Decizia civilă nr. 2004/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2004/R/2011
Ședința publică din 2 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul I. V. N. împotriva sentinței civile nr. 222 din 8 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-D. G. A F. P. C. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr.
221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul recurent I.
V. N., personal, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data 31 mai
2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care invocă nulitatea recursului.
C., în temeiul art. 302, ind. 1 lit. c, raportat la art. 306 C. proc. civ., invocă excepția nulității recursului, având în vedere că, recursul nu a fost motivat.
Reclamantul recurent solicită acordarea unui termen pentru motivarea recursului, arătând că nu a știut că trebuia să motiveze recursul.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea cererii de amânare a cauzei și admiterea excepției invocate.
C., în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei în vederea depunerii motivelor de recurs și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr . 222 din 8 martie 2011 a T.ui C., a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de reclamantul I. V. N. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect solicitarea unor daune în sumă de 70.000 Euro, cu titlu de alocație de erou al R. anticomuniste, eliberarea certificatului de revoluționar și achitarea indemnizației lunare și a fost confirmat onorariul avocatei M. Ana, numită din oficiu ca urmare aîncuviințării cererii de acordare a ajutorului public judiciar, în cuantum de
500 lei.
În considerentele acestei sentințe, tribunalul reține că, pentru a beneficia de dispozițiile L. nr. 3., reclamantul trebuia să parcurgă o procedură administrativă prealabilă, respectiv să formuleze o cerere la S. de
S. pentru problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în termenul șicondițiile prevăzute de legea specială, contestație putându-se face tot în condițiile legii speciale, după depunerea cererii și parcurgerea procedurii administrative, o acțiune de drept comun fiind inadmisibilă, nefiind incidente dispozițiile L. nr. 221/2009, pentru că acestea vizează condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora din perioada (...) - (...).
Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal recurs reclamantul, recurs pe care, însă, nu l-a motivat în termenul de 15 zile prev. de art. 303 alin. 1 Cod proc.civ., motiv pentru care, în temeiul art. 306 alin.
1 Cod proc.civ., neexistând motive de ordine publică, curtea va constata nulitatea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE L.,
D E C I D E :
Constată nul recursul declarat de reclamantul I. V. N. împotriva sentinței civile nr. 222 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. fond: O. C. T.
← Decizia civilă nr. 1029/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 89/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|