Decizia civilă nr. 2310/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. C.Ă NR. 2310/R/2011
Ședința publică din 24 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A. A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C. și recursul declarat de reclamanții B. S. (Z.) M., B. M. R. și B. T. C., împotriva sentinței civile nr.
353 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, avocat I. V. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți personal și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. a fost formulat și motivat în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2., a fost comunicat reclamantei intimate B. S. (Z.) M., însă nu a fost comunicat reclamanților intimați B. M. R. și B. T. C.
Recursul declarat de reclamanții B. S. (Z.) M., B. M. R. și B. T. C., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că atât pârâtul recurent prin memoriul propriu de recurs (f. 2 verso din dosar), cât și reclamanții recurenți prin memoriul de recurs (4 din dosar), au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
C. constată că recursul a fost declarat de reclamanții B. S. (Z.) M., B. M. R. și B. T. C., prin intermediul domnului avocat I. V., care nu a depus la dosar o împuternicire avocațială în acest sens, însă la f. 5 din dosarul instanței de fond există împuternicirea avocațială din care rezultă că reclamanții l-au împuternicit pe domnul avocat I. V. să-i reprezinte în dosarul instanței de fond, iar în baza Legii avocaților și a S. avocaților, domnul avocat I. V. era îndreptățit să promoveze calea de atac a recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți se obligă ca până la sfârșitul
ședinței de judecată să depună la dosar împuternicirea avocațială pentru reprezentarea reclamanților recurenți în dosarul instanței de recurs.
La întrebarea instanței referitoare la împrejurarea dacă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. contestă calitatea de reprezentant a domnului avocat I. V., aceasta arată că nu contestă calitatea de reprezentant a domnului avocat I. V.
Având în vedere că memoriul de recurs formulat de pârâtul S. R., prin
Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. a fost comunicat numai reclamantei B. S. (Z.) M., C. constată că potrivit prevederilor C. de procedură civilă s-ar impune amânarea judecării cauzei pentru a se comunica reclamanților B. M. R. și B. T. C. câte o copie de pe memoriul de recurs formulat de pârâtul recurent, însă având în vedere că reclamanții B. S. (Z.) M., B. M. R. și B. T. C. și-au indicat același domiciliu procesual, precum și faptul că toți reclamanții sunt reprezentați de același avocat, respectiv de către domnul avocat I. V., C. constată că nu se impune amânarea judecării cauzei pentru a se comunica reclamanților B. M. R. și B. T. C. câte o copie de pe memoriul de recurs formulat de pârâtul recurent.
Reprezentantul reclamanților recurenți și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamanților recurenți și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului declarat de reclamanți așa cum a fost formulat, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține verbal și arată că nu solicită cheltuieli de judecată în faza procesuală a recursului, dar solicită acordarea cheltuielilor de judecată pentru fondul cauzei și de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Reprezentantul reclamanților recurenți învederează instanței că nici un act emis anterior apariției Legii nr. 2. nu putea să aibă efect asupra prescripției dreptului reclamanților de a solicita daune morale pentru prejudiciul suferit, având în vedere că prin D. nr. 1. s-au acordat drepturi care se referă la securitatea națională, astfel încât, consideră că respingerea cererii de obligare a pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice la despăgubiri cu titlu de daune morale ca fiind prescrisă este neîntemeiată în drept și se bazează pe greșita interpretare și aplicare a legii.
De asemenea, reprezentantul reclamantei recurente arată că termenul de prescripție al cererii de obligare a pârâtului S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice la despăgubiri cu titlu de daune morale curge de la data intrării în vigoare a Legii nr. 2. și de asemenea, arată că art. 5 din L. nr. 2. se referă la o repunere în termenul de prescripție pentru ca persoanele îndreptățite în baza acestei legi să poată solicita daune morale.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile dreptului comun, iar S. R. poate fi obligat la plata daunelor morale și la plata cheltuielilor de judecată și de asemenea, arată că instanța de fond a restituit reclamanților doar ½ parte din cheltuielile de judecată, însă reclamanții nu au o culpă procesuală și sunt îndreptățiți să primească integral cheltuielile de judecată.
De asemenea, reprezentantul reclamanților recurenți arată că s-a invocat faptul că numita B. S. (Z.) M. nu are calitate de soție supraviețuitoare a celui care a fost condamnat politic, însă aceasta avea calitatea de soție la momentul condamnării soțului său, iar ulterior a divorțat de acesta pentru a-și putea proteja copii și totodată, arată că se cunoaște faptul că în acea perioadă multe femei au divorțat de soții lor care au fost condamnați politic, doar pentru a-și proteja familia.
În ceea ce privește interesul, reprezentantul reclamanților recurenți arată că există interes nu doar atunci când este vorba de drepturi materiale, ci și atunci când este vorba de un interes moral, iar în speță sunt îndeplinitetoate cerințele prevăzute de lege cu privire la interes, deoarece interesul reclamanților din prezenta cauză este legitim, este personal (acțiunea a fost promovată de către soție și de către copii, care au fost afectați de condamnarea politică a soțului, respectiv a tatălui lor) și de asemenea este un interes moral.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât măsura internării în colonie de muncă este o măsură administrativă cu caracter politic și de asemenea, solicită admiterea în parte a recursului declarat de reclamanți, doar în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată în integralitate pentru fondul cauzei, având în vedere că reclamanții nu au o culpă procesuală, deoarece L. nr. 2. a suferit modificări după data promovării acțiunii de către reclamanți.
După închiderea dezbaterilor, se prezintă în sala de judecată, reprezentantul reclamanților recurenți, domnul avocat I. V., care depune la dosar împuternicirea avocațială pentru reprezentarea reclaman-ților recurenți în fața instanței de recurs.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 353 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții B. S. (Z.) M., B. M. R. ȘI B. T. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de internare în colonie de muncă, dispusă față B. I. în perioada (...)-(...).
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în privința capătului de cerere având ca obiect despăgubiri și, în consecință, s-a respins cererea modificată formulată de reclamanții B. S. (Z.) M., B. M. R. și B. T. C. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
În final, a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterul politic al măsurii administrative de internare în colonie de muncă, dispusă față B. I. în perioada (...)-(...), instanța de fond l-a apreciat ca întemeiat și a fost admis pentru considerentele ce urmează:
Conform adresei nr. 71958/2 octombrie 1975, emisă de Ministerul de
Interne, B. I. a fost privat de libertate în locuri de deținere pe baza unui act administrativ în perioada 26 mai 1959-6 mai 1964.
Din înscrisurile comunicare de C. N. pentru Studierea Arhivelor
Securității, instanța și-a format convingerea că măsurile administrative aplicate antecesorului reclamanților, defunctul B. I., au avut caracter politic. Astfel, în referatul din (...) s-a reținut că, începând din anul 1934, persoana în cauză a desfășurat activitate legionară deținând funcția de șef de cuib, iar în anul 1945 s-a încadrat în P.N.Ț. M., unde a participat la o serie de ședințe secrete ale acestui partid. Ulterior, a desfășurat activitate de agitație împotriva formei de guvernământ democratice din R.P.R. S-a concluzionat în sensul că activitatea dușmănoasă desfășurată de B. I. nu poate fi dovedită cu probe dar s-a propus luarea măsurii administrative împotriva acestuia.
T. a apreciat că din ansamblul înscrisurilor comunicate de C. rezultă că măsura administrativă a fost dispusă față de B. I. pentru convingerile politice ale acestuia și opoziția manifestată față de regimul comunist instaurat în R..
Față de împrejurarea că din înscrisurilor menționate nu rezultă actul normativ în temeiul căruia a fost dispusă internarea în colonia de muncă, tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., cu modificările ulterioare, și a constatat caracterul politic al măsurilor de îndepărtare din învățământ și internare în colonie de muncă, dispuse față de
B. I., antecesorul reclamanților.
Cererea având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea despăgubirii în sumă de 300.000 lei pentru prejudiciul moral suferit de B. I. prin măsura administrativă menționată, a fost respinsă ca prescrisă pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Art. 998 și 999 C. reglementează răspunderea civilă delictuală, care constituie o sancțiune civilă cu caracter reparator și intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudicii. A. are un caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive.
În conformitate cu art. 8 din D. nr. 1., prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamanții și antecesorul lor au cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune era lipsită de succes în timpul regimului comunist, ulterior, după desființarea Departamentului Securității S.ui prin D. nr. 3., dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990.
În consecință, a precizat tribunalul, pentru temeiul juridic al art. 998-
999 C., precizat de reclamant, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr. 1., s-a împlinit anterior modificării acțiunii - (...).
În altă ordine de idei, a învederat instanța de fond, în considerentele
Deciziei nr. 1. Curtea Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. Se face de asemenea trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. care a statuat în sensul că dispozițiile C. nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii săi. În același timp, C. de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
Adoptarea celor două acte normative în materia examinată - D.-L. nr.
1. și L. nr. 2. - nu a dat naștere la un drept substanțial la despăgubiri pe alte temeiuri de drept, cum ar fi art. 998-999 C., în ipoteza acestui temei nou de drept fiind necesară respectarea termenului de promovare și a condițiilor de admisibilitate. P. aceleași considerente nu există nicio justificare pentru a se aprecia că începutul curgerii termenului de 3 ani, în cazul art. 998-999 C., s-ar situa la alt moment decât cel arătat în prezentele considerente.
P. motivele expuse, tribunalul s apreciat că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, și în temeiul art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din D. nr. 1. s fost admisă. În consecință, a fost respinsă cererea modificată formulată de reclamanții B. S. (Z.) M., B. M. R. și B. T. C. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanțele depuse la dosarul cauzei. La pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere faptul că L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu procedura judiciară în vederea acordării despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada de referință a legii menționate. În conformitate cu jurisprudența CEDO în materie, cheltuielile de judecată se vor acorda în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Mai exact, se poate afirma că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor. În speță, reclamanții au achitat suma de 500 lei cu titlul menționat pentru a obține serviciul avocatului ca o garanție a succesului său. Modificarea temeiului de drept al acțiunii a intervenit după pronunțarea Deciziei nr. 1. a C. C., astfel încât tribunalul a considerat se impune acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE reprezentat prin D. A J. C. a declarat recurs în termen legal,solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii introductive.
În motivarea recursului, pârâtul a învederat instanței că prima instanță nu a analizat calitatea procesuală activă a reclamantei B. S. (Z.) M. deși a invocat excepția prin întâmpinarea depusă la instanța de fond. În opinia recurentului, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei este întemeiată deoarece aceasta nu avea calitatea de soție sau de văduvă a defunctului B. I. la momentul formulării acțiunii și nici la data decesului defunctului, recăsătorindu-se încă din timpul vieții fostului soț.
În privința petitului de constatare a caracterului politic, acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă deoarece reclamanții nu au făcut dovada interesului lor.
În mod incorect au fost acordate cheltuielile de judecată de către instanța de fond întrucât obligarea pârâtului la plata acestora implică ideea de culpă procesuală iar pârâtul nu se află într-o astfel de culpă.
Împotriva aceleiași sentințe reclamanții B. S. (Z.) M., B. M. R. și B. T. C. au formulat recurs în termen legal solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii civile.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât se bazează pe o greșită interpretare și aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9
C.pr.civ.
Desființarea Departamentului Securității S.ui nu are nicio relevanță în ce privește dreptul de a solicita daune morale întrucât nu a produs nici un efect, direct sau indirect, asupra condamnărilor cu caracter politic sau a măsurilor administrative asimilate acestora.
Actele normative emise anterior Legii nr. 2., respectiv D.-L. nr. 1. și O. nr. 2. nu au anulat ca nedrepte condamnările cu caracter politic sau măsurile administrative asimilate acestora.
Indemnizația lunară prevăzută de D.-L. nr. 1. constituie exclusiv un drept de securitate socială și nu are nicio legătură cu daunele morale.
Dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudicii morale produse ca urmare a condamnărilor cu caracter politic se poate naște și poate fi instituit numai după ce respectivele condamnări au fost anulate prin lege canedrepte, ori numai L. nr. 2. a introdus astfel de reglementări de anulare a efectelor condamnărilor cu caracter politic.
Art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. prevede un termen de prescripție de 3 ani și are caracterul unei repuneri în termenul general de prescripție.
Dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 C., obligația reparării prejudiciului - moral sau material - este o obligație legală și nu doar morală.
Din eroare, prima instanță a obligat pârâtul doar la 500 lei cheltuieli de judecată întrucât onorariul avocațial a fost în sumă de 900 lei, din moment ce nu a motivat acordarea în parte a acestora.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...) reclamanții B. S. (Z.) M., B. M. R. și B. T. C. au solicitat instanței constatarea caracterului politic al privării de libertate prin act administrativ a soțului/. lor B. I. timp de 4 ani și 11 luni în perioada (...)-(...), precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 euro, în favoarea fiecărui reclamant, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului pe care l-au suferit prin această măsură.
În drept, s-au invocat prevederile art.4 alin.2, art.5 alin.1 lit a din L. nr.2..
Conform adresei nr. 71958/2 octombrie 1975, emisă de Ministerul de
Interne, B. I. a fost privat de libertate în locuri de deținere pe baza unui act administrativ în perioada 26 mai 1959-6 mai 1964.
În referatul din (...) s-a reținut că, începând din anul 1934, numitul B. I. a desfășurat activitate legionară deținând funcția de șef de cuib, iar în anul 1945 s-a încadrat în P.N.Ț. M., unde a participat la o serie de ședințe secrete ale acestui partid.
Ulterior, a desfășurat activitate de agitație împotriva formei de guvernământ democratice din R.P.R. S-a concluzionat în sensul că activitatea dușmănoasă desfășurată de B. I. nu poate fi dovedită cu probe dar s-a propus luarea măsurii administrative împotriva acestuia.
Numitul B. I. a fost căsătorit cu reclamanta B. S. (Z.) M. de la data de
(...) până la data de (...), când căsătoria lor a fost desfăcută prin decizia civilă nr.164/1965 a T. R. C.-C. C., pronunțată în dosarul nr.2974/1964.
Reclamanții B. M. R. și B. T. C. sunt descendenții numitului B. I. care a decedat la data de (...), așa cum reiese din actele de stare civilă depuse la dosarul instanței de fond.
Motivul de recurs invocat de pârâtul S. R. referitor la faptul că deși, prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. S. (Z.) M., tribunalul nu s-a pronunțat asupra acesteia este apreciat de Curte ca fiind întemeiat.
Astfel, C. constată că pârâtul S. R. a înregistrat, la data de (...), întâmpinare la acțiunea reclamanților prin care a solicitat respingerea acțiunii civile, iar pe cale de excepție a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție asupra căreia tribunalul a omis să se pronunțe.
Potrivit art.5 alin.1 din L. nr.2., în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia
până la gradul al II -lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:";.
Din interpretarea acestui text legal rezultă, cu evidență, persoanele cărora legiuitorul le-a conferit calitatea procesuală activă în cererile având ca obiect acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, respectiv: persoana care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, iar după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv.
Așa cum s-a arătat, numitul B. I. a decedat la data de (...), dată la care acesta nu mai era căsătorit cu reclamanta B. S. (Z.) M. de care a divorțat în anul 1965, astfel încât la data decesului, dar și la data înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamanta nu avea calitatea de soție supraviețuitoare a defunctului.
Deși calitatea procesuală activă nu este reglementată expres de legea procesuală civilă ea reprezintă o condiție esențială pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată sta ca parte in procesul civil român și presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.
Având în vedere că textul legal mai sus citat conferă atributul de titular al dreptului de a cere despăgubiri morale, după decesul persoanei care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, doar soțului sau descendenților acesteia până la gradul al II- lea inclusiv, iar reclamanta, la data introducerii acțiunii, nu este soția supraviețuitoare a defunctului B. I. C. constată că nu există identitate între persoana reclamantei și persoana titulară a dreptului dedus judecății motiv pentru care în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ. va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. S. (Z.) M..
Apărarea reclamantei privitoare la faptul că la momentul luării măsurii administrative cu caracter politic al defunctului B. I. avea calitatea de soție a acestuia ceea ce îi conferă calitate procesuală activă va fi înlăturată de Curte deoarece textul legal este clar și fără echivoc în privința calității de soț al persoanei care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic și nu aceea de fost soț astfel cum sugerează reclamanta.
Reclamanții și-au fundamentat cererea de chemare în judecată pentru obligarea pârâtului la plata daunelor morale pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, dupădecesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr.1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motivepolitice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare;".
Prin urmare, la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanții erau îndreptățiți să solicite constatarea caracterului politic al privării de libertate prin act administrativ a tatălui lor B. I., timp de 4 ani și
11 luni, în perioada (...)-(...), precum și obligarea pârâtului la plata sumei de
300.000 euro, în favoarea fiecărui reclamant, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului pe care l-au suferit prin această măsură, acțiunea reclamanților fiind una în realizarea dreptului pretins și nu doar o simplă acțiune în constatare considerent pentru care C. stabilește că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.111 C.pr.civ. astfel încât motivul de recurs al pârâtului referitor la aplicarea acestui text legal nu este întemeiat.
Ulterior sesizării instanței de judecată, dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. au fost modificate prin art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:
"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorulcuprins:
«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".
Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri - a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D.
C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pemotiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr.
24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...) în susținerea petitului de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor în valoare de
300.000 euro, în favoare fiecărui reclamant, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a aplicării măsurii administrative a privării de libertate a antecesorului lor, defunctul B. I., respectiv dispozițiile art. 5 alin.
1 lit. a teza I din L. nr. 2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 1358/(...) a C. C. a R. astfel încât pentru acest capăt de cerere întemeiat pe textul legal invocat, reclamanții nu mai sunt îndreptățită să pretindă obligarea pârâtului la despăgubiri morale.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval,
P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanții și-au întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din (...) (fila 103 dosar fond), respectiv art. 998 C., C. constată următoarele:
Art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Corect a reținut prima instanță că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R., în temeiul art. 998 C. întrucât S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist însă, C. constată că în mod legal, cu respectarea art.137 alin.1 C.pr.civ., prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R., instanța de fond a analizat dacă în cauză este incidentă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamanți este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamanții și-a fundamentat cererea introductivă de instanță astfel cum a fost precizată, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de
D. nr. 1..
Reclamanții, prin precizarea de acțiune, depusă la termenul de judecată din (...), a învestit Tribunalul Cluj cu o acțiune în răspundere civilădelictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998 C. civ.
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de câte 300.000 euro pentru fiecare reclamant dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat antecesorului lor prin măsura administrativă a privării de libertate. În temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998 C., S. R. este ținut, în opinia reclamanților, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C., acțiunea precizată trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,
„prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamanții ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999
C., în termen de 3 ani, termen care a început să curgă, fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei de la care reclamanții trebuiau ori puteau să cunoască aceste elemente, moment ce urmează a fi determinat de instanța de judecată.
Critica reclamanților recurenți referitoare la faptul că desființarea
Departamentului Securității S.ui nu are nicio relevanță în ce privește dreptul de a solicita despăgubiri cu titlu de daune morale întrucât desființarea acestuia nu a produs nici un efect, direct sau indirect, asupra condamnărilor cu caracter politic sau a măsurilor administrative asimilate acestora este întemeiată însă, în opinia C., nu este de natură să ducă la modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepției dreptului la acțiune deoarece așa cum s-a arătat momentul obiectiv al curgerii termenului de prescripție este stabilit de instanța de judecată conform argumentelor ce vor fi expuse în continuare.
Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond este de subliniat faptul că reclamanții au cunoscut atât paguba, ce i-a fost cauzată antecesorului său prin privarea de libertate, cât și pe cel răspunzător de pagubă, S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului
1989, chiar la momentul punerii în aplicare a acestei măsuri administrative, chiar dacă la acea dată reclamanții erau minori.
Având în vedere că în perioada în care antecesorul reclamanților a fost privat de libertate, reclamanții erau minori, iar la acel moment orânduirea comunistă nu permitea o manifestare, nici expresă și nici tacită, a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamanții cunoșteau paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de (...), când regimul comunist din R. a fost răsturnat.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989 este evident că reclamanții, ca de altfel nici antecesorul lor, decedat la (...), nu a putut, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului lor în perioada privării de libertate.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care este momentul la care reclamanții ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată antecesorului său - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
C. apreciază că după data de (...), reclamanții erau liberi să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului lor, mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al R. nr. 50/(...), a fost publicat D.-L. nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Este adevărat că acest act normativ nu conține nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezentă un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R. au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi, respectiv cele expres prevăzute de actul normativ: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
Dacă, totuși, reclamanții nu au înțeles să se prevaleze de această posibilitate, probabil datorită inexistenței unei prevederi speciale în textul acestui act normativ, care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, C. apreciază că reclamanții aveau deschisă calea unei astfel de acțiuni în justiție din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R., publicată în Monitorul Oficial nr. 233/(...) și care în art. 21 alin. 1 consacra accesul liber la justiție, prevăzând că „orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime";, și că „nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"; (art. 21 alin. 2).
Având în vedere că prin măsura administrativă a privării de libertate, s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, dreptul la libertate, dreptul la domiciliu, dreptul la liberă muncă remunerată, la interzicerea torturii, etc.
- este de apreciat în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă este data la care R. a ratificat Convenția Europeană a D. O., prin L. nr. 30/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 135/(...).
C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă, cel mai târziu, de la data intrării în vigoare a Legii nr.
30/1994, respectiv, de la momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituția R. nerevizuită.
În sprijinul acestei opinii a C. stă faptul că, deși și Constituția R. din
1991 recunoștea și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, la libertate individuală, la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sănătății etc. -, totuși, legea fundamentală a țării nu prevedea nici un mijloc efectiv de înlăturare a efectelor acestor încălcări și de reparare a prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestor drepturi și libertăți fundamentale, o atare posibilitate efectivă fiind reglementată prin prevederile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care permit persoanei, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale au fost nesocotite ori încălcate, de a se adresa cu o cerere C. E. a D. O., pentru a se constata încălcarea de către statul al cărui resortisant este respectiva persoană, a unuia dintre drepturile reglementate de C. și de a dispune în sensul obligării acelui stat la o reparație echitabilă.
Prin urmare, prin prisma considerentelor mai sus expuse, C. constată că momentul obiectiv de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă, în cazul prezentei acțiuni, termen reglementat de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1. este data intrării în vigoare a Legii nr. 30/1994, respectiv, 31 mai 1994.
Ori, în cauză, cererea precizată a fost promovată de către reclamanți la data de (...), cu depășirea evidentă a termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.,
Este adevărat că art.2 din L. nr.2. prevede că „Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor";, însă este de observat că norma juridică înlătură de drept doar efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic pentru condamnările prevăzute la art. 1 din L. nr.2..
În speță, textul legal nu este aplicabil deoarece pentru antecesorul reclamanților s-a constat caracterul politic al măsurii administrative a privării de libertate, acesta nefiind condamnat politic printr-o hotărâre judecătorească ori potrivit regulii de interpretare logică exprimată prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis (et aplicationis), adică excepția este de strictă interpretare și aplicare, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori o normă juridică instituie o excepție de la regulă, această excepție nu trebuie extinsă la alte situații, pe care norma juridică nu le prevede.
Tot astfel, în aplicarea aceluiași principiu de interpretare logică, C. nu poate reține, contrar susținerilor reclamanților, faptul că prin art.2 din L. nr.2. este înlăturat efectul prescripției, fiind vorba de o repunere în termenul de prescripție prevăzută de lege.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamanți, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C. este prescrisă extinctiv, în condițiile în care reclamanții nu au dovedit existența niciunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției și nu au înțeles să formuleze o cerere de repunere în termenul de prescripție, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R..
Motivul de recurs al reclamanților referitor la plata integrală a cheltuielilor de judecată de către prima instanță este apreciat de Curte ca fiind fondat iar motivul de recurs al pârâtului privitor la exonerarea lui de la plata acestor cheltuieli nu este întemeiat.
Astfel, C. constată că reclamanții au dovedit efectuarea cheltuielilor de judecată prin depunerea la dosarul cauzei a chitanței privind onorariul avocațial în sumă de 900 lei (f.106 dosar fond) iar prin sentința recurată tribunalul a dispus, în temeiul art.274 C.pr.civ., obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
C. reține că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 274 alin. 1
C.pr.civ. potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Din interpretarea acestui text legal rezultă cu evidență că temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
Totodată, C. constată că la data formulării cererii introductive de instanță, (...), erau în vigoare prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. în temeiul cărora reclamanții erau îndreptățit să solicite obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale, însă în timpul procesului, aceste prevederi legale și-au încetat efectele juridice ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate prin decizia nr.1. și prin decizia nr.1360/2010 a C. C.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a stabilit că pârâtul este în culpă procesuală deoarece după ce s-a reglementat prin L. nr. 2. dreptul reclamanților de a solicita acordarea daunelor morale ulterior, în cursul procesului, după ce reclamanții au efectuat cheltuieli de judecată care au fost dovedite, pârâtul S. R. a lipsit de efecte juridice dreptul reclamanților.
Prin urmare, trebuie admis că în urma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea cererii de chemare în judecată fiind datorată intrării în vigoare a Legii nr. 2. iar dispariția temeiului legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea integrală a cheltuielilor de judecată efectuate pentru fondul cauzei, în sumă de 900 lei.
P. aceste considerente de fapt și de drept, C. în temeiul art.312 alin.1
C.pr.civ. coroborat cu art.3041 C.pr.civ., va admite în parte recursul declarat de reclamanții B. M. R. și B. T. C., precum și va admite în parte recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 353 din 01 aprilie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. S. (Z.) M. și, în consecință, respinge acțiunea civilă modificată formulată de reclamanta B. S. (Z.) M. ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamanților B. M. R. și B. T. C. suma de 900 lei cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate ca fiind legale și temeinice. În temeiul acelorași texte legale, C. va respinge recursul declarat de reclamanta B. S. (Z.) M., împotriva sentinței civile nr. 353/(...) a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), ca inadmisibil. P. A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite în parte recursul declarat de reclamanții B. M. R. și B. T. C., precum și admite în parte recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 353 din 01 aprilie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. S. (Z.) M. și, în consecință, respinge acțiunea civilă modificată formulată de reclamanta B. S. (Z.) M. ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamanților B. M. R. și B. T. C. suma de 900 lei cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Respinge recursul declarat de reclamanta B. S. (Z.) M., împotriva sentinței civile nr. 353/(...) a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), ca inadmisibil. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. A. A. M. GREFIER, Red.A.A.P. Dact.H.C./3 ex./(...). J.fond: E. L.;
| ← Decizia civilă nr. 2465/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3052/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
