Decizia civilă nr. 1906/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 1906/R/2011
Ședința publică din 27 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul N. I., împotriva sentinței civile nr. 204 din 31 ianuarie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul N. I., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs ( f. 5 din dosar), reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. și de asemenea, constată că pârâtul intimat a expediat prin poștă o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamant ca fiind nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Maramureș, ca fiind legală și întemeiată, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1
C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs prin invocarea următoarelor temeiuri juridice: art. 998 C. civ., art. 2 alin. 2 din O.U.G. nr. 214/2009, D. L. nr. 1., aplicarea principiului egalității și interzicerii discriminării menționat în Protocolul nr. 12 la C. adoptat în anul 2000, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 148 din Constituția R., prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra excepției invocată din oficiu de către instanță și pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs vizând temeiurile juridice noi invocate pentru prima dată în recurs și de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamant, având în vedere că deportarea tatălui reclamantului în U. nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 204 din 31 ianuarie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul N. I., împotriva pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și sediul ales la D. G. A F. P. M..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că L. nr.
221/2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1949, în art. 3, arată ce înțelege această lege prin măsură administrativă cu caracter politic. Astfel, art. 3 stipulează: „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din următoarele acte normative: a) D. nr. 6/(...), D. nr. 60/(...), D. nr. 257/(...), D. nr. 258/(...), D. nr.
77/(...) și D. nr. 89/17 februarie 1958; b) Hotărârea C.ui de M. nr. 2., nr. 1.154/(...), nr. 344/(...), nr. 326/1951, nr. 1554/(...), nr. 337/(...), nr. 237/(...), nr. 282/(...), nr. 1.108/(...); c) Ordinul nr. 100/Cabinet din (...) al Direcțiunii Generale a Securității
P.orului; d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952, Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale
M.ui Afacerilor Interne; e) Deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M.ui
Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838/(...) al M.ui Securității S.ui.
Art. 4 din L. nr. 2. la alineatul al doilea arată că: „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora";.
T. a apreciat că din interpretarea acestor norme juridice, rezultă că se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr.
2., respectiv: „ exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultuluipersonalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnarea prin forță a regimului comunist, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Prin urmare, a concluzionat instanța de fond, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
În speță, a arătat tribunalul, din motivarea în fapt a acțiunii, din precizările făcute de reclamant, precum și din probele administrate rezultă că tatăl reclamantului, defunctul N. G. a fost deportat în U. în perioada
1945-1948.
Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevăzute de L. nr. 2. ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuie să fie ale S.ui Român.
Or, deportarea anumitor categorii de persoane, respectiv a etnicilor germani în U. la muncă de reconstrucție este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme.
Forțele sovietice de ocupație și nu S. Român au procedat la acele deportări.
Deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania, care, în urma T.ui de la I. au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După Convenția de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor C.i de A., au impus G. Român să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
Deportările în U. în urma C.i de A. din 1944, ca despăgubiri de război, nu se încadrează între situațiile prevăzute în art. 3, respectiv în art. 4 alin. 2 din L. nr. 2..
În speță, deportarea nu a fost dispusă de S. Român, ci de forțele sovietice de ocupație și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945, ci s-a înscris în deportările - despăgubiri de război pretinse de sovietici după Convenția de A. din 1944.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că în speță nu s-a dovedit existenta unei masuri administrative cu caracter politic in sensul L. nr. 2..
În actuala sa formă, art. 5 dispune ca ";. persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, întermen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea.";.
Se observă că inserarea la pct. 1 al art. 5 a sintagmei ";sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic"; vine aparent în contradicție cu conținutul dispoziției de la lit. a), deși atât pct. 1, cât și celelalte două puncte, ar trebui să se circumscrie limitelor de la lit. a) pe care le detaliază în concret.
Textul de lege menționat autorizează doar interpretarea potrivit căreia persoanele prevăzute la pct. 2 si 3 au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, exclusiv prin condamnare si nu la prejudiciul moral suferit de autorul lor prin masuri administrative cu caracter politic. Legiuitorul dă dreptul la obținerea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic doar persoanei care a fost victima acestora. Altfel spus, daca reclamantul nu este persoana care a făcut obiectul măsurii administrative (ci este soțul/., descendentul de gradul I ori descendentul de gradul al II-lea) și prin ipoteză nu se pune problema condamnării, instanțele nu pot să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Pseudo interpretările de genul ";. ar fi trebuit să recunoască dreptul rudelor apropiate la … "; sau de genul ";. eroare legiuitorul a prevăzut expres, doar la punctul 1, posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic"; nu pot fi acceptate deoarece au ca rezultat substituirea voinței legiuitorului cu voința judecătorului. Practicianul dreptului trebuie să respecte limitele interpretării logico-juridice deoarece aplică, iar nu creează legea. Nu se poate interpreta un text de lege în sensul în care acesta nu produce nici un efect și nici în sensul în care ar produce efecte contrare înțelesului clar și lămurit al acestuia.
Corecta interpretare a textului art. 5 iese în evidentă dacă se realizează o lectură independentă a textului de la lit. a) pct. 1, a textului de la lit. a) pct. 2 și a textului de la lit. a) pct. 3. Acest procedeu permite o corectă înțelegere a voinței legiuitorului, deoarece evită capcana subordonării logice a conținutului punctelor 2 si 3, conținutului punctului
1. Atât pct. 2 cât și pct. 3 trebuie înțelese prin raportare la teza din litera a pe care o detaliază în cazuri particulare. În această grilă de lectura lit. a) pct.
2 din art. 5 are următorul conținut: ";acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 5.000 de euro, pentru soțul/. și descendenții de gradul I";. La fel lit. a) pct. 3 din același articol are următorul conținut: ";acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 2.500 de euro, pentru descendenții de gradul al II-lea";.
În au fost publicate Deciziile Curții Constituționale nr. 1. și nr.
1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Obiectul celor doua excepții de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea doar de despăgubiri morale. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, tribunalul a considerat că în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.
Așa fiind, tribunalul a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii deportării și pe cale de consecință, a respins cererea vizând obligarea pârâtului S. Român reprezentat prin Ministerul
Finanțelor Publice la plata despăgubirilor solicitate, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe reclamantul N. I. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea recursului, în principal, modificarea hotărârii atacate și în consecință, admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, casarea hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
În motivarea recursului, reclamantul a învederat instanței că temeiul de drept al acțiunii după pronunțarea deciziei nr. 1. a Curții Constituționale îl constituie dispozițiile art. 5 din L. nr. 2. coroborat cu prevederile art. 998
C.civ.
D. nr. 1. a Curții Constituționale nu se aplică în cauză raportat la momentul înregistrării acțiunii.
Măsura luată împotriva antecesorului reclamantului trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art. 4 alin. 2 care fac trimitere la art. 1 alin. 3 din L. nr. 2., implicit la art. 2 alin. 2 din O.U.G. nr. 214/2009, respectiv D.-L. nr.
1., astfel încât prizonieratul antecesorului său și menținerea acestei situații după data de (...) reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic. Chiar dacă măsura administrativă a fost dispusă de statul rus, R.ia la data respectivă era aliatul R. împotriva Germaniei, situație în care S. Român nu poate fi exonerat de obligațiile față de cetățenii lui, colaterale unor drepturi elementare, printre care dreptul la viață, integritate corporală și siguranță personală.
S. Român a fost complice la situația respectivă pentru că nu a întreprins nimic pentru a împiedica această măsură față de cetățenii săi, mai mult, după data de (...) nu a depus diligențe pentru recuperarea cetățenilor săi sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate împotriva acestora.
A apreciat în alt mod, ar însemna să existe un tratament juridic distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri în baza L. nr. 2., în funcție de momentul în care instanța de judecată a soluționat cererea deși persoanele au depus cererile în același timp și au urmat aceeași procedură.
Pe de altă parte, la data introducerii acțiunii sub imperiul L. nr. 2. s-a născut un drept la acțiune inclusiv în temeiul art. 5 din lege, astfel că legeaaflată în vigoare la data formulării cererii este aplicabilă pe tot parcursul procesului
În speță sub incidente prevederile Protocolului nr. 12 al C.i și cele ale art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale care consacră principiul interzicerii discriminării și care potrivit art. 148 din Constituția R. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Nu se poate invoca prescripția dreptului de a cere despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de măsurile abuzive luate de regimul comunist, deoarece
L. nr. 2. a operat o repunere în dreptul de a cere despăgubiri.
În drept, se invocă prevederile art. 312 alin. 1, alin. 3 și 5 C.pr.civ.
Pârâtul intimat S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. A J. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat (f.9-12).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a învederat instanței că prin decizia nr. 1. a Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale, astfel că în mod corect instanța de fond a stabilit că aplicarea acestei decizii este obligatorie de către instanțele judecătorești.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
În ședința publică din (...), C. din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin.1 C.pr.civ. a invocat excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, pentru prima dată în calea de atac extraordinară a recursului vizând temeiurile juridice noi invocate și anume: art. 998 C. civ., art. 2 alin. 2 din O.U.G. nr.
214/2009, D. L. nr. 1., aplicarea principiului egalității și interzicerii discriminării menționat în Protocolul nr. 12 la C. adoptat în anul 2000, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 148 din Constituția
R., prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Conform art. 316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Art. 294 alin.1 C.pr.civ. prevede că, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...) reclamantul a solicitat instanței să constate caracterul politic al măsurii administrative a deportării defunctului său tată, N. G., în perioada 1945-
1948 în fosta Uniune S.ă și să dispună obligarea pârâtului S. Român prin
Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor morale de 5.000 euro, echivalentul în lei, cererea fiind întemeiată în drept pe prevederile art.3, art.4 alin.2 , art.5 alin.1 și alin.4 din L. nr.2..
Pentru prima dată, prin cererea de recurs, reclamantul a completat temeiul de drept al cererii sale ca fiind art. 998 C. civ., art. 2 alin. 2 din
O.U.G. nr. 214/2009, D. L. nr. 1., aplicarea principiului egalității și interzicerii discriminării menționat în Protocolul nr. 12 la C. adoptat în anul
2000, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 148 din Constituția R., prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, ceea ce semnificăschimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, care este inadmisibilă în recurs, potrivit textelor legale mai sus citate.
Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării antecesorului reclamantului în fosta U. în perioada 1945-1948 C. constată că L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al L. nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare ca formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă de către organele fostei miliții sau securități înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În speță, se constată că reclamantul a afirmat doar prin acțiunea introductivă că tatăl său, N. G., în perioada 1945-1948 a fost deportat în fosta Uniune S.ă, iar în perioada deportării a fost ținut prizonier și dus într-un lagăr de muncă unde a fost forțat să lucreze în condiții deosebit de grele până la epuizarea fizică și psihică, însă nu a dovedit în nicun fel, potrivit art.1169
C.civ., aceste afirmații.
Singurele probe depuse la dosar sunt actele de stare civilă din care rezultă că reclamantul N. I. este fiul numitului N. G. care a decedat la data de (...) (f.4-8 dosar fond).
Prin urmare, chiar dacă reclamantul ar fi dovedit că antecesorul său a fost deportat în fosta U. - începutul deportării situându-se în perioada în care cel de-al doilea război mondial era încă în curs de desfășurare -, pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de antecesorul reclamantului ca o consecință a faptelor săvârșite de acesta ca formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R. după 6 martie 1945, iar pe de altă parte, nu a fost luată în perioada de referință a L. nr. 2., respectiv, în termenul 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către S. Român așa cum în mod corect a statuat instanța de fond.
Statutul de deportat, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic luată față de respectiva persoană ca urmare a faptelor săvârșite de aceasta ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R. postbelică.
Așa fiind, C. constată că presupusa măsură a deportării din perioada
1945 - 1948, la care a fost supus antecesorul reclamantului, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și, în consecință, nu face obiectul acestei legi.
Pe cale de consecință, C. constată că în mod corect prima instanță a respins petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării antecesorului reclamantului în fosta U.
Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale C. reține că deși situația particulară a tatălui reclamantului, conform celor anterior expuse, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și nu face obiectul acestei legi, totuși, față de motivele expuse în memoriul de recurs, referitoare la faptul că reclamantul este îndreptățit la a-i fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din L. nr. 2., C. se vede nevoită să răspundă și acestor motive de recurs, după cum urmează:
Prin D. Curții Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr.
761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curții Constituționale se publica în M. O. al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. O. al R., Partea I, nr.
672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicareadeciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea
Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr.
214/2009 și nici ale D.ui-lege nr. 1., câtă vreme, presupusa situația particulară a antecesorului reclamantului, aceea de deportat în fosta U., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 2. și nici dispozițiilor anterior invocate.
Cu privire la susținerea recurentului conform căreia D. Curții
Constituționale nr. 1. nu are aplicabilitate în cauză, raportat la momentul înregistrării acțiunii C. constată că dacă situația juridică a reclamantului ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. O. a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamantului la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a Curții Constituționale a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantului, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1
C.pr.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantului unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă șiexecutorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție
- a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)).
La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe
L. nr. 2. reclamantul se putea prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.
Afirmația reclamantului recurent, conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele:
Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia.
Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C.civ., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R.,
Deciziile Curții Constituționale au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. O., dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că Deciziile Curții Constituționale se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D.
C. în M. O.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a Curții Constituționale.
Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";
Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept.
Efectul ex nunc al actelor Curții Constituționale constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol.
Motivul de recurs formulat în subsidiar care vizează casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare nu este întemeiat deoarece tribunalul prin sentința atacată a soluționat procesul cercetând fondul cauzei astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.312 alin.5 teza I C.pr.civ.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept C., în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N. I. împotriva sentinței civile nr. 204 din 31 ianuarie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N. I. împotriva sentinței civile nr. 204 din 31 ianuarie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 27 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. G., A. A. M. Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...) J.fond:Țiplea D.;
| ← Decizia civilă nr. 1560/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4480/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
