Decizia civilă nr. 214/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 214/A/2011
Ședința publică din 14 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta L. F., precum și apelul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- PRIN D. G. A F. P. S., împotriva sentinței civile nr. 3502 din 19 august 2010 a T. S., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de plata taxei judiciare și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prin motivele de recurs depuse la dosar s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului declarat de către reclamantă, iar în ce privește apelul declarat de către pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea acestuia.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3502 din 19 august 2010 a T. S., pronunțată în dosarul nr. (...) a fost admisă acțiunea reclamantei L. F. împotriva pârâtului S. Român prin M. E. și F. P., și a fost obligat pârâtul să achite reclamantei despăgubiri în cuantum de 5000 E.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 136 din (...) a Direcției Generale de M. și P. S. a județului S., reclamanta L. F. beneficiază de o indemnizație lunară începând cu data de
(...) aspect confirmat și prin răspunsul la adresa T. S. comunicat la dosarul cauzei de C. J. de P. S.
Prin OUG nr.6. care modifică Legea nr.2. „cuantumul despăgubirilor a fost limitat la suma maximă de 10.000 de euro, ce se poate acorda celor ce au suferit condamnări cu caracter politic, 5000 de euro soțului/. sau descendenților de gradul I ai persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau celor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic și 2500 euro pentru descendenții de gradul II.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
În toată perioada detenției soțul reclamantei a suferit pierderi materiale cât și morale, datorită lipsei sale de la domiciliu.
Suferința morală este cu atât mai mare cu cât acesta nu a apucat să trăiască într-o epocă care a recunoscut ulterior meritele celor ce s-au împotrivit sistemului comunist, deci faptei pentru care el a fost condamnat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Reclamanta a solicitat schimbarea sentinței atacate, admiterea acțiunii în totalitate, în sensul acordării despăgubirilor pentru daune morale în cuantumul solicitat.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că limitarea cuantumului despăgubirilor în raport de OUG nr. 6. este nelegală. Prevederile OUG nr. 6. au fost declarate neconstituționale prin decizia C. C. nr. 1., iar în contextul în care la acea dată existau hotărâri judecătorești definitive care au instituit un alt regim juridic decât cel impus prin OUG nr. 6., aceasta din urmă contravine prev. art. 16 din Constituție.
Prin urmare, cuantumul daunelor morale trebuie stabilit în raport de durata pedepsei privative de libertate și în raport de consecințele negative produse pe plan psihic, fizic și social în persoana reclamantei.
În motivele de apel reclamanta a făcut referire și la decizia nr. 1. a C.
C., arătând că aceasta reprezintă un derapaj de la principiule morale ale dreptului.
Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea apelului, pârâtul a invocat decizia nr. 1.0 a C. C., prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prev. art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., text de lege pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea.
Examinând apelurile declarate, curtea reține următoarele:
Prin acțiunea promovată, reclamanta a solicitat „să fie obligat pârâtul să-i plătească cu titlu de daune morale suma de 500.000 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat soțului ei L. D., decedat la (...) prin condamnarea cu caracter politic în baza sentinței nr. 761/1951 a T. Militar C..
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 din Legea nr. 2.. Instanța constată că, prin decizia nr. 1358/(...), Curtea
Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din Legea nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. Român a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. Român au fost adoptate Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt Decretul-Lege nr. 118/1990, OUG nr. 214/1999 și Legea nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din Decretul-Lege nr.
118/1990 nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. Europene a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din Legea nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui Român de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva României), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva României, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui Român în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte
„erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992.
Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanta avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a D. O., mai ales că reclamanta dețin și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantei i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
În ipoteza în care reclamanta ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., rezultă că reclamanta aveau cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. C..
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Prin decizia nr. 1355/2010 a C. C. s-a reținut cu privire la principiul neretroactivității legii că pentru acțiunile întemeiate pe dispozițiile L. nr. 2., legea aplicabilă este aceea de la data introducerii acțiunii, legea aplicabilă pe tot parcursul procesului. Prin urmare, în ipoteza adoptării unui nou act normativ care ar respecta cerințele art. 1 alin. 3 și 5 din Constituția României, nu s-ar putea aplica în speță, întrucât și aceasta ar reprezenta o aplicare retroactivă a legii.
Pentru considerentele reținute, în baza art. 296 alin. 1 Cod proc.civ., apelul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat, iar apelul declaratde pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice va fi admis și în consecință, sentința civilă nr. 3. a T. S. schimbată, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta L. F. și admite apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 3502 din 19 august 2010 a T. S., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă, în sensul că respinge acțiunea.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A. A. C.
ANA I.
C. B.
Red. IA dact. GC
6 ex/(...)
Jud.primă instanță: C. N. C.
| ← Decizia civilă nr. 2144/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 303/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
