Decizia civilă nr. 3413/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3413/R/2011
Ședința publică din data de 5 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I civilă
JUDECĂTORI:
T.-A. N.
M.-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul K. A.-A. jr., împotriva deciziei civile nr. 6. din 1 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta K.-G. E. precum și pe pârâtele M. I. șI K. E. succesoarele pârâtei R. I. decedată în timpul procesului, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentata pârâtului- recurent K. A.-A. jr., avocat G. K., și reprezentanta reclamantei-intimate K.- G. E., avocat D. S., în substituirea d-lui avocat P. A.-L., lipsă fiind părțile
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu pârâta-intimată R. I.
Recursul este legal timbrat cu 962 lei taxă judiciară de timbru și 10 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantei- intimate K.-G. E. reiterează excepția inadmisibilității recursului, invocată și prin concluziile scrise depuse la dosar, având în vedere că recursul s-a formulat împotriva unei cereri de constatare a nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, soluție care nu a fost atacată de către pârâtul K. A.-A. jr. cu apel, în termenul legal de 15 zile de la comunicare, situație în care calea de atac a recursului nu poate fi exercitată omisso medio. Pe fondul cauzei solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 1200 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial, potrivit chitanței existente la dosar.
Reprezentanta pârâtului-recurent solicită respingerea excepției inadmisibilității, arătând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea legii, deoarece instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești aplicând greșit legea, deoarece judecând cauza din punct de vedere juridic și având o pregătire juridică, nu poate stabili dacă o persoană are sau nu discernământ, în urma unui simplu interogatoriu. Acest lucru poate fi constatat numai de către experți, în baza actelor medicale, și nu de către o instanță de judecată. De asemenea instanța de fond și cea de apel au aplicat greșit prevederile art. 1294 cod civil conform căruia vinderea este convenția prin care două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul lui. Or din interogatoriul numitului K. A.-A. sen rezultă clar că acesta nu a primit prețul contractat, respectiv suma de 15.000 lei. În cazul în care prețul este fictiv, simulat, contractul de vânzare este nul, întrucât îi lipsește un elementesențial: prețul. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 1488 lei, potrivit chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2424/(...), pronunțată în dosarul nr.(...), Judecătoria Turda a admis în parte acțiunea principala formulată de reclamanta K. G.-E. în contradictoriu cu pârâții R. I. și K. A. A. Jr și a admis în parte cererea reconvențională precizată formulată de pârâtul K. A. A. jr. in contradictoriu cu reclamanta K. G.-E., s-a dispus rectificarea suprafeței imobilului prevăzut cu nr. top. 1/29/58 înscris în C.F. nr. 880 V., de la suprafața înregistrată de 346 mp la suprafața reală de 416 mp si a imobilului prevăzut cu nr. top. 1/29/89 înscris în C.F. nr. 880 V., de la suprafața înregistrată de 1004 mp la suprafața reală de 1029 mp, s-a constatat că în favoarea numitului K. A. A. sen a fost eliberat titlul de proprietate nr.
3178/1492/(...) cu privire la imobilul-teren evidențiat in tarlaua 22 parcelele 5 si 6 identic cu imobilul din CF 880 V. nr. top. 1/29/58 in suprafață de 416 m.p si nr top 1/29/89 în suprafață de 1029 mp si dispune intabularea la cf a dreptului sau de proprietate asupra acestor imobile , cu titlu de drept reconstituire in baza Legii nr. 18/1991, s-a dispus înregistrarea pe imobilul cu nr. top 1/29/89 in suprafață de 1029 mp a construcția cu destinația de „. F. cu regim de înălțime S+P compusă din 4 camere, 2 bucătării, 2 antreuri, hol, baie cămară - la parter și 2 pivnițe - la subsol, construcție pe fundație de beton, zidărie de cărămidă, șarpantă de lemn și învelitoarea din țiglă, cu Su=122,73 mp "; edificate de numiții K. A. A. sen și K. A. E. si intabularea dreptului lor de proprietate asupra construcțiilor, cu titlu de drept construcție proprie, s-a constatat că masa succesorală după defuncta K. A. E. decedata la data de (...) se compune din cota de ½-a parte din construcția cu destinatia de
„. F. cu regim de înălțime S+P compusă din 4 camere, 2 bucătării, 2 antreuri, hol, baie cămară - la parter și 2 pivnițe - la subsol, construcție pe fundație de beton, zidărie de cărămidă, șarpantă de lemn și învelitoarea din țiglă, cu Su=122,73 mp ";, având ca moștenitori pe numitul K. A. A. sen in calitate de soț supraviețuitor in cota de ¼ a parte si pe reclamanta si pârâții K. A. A. jr, in calitate de copii in cota de ¾ a parte împreună si s-a dispus predarea succesiunii in favoarea moștenitorilor și intabularea la cartea funciara a dreptului de proprietate cu titlu de drept moștenire, s-a constatat că masa succesorală după defuncta K. A. A. sen decedata la data de (...) se compune din cota de ½-a parte din construcția cu destinația de „. F. cu regim de înălțime S+P compusă din 4 camere, 2 bucătării, 2 antreuri, hol, baie cămară - la parter și 2 pivnițe - la subsol, construcție pe fundație de beton, zidărie de cărămidă, șarpantă de lemn și învelitoarea din țiglă, cu Su=122,73 mp ";, având ca moștenitori pe numitul K. A. A. sen in calitate de soț supraviețuitor in cota de ¼ a parte și pe reclamanta si pârâții K. A. A. jr, în calitate de copii în cotă de ¾ a parte împreună si s-a dispus predarea succesiunii în favoarea moștenitorilor si intabularea la cartea funciară a dreptului de proprietate cu titlu de drept moștenire, a fost obligat pârâtul K. A. A. jr ca în calitate de succesor al defunctului K. A. A. sen să recunoască în favoarea reclamantei dreptul de proprietate cu titlu de drept întreținere cu privire la cota de 5/8-a parte din construcția cu destinația de „. F. cu regim de înălțime S+P compusă din 4 camere, 2 bucătării, 2 antreuri, hol, baie cămară - la parter și 2 pivnițe - la subsol, construcție pe fundație de beton, zidărie de cărămidă, șarpantă de lemn și învelitoarea din țiglă, cu Su =122,73 mp "; si imobilul-teren cu nr. top.
1/29/58 în suprafață de 416 m.p si nr. top 1/29/89 în suprafață de 1029 mp, precum si cu privire la imobilul-teren în suprafață de 4300 m.p. înscris în titlul de proprietate nr. 3178/1492/(...), s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la cota de 5/8-a parte din construcția cu destinația de „. F. cu regim de înălțime S+P compusă din 4 camere, 2 bucătării, 2 antreuri, hol, baie cămară - la parter și 2 pivnițe - la subsol, construcție pe fundație de beton, zidărie de cărămidă, șarpantă de lemn și învelitoarea din țiglă, cu Su=122,73 mp "; si imobilul-teren cu nr. top. 1/29/58 în suprafață de 416 m.p. si nr top 1/29/89 în suprafață de 1029 mp, cu titlu de drept întreținere, s-a dispus sistarea indiviziunii cu privire la imobilele cu nr. top. 1/29/58 în suprafață de 416 m.p și nr. top 1/29/89 în suprafață de
1029 mp pe care s-a edificat construcția cu destinația de „. F. cu regim de înălțime S+P compusă din 4 camere, 2 bucătării, 2 antreuri, hol, baie cămară - la parter și 2 pivnițe - la subsol, construcție pe fundație de beton, zidărie de cărămidă, șarpantă de lemn și învelitoarea din țiglă, cu Su =122,73 mp , prin formarea a două imobile noi, după cum urmează : 1. apartament nr. 1 compus din o cameră ( nr. 1) , o bucătărie ( nr. 1 ) , un hol ( nr. 1 ) si una pivniță ( Au =
22,40 m.p ) , cu A.desf=51,95 m.p si A.utila=41,37 m.p si teren aferent insuprafața de 271 mp care a fost atribuită pârâtului K. A. A. jr si 2. apartamentnr. 2 compus din o cameră ( nr 2) , o cameră ( nr 3 ), o bucătărie ( nr 2 ) un oficiu , o baie, un hol ( nr 2 ), un sas ( S=8,19 m.p) si una pivniță ( Au = 12,87 m.p ) si teren aferent in suprafață de 1174 mp care a fost atribuit reclamantei. A fost obligat pârâtul K. A. A. jr să achite reclamantei suma de 4854,89 E. reprezentând sultă și a fost respinsă cererea formulata de reclamantă privind sistarea indiviziunii asupra imobilului prin atribuirea în întregime în favoarea sa, precum și cererea formulată de pârâtul-reclamant reconvențional K. A. A. jr privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.
Prin decizia civilă nr. 6./(...) a T.ui C. a fost admis apelul declarat dereclamanta K. G.-E. împotriva sentinței civile nr. 2424/(...) pronunțată în dosar nr.(...) al J. T., care a fost schimbată în parte, după cum urmează: a fost respins petitul din cererea reconvențională formulată de pârâtul K. A. A. jun. având ca obiect stabilirea masei succesorale după defunctul K. A. A. sen. și predarea succesiunii, s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra construcției edificată pe terenul cu nr.topo.1/29/89 înscris în CF 880 V., având valoarea de circulație de 22.946,83 euro, prin atribuirea acesteia în întregime reclamantei și a fost obligată reclamanta să achite pârâtului K. A. A. jun. echivalentul în lei la data plății a sumei de 4302,53 euro, cu titlu de sultă, s-a dispus compensarea parțială a cheltuielilor de judecată făcute de părți în prima instanță și a fost obligat pârâtul K. A. A. jun. să achite reclamantei suma de 1453 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și a fost obligat intimatul-pârât K. A. A. jun. să achite apelantei suma de 3357,35 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că în dispozitiv prima instanță a respins doar capătul de cerere din cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității antecontractului de vânzare cumpărare, nu și pe cel privind stabilirea masei succesorale după defunctul K. A. A. sen. și predarea succesiunii, astfel încât se impune schimbarea sentinței, în sensul respingerii și acestui petit.
Referitor la sistarea indiviziunii, tribunalul a reținut că în mod greșit prima instanță a dispus partajarea în natură a terenurilor și atribuirea în favoarea pârâtului a unei suprafețe de 271 mp din acestea.
Pe de altă parte, tribunalul a considerat că în lipsa unei cereri exprese a pârâtului pentru stabilirea unui drept de superficie (format din dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului) asupra terenului pe care este edificată construcția care i-a fost atribuită, cerere care să fie admisă, acestuia nu i se putea atribui o parte din construcție, întrucât pârâtul nu are nici un drept de a folosi terenul pe care este edificată aceasta.
Astfel, având în vedere că un partaj în natură asupra construcției, cu luarea în considerare a cotelor deținute de părți, nu este posibil, devin incidente dispozițiile art.673¹º C.proc.civ. și se impune atribuirea construcției în întregime în favoarea reclamantei, cu obligarea acesteia la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 4302,53 euro, cu titlu de sultă.
În fine, tribunalul a considerat fondate și criticile apelantei privind compensarea cheltuielilor de judecată făcute de părți în prima instanță, în sensul că în temeiul dispozițiilor art. 276 C.proc.civ. se impunea compensarea parțială a acestora și obligarea pârâtului să achite reclamantei suma de 1453 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul K. A. A. jr, solicitândinstanței admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 2. și a deciziei civile nr. 6. și trimiterea cauzei spre rejudecare J. T. , potrivit dispozițiilor art. 3042 pct. 4 și 9 Cod proc.civ. În motivarea recursului, pârâtul a arătat că a solicitat casarea hotărârilor, deoarece instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și hotărârile pronunțate au fost date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recurentul a arătat că a solicitat anularea antecontractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat între K. A. A. senior și K. G. E. pentru lipsa consimțământului vânzătorului, însă pârâtul a invocat și faptul că consimțământul vânzătorului a fost viciat prin dol, K. A. A. senior fiind o persoană în vârstă, iar bolile de suferea îi afectau discernământul. Instanța de fond a respins proba expertizei medico-legale pentru stabilirea discernământului vânzătorului, deși din interogatoriul luat vânzătorului, instanța a constatat că acesta nu știa despre ce fel de contract se discută și dacă a primit prețul stipulat în contract. Întrucât instanța nu a încuviințat expertiza medico-legală pentru a verifica dacă vânzătorul a avut sau nu discernământ, aceasta și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, aplicând greșit legea. Recurentul a invocat faptul că instanțele de fond și de apel au aplicat greșit prevederile art. 1294 C. civil, întrucât K. A. A. senior nu a primit prețul menționat în contract, respectiv suma de 15000 R. Pârâtul a invocat faptul că instanța de fond și instanța de apel nu au sesizat că vânzătorului i-a fost viciat prin dol consimțământul, deoarece acesta era o persoană în vârstă, care nu a fost asistat de un curator la încheierea actului. Prin concluzii scrise, reclamanta intimată K. G. E. a invocat excepția inadmisibilității recursului, deoarece motivele de recurs au fost formulate omisso medio, recurentul neexercitând calea de atac a apelului împotriva sentinței civile nr. 2.. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece obiectul cererii reconvenționale nu este precis determinat, solicitându-se fi nulitatea absolută, fie constatarea nulității relative a contractului de întreținere. Contrar susținerilor recurentului contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere a fost semnat de defunct în prezenta curatorului Bardos Csaba într-o perioadă în care era în deplinătatea facultăților mintale. Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs formulate de pârât, precum și a excepției invocate de intimată, curtea reține următoarele: Curtea constată că pârâtul K. A. A. jr. a formulat recurs atât împotriva sentinței civile nr. 2., cât și împotriva deciziei civile nr. 6., ambele pronunțate în dosarul nr. (...). potrivit principiului legalității căilor de atac, pârâtul nu putea exercita numai căile de atac prevăzute de lege, în condițiile legii. Pârâtul K. A. A. jr, nu a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 2., deși s-a respins cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității antecontractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat de K. A. A. senior și K. G. E. pentru cota de 5/8 parte din imobilul casă și teren. Întrucât pârâtul nu a formulat apel împotriva acestei soluții, respingerea cererii reconvenționale a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac. După cum rezultă din memoriu de recurs cu care pârâtul K. A. A. jr. a investit instanța, toate criticile invocate de acesta vizează sentința nr. 2. pronunțată de Judecătoria Turda și nu decizia civilă nr. 6. pronunțată de Tribunalul Cluj. În lipsa exercitării căii de atac a apelului, pârâtul nu poate să critice direct în recurs sentința pronunțată de judecătorie, uzând de o cale de atac extraordinară - recursul, fără să exercite calea de atac ordinară - apelul, care este reglementată de dispozițiile art. 282 și urm. Cod proc.civ. Observând criticile menționate în memoriu de recurs de către pârât, curtea constată că toate vizează sentința pronunțată în cauză și nu decizia instanței de apel, ori, după cum rezultă din art. 299 Cod proc.civ., hotărârile date în apel sunt supuse recursului. Decizia nr. 6./2001 pronunțată de Tribunalul Cluj a fost menționată doar formal în memoriul de recurs, criticile vizând, cum am arătat, sentința civilă nr. 2. a J. T. Pe de altă parte criticile invocate de pârât vizează netemeinicia sentinței, pârâtul solicitând completarea probațiunii în prezenta cauză. Întrucât pârâtul nu poate să eludeze dispozițiile legale în materia exercitării căilor de atac, potrivit cărora împotriva hotărârii primei instanțe pârâtul avea posibilitatea să exercite apelul și apoi subsecvent exercita rea recursului, curtea va constata că recursul este inadmisibil, raportat la dispozițiile art. 282 și 299 Cod proc.civ. Pentru aceste considerente, curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul K. A.-A. împotriva deciziei civile nr. 6. din 1 februarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține. În temeiul art. 274 Cod proc.civ., curtea va obliga recurentul să-i plătească intimatei K.-G. E. suma de 1200 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul K. A.-A. împotriva deciziei civile nr. 6. din 1 februarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numitul recurent să-i plătească intimatei K.-G. E. suma de 1200 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI T. D. T. A. N. M. C. V. GREFIER M. T. Red. T.A.N. dact. GC 2 ex/(...) Jud.apel: D.I.Tașcă, E. Litus
← Decizia civilă nr. 1846/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2039/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|