Decizia civilă nr. 89/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 89/A/2011
Ședința publică din 16 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul M. V. și de pârâtul S. R. PRIN M. - D. G. A F. P. C.. împotriva sentinței civile nr. 119 din
11 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal se prezintă reclamantul-apelant M. V., asistat de avocat I. V., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-apelant.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de d-na procuror S. A. Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 februarie 2011, pârâtul-apelant a depus la dosar, prin registratura instanței, oncluzii scrise, din care un exemplar se comunică reprezentantului reclamantului-apelant.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentantul reclamantului-apelant solicită admiterea apelului propriu și respingerea apelului declarat de pârât, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de prima instanță. Consideră că dispozițiile deciziilor de neconstituționalitate sunt aplicabile doar acelor acțiuni care au fost promovate după publicarea acestora în Monitorul Oficial, astfel că sentința primei instanțe trebuie menținută, pentru a nu se încălca principiul neretroactivității legii civile și pentru a da eficiență prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, potrivit cărora, prin recunoașterea unui drept de către o instanță, reclamantului i s-a creat o speranță legitimă că va obține despăgubirile recunoscute prin această hotărâre. Solicită de asemenea obligarea pârâtului-apelant la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei, întrucât nu poate fi reținută culpa reclamantului în promovarea acțiunii. Nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii apelului declarat de reclamant și admiterii în parte a apelului declarat de pârât, cu consecința schimbării în parte a hotărârii apelate în sensul înlăturării obligației pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale către reclamant, având în vedere că s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor legale ce constituiau temeiul juridic al acțiunii, astfel că aceasta a rămas fără un fundament legal care să permită instanței acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Apreciază că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile deciziei de neconstituționalitate nr. 1., întrucât acestea se referă la dispozițiile art. I pct. 1 și II din OUG nr. 6., sunt aplicabile dispozițiile deciziei de neconstituționalitate nr. 1., și nu trebuie confundată neretroactivitatea cu neconstituționalitatea. Consideră că este justificată cererea reprezentantului reclamantului-apelant în sensul acordării cheltuielilor de judecată pentru fondul cauzei, întrucât nu se poate reține vreo culpă în sarcina reclamantului la promovarea acțiunii.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 119 din 11 februarie 2010 a T.ui C., s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamantul M. V. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință, a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantului suma de 200.000 euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri.
A fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 139 din (...), a T.ui Militar C., reclamantul M. V. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, în baza art. 209 pct. 2 lit. a) din Codul penal.
Din această pedeapsă, reclamantul a executat efectiv 3 ani, 8 luni și 3 zile în perioada (...)-(...), în închisorile Gherla, Stoenești, Periprava, Strâmba, Salcia, Grădina, într-un regim de muncă de tip sclavie, îndurând frig și bătăi, iar hrana fiind puțină și de proastă calitate.
Locurile de detenție reprezentau adevărate lagăre, unde regimul detenției era diferit față de cel aplicat condamnaților de drept comun, deoarece erau considerați ca fiind deosebit de periculoși pentru orânduirea de stat din acel timp.
Ținând seama de dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) și art. 5 din Legea nr.
221/2009, reclamantului i-au fost stabilite despăgubiri în sumă de 200.000 euro, la care a fost obligat pârâtul.
La evaluarea prejudiciului moral suferit de reclamant, prima instanță a ținut seama de atingerile aduse acelor valori care definesc personalitatea umană și se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea lui corporală, onoarea, prestigiul și alte valori similare.
Efectul imediat al condamnării l-a constituit restrângerea libertății individuale, iar durata pedepsei efectiv executate, suferințele fizice și psihice la care a fost supus condamnatul, precum și urmările condamnării, și-au pus amprenta asupra vieții reclamantului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâtul.
În apelul declarat de reclamantul M. V., s-a solicitat schimbarea sentinței în sensul majorării despăgubirilor la suma solicitată în cererea de chemare în judecată.
În motivarea apelului, reclamantul a susținut că suma acordată cu titlu de despăgubiri, nu corespunde suferințelor imense pe care condamnarea le-a produs asupra lui și a familiei lui.
Prima instanță trebuia să se raporteze la practica judiciară în materia despăgubirilor în temeiul art. 504-505 Cod procedură penală, care pentru un an de detenție acordă cel puțin 54.000 de auro.
Or în comparație cu persoanele private de libertate care solicită despăgubiri pentru erori judiciare, condamnații politici au îndurat un regim de detenție inuman, extrem de dur, având condiții de muncă deosebit de grele, cazare mizerabilă, hrană puțină și de proastă calitate, frig, bătăi, etc.
Acele condiții inumane de detenție au fost descrise de B. A. în lucrarea
„Printre gratii";, de N. T.-M. în lucrarea „De ce, Doamne?";, de preotul M. B. în lucrarea „Gratii luminând";, de T. L. în lucrarea „Trecând pragul tăcerii"; etc.
Dar perioada detenției și urmările acesteia au produs repercursiuni și asupra familiei reclamantului, căruia i-a fost afectată starea de sănătate fizică și psihică.
Dacă înainte de condamnare a funcționat ca învățător, după eliberarea din penitenciar nu și-a mai putut exercita profesia, fiind considerat „dușman al poporului";, iar toate aceste consecințe negative s-au răsfrânt și asupra familiei sale.
În apelul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a solicitat modificarea sentinței în principal în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului, iar în subsidiar în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor acordate acestuia și exonerarea pârâtului de obligația plății cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, pârâtul a susținut că la acordarea despăgubirilor, prima instanță nu a ținut cont de faptul că reclamantul a beneficiat de prevederile D.-lege nr. 1., contrar prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În orice caz, suma de 200.000 euro despăgubiri acordate reclamantului de către prima instanță, este exagerat de mare în comparație cu practica judiciară în materie.
Pârâtul a mai criticat sentința tribunalului și sub aspectul obligării lui la plata cheltuielilor de judecată, arătând că are calitate procesuală pasivă de pârât doar pentru opozabilitatea hotărârii în baza căreia ar urma să plătească despăgubirile stabilite de instanță, însă nu are posibilitatea să achieseze la pretențile reclamantului, astfel că nu se află în culpă procesuală.
Prin întâmpinare depusă la dosar f. 13, reclamantul a solicitat respin- gerea apelului declarat de pârât împotriva sentinței.
Pârâtul a depus la dosar f.17 o „. a motivelor de apel";, în care a invocat prevederile Ordonanței de uregnță a G. nr. 6., prin care au fost plafonate despăgubirile ce pot fi acordate persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic.
Reclamantul prin înscrisul depus la dosar f. 18-20, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct.1 și art. II din O. de urgență a G. nr. 6..
La data de (...), pârâtul a depus la dosar concluzii scrise.
Examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor formulate, curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 139 din (...) a T.ui Militar C., reclamantul M.
V. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, în temeiul art. 209 pct. 2 lit. a) din Codul penal.
Din pedeapsa aplicată, reclamantul a executat efectiv 3 ani, 8 luni și 3 zile, în perioada (...)-(...), în penitenciarele Gherla, Stoenești, Periprava, Strâmba, Salcia și Grădina.
În temeiul D.-lege nr. 1., reclamantul beneficiază de o indemnizație lunară în sumă de 733 lei.
Prima instanță a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâtului, în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Despăgubirile ce puteau fi acordate în temeiul acestui text legal, au fost plafonate pentru persoana care a suferit o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, la suma de 10.000 euro, prin O. de uregență a G. nr. 6..
Prin decizia nr. 1354 din (...) a C. C., dispozițiile art.I pct. 1 și art. II din O. de uregență a G. nr. 6., au fost declarate neconstituționale.
Ulterior însă, prin decizia nr. 1358 din (...) a C. C., au fost declarate ca fiind neconstituționale și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009.
Prestația la care reclamantul a solicitat să fie obligat statul în baza art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, a fost una rezultată dintr- o situație juridică legală, ce urma să aibă loc la finalul unei proceduri judiciare.
Prin urmare, reclamantul nu avea la data intrării în vigoare a Legii nr.
221/2009, un „bun"; în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului, generată de aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., pe care trebuia să îl prezerve sau să îl confirme prin declanșarea procesului, ci doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească pe care putea s-o execute cel mai devreme după ce rămânea definitivă în apel.
Dar întrucât decizia C. C. nr. 1358 din (...) a intervenit anterior soluționării apelului, caracterul ei erga omnes se impune și în prezenta cauză, situație în care nemaiexistând temeiul legal, raportul juridic de obligație dintre stat și reclamant, a încetat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc.civilă, se va admite în parte apelul declarat de pârât împtriva sentinței, care va fi schimbată în parte, în sensul că se va înlătura obligația de plată a pârâtului în favoarea reclamantei, a sumei de 200.000 euro cu titlu de despăgubiri.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, deoarece la data când a introdus acțiunea, nu erau declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, intentarea acțiunii era obligatorie pentru obținerea despăgubirilor, legea prevăzând o procedură judiciară în fața instanței de judecată, pentru parcurgerea căreia reclamantul avea nevoie de asistență juridică prin avocat, iar pârâtul prin întâmpinarea din 16 septembrie 2009 f. 16, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
În baza art. 296 Cod proc.civilă, față de soluția ce urmează să se dea în apelul pârâtului, curtea va respinge apelul reclamantului împotriva sentinței, întrucât temeiul legal în baza căruia a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, a fost declarat neconstituțional prin decizia C. C. nr.
1358 din (...).
În speță nu este vorba de o lege nouă care să retroactiveze, așa cum susține în mod neîntemeiat relamantul-apelant, ci de faptul că prin decizia C. C. nr. 1358 din (...), s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin.(1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, mai înainte de a se fi pronunțat o decizie definitivă și executorie în apel, care să poată fi pusă în executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr.
119 din 11 februarie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 lei în favoarea reclamantului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge apelul declarat de reclamantul M. V. împotriva aceleași sentințe.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
T.-A. N. T. D.
M. T.
Red. TD:(...) Dact.CC: (...)
-6 ex.
| ← Decizia civilă nr. 2004/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1291/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
