Decizia civilă nr. 2011/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. /R/2011
Ședința publică din 22 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T.-A. N.
ANA I. M.-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. M.-C., împotriva deciziei civile nr. 6. din 17 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul P. E. având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
15 iunie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fostconsemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9525/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N., a fost admisă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul P. E. împotriva pârâtei A. M. C., identică cu V. M. C., și în consecință, s-a dispus rectificarea suprafeței de teren cu nr. top. 21311- Grădina în str. T. T., nr. 5, înscrisă în C.F. nr. 21388, C.-N., A+1, proprietari tabulari fiind părțile, de la suprafața de 1878 m.p., cât este înscrisă în prezent, la suprafața reală de 1944 m.p., conform propunerii din expertiza tehnică judiciară efectuată de experta V. F., etapa I, ce face parte integrantă din prezenta sentință. S-a dispus sistarea stării de indiviziune a părților asupra imobilului înscris în C.F. nr. 21388 C.-N., A+1, nr. top. 21311-Grădina în str. T. T., nr. 19-19B, în suprafață rectificată de 1944 m.p., prin dezmembrarea acestuia în două parcele cu nr. top. nou, înscrierea acestora în C.F. noi C.-N. și întabularea dreptului de proprietate al părților asupra parcelelor atribuite, conform expertizei, etapa II, astfel: parcela cu nr. top. nou
21311/1, în suprafață de 972 m.p., având categoria de folosință „. în str. T. T., nr. 19B";, care a fost înscrisă înscrie într-o C.F. nouă C.-N. și asupra căreia s-a intabulat dreptul de proprietate al reclamantului, cu titlu de cumpărare și partaj, ca bun propriu; parcela cu nr. top. nou 21311/2, în suprafață de 972 m.p., având categoria de folosință „. în str. T. T., nr. 19";, care a fost înscrisă într-o nouă C.F. C.-N. și asupra căreia s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei, cu titlu de moștenire și partaj, ca bun propriu, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 588 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunțat această sentință, instanța a reținut că părțile sunt coproprietare asupra imobilului înscris în C.F. 21388 C.-N., A+1, nr. top.
21311- gradină în strada T. T. nr.5 , în suprafață de 522 stj.p., în părți egale, sub B14 si B17.
Din expertiza tehnică judiciară efectuată de experta V. F. și completată, a rezultat că suprafața reală a terenului din litigiu este de 1944 mp. și prin expertiză s-a propus rectificarea suprafeței înscrisă în C.F.
21388 C., de la 1878 mp., la suprafața reală, măsurată în teren de 1944 mp.
Tot din expertiză a rezultat că terenul folosit faptic de către reclamant are suprafața de 899 mp. și este împrejmuit pe toate laturile, iar terenul folosit faptic de către pârâtă are suprafața de 935 mp. și acest teren este împrejmuit pe toate laturile, iar între aceste terenuri împrejmuite există o porțiune de teren, care are destinația de „., în suprafață de 110 mp., care este inclusă în suprafața totală a imobilului.
S-a propus prin expertiză sistarea C.F. 21388 C. din lipsa de imobil și dezmembrarea parcelei cu nr. top. 21311 în suprafață de 1944 mp. înscrisă în acest C.F., în două parcele și în temeiul art. 728 C. civil și art. 673 5 Cod proc.civ., instanța a dispus sistarea indivizunii potrivit dispozitivului. In baza art. 274 Cod pr.civ. pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 588 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, parțiale, reprezentând ½ parte din taxa de timbru, timbru judiciar si onorariul de expert. Prin decizia civilă nr. 601/(...) a T.ui C. a fost respins ca nefondat apeluldeclarat de pârâta A. M. C. identică cu V. M. C. împotriva sentinței civile nr. 9525/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N., care a fost păstratăîn întregime, iar apelanta a fost obligată să-i plătească intimatului suma de 776 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, probatoriul administrat în apel, respectiv declarațiile martorilor T. Ș. C., K. Eva, S. R. D. și C. V. M., coroborate cu datele ce rezultă din harta municipiului C.-N. ediția 1970 , depusă in copie la fila 68 dosar, au relevat că parcelele de teren aflate în prezent în stăpânirea pârâtei A. C. M., având nr. administrativ 19 și cea aflată în stăpânirea reclamantului P. E. având nr. administrativ 21, se prezintă ca niște corpuri de proprietate distincte, cu nr. administrative separate, delimitate prin garduri pe toate laturile, sunt utilizate în această formă din jurul anilor 1960. Cele două parcele au făcut obiectul mai multor înstrăinări de-a lungul timpului, proprietarii succesivi preluându-le și utilizându-le în aceeași formă. Cele două parcele sunt delimitate de un drum de acces la parcelele situate în amonte, ce apare ilustrată pe harta municipiului a anului 1970. Utilizarea îndelungată a terenurilor în aceleași limite, atribuirea de nr. administrative separate, îngrădirea lor și asigurarea accesului pe porți separate, dovedește în opinia instanței existența unui partaj amiabil între coproprietarii imobilului. Practic coproprietarii acestora și-au împărțit o mare parte a terenului în forma existentă și azi, ceea ce a rămas nepartajat între ei fiind practic aleea de acces. Având în vedere că porțiunea atribuită amiabil reclamantului are o suprafață de 899 mp, în timp ce aceea atribuită reclamantei are o suprafațăde 935 mp, în mod justificat a apreciat prima instanță că, parcela reclamantului să se întregească cu o porțiune mai mare din aleea de acces astfel încât să se completeze suprafața ce-i lipsește până la cea corespunzătoare cotei lui de proprietate de ½ din întreg imobil cu nr. top 21311. Prin apelul de față pârâta apelantă a invocat împrejurarea că varianta de partaj aleasă de instanță este deficitară întrucât între cele două loturi există o diferență valorică evidentă prin faptul că lotul atribuit reclamantului îndeplinește condițiile impuse de regulamentul de urbanism pentru a fi socotit lot construibil, în timp ce lotul atribuit ei nu îndeplinește aceste caracteristici, iar diferența valorică nu a fost suplinită prin plata unei sulte. Susținerea apelantei legate de diferența valorică a fost apreciată ca fiind reală, cel puțin în aparență, dacă ne raportăm la simplul fapt că pentru zona în discuție Regulamentul de urbanism aprobat de C. local al municipiului C.-N. prevede un front la stradă de 15 m în cazul construcțiilor dispuse în regim continuu și de minim 18 m în cazul construcțiilor cuplate la un calcan lateral sau independent, front pe care parcela atribuită apelantei nu are asigurat spre deosebire de cel atribuit intimatului, însă acest aspect nu prezintă relevanță în considerarea faptului că s-a dovedit existența unui partaj amiabil anterior, care nu mai poate fi repus în discuție din perspectiva normelor actuale de urbanism. Acest partaj rămâne valid în continuare, părțile litigante fiind succesorii în drepturi și obligații a copartajanților de odinioară, ținuți de înțelegerea statuată de aceștia ca avânzi cauză. Varianta de partaj solicitată de apelantă, și anume cea cuprinsă în varianta 2 din raportul de expertiză întocmită în apel de expert G. T., nu a putut fi avută în vedere, căci a propus atribuirea in favoarea apelantei a unei fâșii din lotul care potrivit partajului voluntar anterior a fost cuprinsă in lotul ce a revenit autorului intimatului, or nu este admisibil ca unul dintre copartajanți să revină unilateral asupra convenției de partaj, căci se încalcă prevederile art. 969 Cod civil. În plus, instanța a mai reținut că și în situația în care aleea de acces cu lățime de 1,10 m s-ar atribui în întregime apelantei, lotul acesteia tot nu ar avea minimul frontului la stradă prevăzut de regulamentul local de urbanism respectiv 15 m. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. M.-C., solicitândinstanței admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului pârâtei și schimbării în totalitate a sentinței, potrivit cererii din apel. Rectificarea suprafeței de teren cu nr. top 21.311 în str. T. T. în suprafață reală de 1936 mp, sistarea stării de indiviziune conform variantei II din raportul de expertiză întocmit de expertul G. T., cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului, pârâta a arătat că decizia pronunțată în apel a fost dată cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 969 C. civil, fiind încălcate și dispozițiile art. 1191 alin. 3 C. civil și art. 1203 C. civil - motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. Recurenta a invocat incongruența normei juridice, raportat la starea de fapt reținută de instanțele de fond. A arătat că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 969 C. civil, situația de fapt fiind greșit calificată comparativcu exigențele normei de drept, judecătorul aplicând o altă normă decât cea incidentă raportului juridic dedus judecății. Raportat la prezenta cauză, aplicabilitatea art. 696 C. civil presupunea în mod necesar existența unei convenții negotium iuris între părți cu privire la realizarea unui partaj amiabil. Recurenta a apreciat că această normă nu era incidentă în speță, întrucât nu s-a probat că părțile litigante ar fi convenit la încheierea unei atari convenții. În al doilea rând s-a arătat că existența convenției de partaj cu martori era inadmisibilă în lipsa acceptului recurentei în acest sens, făcând inaplicabile dispozițiile art. 1191 alin. 3 C. civil. Din înscrisurile de la dosar rezultă că nu exista nici un înscris din care să rezulte un partaj amiabil între părți, recurenta pârâtă nu a intenționat nici un moment la dreptul său de a beneficia de un front stradal care să-i asigure lotului său calitatea de teren construibil. Propunerea reclamantului intimat vizând modul de partajare a îmbrăcat forma unei expertize tehnice extrajudiciare și a fost refuzată de către recurentă. Această propunere conținută în expertiza judiciară coincide în detaliu cu propunerea conținută de raportul de expertiză administrat în fața primei instanțe și care a fost în mod constant criticată de recurentă, care a arătat că există posibilitatea comodă de partajarea a terenurilor cu asigurarea unor fronturi stradale egale. Această variantă de partajare a fost administrată în faza apelului și acceptată de recurentă (expertiza G. T.). Recurenta a arătat că nu a acceptat ideea audierii de martori care să probeze existența convenției, de asemenea, din interogatoriul luat acesteia în fața primei instanțe, a negat existența unei atari convenții. Raportat la inadmisibilitatea dovedirii cu martori a partajului amiabil, prezumțiile utilizate de instanța de apel referitoare la atribuire de numere administrative separate, edificarea a 3 porți pe frontul stradal al imobilului în litigiu, nu pot conduce la concluzia existenței unui partaj amiabil, în caz contrar, încălcându-se dispozițiile art. 1203 C. civil. Martorii audiați la cererea apelantei au infirmat existența unei convenții de partaj amiabil, arătând că funcțiunea cărării situate pe terenul în litigiu era aceea de a facilita urcarea pe panta grădinii, fiind folosită de coproprietari. T. potecii a fost determinat de profilul terenului și nicidecum de un partaj voluntar anterior. Inexistența unei convenții de partaj este dovedită prin contractul de vânzare-cumpărare din (...) autentificat de N. de S. încheiat între antecesorul recurentei și Moisin D. în calitate de vânzător, din care rezultă că eliberarea autorizației de înstrăinare a fost condiționată prin impunerea obligației în sarcina dobânditorului de a nu partaja faptic folosința cotei părți ce îi revenea în baza actului prin ridicarea unui gard; titlul de proprietate al intimatului, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în (...) autentificat sub nr. 10322 care nu conține nicio mențiune privitoare la existența unii partaj convențional; nu au existat discuții între coproprietari cu privire la partajarea amiabilă a terenului în litigiu, în condițiile în care recurenta a locuit la B. și după moartea tatălui său a fost utilizat în integralitatea sa de autorii intimatului și de acesta. A doua critică vizează faptul că decizia recurată încalcă dispozițiile art. 6735 alin. 2 Cod proc.civ., în sensul că loturile nu sunt echivalentevaloric, iar diferența nu este compensată prin sultă, motiv de recurs încadrabil la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. Argumentația instanței de apel se bazează pe ideea că un partaj faptic înlătură orice discuție privitoare la un dezechilibru valoric al loturilor rezultate, însă această argumentație este eronată, întrucât un partaj faptic poate fi consacrat numai dacă asigură echivalența valorică a loturilor partajate convențional prin întregire cu sultă a lotului diminuat valoric. În caz contrar, ar fi afectat esența dreptului de proprietate al coproprietarului căruia i s-ar diminua valoric dreptul real deținut în cotă parte, dat fiind efectul declarativ al partajului. Din analiza criteriilor legale privind formarea și atribuirea loturilor, art. 673 ind. 9 Cod proc.civ., nu rezultă că folosința faptică ar avea vreo relevanță cu privire la modalitatea de atribuire a loturilor, dimpotrivă principiul fundamental este asigurarea echivalenței valorice a loturilor cu cota parte deținută de copartajant. Varianta II a raportului de expertiză efectuat de expertul G. T. asigură echivalența valorică a loturilor, orice altă variantă ar înfrânge acest principiu. Varianta de partaj validată de instanța de apel nu asigură echivalența loturilor, fiind încălcate prevederile regulamentului local de urbanism, întrucât în art. 4 alin. 3 se prevede un front stradal de minim 15 m și nu de 12 m cum eronat de reține de către d-na expert V. Aplicabilitatea normei urbanistice este confirmată și de adresa D. de U. nr. 105.516/(...), solicitată de d-n expert G. T. Din cele 3 variante propuse în expertiza G., doar varianta 2 asigură echivalența valorică a loturilor, stabilind pentru fiecare parcelă un front stradal suficient ca ambele parcele să aibă caracterul de teren construibil. Validarea oricărei alte variante de partaj ar echivala cu refuzarea calității de teren construit pentru parcela recurentei, încălcându-se astfel dispozițiile art. 673 ind. 5 alin. 2 Cod proc.civ. Validarea variantei 2 nu îl prejudiciază pe intimat, deoarece poarta cu nr. 19 B și cărarea cu lățime la frontul stradal de 1,33 m se regăsesc în lotul recurentei, astfel încât diminuarea valorică ar afecta exclusiv lotul acesteia și nicidecum lotul propus intimatului. În al treilea rând s-a arătat că instanța de apel a interpretat eronat concluziile experților cu privire la suprafața totală a terenului litigios, a suprafețelor folosite faptic de părțile litigante, precum și cele privind suprafața aleii situate pe terenul în litigiu, motiv de recurs încadrabil la dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod proc.civ. Instanța de apel s-a raportat la expertiza V., fără să indice care au fost motivele pentru care a preferat această expertiză, în dauna expertizei G., fiind astfel lipsită de temei legal această raportare, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Teza I Cod proc.civ. S-a mai invocat faptul că instanța de apel și-a fundamentat soluția pe o expertiză care conține măsurători inexacte, fiind încălcat art. 6736 Cod proc.civ. Recurenta a arătat că instanța de apel a denaturat actul juridic dedus judecății, dând o interpretare incompatibilă cu înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Așa cum s-a subliniat în doctrină și s-a reținut în practica judecătorească, actul juridic dedus judecății cuprinde toatemanifestările de voință animate de intenția de a produce efecte juridice, inclusiv varietatea actelor de procedură, precum și expertizele judiciare. Astfel, expertiza V. nu cuprinde datele măsurătorilor care au condus la obținerea suprafețelor indicate, dimpotrivă expertiza G. include datele măsurătorilor și verificarea prin planimetrare a suprafeței expertizate pe baza coordonatelor incluse în raport, confirmă corectitudinea măsurătorilor efectuate. Astfel, în expertiza G. suprafața terenului are 1936 mp în loc de 1944 mp în expertiza V., iar folosința faptică repartizată astfel 1003 mp intimatul P. E. și 933 mp recurenta, în loc de 935 mp recurenta și 989 mp intimatul, și o alee în suprafață de 60 mp în loc de 110 mp, conform expertizei V. Prin întâmpinare, reclamantul P. E. a solicitat respingerea recursuluiîn principal ca inadmisibil și în subsidiar ca nefondat, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prima critică a recurentei nu subzistă întrucât nu s-a probat existența unei convenții între părțile litigante, ci între antecesorul în drepturi a acestora. A doua critică vizând faptul că loturile nu sunt echivalent valoric este nefondată, deoarece a existat un partaj amiabil, iar convențiile sunt încheiate sub imperiul principiului consensualismului,fiind evident că valabilitatea acestora nu ar fi afectată de inegalitatea loturilor. Regulamentul local de urbanism are un caracter de recomandare și nu unul imperativ, și se recomandă lotizarea terenului în parcele cu un front la stradă de minim 15 m, însă din adresa D. de urbanism din cadrul Primăriei rezultă că se referă la parcele de teren ou formate, în timp ce parcela recurentei a fost delimitată în felul în care se prezintă în prezent încă din anii 1960. Al treilea motiv de recurs care se referă la interpretarea eronată a concluziilor experților nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod proc.civ., întrucât dispozițiile legale prevăzute de articolul arătat se referă la actul juridic dedus judecății, act încheiat între părțile litigante și nu la o expertiză tehnică judiciară. Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Recurenta A. M. C. a susținut că părțile litigante nu au încheiat nici un contract de partaj de folosință și pornind de la această susținere, a arătat că dispozițiile art. 1191 alin. 3 C. civil au fost greșit aplicate, precum și dispozițiile art. 1203 C. civil. Criticile recurentei nu pot fi primite, întrucât instanța de apel nu a constatat că prezenții coproprietari ar fi încheiat o convenție de partaj de folosință, ci în considerentele deciziei se arată că antecesorii părților au încheiat un partaj de folosință care datează din anii 1960. Într-adevăr, art. 1191 alin. 1 C. civil stipulează că proba unui act juridic cu valoare de peste 250 lei se realizează în principiu cu înscrisuri, însă de la această regulă legiuitorul a stabilit și excepții, când probele testimoniale devin admisibile, indiferent de valoarea obiectului actului juridic. Astfel, art. 1191 alin. 3 C. civil prevede că părțile pot conveni ca și în cazurile stipulate la art. 1191 alin. 1 și 2 să se poată face dovada cu martori dacă aceasta privește drepturile de care ele pot dispune. În prezenta cauză în apel pârâtul P. E. a solicitat administrarea probelor testimoniale pentru a dovedi existența convenției de partaj de folosință. Recurenta A. M. C. nu s-a opus admiterii cererii în probațiune, după cum rezultă din încheierea din 14 mai 2009, iar în ședința publică din 25 iunie 2009 pârâta recurentă a solicitat audierea a doi martori pentru a dovedi modalitatea de folosință a terenului ce urmează a fi partajat. Dispozițiile privind admisibilitatea probei cu martori deși sunt prevăzute în Codul civil, sunt totuși norme procedurale, dispozitive, iar încălcarea lor trebuie invocate in limine litis, sub sancțiunea decăderii părții interesate din dreptul de a invoca ulterior această încălcare. Dispozițiile prevăzute de art. 1191 alin. 3 cod civil au fost interpretate atât în doctrină, cât și în practica judiciară, în sensul că părțile pot conveni expres sau tacit să administreze proba prin declarațiile martorilor. Raportat la starea de fapt mai sus reținută, curtea constată că pârâta recurentă A. M. C. a achiesat tacit la administrarea probațiunii testimoniale, prin faptul că a solicitat la rândul său audierea unor martori. Prin urmare, curtea constată că în mod legal tribunalul a aplicat dispozițiile art. 1191 alin. 3 C. civil în dovedirea convenției de partaj de folosință, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. Întrucât părțile au derogat de la administrarea regulilor privind probațiunea testimonială, cu respectarea dispozițiilor legale s-au aplicat și prezumțiile judiciare. Potrivit dispozițiilor art. 1203 C. civil, prezumțiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile și înțelepciunea magistratului… prezumțiile nu sunt permise magistratului numai în cazurile când este permisă de dovada prin martori, afară dacă un act nu este atacat că s-a făcut prin fraudă, dol sau violență. Prin urmare, dovedind cu martori convenția existentă între antecesorii părților cu privire la teren, în mod legal au putut fi aplicate și prezumții de către instanța de apel. Pârâta recurentă a criticat decizia pronunțată în apel raportat și la starea de fapt reținută de tribunal, menționând că împrejurarea potrivit căreia pe frontul stradal al terenului în litigiu sunt edificate 3 porți de acces și atribuirea numerelor administrative 19-21 în locul numărului administrativ 5, nu sunt în măsură să probeze existența unui partaj amiabil al terenului în litigiu. De asemenea, pârâta recurentă a criticat și modul în care instanța a reținut depozițiile martorilor, iar existența unei cărări de acces pe terenul în litigiu era acela de a facilita urcarea în grădină și nu avea rolul de a partaja imobilul în două parcele care ar fi fost folosite de către coproprietari. Aceste critici vizează netemeinicia hotărârii și nu nelegalitatea acesteia, ori, în recurs nu mai pot fi valorificate critici cu privire la netemeinicia unei hotărâri după abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 Cod proc.civ. Împrejurarea că în contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamantul a dobândit cota de ½ din imobil nu există nicio mențiune cu privire la partajul de folosință, este irelevantă, întrucât reclamantul deși acumpărat o cotă ideală din teren, i s-a predat și a folosit faptic, parcela pe care acesta o folosește și în prezent, terenul fiind delimitat de garduri și porți încă din 1960, situație care se regăsește în aceeași configurație și în harta municipiului C.-N. din anul 1970. Așadar, corect a reținut tribunalul existența unui partaj de folosință, cele două parcele făcând obiectul mai multor înstrăinări succesive, proprietarii succesivi preluându-le și utilizându-le în aceeași formă, situație ce este confirmată de atribuirea numerelor administrative separate, îngrădirea parcelelor, asigurarea accesului pe porți separate. Recurenta a invocat faptul că decizia tribunalului a încălcat dispozițiile art. 673 5 Cod proc.civ., întrucât loturile atribuite coproprietarilor nu sunt egale valoric. Această critică a fost formulată și ca motiv de apel, iar instanța de apel a solicitat expertei G. T. să stabilească și sultă dacă parcelele sunt diferite valoric. În raportul de expertiză d-na expertă nu a reținut că ar exista o diferență valorică a parcelelor deținute potrivit partajului de folosință, iar pârâta recurentă nu a formulat obiecțiuni prin care să critice acest aspect, cu respectarea dispozițiilor art. 212 Cod proc.civ. Așadar, în lipsa dovezilor potrivit cărora ar exista o diferență de valoare între cele două loturi, nu se poate susține că a fost greșit aplicat art. 673 5 Cod proc.civ. Nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia folosința faptică a terenului nu ar avea relevanță cu privire la modalitatea de atribuire a loturilor. Legiuitorul în art. 673 9 Cod proc.civ., a enumerat o serie de criterii care pot fi luate în considerare la formarea și atribuirea loturilor, însă această enumerare nu este exhaustivă. Printre criteriile finale menționate de legiuitor figurează criteriul potrivit căruia, modul de atribuire poate depinde de faptul că unii coproprietari au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau alte asemenea. Gardurile care departajează loturile, obținerea numerelor administrative separate s-au făcut cu acordul antecesorilor recurentei și au fost tolerate și de aceasta o vreme îndelungată. Ori, în aceste circumstanțe, partajul de folosință nu poate fi minimizat încât să nu producă nici un efect juridic, putând fi avut în vedere ca un criteriu la stabilirea modului de atribuire a loturilor la partaj. Frontul stradal minim precum și dimensiunile parcelelor prevăzute în planul urbanistic general al orașului C. sunt menționate cu caracter de recomandare și nu sunt imperative, ceea ce rezultă și din adresa S.ui de U. nr. 105516/(...) „se recomandă lotizarea terenului în parcele de minim 500 mp și un front la stradă de minim 15 m";. Se critică de către recurentă faptul că instanța de apel a interpretat eronat concluziile experților cu privire la suprafața terenului litigios, însă această critică este pe de o parte o critică ce vizează netemeinicia hotărârii și nu legalitatea acesteia, cum încearcă recurenta să acrediteze. M. în care a fost apreciată probațiunea nu poate fi încadrat în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod proc.civ., care se referă la interpretarea actului juridic dedus de părți judecății și nu interpretarea probațiunii administrate, respectiv concluziile experților. Criticile vizând diferența calitativă dintre expertizele efectuate cu referire la suprafața totală a terenului de 1936 mp sau 1944 mp vizează petitul de rectificare al cărții funciare, petit care nu a fost apelat. Prin urmare, această critică este formulată omisso medio, întrucât nu s-a apelat petitul privind rectificarea cărții funciare, ci numai modalitatea de partaj. Recursul este o cale de atac subsecventa motiv pentru care nu pot fi invocate alte motive decât cele invocate în fața instanței de apel. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. M.-C. În temeiul art. 274 Cod proc.civ. pârâta recurentă va fi obligată să plătească intimatului P. E. suma de 750 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. M.-C.,împotriva deciziei civile nr. 6. din 17 decembrie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului P. E. suma de 750 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 22 iunie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI T. A. N. ANA I. M. C. V. GREFIER M. T. Red. T.A.N. dact. GC 2 ex/(...) Jud. apel: C.V.Balint, A.F.Doica
| ← Decizia civilă nr. 253/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3489/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
