Decizia civilă nr. 2008/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2008/R/2011
Ședința publică din 2 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTORI : A. A. C.
: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanții R. S. T., R. M. D. și R. V. G. împotriva sentinței civile nr. 318 din 29 martie 2011 a Tribunalul Cluj, pronunțată în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -. D. G. A F. P. C.
și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri - L. nr.
2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, avocat G. S. I., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 1 iunie
2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc .civ., un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta reclamanților recurenți.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului și în consecință casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Apreciază că în mod nelegal instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu, și a respins ca prescris petitul 2 din acțiune, apreciind că acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani, potrivit art. 3 din D. nr. 167/1958.
În opinia sa dreptul la acțiune se naște atunci când prejudiciul este actual, prejudiciul există și acuma, acesta este continu, iar acest termen nu este prescriptibil niciodată.
În luna noiembrie 2010 au primit informații oficiale, fotocopii ale unor documente din dosarul de la C., ce se constituit drept probe, fiind doar de la acel moment în măsură să formuleze pretenții bănești pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul lor. În consecință, consideră că termenul de 3 ani începe să curgă de la acel moment, respectiv (...).
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea în partea a recursului, modificarea hotărârii recurate numai în ce privește cheltuielile de judecată, părțile neavând o culpă pentru modificările făcute.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 318 din 29 martie 2011 a Tribunalul Cluj a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții: R. S. T., R. M. D., R. V. G., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. F. P. B. și în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative de arestare și internare în colonie de muncă față de R. T., în perioada (...)-(...).
Prin aceeași sentință a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință, a fost respinsă cererea precizată de reclamanți privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri bănești cu titlu de daune morale și respinsă cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurilor de internare în colonie de muncă, dispuse față de R. T., antecesorul reclamanților, este întemeiat, cu motivarea că din înscrisurile puse la dispoziția reclamantei de C. N. pentru Studierea Arhivelor Securității instanța și-a format convingerea că măsurile administrative aplicate antecesorului reclamanților, defunctul R. T., au avut caracter politic.
Referatul întocmit de M. la data de (...) atestă faptul că, din verificările făcute la C. O., numitul a fost membru al partidului național țărănist din anul 1927-1947.
Din probațiunea administrată în cauză, conform depozițiilor martorilor audiați, rezultă că măsura a fost dispusa față de convingerile politice ale persoanei în cauză și opiniile exprimate în legătură cu regimul instalat în R..
Față de împrejurarea că din înscrisurilor comunicate de C. nu rezultă actul normativ în temeiul căruia a fost dispusă internarea în colonia de muncă, tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., cu modificările ulterioare, și a constatat caracterul politic al măsurilor de internare în colonie de muncă, dispuse față de defunctul R. T. .
Cu privire la cererea de acordare de despăgubiri astfel cum a fost precizata de către reclamant, instanța a respins-o, reținând că, prin D. nr.1354/2010 și nr.1358/2010 publicate în MOf al R.iei nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2., precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte D. lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.2..
Potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 din L. nr.24/2000 republicată";
Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G. art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iardespăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
Curtea Constituțională a mai reținut că textul legal criticat încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P. legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O..
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2. reclamantul și-a precizat acțiunea pe dispozițiile art.998-999 Cod civil, și pe dispozițiile art.5 din CEDO.
În ceea ce privește dispozițiile art.5 din CEDO, menționează că orice persoană care este victima unei arestări sau dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.
Instanța a reținut că R. a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților cetățenești prin L. nr. 3. 18 mai 1994 care a intrat în vigoare la 20 iunie 1994. Prin urmare, pentru faptele petrecute anterior acestei date, Convenția nu produce efecte, aspect statuat în mod constant în practica CEDO, în special în cauzele pronunțate împotriva R.iei. Atâta timp cât la momentul luării măsurii arestării și condamnării reclamantului R. nu aderase la C., acesta nu poate fi invocată în apărarea drepturilor anterior încălcate.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art. 3 din D. nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
In ceea ce privește data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, instanța a apreciat că data începerii curgerii este data intrării in vigoarea a D. Lege nr.118/1990 - 9 aprilie 1990.
Prin acesta s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție, moment din care reclamantul daca ar fi apreciat ca aceste masuri nu acoperă prejudiciul produs prin măsura administrativă, a avut posibilitatea de a solicita obligarea S.ui R. prin M. F. la plata de daune morale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamanții, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor bănești în cuantum de 93.450 euro cu titlu de daune morale, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în fond în cuantum de 238 lei și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 248 lei.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 312,
3041 și 274 Cod proc.civ., recurenții au arătat că în mod nelegal instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu și în consecință, a respins capătul de acțiune privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor bănești pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul lor. Aceasta, pentru că, reclamanții în calitate de descendenți ai numitului R. T., decedat în aprilie 1989, înainte de apariția D. - lege nr. 118/1990, nu au avut dreptul de a formula cerere în baza acestui act normativ.
Pe perioada vieții antecesorului lor prejudiciul moral nu a fost reparat. Prin L. nr. 2. se acceptă că moștenitorii de gradul I ai persoanei în cauză pot formula acțiune pentru repararea prejudiciului moral și material suferit de antecesorul lor.
Fapta ilicită a fost săvârșită de S. R. împotriva antecesorului lor în perioada (...)-(...). Problema care se pune în speță este aceea că prejudiciul moral durează cât durează fapta, durează până la decesul celui prejudiciat sau până în momentul în care prejudiciul este reparat. Cum, de esența prejudiciului moral este continuitate,a concluzia care se impune este aceea că, dreptul la acțiune în cazul drepturilor nepatrimoniale este imprescriptibil.
În speță, acțiunea are un caracter patrimonial, având în vedere că se solicită o sumă de bani, indiferent de faptul că izvorul acestora este nepatrimonial. Deci principial acțiunii reclamanților îi sunt aplicabile prev. art. 3 din D. nr. 167/1958. Însă având în vedere că termenul de prescripție nu a început să curgă la apariția D. - lege nr. 118/1990 deoarece reclamanții, în calitate de fii nu aveau dreptul la acțiune, iar tatăl lor decedat înainte de apariția acestui act normativ nu a putut formula cerere în nume propriu, în mod nelegal a fost respinsă acțiunea lor ca prescrisă.
Instanței de recurs îi revine sarcina de a stabili în mod legal și temeinic momentul în care începe să curgă termenul de prescripție având în vedere că, la momentul introducerii acțiunii, 2 iunie 2010, art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu era abrogat, că la acel moment nu aveau nicio dovadă pentru susținerile lor privind fapta ilicită, că la (...) pârâtul depune întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca nedovedită, că la (...) instanța audiază martorii propuși de reclamant, că la (...) C. comunică dosarul de fond privind pe antecesorul lor.
Prin urmare, având în vedere toate aceste aspecte, faptul că dispozițiile art. 998-999 C. civil au fost invocate după abrogarea normei speciale, termenul de prescripție ar fi trebuit calculat în raport de momentul comunicării actelor oficiale, care atestă fapta ilicită și prejudiciul suferit, prejudiciu care este unul continuu, succesiv de zi cu zi, până la momentul reparării lui prin acordarea de daune morale, până în prezent fiind nereparat.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul S. R. s-a opus admiterii recursului, invocând în sprijinul poziției sale decizia nr. 135872010 a C. C., cât și jurisprudența C.E.D.O.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Prin acțiunea promovată, reclamanții au solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative - arestare și internare în colonie de muncă - dispusă față de antecesorul lor, să li se acorde despăgubiri bănești reprezentând daune morale prevăzute de L. nr. 2..
Instanța constată că, prin decizia nr. 1358/(...), Curtea
Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate
L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr.
10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 2.. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-Lege nr. 118/1990, OUG nr. 2. și L. nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-Lege nr. 118/1990 nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. Europene a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
Prin decizia nr. 1355/2010 a C. C. s-a reținut cu privire la principiul neretroactivității legii că pentru acțiunile întemeiate pe dispozițiile L. nr. 2., legea aplicabilă este aceea de la data introducerii acțiunii, legea aplicabilă pe tot parcursul procesului. Prin urmare, în ipoteza adoptării unui nou act normativ care ar respecta cerințele art. 1 alin. 3 și 5 din Constituția R.iei, nu s-ar putea aplica în speță, întrucât și aceasta ar reprezenta o aplicare retroactivă a legii.
Problema care se mai pune în cauză raportat la soluția pronunțată de către tribunal este aceea a modului în care a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiune este prescris, ținându-se cont de precizarea temeiului de drept al acțiunii, respectiv art. 998 C. civil.
Sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a D. -Lege nr. 118/1990, act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 0(...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist.
Prin adoptarea D. Lege nr. 118/1990 intrat în vigoare la 9 aprilie
1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi, astfel cum s-a reținut de către tribunal.
Totodată, din considerentele Deciziilor nr. 1358/2010 și 1360/2010 ale C. C. reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate mai multe acte normative, art.4 din D. lege nr. 118/1990 republicat și art.5 alin.1 lit.a din L. nr. 2. având aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate sau constituite prizonieri. Diferența constă doar în modalitatea de plată, respectiv prestații lunare sau o sumă globală. În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiunea întemeiată pe dreptul comun nu s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, persoanelor condamnate politic li s- a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Faptul că reclamanții solicită daune morale pentru prejudiciul suferit personal în urma măsurilor luate împotriva tatălui său de către regimul comunist poate fi considerată ca relevant numai în ceea ce privește momentul de la care curge termenul de prescripție, care ar putea fi diferit față de situația în care în care se solicită daune morale pentru prejudiciul suferit de cel împotriva căruia s-a luat măsura.
Oricum, este cert că începând cu anul 1990 reclamanții puteau oricând promova o acțiune de acest gen, chiar dacă prin D. - lege nr.
118/1990 s-au prevăzut drepturi numai în favoarea persoanelor condamnate sau care au suferit măsuri administrative ori în favoarea soțului/. persoanei în cauză, reclamanții nefiind împiedicați ca după apariția acestui act normativ, chiar dacă antecesorul lor a decedat înainte de apariția
D. - lege nr. 18/1990, să promoveze acțiune în obligarea statului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul lor.
Pentru motivele reținute, susținerea recurenților că termenul de 3 ani începe să curgă de la data când au primit informații oficiale din dosarul C. este nefondată, reclamanții având cunoștință în toată perioada despre faptul că tatăl lor a fost arestat și internat în colonie de muncă.
Nu se poate pune problema unei repuneri în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a L. nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O astfel de interpretare este de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice civile, astfel cum acesta rezultă din art.6 al C.i Europene a D. O., instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional. O eventuală repunere în termenul de prescripție trebuie să rezulte în mod expres din lege, în cauză neverificându-se și nefiind de altfel invocate condițiile generale în materie de repunere în termenul de prescripție reglementate de art.19 din D. nr.167/1958.
Cu privire la aceste motive, recursul reclamanților este nefondat și în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează a fi respins.
Referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată în acest proces, C. constată că ele au fost corect stabilite de către instanța de fond.
Practica instanțelor este constantă în sensul acordării cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant în cazul respingerii acțiunii întemeiate pe art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. ca urmare a declarării ca neconstituțional a acestui text de lege. C. pe care se acordă cheltuielile de judecată în această situație este acela că nu există o culpă procesuală a reclamantului căruia i-a fost respinsă acțiunea, culpa aparținând S.ui R. care prin intermediul C. C. a invalidat un text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea, în cursul soluționării acestuia.
Prin urmare, sub acest aspect, recursul reclamanților va fi admis în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., sentinței civile nr. 318/(...) modificată parțial în sensul că, în baza art. 274 Cod proc.civ., va obliga pârâtul să le plătească reclamanților suma de 238 lei cheltuieli de judecată pentru prima instanță, reprezentând onorariu avocat.
Cererea recurenților pentru obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în recurs va fi respinsă, pentru următoarele considerente: Reclamanții nu au depus în fața instanței de fond dovada cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului de avocat, acesta fiind motivul pentru care instanța de fond nu a acordat cheltuieli de judecată.
Prin urmare, recursul fiind admis doar sub acest aspect care se datorează culpei reclamanților, pârâtul nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamanții R. S. T., R. M. D. și R. V. G. împotriva sentinței civile numărul 318 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică parțial, în sensul că obligă pârâtul să le plătească reclamanților suma de 238 lei cheltuieli de judecată pentru prima instanță.
Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. A.I. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: B. F.Ș.
| ← Decizia civilă nr. 3052/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 255/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
