Decizia civilă nr. 2201/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2201/R/2011
Ședința publică din 17 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P. JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. GREFIER : A. A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanții T. S. C. și T. M. D. și recursul declarat pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 214 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.
221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți personal și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții T. S. C. și T. M. D., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr.
221/2009.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care, C. constată că prin memoriul de recurs ( f. 7 din dosar), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Având în vedere lipsa părților de la dezbateri, C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamanților recurenți și reprezentantului pârâtului recurent posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți personal și reprezentantul pârâtului recurent.
C. constată că recursul declarat de reclamanții T. S. C. și T. M. D. a fost redactat și motivat de către domnul avocat G. N., dar la dosarul instanței de recurs nu există o împuternicire avocațială în acest sens, însă în baza împuternicirii avocațiale care se află la f. 11 din dosarul instanței de fond, domnul avocat G. N. era îndreptățit să promoveze calea de atac a recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1
C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii, prin invocarea pentru prima dată în calea extraordinară a recursului a următoarelor prevederi legale: art. 20 și 21 din Constituția R.iei, art. 14 din Convenția E.peană a D. O. și Libertăților Fundamentale, art. 1 din P. 1 la C. și P. 3 la C.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursurile care formează obiectul prezentului dosar, cu precizarea de a se referi și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocată din oficiu de către instanță și de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamanți.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, având în vedere că din dosarul C.N.S.A.S. rezultă că tatăl reclamanților recurenți în perioada (...) - (...) a fost internat într-o colonie de muncă și a fost condamnat pentru că deținea o funcție publică, respectiv aceea de ". și pentru că ar fi fost un dușman al regimului comunist, însă din interogatoriul antecesorului reclamanților care se află în dosarul C.N.S.A.S., respectiv la f. 81- 82 din dosarul instanței de fond rezultă că în anul 1952, antecesorul reclamanților s-a înscris în Partidul Comunist R., motiv pentru care, consideră că acesta nu s-a opus regimului comunist instaurat la data de (...) și de asemenea, în interogatoriu s-a menționat că antecesorul reclamanților nu a avut manifestări dușmănoase împotriva regimului comunist.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., arată că în perioada istorică respectivă au fost foarte multe măsuri administrative abuzive luate împotriva evreilor și a chiaburilor, însă chiar dacă s-a luat o măsură administrativă împotriva antecesorului reclamanților, această măsură nu se poate încadra în prevederile Legii nr. 221/2009, astfel încât, în mod corect pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. a criticat hotărârea instanței de fond, în sensul că nu suntem în prezența unei măsuri administrative cu caracter politic.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 214 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții T. S. C. și T. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri și constatarea caracterului politic al măsurii administrative.
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative suferite de către defunctul T. A., constând în internarea într-o colonie de muncă.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 998 cod civil pentru prejudiciul moral suferit de T. A., antecesorul reclamanților, și în consecință:
S-a respins cererea precizată formulată de reclamanții T. S. C. și T. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
S-a admis excepția tardivității formulării cererii având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 504-506 Cod procedură penală, și în consecință:
S-a respins ca tardivă cererea precizată formulată de reclamanții T. S. C. și T. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri.
Pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei.
P. a pronunța această sentință tribunalul a reținut referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative suferite de T. A., antecesorul reclamanților, constând în internare în colonie de muncă, că potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 221/2009, cu modificările ulterioare, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Din adresa nr. 1010/(...), emisă de Ministerul Justiției, D. I. M. rezultă că T. A. a fost arestat la data de 15 aprilie 1952, iar prin D. administrativă nr.
605/1952 s-a dispus internarea într-o colonie de muncă pe o perioadă de 24 luni, deoarece că în trecut a îndeplinit funcția de pretor. A fost pus în libertate la data de 15 ianuarie 1953 conform hotărârii Comisiei speciale de valorificare a internaților și deținuților contrarevoluționari.
Din actele comunicate de C. N. pentru Studierea Arhivelor Securității reiese că T. A. a fost apreciat dușman al clasei muncitoare întrucât, în calitate de pretor nu a fost în măsură să îndeplinească această funcție mai mult de 2 ani. Cu toate acestea, în preambulul concluziilor s-a arătat că a funcționat ca pretor în perioada anilor 1942-1949 dar nu a rezultat din cercetări că ar fi avut un comportament neomenesc față de populație, că ar fi săvârșit abuzuri sau că ar fi avut legături organizate cu persoane dușmănoase regimului comunist. S-a reținut de asemenea că până la data arestării a fost membru P.R.M.
Din cuprinsul unui referat întocmit la data de (...) reiese că T. A. a fost reținut la data de (...) conform ordinului nr. 8/24 privind foștii legionari. Din actele comunicate mai rezultă că acesta a fost apreciat „străin față de clasa muncitoare"; și „dușman al regimului de democrație populară";.
Din probațiunea administrată în cauză rezultă astfel că măsura administrativă a fost dispusă față de convingerile politice ale persoanei în cauză și opiniile exprimate în legătură cu regimul comunist instalat în R.ia.
Față de împrejurarea că măsura administrativă examinată nu a fost dispusă în temeiul unuia dintre actele normative în vigoare la acea dată, T. a dat eficiență dispozițiilor art. 4 alin. 2 din L. nr. 221/2009, cu modificările ulterioare, și a constatat caracterul politic al măsurii administrative suferite de către defunctul T. A., constând în internarea într-o colonie de muncă.
Referitor la cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirii în sumă de 81.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamanților prin măsura administrativă, s-a reținut că art. 998 și
999 C.civ. reglementează răspunderea civilă delictuală, care constituie o sancțiune civilă cu caracter reparator și intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudicii. A. are un caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive.
În conformitate cu art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamanții și antecesorul lor au cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune era lipsită de succes în timpul regimului comunist, ulterior, după desființarea
Departamentului Securității S. prin D. nr. 3., dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990.
În consecință, pentru temeiul juridic al art. 998 C.civ., precizat de reclamanți, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr. 167/1958, s-a împlinit anterior modificării acțiunii - (...).
În privința cererii având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 504-506
C.pr.pen., instanța a constatat că art. 506 alin. 2 prevede un termen legal imperativ, nesusceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen ca
și termenul de prescripție examinat mai sus, iar sancțiunea nerespectării este decăderea. Chiar dacă se acceptă ideea momentului de început al acestui termen ca fiind data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 - (...) -, față de dispozițiile art. 2 care se referă la înlăturarea de drept a efectelor condamnării, modificarea de acțiune a fost tardiv înregistrată la data de (...).
Constatările expuse se impun și în privința art. 5 paragraf 1 lit. a din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
P. motivele expuse a fost admisă și excepția tardivității formulării cererii având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 504-506 Cod procedură penală, și s-a respins ca tardivă cererea precizată formulată de reclamanții T. S. C. și T. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri.
În altă ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 1358/2010 Curtea
Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. Se face de asemenea trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. care a statuat în sensul că dispozițiile C.i nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii săi. În același timp, C. de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din P. nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
Adoptarea celor două acte normative în materia examinată - D.-Lege nr.
118/1990 și L. nr. 221/2009 - nu a dat naștere la un drept substanțial la despăgubiri pe alte temeiuri de drept, cum ar fi art. 998-999 C.civ., art. 504-
506 C.pr.pen. sau art.5 paragraf 1 lit. a, în ipoteza acestor temeiuri noi de drept fiind necesară respectarea termenului de promovare și a condițiilor de admisibilitate. P. aceleași considerente nu există nicio justificare pentru a se aprecia că momentul curgerii termenului de 3 ani, în cazul art. 998-999 C.civ., sau de 18 luni în ipoteza temeiului constând în art. 504-506 C.pr.pen., s-ar situa la alt moment decât cel arătat în prezentele considerente.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții T. S. C. și T. M. D. și pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. A J. C.
Reclamanții T. S. C. și T. M. au solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului au arătat că defunctul lor tată T. A. a fost arestat la data de 15 aprilie 1952 pe nedrept, pentru motivul că anterior regimului comunist a îndeplinit o funcție publică.
Prin decizia administrativă nr. 605/1952, a fost internat, fără nici o judecată, într-o colonie de muncă pe o perioadă de 24 luni. La data de 15 ianuarie 1953, tot printr-o decizie administrativă, a fost pus în libertate.
Potrivit prev. art. 3 din L. nr. 221/2009, constituie de drept măsură administrativă cu caracter politic, printre altele, orice măsură luată de organele fostului regim comunist, având printre altele ca obiect internarea într-o colonie de muncă.
Potrivit prev. art. 5 din același act normativ, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și după decesul acesteia, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al doilea inclusiv, pot solicita acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, respectiv despăgubiri reprezentândechivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre a de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
În ceea ce privește pe reclamanții arată că sunt descendenți direcți ai defunctului tată T. A., deci au calitatea de persoane îndreptățite pentru a solicita despăgubiri pentru daune morale.
Deoarece internarea nedreaptă și fără nici o judecată a tatălui într-o colonie de muncă se încadrează în prevederile legale astfel încât să fie considerată de drept ca fiind condamnare politică, prezenta acțiune este fondată. De la data arestării și până la eliberare, defunctul a executat în colonia de muncă un număr de 270 zile, respectiv 9 luni, fără a fi condamnat și fără nici o vină.
În mod constant, C. E.peană a D. O. a statuat, referitor la prev. art. 5 paragraful 1 lit. a din Convenția E.peană, că dreptul la libertate are în vedere faptul că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță iar libertatea individuală în accepțiunea ei clasică, adică libertatea fizică a persoanei, se referă la necesitatea ca nici o persoană să nu fie privată de libertatea sa în mod arbitrar.
Acordarea unor daune morale se justifică prin aceea că defunctul a executat o privare de libertate pe nedrept, respectiv pentru o vină inexistentă.
Având în vedere perioada mare de timp, regimul foarte crunt de executare al pedepsei, care avea ca scop declarat exterminarea așa zișilor dușmani ai poporului și ai clasei muncitoare, consecințele negative avute în plan familial, social, precum și intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, se justifică acordarea daune lor morale.
De altfel, C. E.peană a statuat constant că sub acest aspect, sunt întemeiate pretențiile de despăgubire bănească pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a unor condamnări nedrepte.
În ceea ce îi privește, au solicitat cu titlu de despăgubire pentru daune morale suma de câte 300 E. pentru fiecare zi de detenție, respectiv în total, pentru cele 270 zile de închisoare pe nedrept, suma totală de 81.000 E..
Reclamanții au considerat că acest cuantum va fi în măsură să repare nedreptatea suferită de defunctul tată, sumă în măsură să repare și să îndrepte pagubele inestimabile aduse numelui, onoarei, reputației, imaginii, încrederii acordate de societate defunctului lor tată. Toată viața au suportat urmările acestei pedepse nedrepte.
Consideră că s-au interpretat eronat prevederile legale aplicabile în cauză.
Dreptul la acțiune pentru repararea prejudiciului moral s-a născut la data intrării în vigoare a Legii 221/2009, fiind primul act normativ care stabilește caracterul politic al condamnărilor dispuse în perioada (...)-(...). L.
221/2009 are ca scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic, respectiv repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus o astfel de condamnare.
Consideră că dreptul la repunerea în drepturi, respectiv de a solicita repararea daunelor provocate prin condamnările abuzive s-a născut la data intrării în vigoare a Legii 221/2009, efectele hotărârilor de condamnare cu caracter politic fiind înlăturate prin art. 2 din legea indicată.
Or, a recunoaște dreptul la reparațiune și totodată a limita exercițiul acestui drept, constituie o evidentă disfuncție legislativă care creează o imposibilitate de a beneficia de acest drept în cadrul legal creat și îl face o instituție juridică iluzorie, astfel că și acest mecanism de despăgubire reglementat devine un instrument de indemnizație fictiv (hotărârea C.
Broniowski - Polonia nr. 31443/1996 din 22.VI.2004, așa cum este citată în D.
ICCS nr. 5216/(...)).
În altă ordine de idei arată că instanța de fond a încălcat prevederile art. 20 și art. 21 din Constituția R.iei, art. 1 din P. adițional la C., respectiv art. 1, art. 4 și art. 16 din Constituție raportat la prevederile art. 14 din C., art. 3 din P. nr. 7 la C.
Raportat la evidenta disfuncționalitate legislativă care a fost creată prin declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, consideră că instanțele trebuiau să aplice direct prevederile constituționale, respectiv să facă aplicarea C.
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea hotărârii instanței de fond cu consecința respingerii acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că, prin sentința criticata instanța de fond admis petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative suferite de antecesorul reclamanților prin D. administrativa nr.
605/1952 deși, potrivit art. 111 din Codul de procedura civila "partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului". Prin urmare, una dintre condițiile necesare pentru promovarea și admiterea acțiunii în constatare este aceea ca partea reclamanta să justifice un interes.
Considerentele hotărârii pronunțate în cauza releva faptul ca, prin H. nr.
93/(...) a Comisiei pentru aplicarea D.-Lege 118/1990 i-a fost recunoscut antecesorului reclamanților statutul de condamnat politic iar, potrivit situației depuse de reclamanți la dosarul cauzei în perioada august 1992-decembrie
2001 T. A. a încasat suma de 7.076.335 lei vechi (ROL)
Raportând dispozițiile legale menționate anterior la situația de fapt existentă în cauză, consideră că reclamanții nu justifică un interes în constatarea acestui capăt de cerere în baza prevederilor Legii 221/2009 întrucât, aceasta recunoaștere a fost deja efectuată.
Arată că chiar în cuprinsul deciziei nr. 1358/2010, C. C. a constatat ca în materia despăgubirilor pentru daune morale persoanele persecutate din motive politice în perioada comunista exista reglementarii paralele si anume pe de o parte, D.-Lege 118/1990, republicat și Ordonanța de urgenta a guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificările și completările prin L. 5., cu modificările și completările ulterioare iar, pe de alta parte L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
În consecința, în speța este lipsit de interes admiterea petitului de constatare a caracterului politic, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al S., în condițiile în care este deja emis un act administrativ prin care s-au acordat drepturile aferente iar, prin decizia nr.1358/2010 C. C. a constatat ca în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunista nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda.
Declararea ca neconstituțională a dispozițiilor legale, echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordare a despăgubirilor în temeiul acestui act normativ, având semnificația acordării benevole de despăgubiri de către stat, potrivit practicii C.
H. instanței de fond este criticabila și sub aspectul obligării la plata întregului cuantum al cheltuielilor de judecată ocazionate de reclamanți în fața instanței de fond întrucât majoritatea pretențiilor acestora au fost respinse.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea nu sunt fondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Cât privește invocarea pentru prima dată în recurs a dispozițiilor art. 20
și 21 din Constituția R.iei, art. 14 din Convenția E.peană a D. O. și Libertăților
Fundamentale, art. 1 din P. 1 la C. și P. 3 la C., C. constată, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., inadmisibilitatea schimbării cauzei juridice a acțiunii.
Cu privire la recursul reclamanților, referitor la termenul de prescripție, acesta curge de la momentul apariției D.-Lege nr. 118/1990, acesta fiind momentul și primul act normativ prin care statul a recunoscut existența persecutării de către regimul politic anterior și posibilitatea acordării unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945. Chiar dacă prima instanță a reținut că acesta curge de la data D. nr. 3., această reținere nu este de natură să producă efecte juridice pe seama reclamanților.
Orice act normativ ulterior care dispune acordarea de drepturi speciale nu înseamnă o repunere în termenul de prescripție pentru persoanele care cer acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun, cât timp acesta a început odată să curgă potrivit celor de mai sus, cât timp momentul la care începe să curgă termenul de prescripție este singular și este posibil să fie suspendat sau întrerupt, dar o astfel de chestiune nu s-a invocat în cauză.
Aceasta cu atât mai mult cu cât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 221/2009 au fost declarate neconstituționale, și prin urmare nu mai produc efecte în cauza de față.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este d efinitivă și obligatori e . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există, nefiind vorba de o încălcare a principiului neretroactivității cât timp aplicarea se face pentru prezent și pentru viitor.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară
și proporțională.
Curtea Constituțională reține că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce acondus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o
"speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamanta nu poate solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
Referitor la recursul pârâtului, acesta, din neștiință ori în disprețul dispozițiilor legale sau cu ignorarea vădită a acestora, invocă dispozițiile art. 111 din codul de procedură civilă potrivit cărora "partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".
Acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 221/2009 „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.", or în speță instanța de fond nu făcut decât aplicarea acestui text legal în vigoare.
Chiar dacă există deja o hotărâre pentru aplicarea D.-Lege 118/1990 prin care i-a fost recunoscut antecesorului reclamanților statutul de condamnat politic, trebuie sesizat că cele două acte normative sunt diferite, chiar dacă ambele au ca scop înlăturarea efectelor condamnărilor politice, și prin urmare o cerere întemeiată pe oricare act normativ nu poate fi respinsă cât timp ambele sunt în vigoare și produc efecte.
Nu este lipsit de interes admiterea petitului de constatare a caracterului politic, chiar dacă nu mai este posibilă acordarea despăgubirilor pentru daune morale, deoarece partea din hotărârea judecătorească ce se pune în executare este dispozitivul, or, constatarea doar în motivele unei hotărâri judecătorești a caracterului de drept al condamnării politice ar lipsi de eficiență textele din L. nr. 221/2009, asta mai ales în condițiile în care acest act a fost lipsit de eficiență cu privire la acordarea daunelor morale și prin urmare singura eficiență ce i se poate da în marea majoritate a cauzelor este doar această chestiune a caracterului de drept al condamnării politice.
C. mai reține că efectele produse prin hotărârea emisă conform D. Lege nr. 118/1990 constau doar în acordarea a calității de luptător în rezistența anticomunistă, pe când urmare a recunoașterii caracterului de drept al condamnării politice efectele produse în temeiul Legii nr. 221/2009 sunt diferite, constând, în funcție de situație, în înlăturarea de drept a efectelor hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic, acordarea de despăgubiri sau repunerea în anumite drepturi.
C. de A. reține că nu poate fi primit motivul de apel ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că, și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii, S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției Legii nr. 221/2009 iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, cidoar S. care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții T. S. C. și T. M. D. și, respectiv, de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C. împotriva sentinței civile numărul 214 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.
GREFIER A.-A. M.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - L. E. - Tribunalul Maramureș
| ← Decizia civilă nr. 207/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1277/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
