Decizia civilă nr. 2484/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2484/R/2011
Ședința publică din data de 1 iulie 2011
Instanța constituită din: Președinte: V. M. - președintele instanței
Judecători: D.-L. B.- vicepreședinte al C. de A.
A. C.
Grefier : S.-D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții V. D.-E.-L., R. S. - M.- A., R. M.- R.-I., S. M.-E.-M., R. R.-A.-V., G. R., C. M., D. N., T. S.-C., T. M. D. precum și recursul declarat de S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. împotriva sentinței civile nr. 351/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr.(...), având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că atât reclamanții recurenți cât și pârâtul recurent, prin memoriile de recurs , au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., apreciază ambele recursuri ca fiind nefondate, solicitând respingerea lor și menținerea hotărârii T.ui C..
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții V. D.-E.-L., R. S.-M.-A., R. M.-R.-I., S. M.-E.-M., R. R.-A.-V., G. R., C. M., D. N., T. S.-C. și T. M. D. în contradictoriu cu pârâtul S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța: să constate caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva antecesoarei reclamanților, G. R., având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, măsura luată în temeiul D. nr.83/1949; să oblige pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata in favoarea reclamanților a echivalentului in lei al sumei de 500.000 Euro, cu titlu de daune morale, și să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecata.
Prin Sentința civilă nr. 351 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții V.
D.-E.-L., R. S.-M.-A., R. M.-R.-I., S. M.-E.-M., R. R.-A.-V., G. R., C. M., D. N., T.
S.-C. și T. M. D. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice cu sediul procesual ales la D. C., în temeiul L. nr. 2..
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative având ca obiectdislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu dispusă față de G. R., antecesoarea reclamanților.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în privința capătuluide cerere având ca obiect despăgubiri și, în consecință,
S-a respins cererea modificată formulată de reclamanții V. D.-E.-L., R.
S.-M.-A., R. M.-R.-I., S. M.-E.-M., R. R.-A.-V., G. R., C. M., D. N., T. S.-C. și T. M. D. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei.
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dispusă față de G. R., antecesoarea reclamanților, instanța a constatat că este întemeiat.
Astfel, din adresa nr. 3231/(...), emisă de Ministerul Justiției, D. I. M. (f. 41), rezultă că G. R., împreună cu familia, a fost dislocată și i s-a fixat domiciliu obligatoriu în orașul T., la data de 2 martie 1949, conform D. nr.
83/1949. Restricțiile domiciliare au fost ridicate la data de 8 aprilie 1963 prin adresa M. nr. 6.. Datele anterior menționate sunt confirmate în parte și de conținutul adresei nr. 1744/(...), emisă de M. A. N., D. I. M. (f. 40).
Din înscrisurile comunicare de C. N. pentru Studierea Arhivelor
Securității (f. 76-98), instanța și-a format convingerea că măsurile administrative dispuse față de antecesoarea reclamanților au avut caracter politic, măsurile examinate fiind determinate originea socială a acesteia. În cuprinsul hotărârii de trecere în evidența informativă pasivă (f. 96) s-a arătat că G. R. era considerată moșieră deoarece a deținut 50 ha teren, motiv pentru care i s-a fixat domiciliu obligatoriu. De altfel, a fost singurul aspect imputat persoanei în cauză. În acest sens, în nota care a stat la baza menționatei hotărâri, s-a arătat că din discuțiile purtate cu vecinii nu a rezultat că aceasta ar avea manifestări dușmănoase față de regimul instaurat în R.ia.
Rezultă din cele expuse că măsura administrativă constând în dislocare și stabilire domiciliu obligatoriu a avut caracter politic.
Față de împrejurarea că măsura administrativă dispusă în temeiul D. nr. 83/1949 nu constituie de drept măsură cu caracter politic, T. a dat eficiență dispozițiilor art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., cu modificările ulterioare, și a constatat caracterul politic al măsurii administrative dispusă față de G. R.
Cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirii în sumă de 500.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de antecesoarea reclamanților prin măsura administrativă analizată, a fost respinsă ca prescrisă.
Reclamanții au modificat temeiul de drept al cererii la data de 25 februarie 2011, indicând prevederile art. 5 pct. 1 și 5 din Convenția pentru
Apărarea D. și Libertăților Fundamentale și art. 998-999 Cod civil.
Art. 998 și 999 C.civ. reglementează răspunderea civilă delictuală, care constituie o sancțiune civilă cu caracter reparator și intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudicii. A. are un caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive.
În conformitate cu art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamanții au cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune era lipsită de succes în timpul regimului comunist, ulterior, după desființarea Departamentului Securității S. prin D. nr. 3., dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990.
În consecință, pentru temeiul juridic al art. 998-999 C.civ., precizat de reclamant, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr. 167/1958, s-a împlinit anterior modificării acțiunii - (...) -.
În altă ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 1358/2010 Curtea
Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. Se face de asemenea trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. care a statuat în sensul că dispozițiile C.i nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii săi. În același timp, C. de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
Adoptarea celor două acte normative în materia examinată - D.-L. nr.
1. și L. nr. 2. - nu a dat naștere la un drept substanțial la despăgubiri pe alte temeiuri de drept, cum ar fi art. 998-999 C.civ., art. 5 pct. 1 și 5 CEDO, în ipoteza acestui temei nou de drept fiind necesară respectarea termenului de promovare și a condițiilor de admisibilitate. P. aceleași considerente nu există nicio justificare pentru a se aprecia că începutul curgerii termenului de 3 ani, în cazul art. 998-999 C.civ., s-ar situa la alt moment decât cel arătat în prezentele considerente.
P. motivele expuse, T. a apreciat că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, și în temeiul art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958 a fost admisă. În consecință, a fost respinsă acțiunea civilă modificată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
În baza dispozițiilor art. 274 C., a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța depusă la dosarul cauzei (f. 123). La pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere faptul că L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu procedura judiciară în vederea acordării despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada de referință a legii menționate. În conformitate cu jurisprudența CEDO în materie, cheltuielile de judecată se vor acorda în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Mai exact, se poate afirma că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor. În speță, reclamanții au achitat suma de 1000 lei cu titlul menționat pentru a obține serviciul avocatului ca o garanție a succesului lor. Modificarea temeiului de drept al acțiunii a intervenit după pronunțarea Deciziei nr.
1358/2010 a C. C., astfel încât se impune acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamanți.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și reclamanții V. D.-E.-L., R. S.-M.-A., R. M.-R.-I., S. M.-E.-M., R. R.-A.-V., G. R., C. M., D. N., T. S.-C., T. M. D.
1.Prin recursul declarat de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat că petitul având ca obiect constatarea caracterului politic a măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu dispusă față de G. R. în baza D. nr. 83/1949 este inadmisibil raportat la prevederile art. 3 din L. nr. 2. care stipulează că această măsură are caracter politic.
Numai în ceea ce privește alte măsuri decât cele prevăzute la art. 3 se poate solicita instanței de judecată potrivit alin. 2 al art. 4 din L. nr. 2. să se constate caracterul politic al acestora.
Hotărârea instanței de fond este criticabilă și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată în întregime deși majoritatea pretențiilor au fost respinse, încălcându-se prevederile art. 274-276 C.
2.Prin recursul declarat de către reclamanți s-a solicitat casarea înparte a sentinței în sensul respingerii excepției prescripției dreptului materialla acțiune în ceea ce privește petitul 2, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare s-a arătat că sunt incidente prevederile pct. 9 al art. 304
C., hotărârea putând fi analizată și în afara limitelor prevăzute de art. 304
C., nefiind supusă căii de atac a apelului.
În mod greșit a apreciat instanța de fond momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru solicitarea de obligare a
S. R. la plata daunelor morale.
Prin D.-lege nr. 1. au fost acordate drepturi persoanelor persecutate din motive politice, însă sfera persoanelor care au beneficiat de acest act normativ a fost restrânsă, fiind lărgită ulterior prin OUG nr. 2.. Ambele acte au reglementat procedura de acordare a anumitor drepturi pe cale administrativă constând în beneficii și îndemnizații lunare, primul act care a permis acordarea de daune morale fiind L. nr. 2..
Mai mult, reclamanții nu au beneficiat de prevederile D.-L. nr. 1., de prevederile acestuia putând beneficia numai persoana împotriva căreia a fost luată măsura sau soțul acesteia, cu condiția de a nu se recăsători.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C.
Nu s-au formulat întâmpinări în cauză.
Analizând recursurile declarate de către pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, precum și de către reclamanții V. D.-E.- L., R. S.- M.-A., R. M.-R.-I., S. M.-E.-M., R. R.-A.-V., G. R., C. M., D. N., T. S.-C., T. M. D. împotriva sentinței civile nr. 351 din 1 apr. 2011 a T.ui C., C. reține următoarele:
1. Recursul declarat de către pârât este nefondat.
În mod corect a apreciat instanța de fond că atâta timp cât măsura dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu luată împotriva antecesorului reclamanților nu a fost dispusă în baza unuia dintre actele limitativ enumerate la art.3 din L. nr.2., aceasta poate fi analizată din perspectiva art.4 alin.2 din L. nr.2..
Acest text de lege permite constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, această formulare neexcluzând măsurile administrative enumerate la art.3 dar care nu au fost dispuse în baza unuia dintre actele normative expres prevăzute la art.3 din lege.
Referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată în acest proces, C. constată că acestea au fost în mod correct stabilite în sarcina pârâtului.
Ceea ce justifică aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ. este culpa procesuală a părții căzute în pretenții care a inițiat nejustificat procesul obligând partea adversă la efectuarea unor cheltuieli.
În prezentul proces, deși s-a respins parțial acțiunea civilă înaintată de reclamantă, este discutabilă culpa sa procesuală, atâta timp cât procesul a fost promovat de reclamantă în considerarea unei dispoziții legale în vigoare.
Împrejurarea că pe timpul judecării cauzei în primă instanță dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia din L. nr. 2., cele pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, au fost declarate neconstituționale au determinat-o pe reclamantă să precizeze temeiul de drept al acțiunii.
Practica instanțelor este constantă în sensul acordării cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant în cazul respingerii acțiunii întemeiate pe art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. ca urmare a declarării ca neconstituțional a acestui text de lege. C. pe care se acordă cheltuielile de judectă în această situație este acela că nu există o culpă procesuală a reclamantului căruia i-a fost respinsă acțiunea, culpa aparținând S. R. care prin intermediul C. C. a invalidat un text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea în cursul soluționării acestuia.
Situația în care reclamantul înțelege să își precizeze acțiunea în contextul declarării neconstituționalitățiii textului de lege pe care a fost inițial fundamentată acțiunea poate fi asimilată din perspectiva art.274 C. cu cea menționată mai sus, practic precizarea acțiunii fiind impusă reclamantului în condițiile în care acțiunea sa a rămas fără temei de drept.
2.Recursul declarat de către reclamanți este de asemenea nefondat.
În mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiune în despăgubiri este prescris, ținându-se cont de precizarea temeiului de drept al acțiunii, respectiv art. 998 C.civil.
Sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a D. -L. nr.1., act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist.
Prin adoptarea D. L. nr. 1. intrat în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi.
Din lecturarea considerentelor Deciziilor nr. 1358/2010 și 1360/2010 ale C. C. reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate mai multe acte normative, D. lege nr. 1. republicat, Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., iar pe de altă parte L. nr. 2.. În consecință, nu poate fi admisă opinia conform căreia dreptul laacțiune s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, prin actele normative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale. În aceste condiții cei care nu se încadrau în dispozițiile legii speciale sau cei care apreciau că sunt îndreptățiți la acordarea și a altor despăgubiri decât cele acordate prin legile speciale puteau promova atunci o acțiune având ca temei de drept dispozițiile art.998, 999 C.civ., în vigoare și la acel moment.
Nu se poate pune problema unei repuneri în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a L. nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O astfel de interpretare este de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice civile, astfel cum acesta rezultă din art.6 al C.i E. a D. O., instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional. O eventuală repunere în termenul de prescripție trebuie să rezulte în mod expres din lege, în cauză neverificându-se și nefiind de altfel invocate condițiile generale în materie de repunere în termenul de prescripție reglementate de art.19 din D. nr.167/1958.
Faptul că a fost invocat și art.5 din Convenția Europeană a D. O. nu are nici o relevanță în ceea ce privește termenul de prescripție și momentul la care acesta începe să curgă, problema prescripției dreptului la acțiune fiind o chestiune reglementată numai de legislația națională.
Având în vedere aceste considerente, C., în temeiul art.312 alin.1 C. va respinge ambele recursuri declarate împotriva sentinței civile nr. 351 din 1 apr. 2011 a T.ui C., pe care o va menține ca temeinică și legală.
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, precum și recursul declarat de reclamanții V. D.-E.-L., R. S.- M.-A., R. M.-R.-I., S. M.-E.-M., R. R.-A.-V., G. R., C. M., D. N., T. S.-C., T. M. D. împotriva sentinței civile nr. 351 din 1 apr.
2011 a T.ui C., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 iulie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. M. D.-L. B. A. C.
Grefier, S.-D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: E. L.
| ← Decizia civilă nr. 1478/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 428/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
