Decizia civilă nr. 3052/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 3052/R/2011
Ședința publică din 15 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: A.-A. P.
I.-D. C. GREFIER : A.-A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de către reclamanta T. M. și de către intervenientele în nume propriu S. V. născută Ș. și S. V. născută Ș., precum și recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. G. A F. P. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 433 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
În prezenta cauză completul de judecată este legal constituit din membrii completului de apel și domnul judecător I.-D. C., care figurează la poziția a patra de pe planificarea de permanență pentru ziua de azi, conform dispozițiilor art. 99 alin. 3 din Regulamentul de O. I. al I. J., aprobat prin H. C. nr. 3., modificată prin H. C. nr. 6., având în vedere că pe această planificare de permanență la prima poziție figurează doamna judecător A. A. P., care este titulară a prezentului complet de judecată, la a doua poziție figurează doamna judecător Ana I., care este membră a completului de judecată C 3, complet ce are ședință de judecată în ziua de azi, iar la poziția a treia figurează doamna judecător C.-M. Conț, care de asemenea, este titulară a prezentului complet de judecată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a prima strigare a cauzei, în complet legal constituit, se prezintă reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. D., lipsă fiind reclamanta recurentă personal, intervenientele recurente personal și reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Calea de atac declarată de reclamanta T. M. și de intervenientele S. V. născută Ș. și S. V. născută Ș., a fost formulată și motivată în termen legal, a fost comunicată părții adverse și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Calea de atac declarată de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor
Publice reprezentat prin D. G. a F. P. a jud. C. a fost formulată și motivată în termen legal, a fost comunicată reclamantei T. M., dar nu a fost comunicată intervenientelor S. V. născută Ș. și S. V. născută Ș. și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că atât reclamanta recurentă și intervenientele recurente, prin calea de atac (f. 4 din dosar), cât și pârâtul recurent, prin calea de atac (f. 7 din dosar), au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
C. constată că recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. G. a F. P. a jud. C. a fost comunicat reclamantei recurente T. M., dar nu a fost comunicat intervenientelor recurente S. V. născută Ș. și S. V. născută Ș..
Având în vedere că atât reclamanta recurentă, cât și intervenientele recurente au angajat pe același avocat, respectiv pe domnul avocat C. I. M., conform împuternicirii avocațiale de reprezentare, care se află la f. 5 din dosar, C. constată că nu se impune comunicarea recursului declarat de pârât cu intervenientele recurente S. V. născută Ș. și S. V. născută Ș..
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ambelor recursuri care formează obiectul prezentului dosar.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 433/(...), pronunț ată de T ribun alul Clu j în do sar nr. (...), s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor morale și, în consecință, a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantele T. M. și de intervenientele S. V. și S. V., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect daune morale.
A fost admisă în parte cererea precizată formulată de reclamanta T.
M., a fost admisă în parte cererea de intervenție principală precizată formulată de intervenientele S. V. și S. V., ambele în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a internării numitului Ș. I., antecesorul reclamantei și al intervenientelor, în unitatea de muncă „. colonia G.";, în perioada (...) - (...).
A fost respinsă atât cererea principală precizată, cât și cererea de intervenție precizată, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării defunctului Ș. I., prin sentința penală nr. 962/1949 a T.ui S..
Pârâtul a fost obligat să îi achite reclamantei suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, prin sentința penală nr. 962/(...) a T.ui M. S., antecesorul reclamantei și al intervenientelor, Ș. I., a fost condamnat pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale prev. de art. 209 pct. IV C.pen., iar după expirarea pedepsei a fost încadrat în C. de muncă G., pe timp de 16 luni, în temeiul D. nr. 381/1951.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 2., condamnarea suferită de antecesorul reclamantei și al intervenientelor constituie de drept condamnare cu caracter politic.
În ceea ce privește măsura internării, pe o perioadă de 16 luni, în C.
(lagărul) G., instanța a reținut că aceasta a fost luată față de defunctul Ș. I. în prelungirea perioadei de detenție, fără a exista o hotărâre de condamnare în acest sens, singurul temei consemnat în înscrisul depus la fila 57, fiinddecizia nr. 381/1951 și mențiunea cu privire la apartenența politică a acestuia, respectiv membru al Partidului Frontul Plugarilor.
În temeiul art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 3 și art. 1 alin. 3 din L. nr.
2., raportat și la art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999 și art. 2 din O.U.G. nr.
214/1999, această măsură, a internării defunctului Ș. I. în L. G., are în mod cert un caracter politic.
Cu privire la petitul de despăgubiri, conform art. 5 alin. 1 lit. a din lege, instanța a constatat că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1., astfel încât, după declararea caracterului neconstituțional al acestui text legal reclamanta și intervenientele și-au precizat în drept cererile pe dispozițiile art. 998 - 999
C., la data de (...) (f. 86 dosar fond).
Cererea reclamantei și a intervenientelor, de acordare a despăgubirilor morale, în temeiul art. 998 - 999 C. este prescrisă extinctiv, potrivit art. 3 și art. 8 din D. nr. 1., termenul de prescripție începând să curgă de la data adoptării D.ui-lege nr. 118/1990 și a intrării acestuia în vigoare la data de (...).
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată întrucât ceea ce a generat prezentul litigiu a fost apariția L. nr. 2., iar imposibilitatea acordării unor despăgubiri în favoarea reclamantei, în temeiul acestei legi, a fost determinată de intervenția uneia dintre părțile în litigiu, respectiv, pârâtul S. R. prin invocarea și ulterior admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2..
Împ o tr iv a aces te i sen tințe a u declarat recurs, în termen legal, reclamanta T . M. și in terven ien tele S. V. ș i S. V., iar p âr âtul S. R. pr in
M in is terul F in anțelor Publ ice, a decl ar at apel, rec al if ic at de in s tanț ă în recurs,
l a ter menul de judec ată d in (...), în te me iu l ar t. XXV I d in L. nr . 202/2010.
În motivarea propriului recurs, reclamanta și intervenientele au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., apreciind că instanța de fond a respins în mod greșit ca prescris capătul de cerere având ca obiect despăgubiri morale în cuantum de 300.000 Euro, având în vedere că art. 2 din L. nr. 2., ștergând toate efectele hotărârilor penale de condamnare, a operat o veritabilă repunere în termenul de prescripție.
Pe fondul cauzei, recurentele au arătat că, declararea ca neconstituțional a art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu poate duce la concluzia că acțiunea nu mai are temei juridic și fundament legal.
Dimpotrivă, în baza art. 84 și art. 129 alin. 4 C.pr.civ., instanța nu este ținută de textul legal invocat de părți, putând pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt ori de drept ale cauzei, putând fi aplicate dispozițiile generale ale art. 998 C., care sunt pe deplin incidente în cauză.
Tot în motivarea recursului, au fost reproduse circumstanțele de fapt ale cauzei, pentru a sublinia faptul că este pe deplin justificat cuantumul despăgubirilor solicitate.
Prin propriul recurs, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei și intervenientelor, cu consecința înlăturării din dispozitivul hotărârii atacate a obligării S.ui R. la plata cheltuielilor dejudecată în sumă de 800 lei.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că au fost încălcate de către prima instanță dispozițiile art. 274 - 276 C.pr.civ., respectiv, pârâtul nu a fost căzut în pretenții și, deci, nu putea fi obligat la cheltuieli de judecată;potrivit art. 3 din L. nr. 2., pot solicita constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, doar persoanele care au făcut obiectul unor astfel de măsuri, reclamanta și intervenientele, din acest punct de vedere, neavând calitate procesuală activă; capătul de cerere admis de instanța de fond este lipsit de interes și nu este nici dovedit, având în vedere că nu s-a făcut dovada prevederilor art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999.
Recursurile sunt nefondate.
Ses iz are a pr ime i ins tanțe .
Inițial, reclamanta a învestit instanța T.ui C. cu o cerere întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., solicitând instanței să constate caracterul politic al condamnării aplicate antecesorului său prin sentința penală nr. 962/1949, pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. IV C.pen.; să constate caracterul politic al măsurii administrative a internării antecesorului său, Ș. I., în lagărul de muncă C. G. în perioada (...) - (...); să oblige pârâtul să plătească reclamantei suma de
300.000 Euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale (f. 2 dosar fond).
Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată la data de (...), intervenientele S. V., născută Ș., și S. V., născută Ș., au solicitat instanței să constate caracterul politic al condamnării aplicate antecesorului lor prin sentința penală nr. 962/1949, pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. IV C.pen.; să constate caracterul politic al măsurii administrative a internării antecesorului lor, Ș. I., în lagărul de muncă C. G. în perioada (...) - (...); să oblige pârâtul să plătească intervenientelor suma de 300.000 Euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale (f. 65 dosar fond).
Ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a R. a D. nr.
1358/(...), prin care textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. a fost declarat neconstituțional, reclamanta și intervenientele și-au precizat acțiunea, la data de (...), arătând că „își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 998-999 C., și ale art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 2., coroborat cu art. 4 alin. 4 și art. 5 alin. 3 din L. nr. 2."; (f. 86 dosar fond).
În motivarea acestei precizări de acțiune, reclamanta și intervenientele au arătat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 998 C. pentru ca pârâtul să fie obligat la plata daunelor morale.
Cu privire la caracterul politic al cond amn ăr ii pen ale aplicateantecesorului recurentelor..
Din copia sentinței penale nr. 962/(...), pronunțată de T. M. S. în dosar nr. 951/1949, rezultă că antecesorul reclamantei și a intervenientelor, Ș. I., a fost condamnat pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut de art. 209 pct. IV C.pen., condamnare care, potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., constituie de drept condamnare cu caracter politic (f. 30-39 dosar fond).
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., constituie condamnare politică de drept condamnările pronunțate pentru fapte prevăzute de art. 209 din Codul penal din 1936.
Prin urmare, condamnarea antecesorului reclamantei și al intervenientelor constituie de drept, prin prisma art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr.
2., condamnare cu caracter politic, nemaifiind necesar ca reclamanta și intervenientele să formuleze un petit distinct prin care să solicite instanței să constate caracterul politic al acestei condamnări.
Cu pr iv ire l a c ar ac terul pol itic al măsur ii ad min is tr ativ e apl ic ate
an tecesorulu i recl aman te i ș i al in terven ie n telor .
Din biletul de liberare nr. 2852 eliberat în luna mai 1953 de D. G. a P. - P. G., rezultă faptul că defunctul Ș. I. a executat în acest penitenciar o pedeapsă de 16 luni, în perioada (...) - (...), fiind internat de M. în baza deciziei nr. 381/(...) (f. 11 dosar fond).
Potrivit art. 3 alin. 1 din L. nr. 2., constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din actele normative enumerate de acest text legal.
Art. 4 alin. 2 din aceeași lege prevede că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
C. constată, prin prisma art. 3 alin. 1, rap. la art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., că măsura administrativă a internării antecesorului recurentelor, Ș. I., în C. de muncă L. G., în perioada (...) - (...), intervenită imediat ulterior eliberării sale din executarea pedepsei la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 962/1949, are un evident caracter politic, în sensul avut în vedere de întreaga economie a L. nr. 2..
Nu este necesară a fi dovedită în cauză incidența art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, așa cum nefondat susține pârâtul recurent, câtă vreme, constatarea caracterului politic al măsurii administrative este posibilă în cadrul legal prescris de art. 3 și art. 4 alin. 2 din L. nr. 2..
Drept urmare, C. constată că acest motiv din recursul pârâtului este vădit nefondat, impunându-se a fi respins ca atare.
Nu poate fi reținută susținerea pârâtului recurent, în sensul că reclamanta și intervenientele nu au calitate procesuală activă în a solicita constatarea caracterului politic al măsurii administrative, câtă vreme, o atare calitate le este conferită prin chiar textul art. 4 alin. 3 coroborat cu art. 5 alin. 1 din L. nr. 2..
Tot astfel, nu poate fi negat, prin prisma acelorași texte legale mai sus invocate, interesul reclamantei și al intervenientelor în a solicita constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate antecesorului lor.
Pe cale de consecință, C. urmează să respingă ca nefondate și aceste motive din recursul pârâtului.
Cu privire la petitul din cererea reclamantei ș i a in terven ien telor , având ca obiect obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publ ice, l a pl ata
desp ăgub ir ilor mor al e .
În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamantă șiinterveniente în susținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit.a teza I din L. nr. 2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectelejuridice, ca urmare a pronunțării D. nr. 1358/(...) a C. C. a R., astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamanta și intervenientele nu mai sunt îndreptățite la a pretinde obligarea pârâtului la despăgubiri morale.
L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanta și intervenientele
și-au întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la fila 86 dosar fond, la data de (...), respectiv, art. 998-999 C., C. constată următoarele:
Art. 998 C. constituie sediul legal în materie răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În cauză, așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin D. nr. 1., nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R., în temeiul art. 998 C., întrucât, S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, C. constată că prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R., ar fi trebuit analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantei, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către recurente, este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care recurentele și-au fundamentat cererea, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr. 1..
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță, precum și a cererii de intervenție, l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de
300.000 Euro, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat antecesorului recurentelor, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-999 C. civ., S. R. fiind ținut, în opinia recurentelor, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,
„prescr ipț ia drep tulu i l a acț iune în rep ar are a p agube i pr ic inu ite pr in f ap ta
il ic ită, începe s ă curg ă de l a d ata c ând p ăgub itul a cunosc u t s au trebu ia s ă
cuno asc ă, atât p agu b a c ât ș i pe cel c are r ăspunde de e a";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., recurentele ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999 C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care recurentele au cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond, este de subliniat faptul că recurentele au cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată antecesorului lor prin condamnarea politică și prin faptul detenției - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989 - cel mai târziu la data de (...).
Având, însă, în vedere că în perioada în care antecesorul recurentelor a fost condamnat, iar mai apoi s-a aflat în Colonie de muncă, orânduirea comunistă nu permitea, la acel moment, o manifestare, nici expresă și nici tacită a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că recurentele au cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei cel mai târziu la data de (...) când regimul comunist din R.ia a fost răsturnat.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că recurentele - ca de altfel nici antecesorul lor -, nu puteau, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce le-a fost cauzată.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care recurentele ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentru repararea pagubei morale ce a fost cauzată antecesorului lor - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
C. apreciază că după data de (...), recurentele erau libere să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului lor, mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al R. nr. 50/(...), a fost publicat D.-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Este adevărat că acest act normativ nu conținea nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R.ia au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi : recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unuimandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă de la data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 118/1990, respectiv, (...).
Or, cererea precizată a f ost pro mov ată de c ătre recl ama n tă ș i de interveniente la data de (...), cu dep ăș ire a ev iden tă a ter men ulu i de prescr ipț ie
ex tinc tiv ă prev ăzu t d e ar t. 8 al in. 1 r ap. l a ar t. 3 al in. 1 tez a I d in D. nr. 1.,
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamantă și de interveniente, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C., este prescrisă extinctiv, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.
Nu poate fi reținută susținerea recurentelor, în sensul că L. nr. 2. a operat o repunere în termenul de prescripție extinctivă cu privire la acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C., câtă vreme, L. nr. 2. a instituit un termen de prescripție nou, de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar doar pentru acțiunile întemeiate exclusiv pe prevederile L. nr. 2., în timp ce pentru acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C. se aplică dispozițiile de drept comun în materie de prescripție, respectiv, D. nr. 1..
Este adevărat că potrivit art. 84 C.pr.civ., instanța de judecată nu este ținută de textul legal indicat de părți și că potrivit art. 129 alin. 4 C.pr.civ., judecătorul poate pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt și de drept ale cauzei, dar nu este mai puțin adevărat că nici art. 84, nici art. 129 alin. 4 C.pr.civ., nu îngăduie și nu constituie prin ele însele un temei suficient pentru a înlătura incidența în cauză a excepției prescripției dreptului la acțiune având ca obiect daune morale în temeiul art. 998 - 999
C.
Față de incidența în cauză a excepției prescripției dreptului la acțiune având ca obiect despăgubiri morale, sunt inutile orice aserțiuni cu privire la temeinicia cuantumului despăgubirilor solicitate de către recurente.
Cu pr iv ire l a susț iner e a p âr âtulu i recuren t, în sensul c ă în mod neleg al a
f ost obl ig at l a chel tu iel i de judec ată în f aț a pr ime i ins tanțe .
Potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, în aplicarea art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care a câștigat procesul este îndreptățită să solicite instanței obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate celui care a câștigat procesul, cu purtarea respectivei cauze.
În speță, în lumina jurisprudenței C.E.D.O. și a dispozițiilor art. 274
C.proc.civ., prima instanță a apreciat că este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, la pronunțarea acestei soluții instanța de fond având în vedere faptul că L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu o procedură judiciară în vederea acordării despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de persoanelecondamnate politic în perioada de referință a legii menționate, putându-se afirma că, în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor.
Curtea Constituțională a R., prin D. nr. 401/(...), respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absența unei prevederi constituționale exprese în acest sens, ca instanța să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
O asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cer, lichid și exigibil.
În același sens s-a pronunțat constant și C. Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa, când, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Astfel, în H. din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu împotriva R.
(cererea nr. 28104/03), publicată în Monitorul Oficial nr. 597/(...), C. a statuat în sensul că un „reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului";.
Examinând recursul pârâtului, sub aspectul susținerii conform căreia cheltuielile de judecată la care a fost obligat, nu sunt justificate, întrucât, pârâtul nu este în culpă procesuală și nu a căzut în pretenții, C. constată că acesta este vădit nefondat, motivat pe următoarele argumente:
Reclamanta a promovat cererea introductivă de instanță la momentul la care textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I, text legal pe care reclamanta și-a întemeiat din punct de vedere juridic acțiunea, era în vigoare.
La data la care reclamanta a învestit instanța T.ui C. cu această cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., reclamanta avea o „speranță legitimă"; în sensul soluționării favorabile a cererii sale, astfel cum aceasta a fost formulată.
Pentru a putea obține drepturile recunoscute de L. nr. 2., reclamanta a fost nevoită să se adreseze instanței de judecată și să parcurgă un întreg demers procedural, întrucât, L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu necesitatea parcurgerii unei proceduri judiciare în scopul recunoașterii caracterului politic al condamnării ori al măsurii administrative, respectiv, în scopul obținerii de despăgubiri morale de către cei îndreptățiți.
Or, nu i se poate imputa în niciun fel reclamantei faptul că demersul său procedural, legal demarat în baza L. nr. 2., a fost brusc curmat, din inițiativa unui terț, respectiv, ca urmare a pronunțării de către Curtea
Constituțională a D. nr. 1358/(...), în condițiile în care chiar pârâtul a invocat excepția de neconstituționalitate.
Dacă nu ar fi intervenit această Decizie a C. C., cel mai probabil reclamanta ar fi beneficiat de o soluție de admitere a cererii sale, sub aspectul tuturor petitelor, și, concomitent, ar fi fost îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecată, ocazionate cu purtarea procedurii judiciare prevăzute de L. nr. 2., în integralitatea lor.
Drept urmare, C. constată că reclamanta este în continuare îndreptățită la a beneficia de recuperarea cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate cu demararea procedurii judiciare obligatorii reglementate de L. nr. 2., neputându-i-se imputa acestuia faptul că temeiul legal din L. nr.
2., pe care aceasta și-a fundamentat demersul procedural, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., a fost declarat neconstituțional, prin D. nr.
1., publicată cu mult după promovarea de către reclamantă a cererii de chemare în judecată.
Chiar dacă S. este cel care se află, eventual, în culpă pentru această situație, nu trebuie ignorat faptul că, în aceste litigii, întemeiate pe L. nr. 2., conform art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., S. este reprezentat prin Ministerul
Finanțelor Publice.
De altfel, și în orice alte litigii S. este reprezentat tot de Ministerul
Finanțelor Publice, așa cum prevede art. 25 din D. nr. 31/1954.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și art. 312 alin. 1 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondate prezentele recursuri.
Față de soluția de respingere a recursului reclamantei și intervenientelor, în recurs nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T. M., intervenientele S. V. și S. V., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile numărul 433 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ A.-A. P. I.-D. C.
GREFIER A.-A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...)
J.fond: M.O.-S.
| ← Decizia civilă nr. 2310/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2008/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
