Decizia civilă nr. 192/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 192/A/2011
Ședința publică din 24 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțarea- apelul declarat de reclamantul B. L., precum și apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5023 din
11 octombrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare L. nr. 2..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 17 martie 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 24 martie 2011.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5023 din 11 octombrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...) a fost admisă în parte, acțiunea civilă formulată și continuată de reclamantul B. L., în calitate de moștenitor legal al reclamantului inițial decedat pe parcursul procesului B. I., împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar D. G. a F. P. B. N., și în consecință: a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului B. L. echivalentul în lei la data plății a sumei de 4.500 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 710 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința penală 512/21 noiembrie 1959, pronunțată în dosarul nr.503/1959, T. M. C. l-a condamnat pe B. I., reclamantul inițial, a pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională, 4 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut de art.209 pct.2 lit.a Cod penal cu aplic.art.59, 58 pct.3-5 Cod penal și art.25 pct.6 Cod penal.
Pedeapsa aplicată a fost executată în perioada 13 iunie 1959 - 5 februarie 1963, iar restul rămas neexecutat a fost grațiat potrivit decretului nr.5/1963.
Din înscrisurile comunicate de către C. N. pentru Studierea Arhivelor
Securității, reiese faptul că B. I. a fost anchetat, cercetat penal și apoi condamnat prin sentința penală anterior arătată a T.ui M. C., reținându-se în fapt în sarcina acestuia că s-a încadrat în organizația „Martorii lui J. în anul 1946 și a activat până în anul 1959 când a fost arestat, că a fostcredincios al acestei organizații, a întocmit rapoarte cifrate, și a îndeplinit funcția de serv de unitate mică și a ținut ședințe clandestine prin care a prelucrat materiale de propagandă. Din materialul comunicat nu rezultă ca ulterior eliberării din penitenciar B. I. ar mai fi făcut obiectul anchetelor din partea organelor de securitate.
Din probatoriul testimonial administrat a reieșit faptul că reclamantul inițial B. I. a fost închis pentru credința sa și că s-a îmbolnăvit în perioada executării pedepsei. În timpul executării pedepsei, familia s-a descurcat greu, întrucât soția acestuia trebuia să întrețină 3 copii minori, dar aceasta nu era angajată nicăieri. În perioada executării pedepsei, reclamantul a fost supus unui tratament sever, unor condiții de lucru grele, a fost bătut de către paznici și i s-a dat hrană insuficientă. A fost alături de martorul L. I. într-un lagăr de muncă la P., a lucrat la construirea unui dig, la desecări în deltă.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, tribunalul a apreciat că acțiunea formulată de reclamantul B. I., decedat pe parcursul procesului
și continuată de fiul acesteia B. L., în calitate de moștenitor legal, este în parte fondată, motiv pentru care a fost admisă, iar în baza art.5 alin.1 lit.a din legea nr.2. așa cum a fost modificată prin OUG nr.61/2010, a obligat pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 4.500 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
La stabilirea sumei acordate cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit tribunalul a avut în vedere următoarele elemente: durata detenției executate efectiv, condițiile grele de detenție, consecințele sub aspect social și profesional, natura infracțiunii pentru care a fost condamnat cel în cauză, faptul că reclamantul inițial a beneficiat de acordarea unei îndemnizații în baza decretului lege nr.118/1990, care era de 733 lei lunar în ultima perioadă potrivit celor consemnate în înscrisul comunicat de C. județeană de pensii B. N. f.153.
Suma acordată de tribunal cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral a fost stabilită global raportată la probatoriul administrat anterior reliefat și ținând cont de criteriile evocate și ținând cont de prevederile OUG nr.61/2010 prin care s-a limitat cuantumul despăgubirilor ce se pot acorda, fiind apreciată ca rezonabilă și suficientă pentru a se asigura o despăgubire efectivă a reclamanților pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul acestora pentru o condamnare cu caracter politic. Instanța nu a putut acorda în întregime suma de solicitată de reclamant pentru că aceasta este exagerată față de elementele concrete anterior evocate.
Contrar celor susținute de reprezentantul reclamantului, tribunalul a considerat că sunt incidente prevederile OUG nr.61/2010 întrucât suntem în fața judecății în primă instanță, pe de o parte, iar pe de altă parte, trebuie aplicate prevederile legii așa cum a fost modificată pe parcursul procesului și nu doar cea din momentul sesizării tribunalului pentru că, deși nu este vorba de o lege de procedură, este totuși aplicabilă ordonanța de modificare de la data intrării acesteia în vigoare, fără a se încălca principiul neretroactivității legii, aceasta având efect asupra tuturor acțiunilor care nu au fost încă soluționate printr-o hotărâre definitivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal reclamantul B. L., solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtului la plata daunelor morale în cuantumul solicitat prin acțiunea introductivă de instanță și, pe cale de consecință obligarea lui și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că instanța de fond în mod greșit a făcut aplicarea dispozițiilor OUG nr. 62/2010 limitând cuantumul daunelor morale la suma de 4500 lei, având în vedere că în materia aplicării legii civile funcționează principiul neretroactivității legii stipulat în chiar primul articol al codului civil, dispoziție întărită prin art. 15 alin. 2 din Constituția R.iei.
Prin intervenția executivului în timpul procesului, acesta a interferat cu activitatea instanței de judecată, astfel că a fost violat principiul egalității armelor. Scopul legislației retroactive în discuție a fost acela de a influența soluția unui litigiu pendinte la care statul era parte pentru a orienta în favoarea acestuia soluția procesului.
În al treilea rând, prin L. nr. 2. reclamantului i s-a creat dreptul de a obține despăgubiri pentru abuzurile suferite, acesta având speranța legitimă de a obține aceste sume. Prin urmare, reclamantul a fost titularul unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost atacată cu apel și de
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, care a solicitat în principal, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii capătului de acțiune privind acordarea despăgubirilor morale ca neîntemeiat, iar în subsidiar modificarea cuantumului acordat de instanța de fond în sensul diminuării acestuia.
A.ul a fost completat în sensul că s-a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de pronunțarea de către Curtea Constituțională a deciziilor nr. 1354/2010 prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. I pct. 1 și art. II din OUG nr. 6272010 și decizia nr. 1. prin care a fost declarat neconstituțional textul art. 5 lit. a din L. nr. 2..
Examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că apelul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice este întemeiat în parte, iar apelul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamantul au solicitat „să fie obligat pârâtul S. R. să-i plătească suma de 110.000 euro cu titlu de daune morale prevăzute de L. nr. 2., având în vedere prejudiciul moral suferit prin condamnarea la 6 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale prev. de art. 209 C. penal, prin sentința penală nr. 512/(...) pronunțată de T. M. C.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a și art. 5 lit. a din L. nr. 2..
Instanța constată că, prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate
L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr.
10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimulcomunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt Decretul-Lege nr. 118/1990, OUG nr. 214/1999 și L. nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din Decretul-Lege nr.
118/1990 nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența Curții Europene a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței Curții Europene a D. O., mai ales că reclamantul dețin și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
În ipoteza în care reclamantul ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., rezultă că reclamantul avea cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constatat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Prin decizia nr. 1355/2010 a Curții Constituționale s-a reținut cu privire la principiul neretroactivității legii că pentru acțiunile întemeiate pe dispozițiile L. nr. 2., legea aplicabilă este aceea de la data introducerii acțiunii, legea aplicabilă pe tot parcursul procesului. Prin urmare, în ipoteza adoptării unui nou act normativ care ar respecta cerințele art. 1 alin. 3 și 5 din Constituția R.iei, nu s-ar putea aplica în speță, întrucât și aceasta ar reprezenta o aplicare retroactivă a legii.
În concluzia celor reținute, în baza art. 296 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice împotriva sentinței civile numărul 5023 din 11 octombrie
2010 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar numărul (...), și în consecință va schimba parțial sentința atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Instanța va menține restul dispozițiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamantul nu s-a aflat în culpă procesuală în momentul promovării acțiunii, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată fiind consecința pronunțării deciziilor 1354 și 1. de către Curtea Constituțională.
Pentru aceleași considerente, apelul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice împotriva sentinței civile numărul 5023 din 11 octombrie
2010 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o schimbăparțial, în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Menține restul dispozițiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A. A. C. ANA I.
C. B.
Red. I.A. dact. GC
5 ex/(...)
Jud.primă instanță: M.L.B.
| ← Decizia civilă nr. 1778/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 173/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
