Decizia civilă nr. 3766/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIIVLĂ NR. 3766/R/2011
Ședința publică din data de 26 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
I.-D. C.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții SC „. M., B. M.-M. șu B. I.-V., împotriva deciziei civile nr. 2. din 2 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții M. E. și M. E.-E., având ca obiect obligația de a face.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 25 octombrie 2011, pârâții-recurenți SC „. M., B. M.-M. și B. I.-V., precum și reclamanții-intimați M. E. și M. E.-E., au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
19 octombrie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere careface parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 7983/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.-N., a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. E. și M. E. E., în contradictoriu cu pârâții B. M. M., B. I. V. și SC B. M. S., au fost obligați pârâții la a asigura folosința imobilului situat în C.-N., str. Maramureșului nr.41, jud. C., exclusiv cu destinația de locuință; s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la desființarea parțială a construcției edificată de către acesteia în C.-N., str. Maramureșului nr.41, jud. C., respectiv a acelei părți de construcție care se găsește la o distanța mai mica de 3 m de limita de proprietate cu imobilul proprietatea reclamanților, ca neîntemeiat, au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de
1198,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în C.-N., str. Maramureșului nr.43, iar pârâții de rd.1 și 2 sunt proprietarii imobilului situat în C.-N., str. Maramureșului nr.41, în imediata vecinătate a imobilului reclamanților.
Prin autorizația de construire nr.1152/(...) P. M. C.-N. a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru extindere construcție și schimbare parțială de funcțiune (amenajare brutărie), cu regim de înălțime
P, P+P+E, P+E+M, D+P+E+M, pe imobilul teren cu construcții situat în C.-N.,str. Maramureșului nr.41, înscris în CF nr.3397 C.-N., nr. topo 7739/2, beneficiari ai autorizației fiind pârâții B. M. M. și B. I. V.
Prin sentința civilă nr.789/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj s-a dispus anularea autorizației de construire nr.1152/(...) și această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia nr.2041/(...) a Curții de A. C.-N., prin care a fost respins recursul declarat împotriva acesteia de către P. M. C.-N.
De asemenea, din cuprinsul adreselor emise de M. C.-N. - D. P. C. - S.
C. U. și D. în C. existente la filele 73 - 77 și 83 din dosar, precum și din procesului-verbal de constatare nr.169/(...) întocmit de către un inspector din cadrul Direcției Poliției Comunitare - S. C. U. și D. în C., instanța a mai reținut că ulterior rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.789/(...) a T. C., prin care a fost anulată autorizația de construire a pârâților, cu ocazia controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul Direcției Poliției Comunitare - S. C. U. și D. în C. s-a constatat faptul că lucrările de construcție la imobilul pârâților din C.-N., str. Maramureșului nr.41 au fost întrerupte, singurele lucrări efectuate după desființarea autorizației de construire fiind acelea de reparație la calea de acces și scările exterioare de acces, lucrări care, cf. art.11 lit. h din L. nr.5., pot fi executate fără autorizație de construire.
Instanța a apreciat că în raport de situația concretă existentă în cauză primul petit al acesteia apare ca fiind neîntemeiat deoarece construcția a cărei desființare se solicită a fost realizată în temeiul unei autorizații de construcție și în limitele impuse de către aceasta, nefiind aplicabile disp. art.28 din L. nr.5..
Cât despre împrejurarea că autorizația de construire nr.1152/(...) eliberată de P. M. C.-N. a fost anulată în mod irevocabil în cadrul dosarului nr.(...) al T. C., întrucât pârâții din prezentul dosar nu au avut calitatea de parte în cadrul dosarului mai sus menționat, instanța a considerat că hotărârile judecătorești pronunțate în acel dosar nu le sunt opozabile, având în vedere, pe de o parte, principiul relativității efectelor unei hotărâri judecătorești, iar, pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil consacrat de art.6 din Convenție, precum și principalele garanții procedurale instituite de către acesta, respectiv dreptul de acces la un tribunal, dreptul la apărare, egalitatea armelor și contradictorialitatea, garanții ce trebuie să guverneze orice procedură judiciară ce are ca obiect drepturi și obligații cu caracter civil.
Astfel, în opinia instanței, întrucât autorizația de construire în temeiul căreia pârâții au edificat construcția a cărei desființare se solicită constituie, dincolo de dimensiunea sa de act administrativ, și un veritabil titlu care consfințește dreptul de proprietate al pârâților asupra construcției edificate, rezultă că și acestora din urmă le sunt aplicabile în egală măsură disp. art.6 din Convenție, cu toate garanțiile procedurale consacrate de către acest text convențional.
Nici invocarea de către reclamanți a disp. art.44 alin.7 din Constituția
României nu poate fi de natură să conducă la admiterea primului capăt al cererii deduse judecății, întrucât norma constituțională în discuție stabilește doar în mod generic limitele exercitării dreptului de proprietate, fără a face vreo referire la măsurile sau sancțiunile care se impun în ipoteza nerespectării acestor limitări.
De asemenea, nu sunt întrunite în speță nici condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, neputându-se reține săvârșirea decătre pârâți a unei fapte ilicite în sensul disp. art.998, 999 C. civ., în condițiile în care activitatea de construire a imobilului a cărui demolare parțială se solicită a fost realizată în baza unei autorizații de construire valabile, iar ulterior anulării acesteia, după cum rezultă din adresele emise de M. C.-N. - D. P. C. - S. C. U. și D. în C. (filele 73 - 77 și 83) lucrările de construcție cu privire la imobilul în litigiu au fost sistate.
Prin urmare, față de cele expuse, instanța a apreciat ca neîntemeiată solicitarea privind desființarea în parte a construcției edificată de către pârâți, motiv pentru care a respins-o ca atare.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâților la asigurarea folosinței imobilului situat în C.-N., str. Maramureșului nr.41 exclusiv cu destinația de locuință, respectiv obligarea acestora de a nu utiliza imobilul sau părți ale acestuia pentru activități comerciale (inclusiv brutărie și patiserie), instanța a reținut că dispozițiile legale prevăzute la pct.2.5.6. din Anexa nr.1 la L. nr.5. instituie în sarcina celui ce solicită eliberarea unei autorizații de construire a unei construcții noi cu o altă destinație decât cea a clădirilor învecinate, obligația obținerii acordului vecinilor exprimat în formă autentică.
Or, în speță pârâții au schimbat destinația de locuință a imobilului în aceea de spațiu comercial destinat desfășurării de activități de brutărie și patiserie, fără a avea acordul reclamanților, iar această încălcare a dispozițiilor legale menționate este de natură să aducă o atingere continuă dreptului de proprietate al acestora din urmă, prin afectarea condițiilor lor de locuit, atingere ce reprezintă, totodată, și o încălcare a raporturilor de vecinătate, în virtutea cărora, conform art.588 C. civ., proprietarii sunt ținuți de respectarea unor obligații care se impun ca reguli de bună vecinătate corespunzătoare unor necesități de ordin social.
Ca atare, având în vedere refuzul reclamanților de a-și da acordul cu privire la folosirea de către pârâți a imobilului în litigiu în vederea desfășurării activității de brutărie, refuz exprimat atât anterior obținerii autorizației de construire, cât și ulterior, pe parcursul prezentului litigiu și apreciind că acest refuz nu poate fi considerat ca fiind unul abuziv, dată fiind destinația concretă a imobilului pârâților și prejudiciile pe care această folosință a imobilului este de natură să le cauzeze reclamanților, instanța a considerat ca fiind pe deplin întemeiată solicitarea acestora formulată în cuprinsul celui de-al doilea petit al cererii de chemare în judecată, motiv pentru care l-a admis și a dispus obligarea pârâților la a asigura folosința imobilului situat în C.-N., str. Maramureșului nr.41, jud. C., exclusiv cu destinația de locuință.
Prin decizia civilă nr. 2. iunie 2011 a T. C. a fost admis apelul declarat de reclamanții M. E. și M. E. E., împotriva Sentinței civile nr. 7983/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.-N., care a fost schimbată în parte în sensul că a fost admisă în întregime acțiunea formulată de reclamanții M. E. și M. E. E. împotriva pârâților B. M. M., B. I. V., SC B. M. S. și în consecință au fost obligați pârâții la desființarea parțială a construcției edificată de către aceștia în C.-N., str. Maramureșului nr. 41, jud. C., respectiv a acelei părți de construcție care se găsește la o distanță mai mică de 3 m de limita de proprietate cu imobilul proprietatea reclamanților în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, iar în caz contrar au fost autorizați reclamanții la a proceda la desființare pe cheltuiala pârâților B. M. M. și B. I. V., au fost obligați pârâții să achite reclamanților suma de 1198,3lei, cheltuieli de judecată la fond, au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate și a fost respins apelul declarat de pârâții B. M. M., B. I. V. și SC B. M. S. împotriva Sentinței civile nr. 7983/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.-N., pârâții fiind obligați să achite reclamanților cheltuieli de judecată în apel în sumă de 2471,74 lei.
Pentru a pronunța această deciziei, tribunalul a reținut că pârâții chiar dacă nu au fost părți în litigiul soldat cu anularea autorizației de extindere și schimbare a destinației construcției, aceasta se opune terților și în consecință nu poate fi ignorat. Pârâții chiar dacă nu au fost părți în acel proces aveau posibilitatea în această cauză să răstoarne prezumția instituită prin hotărârea judecătorească de anulare a autorizației de construire, ceea ce nu au dovedit.
T. a reținut că instanța de fond nu a analizat conduita părților numai după eliberarea autorizației de construire nr. 1152/(...), însă trebuia analizată conduita părților, referitoare la obligațiile legale referitoare la documentațiile urbanistice și prin acestea a prevederilor art. 44 din Constituție și art. 49 al. 3 din L. nr. 350/2001.
T. a reținut încălcarea dispozițiilor art. 998-999 cod civil deoarece: pârâții nu au respectat prevederile inserate în certificatul de urbanism nr.
5372/(...), care prevedea obligația de a edifica o construcție la o distanță de minim 3 m de limita de proprietate cu pârâții, nu aveau voie să schimbe destinația spațiului fără acordul reclamanților,nu aveau voie să demoleze construcția și să edifice o construcție nouă, întrucât autorizația obținută viza extinderea construcției actuale și nu demolarea acesteia. De asemenea s-a reținut că prejudiciul cauzat reclamanților constă disconfortul creat prin amplasarea unei terase deschise la limita proprietății reclamanților, precum afectarea calității vieții reclamanților datorită noxelor specifice activității de brutărie, ca urmare a schimbării destinației imobilului. Sa reținut că pârâții aveau cunoștință de demersurile reclamanților vizând refuzul de a consimții la schimbarea destinației imobilului și precum și mențiunile din certificatul de urbanism, pârâții acționând cu rea credință, vinovăția acestora fiind dovedită. Raportul dintre faptele ilicite și prejudiciu fiind evident, instanța a admis apelul reclamanților.
T. a respins apelul pârâților deoarece pentru schimbarea destinației construcției aveau nevoie potrivit anexei 1 la L. nr.5. art.I, pct. 2.5.6. de „. vecinilor, exprimat în formă autentică, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate";.
T. a reținut că parații nu au avut acest acord, aspect pe care l-au cunoscut încă anterior cumpărării imobilului, au schimbat destinația lui, în prezent în acesta funcționând o brutărie.
Prin urmare, parații nu au fost de buna credință, ignorând avertismentele reclamanților, iar aceștia din urmă nu au rămas în pasivitate efectuând demersurile legale pentru a împiedica eludarea legii și schimbarea destinației spațiului.
Conduita reclamanților intimați a fost apreciată perfect justificată de împrejurarea corect reținută de prima instanță, că prin desfășurarea activității de brutărie și patiserie în imobilul învecinat, dreptul lor de proprietate este lezat în mod continuu, prin afectarea condițiilor lor de locuit. A. în contextul în care, prin coșul de la cuptor și cel de la centralatermică sunt eliminate noxele specifice activității de brutărie, care creează un evident disconfort reclamanților.
Textul inserat în art.44 al.1,7 din Constituție exprimă ideea că aceste raporturi de vecinatate reprezintă o limitare a exercițiului dreptului de proprietate, cu finalitatea asigurării unei toleranțe pașnice comune.
T. a analizat dacă prin hotărârea pronunțată s-a adus o atingere însăși substanței dreptului de proprietate al pârâților reținând dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la C. E. a D. O., potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Ultimul alineat al acestui articol prevede însă, că dispoziția precedentă nu aduce atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
În speță nu se pune problema lipsirii de proprietate ci eventual, a afectării folosinței bunului. A. măsură este însă prevăzută de lege, respectiv de dispozițiile anexei 1, pct.2.5.6 din L. nr.5. precum și de dispozițiile art. 31 1 din L. nr.350/2001. Contrar susținerilor paraților, obligarea lor la menținerea destinației de locuință a imobilului nu echivalează cu imposibilitatea modificării, pe viitor, a destinației spațiului, în condițiile obținerii acordului reclamanților. Necesitatea pronunțării unei hotărâri judecătorești prin care parații să fie obligați la menținerea destinației de locuință a imobilului, s-a impus dată fiind conduita acestora, în disprețul legii și al relațiilor de bună vecinătate, atâta vreme cât, în pofida faptului că nu dețin autorizație de construire și nici acordul vecinilor, prevăzut de dispozițiile L. nr.5., continuă să desfășoare activitatea de brutărie și patiserie în imobilul învecinat cu al reclamanților. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții B. M.-M. și B. I.-V. și SC „. M., solicitând instanței în principal casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în fond la Tribunalul Comercial Cluj, ca urmare a admiterii excepției de necompetență a J. C.-N. de a judeca prezentul litigiu în primă instanță; în subsidiar, recurenții au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului de către aceeași instanță în vederea completării probațiunii și în al doilea subsidiar, s-a solicitat modificarea hotărârilor atacate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii introductive. În motivarea recursului invocând dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a Cod proc.civ., coroborat cu art. 37 din L. nr. 304/2004, recurenții au apreciat că litigiul este comercial, având în vedere că s-a pus în discuție fondul de comerț și patrimoniul social al pârâtei SC B. M. S. Instanța de apel a dispus desființarea construcției amplasată la mai puțin de 3 m de proprietatea reclamanților, însă această construcție se află în folosința pârâtei recurente de rândul 3 în baza contractului de închiriere din (...), făcând parte astfel din fondul său de comerț. În această parte de construcției este edificat cuptorul brutăriei, astfel că o eventuală soluție de desființare a acestei părți de construcție ar implica automat și desființarea cuptorului, afectând activitatea comercială a pârâtei. Petitul I din acțiune a fost întemeiat pe dispozițiile legale privind răspunderea civilă delictuală și în ipoteza în care e antrenează răspunderea civilă delictuală în litigii în care este implicat și un comerciant, natura cauzei este comercială, deoarece prin acțiune este pus în discuție fondul decomerț și patrimoniul social, în acest sens concluzionând Comisia pentru unificarea practicii judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din data de (...). Așadar, recurenții au apreciat că ambele hotărâri judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, devenind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod proc.civ. I. În ceea ce privește fondul cauzei, referitor la capătul de cerere privind desființarea parțială a construcției, recurenții au apreciat că instanța de apel a pronunțat o decizie lipsită de temei legal, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. În opinia recurenților, nu se poate reține o faptă ilicită în sarcina pârâților, întrucât în urmă cu 60 de ani a fost edificată de către proprietarii de la acea dată a terenului din str. Maramureșului nr. 41, o construcție compusă dintr-un corp cu destinația de locuință și un corp de clădire cu destinația de garaj. C. II de proprietate a fost amplasat pe limita de proprietate încă de la data edificării sale. R. au dobândit imobilul prin cumpărare, inclusiv corpul de clădire amplasat pe limita de proprietate, așadar, nu li se poate reține în sarcina lor săvârșirea faptei ilicite invocate de instanță. În al doilea rând, s-a invocat pe cale de excepție, uzucaparea dreptului de servitute, de avea amplasată o construcție pe limita de proprietate cu vecinii în temeiul art. 623 C. civil, deoarece corpul 2 de clădire a fost amplasat pe limita dintre cele 2 proprietăți în urmă cu aproximativ 60 de ani, împrejurare recunoscută de reclamanții intimați la interogatoriu. În vederea dovedirii posesiei utile a servituții recurenții au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, în scopul de a se administra probațiunea necesară. În al treilea rând s-a arătat că chiar dată s-ar reține caracterul ilicit al faptei, consimțământul victimei este o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei, ori prin atitudinea de pasivitate timp de 50 de ani, reclamanții și-au dat cel puțin în mod tacit acordul cu privire la existența construcției pe limita de proprietate. În ceea ce privește vinovăția pârâților recurenți, aceștia nu au pregătire tehnică și nu au pregătit documentația tehnică emiterii autorizației de construire, ci arhitectul angajat în acest sens. Modul în care a fost întocmită documentația tehnică nu poate constitui un indicator al aptitudinii psihice a pârâților, cum greșit a reținut instanța de apel. Proiectul întocmit în cauză nu este incorect, deoarece acesta nu a făcut decât să păstreze vechea amplasare a corpului 2 de clădire. De altfel, amplasarea construcției extinse la mai puțin de 3 m de limita de proprietate nu se regăsește printre motivele care au condus la anularea autorizației de construire. R. au apreciat că aspectele relevate de instanța de apel referitoare la demolarea construcțiilor fără autorizație de demolare, la schimbarea destinației imobilului, la nerespectarea autorizației de construire, nu au legătură cu condițiile antrenării răspunderii civile delictuale pentru amplasarea construcției la mai puțin de 3 m, ci indică o atitudine subiectivă și părtinitoare a instanței de judecată din apel. S-a considerat de către recurenți că nu este îndeplinită condiția vinovăției ca element al răspunderii civile delictuale. În ceea ce privește prejudiciu, recurenții au arătat că nu s-a precizat care este prejudiciul pe care reclamanții l-au suferit, instanța de apel vorbește de atingerea adusă dreptului de proprietate al reclamanților intimați, însă reținerea este contradictorie cu cea din paragraful anterior, potrivit căruia, alegata faptă ilicită ar încălca doar un interes subiectiv al reclamanților intimați. R. au apreciat că decizia pronunțată în apel cuprinde motive contradictorii, încadrându-se în motivele de nelelgalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod proc.civ. Având în vedere că, corpul 2 de construcție a fost amplasat la mai puțin de 3 m de limita de proprietate dintre imobilele învecinate, în urmă cu 60 de ani, și că s-a făcut contemporan cu amplasarea de către reclamanți a magaziei care se află pe limita de proprietate dinspre pârâți, rezultă că a existat o înțelegere expresă sau tacită prin tolerarea reciprocă de către fiecare parte a construcției celeilalte părți. R. apreciază că nu există nici un prejudiciu pe care reclamanții intimați să-l poată justifica ca urmare a alegatei fapte ilicite constând în amplasarea unei construcții la mai puțin de 3 m de limita de proprietate . Potrivit dispozițiilor art. 998 C. civil, repararea prejudiciului este întotdeauna patrimonială, fie că această despăgubire constă într-o reparare a pagubei în natură, fie în echivalent bănesc. Decizia instanței de apel de a dispune desființarea parțială a construcției nu poate fi echivalată cu o reparație a prejudiciului sau despăgubire, deoarece aceasta constă, în realitate, într-o prevenire a continuării producerii prejudiciului și nu în repararea lui. O astfel de măsură nu poate fi considerată nici o restabilire a situației anterioare, deoarece în situația anterioară exista un corp de clădire amplasat pe limita de proprietate. Ori, nu se putea aplica o altă sancțiune cu caracter special numai dacă aceasta ar fi fost prevăzută expres. Dacă legiuitorul a dorit repararea unei astfel de situații, a reglementat expres prin art. 54 și 55 din Decretul nr. 31/1954. R. au apreciat că în cauză nu este vorba de ocrotirea unui drept personal nepatrimonial, ci a unui simplu interes particular sau a dreptului de proprietate, însă niciuna din aceste variante nu se circumscriu categoriei de drepturi personale nepatrimoniale, astfel că măsura dispusă de instanță este lipsită de temei legal. În ce privește raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, recurenții apreciază că nici această condiție a răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită, întrucât în speță nu există nici prejudiciu și nici faptă ilicită. În mod nelegal instanța de apel a dat forță probantă sentinței civile nr. 7. pronunțată de tribunalul C., în dosar nr. (...) prin care s-a anulat autorizația de construire nr. 1152/(...), întrucât recurenții nu au participat în aceea cauză și potrivit principiului relativității, sentința nu le poate fi opusă cu forță obligatorie. Deși inițial reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 2 și 28 din L. nr. 5., ulterior și-au precizat acțiunea pe dispozițiile art. 998 și 999 C. civil și 588 și 480 Cod civil, înțelegând să nu invoce ca temei juridic al acțiunii lor hotărârea judecătorească de anulare a autorizației de construire. II. În ceea ce privește capătul de cerere privind asigurarea folosinței imobilului exclusiv ca locuință, recurenții invocând principiul relativitățiiefectelor actelor juridice au reiterat faptul că sentința civilă nr. 7. nu le este opozabilă, și în consecință, nu are forță obligatorie împotriva acestora. A. hotărâre poate fi opusă doar ca fapt juridic, care poate fi combătut prin orice mijloc de probă. De altfel, există practică judiciară în acest sens, considerându-se că anularea unui act administrativ fără a chema în judecată beneficiarul actului este inadmisibilă. O hotărâre judecătorească poate ă producă efecte numai față de persoanele care au participat la activitatea judiciară în calitatea de părți, după cum rezultă din doctrina în materia dreptului procesual civil, în ipoteza în care dosarul nr. (...) s-ar fi judecat în contradictoriu cu recurenții, aceștia aveau posibilitatea reală să-și exercite dreptul de apărare și și-ar fi exercitat toate drepturile procesuale care, în mod prezumtiv puteau conduce la respingerea acțiunii reclamanților și menținerea ca legală a autorizației de construire. S-a mai arătat că în imobilul în litigiu se desfășoară activitate comercială de panificație, activitatea se desfășoară într-un singur schimb, producându-se circa 400 kg pe zi. Prin urmare, problemele invocate, evacuarea gazelor arse, mirosul specific neplăcut și noxele nu sunt de natură a pune în pericol viața sau sănătatea persoanelor din jur, iar faptul că această activitate nu este poluantă reiese și din Ordinul nr. 1978/2007 al M. Mediului care nu consideră necesară autorizația de mediu. R. contestă faptul că activitatea comercială a pârâtei recurente de rândul 3 ar deranja vecinii și ar atrage o diminuare a valorii bunului imobil. Afirmațiile reclamanților sunt neconforme cu adevărul, gazele arse provin de la microcentrala ce funcționează pentru încălzirea imobilului și nu pentru procesul tehnologic. Gazele arse care rezultă din procesul tehnologic sunt evacuate printr-un coș situat la o înălțime mare de nivelul solului, astfel încât nu pot ajunge la nivelul curții sau locuinței reclamanților. În ceea ce privește gura de aerisire a hotei, aceasta nu elimină gaze arse sau alte noxe, ci exclusiv aburi, așa că nu-i poate deranja pe proprietarii imobilului vecin. În ceea ce privește mirosul neplăcut pretins de reclamanți, acesta este miros de pâine proaspătă care este considerat plăcut, recurenții apreciind că acest miros este îndeobște considerat plăcut și nu poate constitui un motiv suficient pentru a stopa activitatea comercială a pârâtei de rd. 3. În măsura în care instanța de recurs consideră necesară suplimentarea probatoriului pentru dovedirea acestor aspecte, pârâții au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, cu indicarea administrării dovezilor constând în cercetare la fața locului și expertiză tehnică de specialitate. Întrucât aspectele mai sus invocate sunt singurele motive apreciate de reclamanți în cererea lor ca fiind prejudiciabile sub aspectul schimbării destinației, recurenții au solicitat instanței să se constate că refuzul exprimării acordului pentru schimbarea destinației constituie un veritabil abuz de drept. În acest sens, pârâții au apreciat că hotărârile atacate au fost pronunțate fără temei legal și cu greșita aplicare a legii, fiind aplicabil motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. Prin întâmpinare, reclamanții intimatii M. E. și M. E. E., au solicitat respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată. S-a invocat inadmisibilitatea motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, inadmisibilitatea motivelor care propun o reinterpretare a probelor administrate și reaprecierea stării de fapt, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 Cod proc.civ. au fost abrogate. În ceea ce privește competența materială de soluționare a litigiului și natura litigiului, intimații au arătat că litigiul are o natură civilă, obligația de a face revine proprietarilor imobilului care în speță sunt necomercianți, raporturile dintre pârâții recurenți în contra celuilalt sunt irelevante, relevante fiind raporturile juridice dintre reclamanți și pârâți. Contractul de închiriere încheiat de către recurenți nu este opozabil intimaților, iar faptul că proprietarii necomercianți ai construcției edificate nelegal au încheiat sau nu un contract cu societatea lor, nu poate schimba natura civilă a litigiului. P. recurentă SC B. M. S. a fost chemată în judecată numai pentru opozabilitate, fiind un având cauză în ceea ce privește folosința imobilului. În ceea ce privește fondul cauzei, intimații au apreciat că hotărârea instanței de apel este legală, raportat la conținutul documentațiilor urbanistice, care sunt obligatorii și prin prisma încălcării art. 49 din L. nr. 350/2001, instanța de apel a analizat conduita reclamanților de rândul 1 și 2, care, deși cunoșteau obligațiile impuse prin documentațiile de urbanism și certificatul de urbanism nr. 53727(...), au acționat în sens contrar acestor obligații, depășind limitele în care le era recunoscut dreptul de a construi, cauzând prejudicii și încălcând obligațiile de bună vecinătate, vătămând astfel dreptul reclamanților. Susținerile recurenților privitoare la lipsa vinovăției, la consimțământul victimei ori inexistența faptei nu pot fi primite, deoarece recurenții denaturează realitatea, încercând să inducă în eroare instanța de judecată. R. nu au respectat autorizația de extindere a construcției existente, ci au urmărit edificarea unei noi construcții, fără autorizație în acest sens, desființând construcțiile existente și edificând o nouă construcție, nu o extindere a construcției existente. Desființarea construcțiilor reprezintă o măsură de restabilire a legalității, părțile fiind repuse în situația anterioară. Nerespectarea limitelor legale de exercitare a dreptului intră în sfera ilicitului civil, iar prejudiciul provocat trebuie acoperit, iar repunerea în situația anterioară înlătură consecințele prejudiciabile. M.ivele de recurs invocate în ceea ce privește respingerea apelului recurenților pârâți și menținerea soluției primei instanțe dată capătului al doilea al cererii, sunt nefondate, recurenții au administrat toate probele solicitate, și cu toate acestea nu au probat în contra faptelor juridice, atestate de hotărârea judecătorească pronunțată în contencios administrativ. Argumentele invocate de recurenți care vizează situația de fapt a activității comerciale ce se desfășoară în imobilul în litigiu sunt inadmisibile în recurs. R. au formulat o cerere nouă în recurs, invocându-se existența unui așa-zis abuz de drept al intimaților, pentru faptul că au refuzat să-și dea consimțământul pentru desfășurarea unor activități comerciale. Se mai arată că pârâșii au schimbat destinația parterului imobilului, fără acordul notarial al intimaților, cu încălcarea L. nr. 5., aducândatingerea dreptului de proprietate prin desfășurarea de activități, care, prin natura lor, afectează folosința proprietății reclamanților intimați. Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În principal recurenții au solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre competență soluționară tribunalului C. C. ca urmare a admiterii excepției necompenteței materiale a J. C.-N. P. SC B. M. S. a fost chemată în judecată însă edificarea construcției fără respectarea autorizației de construire, schimbarea destinației construcției sunt imputabile pârâților persoane fizice, B. M. M. și B. I. V., care sunt titularii autorizației de construire nr. 1152/(...) emisă de P. municipiului C.-N. P. SC B. M. S. a fost chemată în judecată pentru opozabilitate și se poate constata că la data investirii instanței (data la care instanța este obligată să își verifice competența materială), nu exista nici un înscris care să indice raporturile juridice existente între pârâții B. M. M., B. I. V. și pârâta SC B. M. S. Abia în recurs recurenții au depus copia contratului de închiriere, însă acesta a fost încheiat la data de (...), după aproape 2 ani de la data investirii instanței((...)) și nu a fost depus nici în apel, așa încât, nu se poate invoca necompetenta materială judecătoriei în soluționarea litigiului având ca obiect răspunderea civilă delictuală a persoanelor care au edificat o construcție fără respectarea regulilor de urbanism. A. împrejurarea că în timpul litigiului pârâții persoane fizice au încheiat un contract închiriere cu o un comerciant nu face ca natura litigiului să se modifice. Curtea consideră că, în mod corect a fost soluționat litigiul de către instanța civilă. Pârâții au beneficiat de asistență juridică calificată, atât în fața primei instanțe, cât și în apel. Aceștia nu au invocat natura comercială a litigiului, doar în recurs, deși puteau să o facă în fazele anterioare, tinzându- se astfel tergiversarea soluționării cauzei. Prin legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor - L. nr. 202/2010 - s-a prevăzut în art. XX alin. 2 că dispozițiile art. 159 și 159 ind. 1 ( introdus prin această lege), se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursuri în interesul legii începute după intrarea în vigoare a prezentei legi. Interpretând dispozițiile legale mai sus arătate, curtea apreciază că mențiunea vizând „cererile"; se referă la cererile de apel și recurs. La data promovării prezentului recurs, 21 iulie 2011, era în vigoare L. nr. 202/2010 și în prezenta cauză, se face aplicarea dispozițiilor art. 159 ind. 1, potrivit cărora, necompetența materială și teritorială de ordine publică pateu fi invocată de părți în fața primei instanțe de fond, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului. Față de această dispoziție legală, curtea apreciază că recurenții nu mai puteau invoca necompetența materială a judecătoriei în faza recursului. De fapt, aceste dispoziții legale au fost introduse ca răspuns la uzanțele întâlnite în instanțe, potrivit cărora, excepția necompetenței materiale era invocată numai în recurs, cu intenția clară de a tergiversa soluționarea procesului, în ipoteza în care soluția era nefavorabilă părții care o invoca. Pentru aceste considerente, curtea va respinge ca nefondată excepția necompetenței materiale a J. C.. În ceea ce privește fondul cauzei, recurenții au invocat faptul că modul în care instanța de apel a înțeles să repare alegatul prejudiciu al reclamanților, este lipsit de temei legal, invocând incidența art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. Nu poate fi primită teza invocată de recurenți, potrivit căreia nu există fapta ilicită a pârâților persoane fizice, întrucât corpul II de clădire a cărei demolare s-a dispus a fost amplasat pe linia de proprietate în urmă cu 60 de ani, așa încât nerespectarea distanței legale între cele două proprietăți nu au fost săvârșită de către pârâții B. M. M. și B. I. V. R. nu au contestat niciodată împrejurarea că pârâții au edificat un garaj, până la limita dintre cele două proprietăți, acțiunea promovată de aceștia a avut în vedere fapta ilicită a pârâților de a schimba destinația imobilului din spațiu cu destinația de locuință în spațiu cu destinație comercială, fără acordul reclamanților, precum și împrejurarea că pârâții nu au respectat limitele autorizației de construire, de extindere a construcției edificate, ci depășind limitele acestei autorizări, au demolat garajul și casa existentă, edificând o nouă construcție. A. construcție nouă nu a respectat certificatul de urbanism nr. 1152/(...), care stipula că nu se poate construi la mai puțin de 3 m de proprietatea reclamanților. În locul garajului pârâții au edificat spațiul cu destinația de brutărie, care are pereții mai înalți decât garajul inițial și pe care s-a edificat o terasă deschisă. Așadar, toate argumentele invocate de pârâți vizând faptul că garajul a fost edificat de către autorii recurenților sunt irelevante în prezenta cauză, întrucât nu amplasarea garajului la mai puțin de 3 m de proprietatea intimaților a constituit fapta ilicită invocată de reclamanți. Starea de fapt a fost reținută de tribunal care a surprins toate aspectele ilicite săvârșite de pârâți cu ocazia edificării construcției a cărei demolare se solicită: nu s-a respectat autorizația de extindere și schimbare a destinației construcție eliberată în 2006 deoarece s-a demolat în totalitate construcția și garajul, păstrându-se numai zidul garajului dinspre proprietatea reclamanților care apoi a fost înălțat. Pârâții cunoșteau înainte să cumpere imobilul că reclamanții se opun schimbării destinației construcției din spațiu de locuit în spațiu cu destinație de producție. R. anunțat încă din 2005 autoritățile care urmau să elibereze autorizația de schimbare a destinației construcției că nu sunt de acord cu schimbarea destinației construcției învecinate. Pârâții nu au menținut înălțimea construcției noi la nivelul garajului ci au înălțat-o și au edificat pe această construcție o terasă deschisă. În acest context recurenții invocă fără succes lipsa de vinovăție. N. dispozițiilor legale a reglementărilor urbanistice nu este o cauză de exonerare de răspundere civilă delictuală. Într-adevăr, în dispozitivul deciziei pronunțate în apel, partea de construcție care trebuie demolată, este identificată ca fiind construcția edificată la o distanță mai mică de 3 m de proprietatea reclamanților, însă s-a făcut referire la această distanță pentru a putea fi pus în executare dispozitivul deciziei. Construcția a cărei demolare s-a dispus nu este vechiul garaj, întrucât acesta a fost demolat și edificată o nouă construcție cu alte caracteristici tehnici și altă destinație. Invocarea uzucapiunii dreptului de servitute de a avea amplasată o construcție pe limita de proprietate cu vecinii, este o cerere invocată prima dată în recurs, fiind aplicabile dispozițiile art. 294 C. raportat la art. 316 C. În mod legal tribunalul analizând întreaga probațiune administrată, a constatat că fapta ilicită săvârșită de către recurenții B. constă în aceea că au edificat lucrări de extindere a construcției și schimbării parțiale de funcțiune - amenajare brutărie - asupra imobilului teren cu construcții înscris în CF 3397, fără respectarea dispozițiilor legale în materie de urbanism. De fapt, autorizația de construire nr. 1152/(...) emisă de P. municipiului C.-N. a fost anulată prin sentința civilă nr. 7. a T. C., irevocabilă prin respingerea recursului, potrivit deciziei nr. 2041/2008 a Curții de A. C., întrucât pârâții nu au obținut consimțământul vecinilor, respectiv al reclamanților de a schimba funcțiunea imobilului, potrivit dispozițiilor art. I pct. 2.5.6. din anexa 1 la L. nr. 5.. Pârâții au schimbat destinația clădirii din casă de locuit și spațiul care anterior a avut destinația de garaj, a fost modificat, amplasat pe aceeași amprentă la sol, însă construcția este mai înaltă decât fostul garaj, iar pe acest spațiu s-a construit o terasă. Într-adevăr, reclamanții au consimțit în urmă cu 60 de ani ca vecinii lor să aibă edificat garajul la limita dintre cele două proprietăți, însă noile construcții edificate de pârâți au schimbat atât destinația clădirii, cât și forma acesteia. Garajul era o construcție destinată pentru a parca mașina familiei, pe când în noua construcție se desfășoară o activitate productivă în trei schimburi, iar terasa edificată deasupra brutăriei încalcă servitutea de vedere prevăzută de dispozițiile legale. Pârâții nu au fost parte în dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 7. pronunțată de Tribunalul Cluj și aceasta le este inopozabilă. Cu toate acestea, corect sesizează tribunalul că această hotărâre judecătorească nu poate fi ignorată de către terți și ca element apărut în ordinea juridică, aceasta se opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă de prezumție. În această cauză pârâții aveau posibilitatea prin probele pe care le puteau solicita, potrivit principiului disponibilității și a dreptului la apărare, să răstoarne această prezumție, constatată prin hotărârea prin care s-a anulat autorizația de construire. Cu toate acestea, pârâții nu au putut dovedi că au respectat dispozițiile legale în materia schimbării destinației imobilului. Vinovăția pârâților recurenți este analizată în motivele de recurs sub aspectul amplasării construcției extinse pe limita de proprietate, însă curtea apreciază că recurenții denaturează intenționat starea de fapt consemnată de instanța de apel, motiv care este și inadmisibil din perspectiva abrogării dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 Cod proc.civ. Recursul este o cale extraordinară de atac, în care pot fi invocate numai critici de nelegalitate și nu de netemeinice a deciziei recurate. În cazul de față, în mod corect tribunalul reține că pârâții au săvârșit fapta ilicită cu vinovăție, întrucât cunoșteau dispozițiile legale care prevedeau necesitatea solicitării acordului în cazul schimbării destinației imobilului. De altfel, tribunalul corect reține că prin certificatul de urbanism eliberat în (...) în temeiul art. 6 din L. nr. 5. li s-a comunicat pârâților informațiile privind regimul juridic și economic al terenului, precum șicerințele urbanistice ce trebuie să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului. Așadar, noile reglementări urbanistice vizau ca în ipoteza în care pârâții urmăreau să demoleze construcția existentă și să edifice o nouă construcție trebuiau să păstreze distanța minimă de 3 m între proprietăți. Acesta a fost motivul pentru care pârâții nu au solicitat o autorizație de construire, ci o autorizație de modificare a construcției, care de altfel nu a fost respectată, pârâții nu au modificat construcția existentă, ci au demolat construcția existentă și au edificat o nouă construcție. În speța de față a fost dovedit cu prisosință prejudiciul suferit de reclamanți prin schimbarea destinației imobilului, în condițiile în care reclamanții au refuzat în repetate rânduri să consimtă la schimbarea destinației imobilului. Datorită activității de producție desfășurată de către pârâți prin hota amplasată spre imobilul reclamanților, se evacuează aburul produs în activitatea industrială de fabricare a pâinii pe durata a 24 de ore. Prin construirea terasei deschise până la limita proprietății reclamanților, prin faptul că pârâții sau angajații acestora ascultau muzică în timpul zilei, au creat un disconfort real reclamanților, care sunt persoane în vârstă și au nevoie de liniște pentru menținerea stării de sănătate. Față de cele mai sus reținute, corect a fost stabilit de către tribunal că există raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Repararea prejudiciului se face prin repararea în natură a pagubei suferite, sau prin despăgubiri. În cazul de față, se urmărește înlăturarea efectelor vătămătoare produse de nerespectarea autorizației de construire și repararea prejudiciului are ca scop înlăturarea integrală a efectelor faptei ilicite. În ceea ce privește critica capătului de cerere privind asigurarea folosinței imobilului exclusiv ca locuință, curtea constată că argumentele invocate de pârâții recurenți sunt de fapt critici care vizează sentința civilă nr. 7. pronunțată de Tribunalul Cluj, apreciindu-se că anularea unui act administrativ fără a chema în judecată beneficiarii actului ar fi inadmisibilă, care exced prezenta cauză. R. au afirmat că dacă ar fi fost chemați în judecată în dosarul nr. (...) în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 7., ar fi putut să-și exercite dreptul la apărare și ar fi contestat concluziile raportului de expertiză efectuat, care ar fi condus la respingerea acțiunii reclamanților. Instanța de apel a aplicat corect principiul relativității efectelor hotărârilor judecătorești, a menționat că această hotărâre este doar un fapt juridic cu valoarea unei prezumții legale, pe care recurenții o puteau înlătura. R. au beneficiat de asistență juridică calificată atât în fața instanței de fond, cât și în apel, au formulat cereri în probațiune, asistați fiind de un avocat și aveau posibilitatea să solicite chiar efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, dacă ar fi apreciat oportună administrarea acesteia. În recurs s-a solicitat de către pârâți efectuarea unei expertize tehnice de specialitate și o cercetare la fața locului, însă aceste cereri sunt inadmisibile în recurs, potrivit dispozițiilor art. 305 Cod proc.civ. Suplimentarea probatoriului nu este motiv de casare cu motiv de trimitere spre rejudecare, numai în ipoteza în care era necesară administrarea de noiprobe, ori în cazul de față, curtea apreciază că au fost admise toate cererile în probațiune formulate de ambele părți. Nici în fața instanței de fond, nici în apel, pârâții nu au solicitat efectuarea expertizei tehnice de specialitate sau o cercetare la fața locului, care să fi fost nelegal respinse de către instanță, așa încât este tardivă cererea de administrare a noi probe și de casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei. Deși nu au invocat expres rolul activ al instanței, solicitarea de a administra noi probe vizează rolul judecătorului de a stărui prin toate mijloacele legale privind aflarea adevărului în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 129 ind. 1, alin. 5 ind. 1 Cod proc.civ., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe prin care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii, respectiv în fața instanțelor de fond. Așadar, nici aceste critici nu sunt fondate. Susținerile vizând modalitatea în care sunt evacuate gazele arse, noxele emanate de către brutărie, precum și mirosul specific neplăcut, sunt elemente care vizează starea de fapt stabilită de instanța de apel și nu pot fi modificate în recurs, întrucât vizează temeinicia și nu legalitatea sentinței. În ceea ce privește abuzul de drept al reclamanților pentru refuzul exprimării acordului pentru schimbarea destinației construcției, curtea constată că acest aspect a fost invocat prima dată în recurs, fiind inadmisibil, potrivit dispozițiilor art. 294 raportat la art. 316 Cod proc.civ. Conchizând, curtea reține că în mod corect au fost aplicate dispozițiile privind competența materială a judecătoriei, precum și art. 998-999 C. civil, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. R. intimați au solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei, însă nu au făcut dovada plății onorariului avocațial, motiv pentru care în temeiul art. 1169 C. civil, raportat la art. 274 Cod proc.civ., curtea va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții, B. M.-M., B. I.-V. și SC „. M. împotriva deciziei civile nr. 2. din 2 iunie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dară și pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. T. N. M. C. V. I. D. C. GREFIER M. T. Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/(...) Jud. apel: M.O.S., D.I.Tașcă
| ← Decizia civilă nr. 806/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 286/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
