Decizia civilă nr. 2023/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. C.Ă NR. 2023/R/2011
Ședința publică din 3 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : I.-D. C.
JUDECĂTORI : A.-A. P.
C.-M. CONȚ
G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. C. - C., împotriva sentinței civile nr. 682 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta S. C. - C., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care, la prima strigare a cauzei, C. constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că prin memoriul de recurs (f. 6 din dosar) reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ. și de asemenea, constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, iar în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea sentinței recurate ca fiind legală, având în vedere că starea de fapt se referă la împrejurarea că soțul reclamantei recurente a fost deportat în U.R.S.S., iar această măsură administrativă nu se încadrează în prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr.
2..
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 682 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de către reclamanta S. C. C., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că soțul reclamantei S. C. C., S. G. a fost înrolat în armată, căzând prizonier în primăvara anului 1945 la sovietici. D., măsura prizonieratului a fost luată de un alt regim decât cel comunist, instaurat la noi în țară începând cu data de
6 martie 1945 când la conducere a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P. G.
Pe de altă parte, în Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C. prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Reținându-se că deciziile C. C. sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale Legii nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
În cursul procesului reclamanta a mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 Cod civil.
Potrivit art. 998 cod civil „. faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara";, iar conform art. 999 Cod civil „. este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa";.
Din prevederile legale menționate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ 4 condiții: 1) existența unui prejudiciu; 2) existența unei fapte ilicite; 3) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; 4) existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Răspunderea fie contractuală, fie delictuală a persoanei juridice pentru fapta proprie, în dreptul român, este reglementată de dispozițiile art. 35 alin. 2 și 3 din D. 31/1954 potrivit cărora, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice, va fi angajată ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcției ce îi revin, vor fi săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. D. se poate concluziona că, normele D. nr. 31/1954 constituie dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale a persoanei juridice, deci și a statului. În art. 3 alin. 1 din același decret se prevede o excepție, potrivit căreia S. nu răspunde pentru obligațiile organelor de stat, dacă ele sunt persoane juridice.
Instituirea prin lege a răspunderii persoanei juridice pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârșită de organele sale, constituie o măsură de protecție pentru victima prejudiciului care are astfel posibilitatea să solicite despăgubiri de la persoana juridică însuși. Având în vedere regimul juridic alrăspunderii persoanei juridice pentru fapta proprie, reiese că, ea constituie o ficțiune juridică, întrucât este, în cele din urmă, o răspundere pentru altul, deoarece persoana juridică nu este decât o noțiune, un concept juridic.
Din cele arătate mai sus, se poate constata că, pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului va trebui să facă proba elementelor răspunderii juridice: prejudiciu, fapta ilicită, raport de cauzalitate, vinovăție, pornind de la fapta organelor persoanei juridice.
Fiind vorba de o acțiune care presupune antrenarea răspunderii civile delictuale, termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea și presupune o durată de 3 ani, fiind un termen general conform art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din D. nr. 167/1958.
Curtea Constituțională a fost sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958 raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1 privind egalitatea cetățenilor în fața legii și autorităților, fără privilegii și discriminări și art. 21 alin. 1 și 2 din C. R. privind accesul liber la justiție, însă prin D. nr. 883/(...) Curtea Constituțională a respins excepția ca inadmisibilă socotind că, modificarea conținutului unei norme juridice este sarcina parlamentului pe de o parte, iar chestiunile legate de modul de aplicare a unei dispoziții normative constituie angajamentul instanței de judecată pe de altă parte.
În speță, analizându-se cererea de chemare în judecată s-a constatat că pretențiile reprezentând daune au fost solicitate de reclamantă în anul
2010. Termenul de prescripție s-a apreciat că a început să curgă începând cu anul 1990, an în care a apărut și D. - L. nr. 118/(...) privind acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând de la (...), precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, act normativ care a dat posibilitate persoanelor care au fost persecutate din motive politice să ceară și să obțină mai multe despăgubiri și drepturi. Astfel că, termenul de 3 ani de prescripție a expirat în anul 1993.
Repunerea în termen presupune apariția unei legi speciale, care să deroge de la dreptul comun, și care să prevadă în mod expres repunerea în termen pentru a beneficia de noi drepturi.
Prin apariția Legii nr. 2. s-a încercat o astfel de repunere în termen, însă așa cum s-a mai arătat art. 5 alin. 1 lit. a din lege a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/(...) privind organizarea și funcționarea C. C., dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Impotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S. C. C. solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii ca fiind neîntemeiată și nelegală.
În motivarea recursului a arătat că soțul reclamantei a fost obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic fiind prizonier în fosta Uniune
S.a, și obligat la munca de reconstrucție a acestei țări în perioada 1945 -
1948, timp de aproape 4 ani de zile.
Prima instanța în mod incorect a respins cererea de acordare de despăgubiri morale, pe motiv ca deportarea nu se încadrează în dispozițiile prevederilor Legii 2..
Este adevărat ca aceasta măsura luata împotriva soțului reclamantei- prizonieratul - nu este din punct de vedere al naturii sale juridice, urmareaunei condamnări ci a unei măsuri administrative și că, analizata prin prisma dispozițiilor art. 3 din L. nr. 2., nu a fost dispusa în baza vreunuia din actele normative enumerate în mod expres în acest articol, si deci nu are un caracter politic de drept. A. fiind însă prin prisma art.4 alin. 2 care face trimitere la art. 1 alin. 3 din L. 2. si implicit la art. 2 alin. 1 din OUG 2., respectiv D.-L. nr. 1. consideră că și deportarea și/sau prizonieratul satisface criteriile prevăzute de aceste legii și de care depinde caracterul politic al măsurii.
Consideră nefondata motivarea primei instanțe privind inaplicabilitatea Legii 2. cu privire la subsemnata, cât timp împotriva soțului reclamantei aceasta măsura abuziva a prizonieratului a fost luata anterior perioadei de referința prev. de lege, respectiv (...)-(...). Astfel, chiar daca măsura administrativă împotriva antecesorului a fost luată de statul rus înainte de 6 martie 1945, R.ia la data respectivă era aliată R. împotriva Germaniei, situație în care S. Român nu poate fi exonerat de obligațiile față de cetățenii lui, obligații colaterale unor drepturi cetățenești elementare printre care dreptul la viața, integritate corporala și siguranța personala.
De altfel, deportarea constituie o măsură administrativă abuzivă recunoscută de legiuitor și prin reglementarea cuprinsă în art.l alin. 2 lit. a din D.-L. nr.1., perioada respectivă fiind luată în calcul la stabilirea vechimii de muncă, cu acordarea unei indemnizații lunare calculate conform art.1 alin. 3 din acest act normative, iar categoriile de persoane beneficiare ale D.- L. nr.1., sunt enunțate în chiar titlul legii privind "acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituie în prizonieri".
L. din 2009 are caracter de complinire nu înlătura drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus prin aceste condamnări decăderea din drepturi sau degradarea militara, acordarea de despăgubiri morale, daca reparațiile obținute prin efectul D. L. nr.1. și OUG nr.214/ 1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri în echivalent. Modalitatea practica de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art.5 din lege.
Prin art.1 și art.3 din L. 2., se definesc două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist și care pot fi reparate și anume, condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare și trimitere expresa la infracțiunile în baza cărora a fost pronunțata condamnarea și măsurile administrative cu caracter politic.
Prevederile art.l alin.2 lit.a - j și art.3 lit.a - f, care trimit, prin enumerare, la rațiunile politice care au stat la baza reglementarilor anumitor infracțiuni sau fapte fara caracter penal, condamnate sau sancționate de regimul comunist, dar și din dispozițiile art.4 alin. 1 și 2 , care fac trimitere în egală măsura la dispozițiile art.2 din OUG 2., ca sistem de referință pentru tribunal în procedura de constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii administrative. In aceste situații legea nu distinge, astfel ca, în spiritual unei consecvente legislative, trebuie să se facă o asimilare nu numai la nivel declarativ, ci și la nivelul aplicării practice.
Consideră că sunt îndreptățite la repararea prejudiciului moral și persoanele care au fost victime a unor masuri administrative cu caracter politic, care nu a fost satisfăcut adecvat prin legea veche.
De altfel, legea nu prevede acordarea de drepturi noi, ci reafirma în vederea asigurării unui cadru normativ complet și coerent, posibilitatea obținerii unor despăgubiri, care oricum puteau fi solicitate în virtutea dreptului de acces la justiție garantat de C. C., de C. R., și de art. 6 din
CEDO.
Consideră ca instanța de fond în mod incorect a reținut că nu există o hotărâre judecătoreasca care să poate fi considerata ca reprezentând o condamnare cu caracter politic, ci ar fi trebuit să constate în baza actelor depuse în probațiune caracterul politic al măsurii administrative de deportare considerând că această măsura întrunește toate criteriile de care depinde acest caracter și care sunt prevăzute de L. 2. .
L. 2. face trimitere și la dispozițiile D. L. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata după (...), precum și a celor deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri, art. 5 alin. 1 prevăzând că de măsurile reparatorii beneficiază persoanele cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de D.-L. 1..
Ca urmare, interpretând și coroborând toate aceste dispoziții legale în mod judicios instanța de fond ar fi trebuit să aprecieze ca persoanele care au fost prizonieri sau deportate la munca de reconstrucție în fosta U. în perioada de referința au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii 2..
In privința declarării ca fiind neconstituțional art.5 alin 1 din L. 2. prin D. nr. 1. a C. C., consideră ca aceasta decizie nu este aplicabila cauzelor aflate pe rol în prima instanța sau căi de atac la data pronunțării acestei decizii, ci eventual este aplicabila celor înregistrare ulterior pronunțării sale.
In consecința, după cum chiar C. Constituționala a statuat în jurisprudența sa, respectarea principiului egalitarii în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
La data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr.2. s-a născut un drept la acțiune în temeiul art.5 alin.1 lit.a, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. În sensul aplicării principiului neretroactivității este și jurisprudența CEDO.
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare (f.12-18) a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței T.ui M..
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ce privește posibilitatea acordării de despăgubiri în temeiul Legii nr.
2. persoanelor deportate, se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2..
Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatăriicaracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-a raportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, evidențiate mai sus, iar pe de altă parte s-a raportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.
L. nr. 2. are un caracter reparator și compensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit sau au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
În speță, măsura internării într-un lagăr de prizonieri s-a dispus anterior perioadei vizată de către dispozițiile Legii nr. 2., pe de o parte, iar pe de altă parte, măsura nu a fost luată de S. Român sau de organele sale.
Este irelevant faptul că măsura prizonieratului, dispusă înainte de 6 martie 1945 s-a prelungit după această dată, atâta timp cât legea se referă cu necesitate la luarea măsurii exclusiv după data de 6 martie 1945, iar nu anterior.
Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevăzute de L. nr. 2. ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuie să fie ale S.ui Român.
Or, deportarea anumitor categorii de persoane în U. la muncă de reconstrucție este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme.
În speță, deportarea nu a fost dispusă de S. Român, ci de forțele sovietice de ocupație și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945, ci s-a înscris în deportările - despăgubiri de război pretinse de sovietici după Convenția de A. din 1944.
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit existenta unei masuri administrative cu caracter politic in sensul Legii nr. 2..
Pe de altă parte disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. au fost declarate neconstituționale, și prin urmare nu mai produc efecte în cauza de față.
Susținerea că această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol, la data pronunțării acestei decizii, ci, este aplicabilă, eventual, cauzelor înregistrate ulterior pronunțării sale, nu poate fi primită.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiuneaeste în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există, nefiind vorba de o încălcare a principiului neretroactivității cât timp aplicarea se face pentru prezent și pentru viitor.
Cu privire la această chestiune trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie
2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamanta nu poate solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304
Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. C. C. împotriva sentinței civile nr. 682 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 03 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ
G. A. A. M.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - P. G. - Tribunalul Maramureș
| ← Decizia civilă nr. 995/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 495/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
