Decizia civilă nr. 193/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 193/A/2011
Ședința publică din 24 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - apelul declarat de reclamantul W. R. L. împotriva sentinței civile nr. 784 din 29 octombrie 2010 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații C. V. A. și C. O. M., având ca obiect pretenții.
Se constată că la data de 22 martie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului apelant, concluzii scrise.
La data de 22 martie 2011, s-au depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâților intimați, concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 17 martie 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 24 martie 2011.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 784 din 29 octombrie 2010 a Tribunalului C., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul L. R. W. împotriva pârâților C. V.-A. Și C. O.-M., având ca obiect pretenții, reclamantul fiind obligat să le plătească pârâților 2380 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentințe, se reține că, potrivit art. 129 C. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, în baza motivelor de fapt și de drept și a principiului disponibilității, a investit instanța cu soluționarea unui litigiu.
În drept, prin cererea de chemare în judecată, cât și prin precizările și reformulările ulterioare, reclamantul s-a prevalat de disp. art. 992-994 C. civ. și principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Îmbogățirea fără justă cauză reprezintă faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acesta să existe un temei juridic.
Din acest fapt juridic, se naște obligația, pentru cel care își vede mărit patrimoniul său, de a restitui, în limita mărimii, către cel care și-a diminuat patrimoniul.
Așa cum se recunoaște și în precizările de acțiune formulate, în temeiul unei înțelegeri verbale intervenită între reclamanți și pârâți, s-a transferat în contul bancar al pârâtei C. o sumă de bani în vederea achiziționării de către aceasta din urmă pentru reclamant a unui imobil cu destinația de locuință.
Suma transferată a fost 200.027 lire sterline.
Condițiile pentru intentarea acțiunii în restituire actio de in rem verso presupune atât condiții materiale cât și juridice.
Referitor la condițiile juridice, acțiunea în restituire poate avea succes în absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane, în detrimentul alteia. Deci să nu existe un temei legitim, avându-se în vedere inexistența unui temei al măririi unui patrimoniu.
Mărirea unui patrimoniul poate avea ca și temei un contract.
A doua condiție juridică a unei acțiuni în restituire este absența oricărui al mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul a pierderii suferite.
Cu alte cuvinte, se are în vedere caracterul subsidiar al acțiunii de restituire întemeiată pe îmbogățire fără justă cauză.
Acțiunea în restituire poate fi promovată numai atunci când cel sărăcit nu are și nici nu a avut o altă cale de drept și nicio altă acțiune în justiție, pentru valorificarea dreptului său la reparare.
Acțiunea nu poate fi intentată pentru angajarea răspunderii contractuale în caz de neexecutare sau de executare necorespunzătoare.
Acțiunea din contract exclude acțiunea pentru îmbogățire fără just temei.
Or, este fără tăgadă că, între părți, a existat o convenție ce poate fi calificată, așa cum rezultă și din concluziile scrise, ca fiind un contract de mandat.
În atare împrejurare, în prezenta cauza, o acțiune rezultând din îmbogățirea fără justă cauză nu poate fi promovată.
Pe de altă parte, instanța nu a avut în vedere statuări invocate pentru prima dată în cuprinsul concluziilor scrise, referitoare la temeiul de drept, nefiind astfel incidente prev. art. 132 C. pr. civ.
Pe de altă parte, rolul concluziilor scrise nu poate fi acela de modificare a cadrului procesual.
În cauză, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 992-994 C.civ., nefiind în prezența plății nedatorate, ca fapt juridic licit izvor al obligației.
În primul rând, nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, întrucât prestația pe care a făcut-o reclamantul nu a avut semnificația operației juridice a unei plăți. Prestația făcută de reclamant, reală de altfel din punct de vedere material, de virare în contul pârâtei a unei sume de bani, nu a fost făcută cu titlu de plată, ci cu alt titlu decurgând din contractul de mandat.
Așadar, obligația de restituire este născută pe un alt temei juridic, respectiv contractual.
Nu sunt întrunite prevederile art. 993 C.civ., virarea sumei de bani făcută de reclamant în contul pârâtei C. O.-M. nefiind făcută din eroare așa cum stabilește acest text legal.
Î mpotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel reclamantul, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de
judecată.
În motivarea apelului său, reclamantul învederează că a exercitat acțiunea civilă împotriva pârâților, fundamentându-și cererea, inițial, peplata nedatorată, precizând-o ulterior ca fiind exercitată în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, pentru ca, în final, să invoce un contract de mandat acordat pârâtei în vederea achiziționării unei locuințe, împrejurare raportat la care judecătorul primei instanțe avea obligația să redeschidă dezbaterile și să lămurească temeiul juridic al acțiunii, cu respectarea principiului contradictorialității.
Tribunalul a sancționat conduita oscilantă a reclamantului, în loc să-și îndeplinească rolul activ rezultând din dispozițiile art. 129 alin. 4
Cod proc. civ., în sensul de a lămuri temeiul juridic al acțiunii, validând, astfel, însușirea pe nedrept de către pârâți a sumei de 110.000 euro, în paguba reclamantului.
Considerentele sunt contradictorii, întrucât, deși vorbesc despre existența unui contract de mandat, nu analizează efectele juridice produse de acesta între părți.
Oricum, sunt întrunite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, în condițiile în care pârâții nu au putut invoca un temei pentru însușirea sumei de 110.000 euro, iar, în absența unui alt mijloc juridic, această acțiune era singura la îndemâna reclamantului. A. nu a dat mandat pârâților să încheie pentru el un act juridic, semnând personal antecontractul de vânzare-cumpărare, iar, ulterior, contractul de vânzare- cumpărare, înțelegerea verbală intervenită între acesta și pârâți având ca obiect identificarea de către cei din urmă a unui imobil de locuit în C.-N. și încunoștințarea reclamantului cu privire la condițiile în care acesta putea fi achiziționat, existența unui contract de mandat nefiind dovedită, iar, în lipsa acestuia, raporturile juridice dintre părți putând fi reglate doar în temeiul gestiunii de afaceri sau al îmbogățirii fără justă cauză.
Tribunalul nu a observat că are caracter de plată nedatorată și plata făcută sub imperiul dolului și, ca urmare, solvens este îndreptățit la restituirea ei. În realitate, reclamantul a efectuat o plată de 200.000 lire sterline, prin virament bancar, ca urmare a unor manevre dolosive ale pârâților intimați, care, cu rea credință, i-au prezentat denaturat situația pieței imobiliare din C.-N., făcându-l să creadă că apartamentul pe care l-a cumpărat are un preț dublu față de cel real, pentru ca, din suma rămasă, să-și poată achiziționa, la rândul lor, un apartament într-o locuință de tip duplex.
Ulterior, aceștia au refuzat să transfere dreptul de proprietate asupra apartamentului cumpărat pentru ei, în același duplex cu apartamentul reclamantului, însușindu-și pe nedrept suma de 110.000 euro, în paguba acestuia.
P. intimați, prin întâmpinare, au solicitat respingerea apelului ca nefondat, pe motiv că acțiunea reclamantului se bazează pe o interpretare eronată asupra unei stări de fapt, care rezultă inclusiv din precizările de acțiune privind suma pe care au solicitat-o de la pârâți, întrucât, inițial, a solicitat 191.140 euro, ulterior, spunând că avocatul a comis o eroare de calcul, a precizat suma la 135.000 euro, pentru ca, în final, să vorbească de
110.199,47 euro, cu titlu de datorie neachitată, despre care pretinde că le-a împrumutat-o pârâților, pentru ca aceștia să-și cumpere, la rândul lor, un apartament.
Sub aspectul temeiului juridic al acțiunii, la rândul său precizat, se poate vorbi de o veritabilă modificare de acțiune, în principal susținându-se, la ultimul termen de judecată, existența împrumutului nerestituit și, în subsidiar, a îmbogățirii fără justă cauză.
P. recunosc că reclamantul a virat în contul pârâtei, la (...), suma de
276.140 euro, pentru cumpărarea unei case cu 2 apartamente, unul pentru el și unul pentru pârâți, demarându-se formalitățile pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pârâții achitând arvuna de 10.000 euro, iar, ulterior, la (...), achitându-se o diferență de preț de 190.000 euro, prețul total negociat fiind de 230.000 euro, la data de (...), a doua zi după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, prin dispoziție de transfer bancar, pârâții restituindu-i reclamantului suma rămasă, respectiv
85.940,53 euro, diferența de preț de 30.000 euro fiind achitată vânzătorului în fața notarului public la data de (...).
Este greu de înțeles motivul pentru care reclamantul pretinde restituirea sumei de 110.199,47 euro, în condițiile în care pârâții au probat destinația fiecărei sume de bani, nefiind vorba de o plată din eroare, ci a unor raporturi juridice precis determinate.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, având în
vedere și probele noi administrate în apel, în temeiul art. 292 alin. 1 și 295
Cod proc. civ., curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în realitate, ambele părți susțin că reclamantul a predat pârâților o sumă de bani, neconcordanțe în afirmațiile părților existând cu privire la cuantumul sumei și la titlul cu care aceasta a fost plătită. În vederea lămuririi stării de fapt, instanța de apel a luat un interogatoriu ambelor părți, iar, din coroborarea acestuia cu înscrisurile depuse la dosar, rezultă următoarea stare de fapt:
Părțile s-au cunoscut în perioada 2004-2005, când pârâții au lucrat în Anglia, pârâta fiind colegă de serviciu cu reclamantul, relațiile de prietenie fiind atât de apropiate, încât, în anul 2006, reclamantul i-a instituit legatari prin testamentul din (...), a cărui traducere a fost depusă la f. 91-92 din dosarul tribunalului, iar, când pârâții s-au reîntors în România, reclamantul i-a vizitat de C. și a fost prezent și la nunta lor.
Reclamantul, neavând familie, s-a decis să înstrăineze imobilul pe care îl avea în Anglia și să se mute în România, unde, din aceiași bani, putea să-și găsească o locuință mai confortabilă, acesta fiind motivul pentru care le-a dat pârâților suma de bani rezultând din vânzarea locuinței din Anglia, pentru ca aceștia să cumpere în România două locuințe, una pentru reclamant și una pentru ei înșiși.
P. au găsit un duplex și au încheiat inițial un antecontract de vânzare-cumpărare, iar, ulterior, un contract de vânzare-cumpărare cu privire la cele două apartamente ce compuneau acest duplex, prețul fiind achitat din banii reclamantului, singura contradicție în declarațiile părților referindu-se la plata avansului de 10.000 euro, despre care pârâții au susținut că l-au achitat singuri, din bani de la nuntă și de la mama pârâtului, depunând, în acest sens, un extras de cont, din care rezultă ridicarea sumei de 10.000 euro la data de (...) (f. 87 dosar tribunal), în timp ce reclamantul susține că a achitat jumătate și din acest avans, respectiv suma de 5000 euro, a cărei predare, însă, nu a fost dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, antecontractul inițial fiind încheiat numai de pârâți cu promitentul vânzător, la data de (...), când s-a achitat avansul
(f.79-81).
Ulterior, a fost încheiat încă un antecontract de vânzare-cumpărare, după venirea reclamantului în țară, redactat de avocat și semnat și de acesta, la data de (...) (f. 5-9), contractul de vânzare-cumpărare autentic fiind încheiat la (...) (f.12-15).
Referitor la sumele de bani virate de reclamant, declarațiile părților sunt concordante, acestea coroborându-se și cu înscrisurile depuse la dosar, în sensul că acesta a virat pârâtei suma de 200.027 lire la data de (...) (f. 21 dosar tribunal), echivalentul în euro al acestei sume fiind de 276.140 euro, conform chiar susținerilor acestuia (f. 76 dosar tribunal, precizarea de acțiune depusă la termenul din 18 iunie 2010). Din această sumă, pârâta a achitat, prin virament bancar, suma de 190.000 euro în contul promitentului vânzător, la data de (...) (f. 22 din același dosar), iar diferența de 85.940,53 euro a fost transferată a doua zi, respectiv la (...), din contul pârâtei în contul reclamantului, conform dispoziției de transfer bancar de la fila 37 din dosarul primei instanțe.
Din această sumă, ulterior, s-a plătit diferența de preț de 30.000 euro, la data de (...), așa cum rezultă din actul adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare din (...) (f. 38).
Restul sumei, conform răspunsului reclamantului la interogator, necontestat de pârâți, a fost folosită pentru finisarea duplexului cumpărat.
În legătură cu titlul cu care reclamantul a dat sumele de bani pârâților, între părți au existat contradicții.
P. au susținut că reclamantul a intenționat să le doneze suma de bani pentru a-și cumpăra o locuință, întrucât, neavând familie, îi îndrăgea ca pe copiii săi, acesta fiind și motivul pentru care a testat în favoarea lor averea sa, răzgândindu-se, ulterior, și hotărându-se să cheltuiască banii împreună încă în timpul vieții testatorului.
Reclamantul a arătat că între acesta și pârâți era o relație de încredere, că le-a mai dat acestora sume de bani mai mici, care i-au fost restituite la timp, că nu a dorit să le facă un dar, ci doar să-i ajute, recunoscând că le-a trimis sumele de bani pentru cumpărarea a două apartamente, unul pentru reclamant și unul pentru ei.
Așa cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării din (...), în care a fost consemnat interogatoriul reclamantului, acesta a fost întrebat de instanță de unde credea că ar putea pârâții să-i restituie suma de bani pentru casa cumpărată pentru ei, iar acesta a arătat că nu și-a imaginat că-i vor fi returnați toți banii, ci doar o parte substanțială din aceștia, sub forma trecerii pe numele său a unui apartament care valora 67.000 euro, despre care a precizat că este un apartament din C.-N., Cartierul Mănăștur, str. H., în care i-a vizitat pe pârâți în R. P. au contestat această împrejurare, depunând la dosar contractul de vânzare-cumpărare pe numele părinților pârâtei (f. 43-44 dosar curte și copia cărții funciare f. 45-46 din același dosar), precum și copia certificatului de căsătorie (f. 48).
Declarațiile din interogatoriul reclamantului se contrazic chiar cu motivele sale de apel, din care rezultă că pârâții l-au indus în eroare, făcându-l să creadă că prețul apartamentului cumpărat pentru el este dublu față de cel real, pentru ca ei, la rândul lor, să-și poată cumpăra, din diferența de bani, un apartament, iar, ulterior, prinși asupra faptului, au refuzat să treacă apartamentul cumpărat pentru ei pe numele reclamantului, declarație contrazisă, de altfel, chiar de cuprinsul antecontractului și contractului de vânzare cumpărare semnate de reclamant, cu privire la cumpărarea a două apartamente, unul pe numele său, unul pe numele pârâților.
Din aceste probe, curtea apreciază că intenția reală a reclamantului a fost de a-i gratifica pe pârâți, dorind să le doneze în timpul vieții sumele de bani pe care, inițial, dorea să le lase acestora după moartea sa, donațianeputând fi revocată decât în condițiile rezultând din dispozițiile art. 829 și urm. C. civil.
Ulterior, reclamantul s-a răzgândit, pentru că a constatat că suma de bani adusă din Anglia în România nu avea valoarea pe care o credea el raportat la nivelul general de trai din cele două țări, acesta fiind motivul pentru care a dorit să revină asupra donației, restituirea sumei de bani fiind solicitată pentru simplul fapt că a constatat că nu mai are din ce să se întrețină în România sau, cel puțin, nu la nivelul la care și-a imaginat, atunci când a decis să se mute în această țară.
Nefiind vorba, nici de un împrumut, nici de o plată nedatorată, nici de o îmbogățire fără justă cauză, nici de un contract de mandat de care mandatarul să fi abuzat, ci de o donație, nu există temei pentru restituirea sumei cu care i-a gratificat pe pârâți, motiv pentru care, soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală și temeinică, fiind confirmată și de probele suplimentare administrate în apel.
În temeiul art. 296 Cod proc. civ., din considerentele arătate, curtea va respinge apelul reclamantului ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod proc. civ., acesta va fi obligat să le plătească pârâților intimați cheltuieli de judecată în sumă de
2480 lei în apel, reprezentând onorariu avocațial (f. 28).
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul R. L. W. împotriva sentinței civile numărul 784 din 24 septembrie 2010 a
Tribunalului C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul apelant să plătească intimaților C. V. A. și C. O. M. suma de 2480 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 martie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A. A. C.
ANA I.
C. B.
Red. CAA dact. GC
5 ex/(...)
Jud. primă instanță: D. T.
| ← Decizia civilă nr. 3122/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3667/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
