executat o pedeapsă de 5 ani închisoare, luând în considerare și faptul că acesta a beneficiat de o reparație parțială și prin H. nr. 1., pentru consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, instanța a apreciat cuantumul despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta la suma de 100.000 lei.
Instanța a reținut că L.a 2. are un caracter reparator cu privire la prejudiciile suferite ca urmare a condamnărilor politice, de prevederile acestei legi urmând a beneficia un mare număr de persoane, ca și în cazul
L. 10/2001 și al L. 18/1991.
În acest context, având în vedere volumul mare de cereri de despăgubire, instanța a apreciat că este acceptabilă o reparație într-un cuantum mai redus decât valoarea efectivă a prejudiciului, reparație totuși rezonabilă, acest punct de vedere fiind desprins inclusiv din practica CEDO, esențial fiind să existe o despăgubire.
Prin urmare, chiar dacă teoretic, s-ar putea susține că valoarea prejudiciului moral este mai mare în aceste cazuri, în acord cu practica judiciară menționată și având în vedere eforturile bugetare ale statului necesare aplicării dispozițiilor L. nr.2., instanța a apreciat că o despăgubire de 100.000 lei este adecvată în acest caz.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal atâtreclamanta, cât și pârâtul.
Prim apelul promovat de către reclamantă, aceasta a criticat sentința atât sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, cât și al celor materiale, inovând următoarele motive:
Reclamanta a solicitat cu titlu de despăgubire pentru daunele morale suma de câte 300 euro pentru fiecare zi de detenție, considerând că acest cuantum este în măsură să repare cel puțin în parte nedreptatea suferită de defunctul său soț.
În ce privește daunele materiale, pretențiile reclamantei au constat în despăgubiri în cuantum de 50.000 euro, reclamanta arătând că bunurile confiscate au reprezentat o parte importantă a celor care au stat la baza înființării gospodăriei, iar confiscarea acestora în urma arestării soțului său le-a provocat un mare prejudiciu care nu a mai putut fi reparat în timpul vieții soțului său. Chiar și după anul 1990, cu toate memoriile depuse pe la diferite autorități, problema nu a fost rezolvată.
Potrivit procesului verbal de confiscare, defunctului soț al reclamantei i s-a confiscat un tractor marca Fordson în stare bună, diferite scule, butoaie, pompe de benzină, cric, batoză și accesorii.
Prin apelul promovat de către pârât, acesta a solicitat schimbarea hotărârii în sensul respingerii în principal a acțiunii, iar în subsidiar, a reducerii cuantumului despăgubirilor acordate.
În motivarea apelului pârâtul a arătat că la acordarea daunelor morale în sumă de 100.000 lei instanța nu a arătat modalitatea în care a realizat cuantificarea acestora, fiind vorba doar de aprecieri pur subiective, imposibil de controlat judiciar.
În ce privește daunele materiale, pârâtul a arătat că nu s-a indicat modalitatea de calcul a valorii bunurilor confiscate, iar instanța nu a clarificat împrejurarea preluării efective a acestor bunuri și dacă acestea nu au fost restituite.
Sentința a fost criticată și sub aspectul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, prin prisma faptului că răspunderea pârâtului nu derivă dintr-o culpă procesuală, ci este o răspundere obiectivă stabilită prin lege. Ministerul Finanțelor Publice este indicat de legiuitor ca persoana care efectuează plata despăgubirilor acordate în temeiul L. nr. 2..
La termenul de judecată din (...) ( f. 55-56), pârâtul a formulat un punct de vedere în urma pronunțării deciziilor nr. 1354/2010 și 1. ale C.
Constituționale, arătând că în urma declarării neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., acestea nu se mai pot aplica, deciziile C. Constituționale fiind obligatorii potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din
L.a nr. 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție și opozabile erga omnes.
Prin întâmpinarea formulată (f. 47-50), reclamanta a solicitatrespingerea apelului declarat de către pârât ca nefondat, reiterând motivele invocate în apel.
În scopul soluționării apelului, instanța a administrat proba cu expertiza de evaluare a bunurilor care au făcut obiectul confiscării în urma condamnării soțului reclamantei prin decizia nr. 7. a C. M. de C. și J.
Aceste bunuri au fost menționate în procesul verbal încheiat la (...) (f.
12 dosar fond).
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise în următoarele limite și pentru următoarele considerente:
A.ul reclamantei vizează în esență majorarea cuantumului daunelor morale și materiale.
A.ul pârâtului vizează greșita acordare a ambelor categorii de daune vizând înlăturarea lor prin respingerea acțiunii și greșita acordare a cheltuielilor de judecată.
Acțiunea privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de soțul reclamantei s-a întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L.a nr. 2..
Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.
1358/(...) a C. Constituționale, reținându-se în considerentele deciziei următoarele:
Cu privire la constituționalitatea procesului legislativ de adoptare a L. nr. 2., legea privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora face parte din categoria legilor organice și nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori conform art. 146 lit. a din Constituție.
Cu ocazia examinării criticilor de neconstituționalitate a dispoziției legale menționate, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada (...) - (...), având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. Au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor preluate abuziv și în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea, reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de indemnizații și despăgubiri pentru daunele morale suferite, precum și de alte drepturi.
Aceste reglementări adoptate au ținut seama de rezoluțiile A. P. a CE nr. 1. și 1..
În materia restituirilor au fost adoptate L.a nr. 18/1991, L.a nr.
169/1997, L.a nr. 1/2000, L.a nr. 112/1995, L.a nr. 10/2001, L.a nr.
247/2005.
Cetățenii aparținând minorităților naționale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietăților, potrivit OUG nr.
83/1999.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice prin OUG nr. 2., s-a recunoscut calitatea de luptător în R. anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada (...) - (...).
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist s-a constatat că există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist: D.-L. nr. 1., OUG nr. 2., precum și prevederile L. nr. 2., actul normativ care conține reglementarea ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate.
C. a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Evocând practica C.E.D.O. în materie și o hotărâre a C. Constituționale a Ungariei, curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație astatului de a le acorda, și cu toate acestea, legiuitorul român de după (...) a adoptat două acte normative având acest scop - D.-L. nr. 1. și L.a nr. 2..
Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-L. nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat.
C. a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr.
1. nu pot fi considerate ca atare.
Recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Invocând în conținutul deciziei elemente de comparație cu legislația în materie adoptată de alte state din fostul bloc comunist (Bulgaria, Cehia, Lituania), precum și decizii din jurisprudența C. Europene a D. O., potrivit cărora în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., persoanele în cauză nu au o
„speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale, curtea a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L.a fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L.a nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
S-a arătat totodată că în modul în care este redactat, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr. 1., Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a, Teza I din L.a nr. 2., constatând că acestea sunt neconstituționale.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui Român de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva României), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva României, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui Român în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Acest act normativ a generat un număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor, soluționate într-o anumită manieră, prin prisma prevederilor sale de la momentul soluționării fiecărei cauze.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L.a nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L.a nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.
În lipsa existenței temeiului legal ce instituia dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri morale, rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civil.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii C. Europene a D. O., în sensul celor de mai sus. În prezent, nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză, mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanta avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a D. O., mai ales că reclamanta deține și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantei i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
În ipoteza în care reclamanta ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., rezultă că reclamanta avea cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. Constituționale.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Prin urmare, curtea constată că în prezent în sistemul legislativ nu mai există o dispoziție care să reglementeze acordarea daunelor morale pentru condamnările politice din perioada (...) - (...), astfel încât acordarea unor atare daune de către prima instanță se impune a fi înlăturată, sub acest aspect apelul pârâtului urmând a fi admis în parte.
În ceea ce privește daunele materiale suferite în urma condamnărilor politice, acordarea acestora este reglementată prin art. 5 alin. 1 lit. b din
L.a nr. 2..
Prima instanță a acordat cu titlu de daune materiale suma de 26.450 lei, adică suma reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate în baza procesului verbal încheiat la data de (...), astfel cum aceasta este menționată în chiar cuprinsul procesului verbal (f. 12 dosar fond).
Întrucât reclamanta a criticat ca insuficientă această sumă, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice de evaluare, care a relevat următoarele:
Folosindu-se metoda echivalării în aur a valorii bunurilor confiscate la data de (...), în funcție de cotațiile comunicate de BNR la aceeași dată, a rezultat că valoarea actualizată a tuturor bunurilor mobile însumează
218.293 lei, respectiv 52.096 Euro.
Părțile nu au formulat obiecțiuni la valorile determinate. Raportat la categoria bunurilor, natura acestora, gradul de uzură și metodele de evaluare menționate de expert, curtea constată că prin lucrarea tehnicăefectuată în cauză, bunurile ce au făcut obiectul confiscării au fost corect și rezonabil evaluate, stabilindu-se valoarea actualizată, evident diferită de cea pe care aceleași bunuri au avut-o la momentul confiscării.
Întrucât în litigiile având ca obiect repararea prejudiciului valoarea la care acesta se acordă trebuie să fie cât mai apropiată de momentul reparației, pentru ca aceasta să fie reală și efectivă, în baza art. 296 Cod proc.civ., raportat la art. 5 alin. 1 lit. b din L.a nr. 2., curtea va admite în parte apelul declarat de reclamanta B. V. împotriva hotărârii primei instanțe, pe care o va schimba în parte sub aspectul cuantumului daunelor materiale, care potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, se vor acorda în cuantum de 218.293 lei.
În ceea ce privește critica pârâtului privind greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată în fond, aceasta va fi respinsă ca nefondată.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Față de aceste considerente C. de A. reține că nu poate fi primit motivul de apel al pârâtului ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2., iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceleași considerente, precum și pentru faptul că apelul reclamantei a fost admis în parte în privința daunelor materiale, iar cel al pârâtului vizând același aspect, respins, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ., intimatul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat să plătească apelantei B. V. suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu expertiză, suportat integral de către reclamantă (f.
67, 97).
Văzând și dispozițiile art. 296 Cod proc.civ., curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte apelurile declarate de reclamanta B. V. și, pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- împotriva sentințeicivile numărul 459 din 19 mai 2010 a Tribunalului C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură obligația pârâtului de plată a despăgubirilor morale. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 218.293 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate privind soluționarea excepției și cu privire la cheltuielile de judecată.
Obligă pe intimatul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE să plătească apelantei B. V. suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. C. V. I. D. C. C. M.
Red. MV dact. GC
5 ex/(...)
Jud.primă instanță: M. T.
| ← Decizia civilă nr. 3416/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2011/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
