Decizia civilă nr. 2027/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 2027/R/2011

Ședința publică din 3 iunie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C.

JUDECĂTORI: A.-A. P.

C.-M. CONȚ

G. : A. A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat reclamanții M. V. I. și M. G., împotriva sentinței civile nr. 906 din 03 mai 2011 a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați E. A. F. J., P. S. S. și B. R., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul pârâților intimați, avocat A. F., lipsă fiind părțile personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanții M. V. I. și M. G. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este legal timbrat cu un timbru judiciar mobil în valoare de 0,50 lei ( f. 2 din dosar) și cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei ( f. 6 din dosar).

S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul pârâților intimați depune la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C. solicită respingerea recursului declarat de recurenți ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, la care a fost anexată împuternicirea avocațială din care rezultă că pârâții intimați l-au împuternicit pe domnul avocat A. F. să-i reprezinte în dosarul Curții de A. C.

Reprezentantul pârâților intimați arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Curtea constată că reclamanții recurenți, prin intermediul domnului avocat Ș. G., au expediat prin poștă un înscris întitulat "Memoriu"; cuprinzând motive de recurs noi, care a fost înregistrat la dosar în data de

(...), prin care recurenții arată că au depus la dosar acest memoriu ca urmare a motivării și comunicării sentinței recurate și, de asemenea, constată că la acest memoriu, reclamanții recurenți au anexat un timbru judiciar mobil în valoare de 0,50 lei (f. 43) și o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei (f.

45).

Curtea din oficiu, invocă și pune în discuție excepția decăderii reclamanților recurenți din dreptul de a invoca alte motive de recurs decât cele menționate în memoriul de recurs inițial, având în vedere faptul că termenul de motivare a recursului era de 5 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

De asemenea, Curtea pune în discuția reprezentantului pârâților intimați și decăderea pârâților intimați din dreptul de a depune întâmpinare, având în vedere că întâmpinarea trebuia depusă la dosar cu o zi înainte de termenul de judecată, așa cum prevede codul de procedură civilă pentru cauzele urgente, însă instanța va considera apărările din întâmpinare ca și concluzii scrise.

Curtea din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C., invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care se referă la netemeinicia hotărârii atacate și la reanalizarea stării de fapt, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat,

Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului pârâților intimați pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea de a se referi și la excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care se referă la netemeinicia hotărârii atacate și la reanalizarea stării de fapt.

Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului declarat de recurenți ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care instanța a calificat-o ca fiind concluzii scrise.

Reprezentantul pârâților intimați arată că la pct. 2 din întâmpinarea depusă la dosar, pe care instanța a calificat-o ca fiind concluzii scrise, pârâții intimați au solicitat instanței să constate nulitatea recursului pentru că motivele invocate prin memoriul de recurs nu se încadrează în prevederile art. 304 C., iar aceste critici nu pot fi analizate de către instanța de recurs și de asemenea, în temeiul art. 306 alin. 1 C. solicită instanței să constate nulitatea recursului raportat la nemotivarea acestuia.

De asemenea, reprezentantul pârâților intimați arată că setul de șapte înscrisuri la care recurenții fac timitere a fost înregistrat și depus la dosarul nr. (...) al T. M., având ca obiect anularea contractului de împrumut și pentru a dovedi acest fapt a depus la dosar o copie de pe adresa de însoțire a actelor depuse în dosarul anterior arătat.

Reprezentantul pârâților intimați arată că raportat la aspectul anterior arătat, critica recurenților este cu totul nefondată și de asemenea, arată că aspectele invocate de recurenți nu privesc prezenta cauză și nu pot forma obiectul prezentei cereri de recurs.

De asemenea, reprezentantul pârâților intimați arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției inadmisibilității acelor motive de recurs care se referă la netemeinicia hotărârii atacate și la reanalizarea stării de fapt.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 906 din 03 mai 2011 a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...) s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamanții M. V. I. și M. G., în contradictoriu cu pârâții E. A. F. J., P. S. S. ȘI B. R.

Analizând cererea de ordonanță președințială pe baza probelor administrate, coroborate cu susținerile părților, prin prisma dispozițiilor legale în materie, tribunalul a reținut că deși temeiul de drept indicat de reclamanți este cel prevăzut de art. 581 Cod procedură civilă, din modul în care este formulată cererea, aceasta are în vedere suspendarea provizorie aexecutării silite, care poate avea ca temei doar prevederile art. 403 alin. 4

Cod procedură civilă. În vechea reglementare, anterior modificărilor intervenite prin art. I pct. 156 din OUG nr. 138/2000, respectiv art. I pct. 71 din Legea nr. 219/2005, acest text de lege prevedea că în cazuri urgente, președintele instanței poate dispune suspendarea provizorie a executării silite pe cale de ordonanță președințială. Această reglementare a fost însă înlocuită cu noua prevedere legală, care reglementează domeniul suspendării provizorii a executării silite.

Instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 403 alin. 4 coroborat cu art. 403 alin. 1 Cod procedură civilă, care dispun că suspendarea executării poate opera doar „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită";. Acțiunea promovată de reclamanți și înregistrată sub dosar nr. (...) al T. M. are ca obiect anularea contractului de împrumut încheiat între părți. O astfel de acțiune nu se încadrează în cele stabilite de art. 403 C., nefiind o cerere care vizează executarea silită. Domeniul textului de lege care reglementează instituția suspendării provizorii a executării silite este de strictă interpretare, neputând fi extins la alte situații decât cele stabilite de legiuitor.

În cazul din speță, instanța de fond, investită cu soluționarea dosarului nr. (...) a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării silite. Ca atare, cererea de suspendare provizorie formulată de reclamanți, care în caz de admitere poate avea doar efecte vremelnice și provizorii, până la soluționarea pe fond a cererii principale, nu mai are corespondent în acțiunea de fond, ea fiind, ab initio, inadmisibilă.

Din dispozițiile art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă decurg două condiții de admisibilitate ale ordonanței președințiale: urgența și caracterul vremelnic al măsurii.

Urgența trebuie să fie justificată de reclamanți prin indicarea unei pagube iminente pe care aceștia ar suferi-o prin continuarea executării silite.

Simplul fapt că este demarată executarea silită pentru o creanță scadentă de peste doi ani și jumătate nu dovedește prejudicierea reclamanților.

Cererea de suspendare a executării silite formulate în cadrul acțiunii de fond (dosar nr. (...)) a fost respinsă ca inadmisibilă, motiv pentru care instanța de fond a constatat că cererea ce face obiectul prezentului dosar nu mai are obiect.

C. vremelnic al măsurilor dispuse pe calea ordonanței președințiale este de esența acestei instituții, astfel încât efectele ordonanței se produc până la soluționarea cererii asupra fondului, în cazul din speță până la soluționarea pe fond a cererii de suspendare. C. vremelnic cerut de dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă dispare atunci când cererea a fost soluționată pe fond.

Potrivit art. 581 Cod procedură civilă, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s- ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Deși prin intermediul procedurii sumare a ordonanței președințiale, nu se analizează în fond raporturile juridice dintre părți, instanța are obligația să verifice aparența dreptului.

În speță, raportat la cuprinsul sentinței civile irevocabile nr. 8719/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei B. M. și nr. 6629/(...) pronunțată în dosarul nr. (...), tribunalul apreciază că reclamanții nu au făcut dovada aparenței dreptului în favoarea acestora.

Raportat la considerentele mai sus expuse, constatând că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 581 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții M. V. I. și M. G. au declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanții au arătat că nu le-a fost comunicată sentința criticată însă își rezervă dreptul de a completa motivele de recurs după comunicarea hotărârii.

Reclamanții au înregistrat cererea de ordonanță președințială la data de (...) și au primit termen la data de(...) ceea ce echivalează cu o antepronunțare care de altfel a fost confirmată.

R. cererii echivalează cu vătămarea în dreptul de coproprietate al reclamantei care nu este parte în contractul de împrumut cu ipotecă ce se execută.

Din adeverința nr. 5071/(...) emisă de P. O. B. S. rezultă că, la aceea dată este construită o anexă gospodărească, atelier prestări servicii, în suprafață de 135 mp., iar conform adeverinței nr. 1156/(...) emisă de aceeași primărie rezultă că, pe nr.cadastral nou atribuit există o clădire anexă parter cu suprafața construită de 135 mp. și una casă de locuit al cărui parter era înscris în C.F. nr.643 Tăuții de Sus, nr.top.712/2/A, etajul fiind construit ulterior, în baza autorizației de construire nr. 1..

Aceste două adeverințe echivalează cu recepții provizorii de terminare a lucrărilor, edificatele urmând a fi notate la cartea funciară.

Depunerea celor 7 acte enumerate în scrisoarea pârârilor fac numai dovada unor lucrări parțiale și pe etape de construcție, iar aceste chitanțe și devizul estimativ nu fac dovada recepției finale a edificatelor în discuție.

Reclamanții au arătat în cererea de chemare în judecată că între părți au fost soluționate două contestații la executare, pe excepții, prin sentințele civile nr. 8. și nr. 6. ale Judecătoriei B. M.. În ambele hotărâri instanța a arătat că problemele invocate acolo nu se pot soluționa în respectivul cadru procesual întrucât reclamanții au la îndemână calea dreptului comun. R. cererii de ordonanță președințială vatămă dreptul părților de a avea acces la soluționarea cauzei lor pe fond, respectiv de a dovedi că înscrierea notarului public în contractul de împrumut reprezintă o „inginerie"; prohibită de legi, cu privire la numele reclamantului și la starea civilă a acestuia.

Potrivit jurisprudenței CEDO, pierderea locuinței de către o persoană este o formă extremă a ingerinței în dreptul la respectarea domiciliului, proprietatea reclamanților (cauza Cosic c.Croației, nr.28261/06, hotărârea din (...))

În drept, se invocă prevederile art. 582 alin.1 și alin.3 C.

În probațiune, recurenții au depus copii de pe următoarele înscrisuri: plângere penală înregistrată sub nr. 316924/(...) la M.- D., S. J. A. S. M. contractul de împrumut cu garanție imobiliară și anexe încheiat la (...), autentificat sub 7686/(...) de B. C. R. - V. C. M. - R. F. R. extras de cont eliberat de I. B. - A. B. B. M. extras din registrul de evidență al populației emis de A. F. S. adeverințele nr. 5.071/(...) și nr. 1156/(...) emise de P. O. B. S.(f.8-33)

La data de (...) reclamanții recurenți au expediat instanței, prin scrisoare recomandată, memoriul cuprinzând motivele de recurs, ca urmare a motivării hotărârii instanței de fond, care a fost înregistrat la data de (...)

(f.43-46).

În cuprinsul memoriului, reclamanții critică soluția primei instanțe, învederând că ordonanța președințială se aplică și în materia executării silite, în cazul suspendării execuției vremelnice a unui titlu, altul decât o sentință judecătorească, titlu fiind supus controlului judiciar în dosarul nr.

(...).

Acvirarea dosarelor nr. (...) și nr. (...) ale Judecătoriei B. M. nu au nicio relevanță devreme ce instanța nu a soluționat fondul cauzei.

În mod greșit tribunalul a reținut că reclamanții au avut în vedere suspendare provizorie a executării silite deoarece ei au solicitat suspendarea execuției vremelnice. În opinia recurenților există două cereri distincte, una pentru suspendarea executării silite în baza art. 403 alin. 1 C. și a doua pe cale de ordonanță președințială în baza art. 581 C.

Obiectul cererii reclamanților îl constituie suspendarea execuției vremelnice pe cale de ordonanță președințială întrucât reclamanta nu a fost parte în contractul de împrumut cu garanție imobiliară, iar în calitate de coproprietară este supusă pericolului executării silite, deși nu este debitoare a creditorilor.

Dovada aparenței dreptului este făcută cu actele de căsătorie depusă la dosar de către reclamantă. Dreptul reclamantei asupra construcției dobândite sub durata căsătoriei sunt protejate de dispozițiile art. 30 C.fam.

La termenul licitație din (...), vânzarea nu a avut loc din lipsă de ofertanți și a fost emisă o nouă publicație de vânzare imobiliară pentru data de (...).

În probațiune recurenții au depus copii de pe următoarele înscrisuri: 4 fotografii; facturi și chitanțe de achiziționare a unor materiale de construcție din luna august 2003 și septembrie 2005; publicația de vânzare imobiliară emisă de BEJ M. M. în dosar execuțional nr. 312/2009 (f.47-56).

Pârâții intimați E. A. F. J., P. S. S. și B. R., prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și, în consecință, menținerea hotărâriiprimei instanțe ca fiind legală și temeinică (f.58-62)

În susținerea poziției procesuale intimații au solicitat constatarea nulității recursului reclamanților deoarece prin acesta nu se aduce nicio critică cu privire la nelegalitatea hotărârii primei instanțe care să poată fi încadrată în unul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C.

Pe fondul cauzei, tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, analizând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți prin prisma obiectului și cauzei juridice a acesteia, statuând în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 403 C. dar nici cele prevăzute de art. 581 C.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Conform art. 301 C., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Legea cuprinde prevederi derogatorii în materia ordonanței președințiale astfel că potrivit art. 582 alin. 1 C., ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

Art.303 alin. 1 și 2 C. prevede că, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

În speță, Curtea constată că pentru termenul de judecată din (...), procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită, iar reclamanții au lipsit de la dezbateri.

Sentința recurată a fost pronunțată la aceeași dată, (...) și a fost comunicată cu reclamanții la data de (...), așa cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare anexată la f.44-45 dosar fond.

Reclamanții au declarat recurs, în termenul legal de 5 zile de la pronunțare, la data de (...), cerere care a fost motivată în fapt și în drept.

Ulterior, după motivarea sentinței primei instanțe, reclamanții au înțeles să formuleze un memoriu de recurs care a fost expediat, prin scrisoare recomandată, la data de (...), așa cum rezultă din plicul poștal anexat la f.57 din dosar, cu depășirea termenului legal de 5 zile de la comunicarea hotărârii, termen care s-a împlinit în data de (...) astfel încât Curtea, în temeiul art. 137 alin.1 coroborat cu art.103 alin.1 raportat la art.303 alin.1 și alin.2, art.582 alin.1 C., va admite excepția decăderii invocată din oficiu și, în consecință, va constata că reclamanții recurenți sunt decăzuți din dreptul de a completa motivele de recurs prin memoriul expediat la data de (...) și, în consecință, aceste motive nu vor fi luate în considerare.

Critica reclamanților recurenți referitoare la fixarea termenului de judecată la data de (...) ceea ce, în opinia lor echivalează cu o antepronunțare nu poate fi primită deoarece, pe de-o parte, nu corespunde realității întrucât prin încheierea pronunțată în ședința publică din (...) tribunalul a admis cererea de preschimbare a termenului formulată de reclamanți și a preschimbat primul termen de judecată fixat la data de (...), la data de (...), iar pe de altă parte, reclamanții nu au înțeles să formuleze o cerere de recuzare a judecătorului motiv pentru care această critică este apreciată de Curte ca fiind inadmisibilă, neputând fi analizată de instanța de control judiciar.

Aserțiunile reclamanților având ca obiect vătămarea dreptului de coproprietate al reclamantei asupra imobilului care face obiectul executării silite cu consecința nerespectării dreptului la domiciliu garantat de art.8 din Convenție, analiza adeverințelor emise de P. orașului B. S., trimiterea la sentințele civile nr. 8. și nr. 6. ale Judecătoriei B. M. prin care s-au soluționat contestațiile la executare formulate, modul de redactare a contractului de împrumut cu garanții imobiliare de către notarul public reprezintă o reluare a motivelor de fapt care au fost invocate și în fața instanței de fond, iar acestea nu vizează legalitatea și temeinicia soluției de respingere a cererii de ordonanță președințială, ci eventual fondul raportului juridic litigios din cadrul dosarului nr.(...) al T. M. care are ca obiect verificarea legalității contractului de împrumut cu garanție imobiliară și anexe încheiat între părți la (...) și autentificat sub 7686/(...) de B. C. R. - V. C. M. - R. F. R., motiv pentru care instanța de recurs nu va proceda la verificarea sentinței recurate din această perspectivă.

În privința motivului de recurs care vizează nelegalitatea hotărârii instanței de fond ca urmare a neaplicării dispozițiilor art.581 și urm C., Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat ca, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună suspendarea execuției vremelnice în dosarul execuțional nr.312/2009 al BIEJ M. M., până la soluționarea fondului cauzei din dosar nr.(...) care se află pe rolul T. M.. În drept, s-au invocat dispozițiile art.581 C.

În mod legal, cu respectarea prevederilor art.129 C., tribunalul a stabilit că, deși temeiul de drept indicat de reclamanți este cel prevăzut deart. 581 C., din motivele de fapt cuprinse în cerere reiese că reclamanții urmăresc suspendarea provizorie a executării silite, care poate avea ca temei doar prevederile art. 403 C.

În vechea reglementare, anterior modificărilor intervenite prin art. I pct. 156 din OUG nr. 138/2000, respectiv art. I pct. 71 din Legea nr.

219/2005, art.403 alin.4 avea următorul conținut: „În cazuri urgente, președintele instanței poate dispune suspendarea provizorie a executării silite pe cale de ordonanță președințială, până la soluționarea de către instanță a cererii de suspendare prevăzute de prezentul articol";. Această reglementare a fost însă înlocuită cu noua prevedere legală, care reglementează domeniul suspendării provizorii a executării silite.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 403 alin. 4 coroborat cu art. 403 alin. 1 C., care dispun că, suspendarea executării poate opera doar „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită";.

Acțiunea promovată de reclamanți și înregistrată sub dosar nr. (...) al

T. M. are ca obiect anularea contractului de împrumut încheiat între părți. O astfel de acțiune nu se încadrează în ipoteza stabilită de art. 403 C., nefiind o cerere care vizează executarea silită. Domeniul textului de lege care reglementează instituția suspendării provizorii a executării silite este de strictă interpretare, neputând fi extins la alte situații decât cele stabilite de legiuitor.

Potrivit art. 581 C., instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că pentru admisibilitatea unei cereri de ordonanță președințială trebuie îndeplinite cumulativ două condiții și anume: urgența și caracterul vremelnic al măsurii.

Urgența trebuie să fie justificată de reclamanți prin indicarea unei pagube iminente pe care aceștia ar suferi-o prin continuarea executării silite. Simplul fapt că este demarată executarea silită pentru o creanță scadentă de peste doi ani și jumătate nu dovedește presupusul prejudiciu invocat de reclamanți.

C. vremelnic al măsurilor dispuse pe calea ordonanței președințiale este de esența acestei instituții, astfel încât efectele ordonanței se produc până la soluționarea cererii asupra fondului, în cazul din speță până la soluționarea pe fond a cererii de suspendare. C. vremelnic cerut de dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă dispare atunci când cererea a fost soluționată pe fond.

Cererea de suspendare a executării silite formulate în cadrul acțiunii de fond (dosar nr. (...)) a fost respinsă ca inadmisibilă, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a constatat că cererea ce face obiectul prezentului dosar nu mai are obiect.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.9 C., astfel încât în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041 C., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M. V. I. și M. G. împotriva sentinței civile nr.

906 din 03 mai 2011 a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M. V. I. și M. G. împotriva sentinței civile nr. 906 din 03 mai 2011 a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 03 iunie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ

A. A. M.

G.,

Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond: Țiplea D.;

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2027/2011, Curtea de Apel Cluj