Decizia civilă nr. 3001/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 3001/R/2011
Ședința publică din data de 14 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției civile .-A. N.
-A. N.
A.-A. P.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare, după recalificare, recursul declarat de intervenienții B. R.-C. și B. M.-D., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., împotriva sentinței civile nr. 321 din 30 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind-o și pe reclamanta B. M., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror T. V. La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 1 august 2011, pârâtul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului promovat de intervenienți.
Se constată de asemenea că atât intervenienții-recurenți cât și pârâtul- recurent au solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., pune concluzii în sensul respingerii ambelor recursuri și în consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
C U R T E A,
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 3160/117 din 5 mai 2010 la Tribunalul Cluj, reclamanta B. M. i-a chemat în judecată pe pârâții S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și D. G. A F. P. A J. C., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate caracterul politic al măsurilor administrative dispuse împotriva numitului B. R., soțul reclamantei decedat la data de (...), privind dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în perioada august 1949-(...) în M., jud. Constanța, prin decizia nr. 385 din (...) emisă de M. A. I. obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri în cuantum de 500.000 lei cu titlude măsură reparatorie pentru prejudiciul moral suferit în urma aplicării măsurilor administrative cu caracter politic dispuse împotriva numitului B. R. prin dislocarea acestuia în M. în aceeași perioadă; obligarea pârâtului la plata în favoarea subsemnatei a sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate ca efect al măsurilor administrative abuzive aplicate cu caracter politic în anul 1949; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar f. 31-32 la data de 9 iunie
2010, reclamanta a renunțat la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate ca efect al măsurilor administrative abuzive aplicate cu caracter politic în anul 1949.
La data de 3 ianuarie 2011, la dosar f. 78-80, s-a depus o cerere de intervenție de către intervenienții B. R.-C. și B. M.-D., solicitând constatarea caracterului politic al măsurilor administrative dispuse împotriva lui B. R., soțul reclamantei decedat la data de (...). privind dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în perioada august 1949-(...) în M. prin decizia nr.
385/(...) a Ministrului A. I. obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 500.000 lei cu titlu de măsură reparatorie pentru prejudiciul suferit în urma aplicării măsurilor administrative dispuse împotriva lui B. R., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 321 din 30 martie 2011 a T.ui C., s-a admis în parte acțiunea civilă precizată, intentată de reclamanta B. M. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții B. R.-C. și B. M.-D.
și în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu la care a fost supus numitul B. R. (fiul lui R. și M., născut la data de 1 septembrie 1946), în perioada 13 august 1949-10 iulie 1956.
S-a admis excepția dreptului la acțiune în despăgubiri.
S-a respins ca prescrisă cererea reclamantei și a intervenienților de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că din cuprinsul sentinței de condamnare rezultă că antecesorului reclamantei i s-au imputat fapte petrecute în toamna anului 1949, astfel încât arestarea preventivă la momentul indicat de reclamantă este improbabilă.
Întrucât infracțiunea pentru care a fost condamnat tatăl reclamantei se regăsește printre cele enumerate de art. 2 lit. a) din L. nr. 2., s-a admis primul capăt de cerere și în baza art. 4 din aceeași lege, s-a constatat caracterul politic al condamnării la pedeapsa de 1 an închisoare corecțională, 1 an interdicție corecțională, 3.000 lei amendă corecțională și confiscarea averii, aplicate antecesorului reclamantei G. A. prin sentința nr.
5 din 8 ianuarie 1951 a T.ui Militar C. și D. nr. 1255 din 25 aprilie 1951 a
C.M.C.J., pedeapsă executată în perioada 3 ianuarie 1950-17 mai 1951.
Prin decizia M. nr. 385 din 13 august 1949, B. R. născut la data de 6 ianuarie 1920, a fost dislocat din comuna L., jud. Mureș, în M., pe considerentul că împreună cu B. R. și un alt consătean Vlas Dumitru, considerați chiaburi, s-au opus treierișului la arie impus de membrii C. P., opoziția lor fiind urmată și de alți consăteni, ceea ce a iscat o răzmeriță, motiv pentru care instigatorii au fost înlăturați din comună.
B. R. a fost însoțit de mama lui, B. M., de soția și de copiii B. Ana, B. M., B. R. și B. R. I. M. a fost ridicată prin D. M. nr. 6424 din (...).
B. R. născut la data de 1 septembrie 1946 și decedat la data de 27 mai
2003, a fost soțul reclamantei și tatăl intervenienților.
Așa fiind, în temeiul art. 4 alin. (2) din L. nr. 2., s-a admis capătul de cerere din acțiunea reclamantei și din cererea intervenienților având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispuse împotriva lui B. R.
În schimb capătul de cerere din acțiunea reclamantei și din cererea intervenienților având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de
500.000 lei cu titlu de daune morale pentru suferințele ce i-au fost pricinuite antecesorului lor prin măsura dislocării, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 998 Cod civil, a fost considerat ca fiind tardiv introdus, față de prevederile art. 1 și 8 din Decretul nr. 167/1958, deoarece a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă cel mai târziu de la data adoptării Ordonanței de urgență a G. nr. 2., ceea ce înseamnă că la data introducerii acțiunii și a cererii de intervenție, dreptul la acțiunea în despăgubiri era prescris.
Art. 5 din L. nr. 2. nu poate fi privit ca o recunoaștere a debitorului cu caracter întreruptiv de prescripție în sensul art. 16 lit. a) din Decretul nr.
167/1958, care a fost declarat neconstituțional prin decizia C. C. nr. 1..
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intervenienții și pârâtul.
În recursul declarat de intervenienții B. R.-C. și B. M.-I., s-a solicitat modificarea sentinței în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 500.000 lei cu titlu de măsură reparatorie pentru prejudiciul suferit în urma aplicării măsurilor administrative dispuse înmpotriva lui B. R. privind dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în perioada august
1949 -(...) în M., jud. Constanța, prin D. nr. 385 din (...) emisă de M. A. I., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, intervenienții au susținut că este adevărat că dispozițiile art. 5 alin. (1) din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin decizia C. C. nr. 1., însă această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate în primă instanță sau în căile de atac la data pronunțării acestei decizii.
Art. 15 din Constituția R.iei și art. 1 cod civil consacră principiul neretroactivității legii civile, legea aplicându-se numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la intrarea ei în vigoare și până la ieșirea ei din vigoare.
Deciziile C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. se aplică numai acțiunilor introduse din momentul intrării lor în vigoare, ceea ce nu este cazul în speță, acțiunea reclamantei fiind înregistrată anterior pronunțării celor două decizii.
De asemenea, au mai susținut recurenții că prima instanță a încălcat principiul egalității în drepturi, prin crearea unei situații juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri judecătorești definitive în această materie.
A aprecia soluția în sensul pronunțării de către instanța de fond, ar însemna să existe un tratament distinct aplicabil persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși audepus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2..
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Însăși jurisprudența C. C. a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite, soluție în concordanță cu jurisprudența C. Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 14 din Convenție.
Tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Dreptul la acțiune s-a născut la data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că art. 5 alin. (1) lit. a) rămâne aplicabil pe tot parcursul procesului.
În recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice, s-a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanți inclusiv în ceea ce privește constatarea caracterului politic al măsurii administrative.
În motivarea recursului, pârâtul a susținut că sentința atacată este nelegală în privința constatării caracterului politic al măsurii administrative, față de prevederile art. 3 și art. 4 alin. (2) din L. nr. 2..
Raportat la aceste dispoziții legale, în mod greșit prima instanță a constatat caracterul politic al măsurii administrative de strămutare și stabilire a domiciliului obligatoriu luată împotriva intimaților, având în vedere că această măsură a fost prevăzută de legiuitor ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic de drept.
Prin întâmpinare depusă la dosar f. 24, pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, a solicitat respingerea recursului declarat de intervenienți împotriva sentinței.
Recursurile intervenienților și pârâtului sunt nefondate.
1. În ceea ce privește recursul intervenienților în interes propriu, curtea reține următoarele:
Intervenienții în interes propriu B. M.-I. și B. R.-C., au formulat cererea de intervenție la data de 3 ianuarie 2011 f. 78-80 dosar tribunal, după ce prin decizia C. C. nr. 1358 din 21 octombrie 2010, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr.2..
Așadar, în privința intervenienților în interes propriu care și-au întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din
L. nr. 2., deja declarate ca fiind neconstituționale anterior înregistrării cererii lor de intervenție, nu se poate vorbi despre o aplicare retroactivă și nici că li s-ar fi aplicat un tratament discriminatoriu, câtă vreme încă la acea dată de (...), nu mai exista temeiul juridic al cererii lor.
Este adevărat că reclamanta a înregistrat acțiunea introductivă de instanță la data de 5 mai 2010, dar ea nu a atacat sentința cu recurs.
Dar chiar dacă și intervenienții ar fi înregistrat cererea lor de intervenție anterior datei de 21 octombrie 2010, dar nu ar fi fost soluționată definitiv până la acea dată, acțiunea lor tot trebuia respinsă ca neavând temei juridic, raportat la decizia C. C. nr. 12 din 19 septembrie 2011, prin care s-a stabilit că urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. și-au încetat activitatea și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Mpnitorul Oficial.
Așa fiind, în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1)
C.pr.civ., se va respinge recursul intervenienților ca nefondat.
2. Recursul pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, este nefondat.
Recurentul recunoaște că în baza art. 3 și art. 4 alin. (2) din L. nr. 2., măsura dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu al defunctului B. R. decedat la data de (...) (soțul reclamantei și tatăl intervenienților) în localitatea M., în perioada august 1949-(...), constituie o măsură administrativă, numai că având caracter politic de drept, ar fi inadmisibil ca instanța să constate acest aspect prin hotărâre judecătorească.
Câtă vreme împotriva antecesorului reclamantei și al intervenienților s-a luat o măsură administrativă cu caracter politic, legea nu interzice instanței să constate acest aspect prin hotărâre judecătorească.
Procedând în acest mod, prima instanță a dat eficiență textului juridic
și le-a dat reclamantei și intervenienților o satisfacție morală, de a li se vedea recunoscut caracterul politic al măsurii dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu al antecesorului lor.
Ei sunt îndreptățiți la această minimă reparație morală, după ce dreptul la despăgubiri morale nu mai există ca urmare a declarării neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr.
221/2000.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1)
C.pr.civ., se va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de intervenienții B. R.-C. și B. M.-D. și de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 321 din 30 martie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 septembrie 2011.
Președinte
Judecători
Grefier
T. D. T.-A. N. A.-A. P.
M. T.
Red.TD:(...) Dact.CC:(...)-2 ex.
Jud.fond:C. V.B.
| ← Decizia civilă nr. 2025/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 534/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
