Decizia civilă nr. 2025/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2025/R/2011
Ședința publică din 3 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. I., împotriva sentinței civile nr. 612 din 24 martie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. a jud. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul B. I. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care, la prima strigare a cauzei, C. constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că prin memoriul de recurs (f. 3 din dosar) reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ..
De asemenea, constată că la data de (...), pârâtul intimat a expediat prin fax o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), prin care solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea în tot a hotărârii atacate, iar în temeiul prevederilor art. 242 alin.
2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamant și menținerea sentinței recurate ca fiind legală, având în vedere că starea de fapt se referă la împrejurarea că bunicul reclamantului recurent a fost deportat în U., iar această situație nu se încadrează în prevederile L. nr. 2..
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă nr. 612/(...), pronunț ată de T ribun alul M ar amu reș în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul B. I., împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M., având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării antecesorului (bunicului) reclamantului, D. L., ca și prizonier în fosta U., începând cu anul 1944; constatarea calității de moștenitor a reclamantului după antecesorul său; obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 500.000 Euro, cu titlu de daune morale, în baza art. 5 alin. 1 din L. nr. 2..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, în considerentele sentinței, faptul că antecesorul reclamantului a fost prizonier în U., începând cu anul 1944, de unde nu s-a mai întors, însă situația de prizonierat într-un lagăr de prizonieri în U. nu este grefată pe dispozițiile L. nr.
2., care are ca obiect doar condamnările cu caracter politic și măsurile administrate asimilate acestora, dispuse de S. R. comunist.
Este irelevant faptul că măsura prizonieratului, dispusă înainte de 6 martie 1945, s-a prelungit după această dată, atâta timp cât L. nr. 2. se referă cu necesitate la luarea măsurii după data de 6 martie 1945.
Or, deportarea anumitor categorii de persoane, respectiv a etnicilor germani în U., la muncă de reconstrucție, este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme, nefăcând deci obiectul L. nr. 2..
S-a mai reținut de către instanță că, potrivit art. 147 din Constituția R. și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992, în prezent, ca urmare a declarării neconstituționale a textului art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în această lege nu mai există niciun temei juridic care să permită acordarea de daune morale.
În ceea ce privește petitul privind constatarea calității de moștenitor al reclamantului după bunicul său, s-a apreciat de către T. că această cerere a fost formulată doar pentru a-și dovedi calitatea procesuală activă de a fi îndreptățit să solicite daune morale.
Împ o tr iv a aces te i sen tințe a decl ar at recur s, în ter men leg al, re cl aman tul B.
I., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., admiterea recursului,modificarea sentinței recurate, cu consecința admiterii în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată în fața instanței de fond; cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului, s-a arătat că bunicul recurentului a fost deportat prizonier în U. în anul 1944, unde a stat în lagăr până la sfârșitul vieții și de unde nu s-a mai întors, această măsură de deportare și supunere la muncă silnică având caracter politic și încadrându-se în dispozițiile art. 5 din L. nr. 2..
Bunicul recurentului a fost deportat, privat de libertate, supus unor munci silnice și zilnice grele, în urma cărora s-a îmbolnăvit și a decedat în lagăr, în timp de bunica recurentului a fost obligată să o crească singură pe mama acesteia și să întrețină familia după deportarea soțului său.
Recurentul este îndreptățit la repararea prejudiciului moral, în sensul acordării de despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat de S. C., mai ales că nici reclamantul, nici mama și nici bunica sa nu au fost beneficiari ai D.-lege nr. 1..
Măsura la care a fost supus bunicul recurentului este o măsură administrativă abuzivă, în sensul art. 3, art. 4 alin. 3, art. 1 alin. 3 din L. nr.
2., coroborat cu art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999 și cu O.G. nr. 105/1999 de modificare a D.-lege nr. 1..
Recurentul a invocat și prevederile C.E.D.O., precum și jurisprudența
Curții, arătând că are dreptul la repararea stării de neliniște, de disconfort și de incertitudine ce a rezultat ca urmare a deportării bunicului său, impunându-se admiterea recursului și raportat la prevederile art. 20 din Constituția R..
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c au z ă, p âr âtul in timat a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, invocând în motivarea întâmpinării D.
C.C.R. nr. 1., precum și dispozițiile art. 147 alin. 1 teza finală din Constituție, și arătând că situația antecesorului reclamantului, aceea de prizonier de război în fosta U., nu se încadrează în textul L. nr. 2..
Recursul este nefondat.
Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al
măs ur ii ad min is tr ative a lu ăr ii în pr izon ier at a an tecesorulu i reclaman tulu i în fosta U., începând cu anul 1944.
L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al L. nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare ca formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă de către organele fostei miliții sau securități înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În speță, conform propriilor susțineri ale reclamantului, se constată că antecesorul (bunicul) reclamantului, în calitatea sa de soldat, s-a găsit în prizonierat în fosta U., începând cu anul 1944, de unde nu s-a mai întors, acesta fiind luat prizonier, în timpul celui de-al doilea război mondial.
Prin urmare, luarea soldatului D. L. în prizonierat, în fosta U. - începutul prizonieratului situându-se în perioada în care cel de-al doilea război mondial era încă în curs de desfășurare -, pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de antecesorul reclamantului ca o consecință a faptelor săvârșite de acesta ca formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R.ia după 6 martie 1945, iar pe de altă parte, nu a fost luată în perioada de referință a L. nr. 2., respectiv, în termenul 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Statutul de prizonier, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic luată față de respectivul prizonier de război ca urmare a faptelor săvârșite de acesta ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R.ia postbelică.
Așa fiind, C. constată că situația de prizonierat în fosta U., la care a fost supus antecesorul reclamantului, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și, în consecință, nu face obiectul acestei legi.
Pe cale de consecință, C. constată că în mod corect prima instanță a respins petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a luării în prizonierat a antecesorului reclamantului, în fosta U.
Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata
desp ăgub ir ilor mor al e în te me iul L. nr. 2..
Deși situația particulară a reclamantului, conform celor anterior expuse, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și nu face obiectul acestei legi, totuși, față de motivele expuse în memoriul de recurs, referitoare la faptul că reclamantul este îndreptățit la a-i fi acordate daune morale în temeiul L. nr.
2., C. se vede nevoită să răspundă și acestor motive de recurs, după cum urmează:
Prin D. Curții Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr.
761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin
Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R..
De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. Vdin L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.
47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea
Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1
și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr.
214/2009 și nici ale D.-lege nr. 1., câtă vreme, situația particulară a antecesorului reclamantului, aceea de prizonier de război în fosta U., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 2., și nici dispozițiilor anterior invocate.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. I., împotriva sentinței civile numărul 612 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ
G. A. A. M.
Red.CMC/dact.CMC
2 ex./(...) Jud.fond: G.P.
| ← Decizia civilă nr. 252/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3001/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
