Decizia civilă nr. 2039/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2039/R/2011
Ședința Camerei de C. din data de 3 iunie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : A. C.
Judecători : V. M. - președintele Curții de A. C.
D.-L. B.- vicepreședinte al Curții de A.
Grefier : S.-D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de petentul D. G. împotriva sentinței civile nr192/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...), având ca obiect investire cu formulă executorie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că petentul a declarat apel în cauză, însă raportat la prevederile art. 336 C.pr.civ, instanța apreciază calea de atac ca fiind recursul și nu apelul.
Curtea, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a recursului, recurentul petent fiind citat, potrivit mențiunii din citativ cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei și 0,15 lei timbru judiciar, nefăcând dovada în acest sens.
Curtea, după deliberare, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 192 din 1 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a respins ca nefondat recursul declarat de petentul D. G. împotriva încheierii civile nr. 420 din (...) a Judecătoriei Zalău, prin care a fost respinsă ca lipsită de interes cererea de învestire cu formulă executorie a sentinței penale nr. 216/2008 pronunțată de Judecătoria
Zalău.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, petentul D. G. a declarat recursfără a indica, prin declarația de recurs sau printr-un memoriu separat, motivele de nelegalitate vizate.
Procedând la verificarea cererii de recurs, în ședința publică din 3 iunie
2011, Curtea din oficiu a invocat excepția nelegalei timbrări a recursului, apreciată a fi prioritară în raport cu excepția nulității recursului pentrunemotivare și aceea a inadmisibilității recursului declarat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Cu privire la excepția netimbrării cererii de recurs, se rețin următoarele:
La data înregistrării cererii de recurs, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul legal, respectiv 2 lei și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Așa fiind, recurentul a fost citat procedural pentru termenul din 1 iulie 2011, cu mențiunea expresă de a plăti o taxă de timbru în valoare de 2 lei și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la pagina 5 dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat ori până la primul termen de judecată, în ipoteza în care taxa nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, sau dacă în cursul procesului au apărut elemente care determină o valoare mai mare.
Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, sancțiune prevăzută expres de art. 20 alin. 3 din același act normativ.
În cauză, se verifică ipoteza textului de lege mai sus evocat, astfel că neîndeplinirea de către recurent a obligației de plată a taxei judiciare de timbru datorată în recurs, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 teza I din Legea nr. 146/1997 atrage sancțiunea anulării cererii de recurs.
Excepția netimbrării recursului operează, în cauză, cu efect peremptoriu, împiedicând o cercetare a motivelor de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de petentul D. G. împotriva deciziei civile nr. 192 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...)
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. C. V. M. D.-L. B.
Plecat în C.O., semnează
Vicepreședintele instanței
S.-D. G.
GREFIER
Red.DB/dact.MS
2 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 3413/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2889/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|