Decizia civilă nr. 4842/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4842/R/2011
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
M.-C. V.
G.:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta G. M., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M., împotriva sentinței civile nr. 1137 din 8 iunie 2011, pronunțată de T. , în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 18 noiembrie 2011, reclamanta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței, note de ședință, prin care solicită respingerea recursului declarat de pârât ca fiind nefondat precum și judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Se constată că prin memoriul de recurs, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de pârât, întrucât în mod corect a constatat instanța de fond că măsura administrativă a condamnării antecesorului reclamantei-recurente pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică prevăzută de art. 327 Cod penal are caracter politic așa cum rezultă din prevederile art. 1din L. nr. 221/2009.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, apreciază că se impune respingerea acestuia, având în vedere că cererea reclamantei privind restituirea contravalorii chiriei actualizate pentru imobilele ce i-au fost ulterior restituite, nu se încadrează în prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 221/2009.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1137 din 8 iunie 2011, pronunțată de
Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilăformulată de reclamanta G. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință:
S-a constatat caracterul politic al condamnării dispuse față de defunctul P. G. ( Alexa ) prin sentința penală nr. 469 din 22 februarie
1949 pronunțată de T. M. C. la o pedeapsă privativă de libertate de 6 luni închisoare.
S-a respins cererea formulată de reclamantă cu privire la daunele morale și materiale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 469 din 18 februarie 1949 pronunțată de T. M. C., tatăl reclamantei P. G. (inițial a avut prenumele A., prenume pe care ulterior l-a schimbat în G.) a fost condamnat la 6 luni închisoare și 1000 lei amendă pentru săvârșirea delictului de instigare publică prevăzut și pedepsit de art. 327 alin. 1 Cod penal.
Din dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 221/2009, reiese că, prin acest act normativ se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, infracțiunea prevăzută de art. 327 alin. 1 Cod penal pentru care a fost condamnat tatăl reclamantei se regăsește printre cele enumerate în art. 1 alin. 2 din L. nr. 221/2009.
Pe de altă parte, în Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C. prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Reținându-se că, deciziile C. C. sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale Legii nr. 221/2009, articol care reglementa daunele morale.
În cursul procesului reclamanta a mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 cod civil și art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice.
În speță, analizându-se cererea de chemare în judecată instanța a constatat că pretențiile reprezentând daune au fost solicitate de reclamantă în anul 2010. Termenul de prescripție s-a apreciat că a început să curgă începând cu anul 1990, an în care a apărut și Decretul - Lege nr. 118/(...) privind acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând de la (...), precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, act normativ care a dat posibilitate persoanelor care au fost persecutate din motive politice să ceară și să obțină mai multe despăgubiri și drepturi. Astfel că, termenul de 3 ani de prescripție a expirat în anul 1993.
Repunerea în termen presupune apariția unei legi speciale, care să deroge de la dreptul comun, și care să prevadă în mod expres repunerea în termen pentru a beneficia de noi drepturi.
Prin apariția Legii nr. 221/2009 s-a încercat o astfel de repunere în termen, însă așa cum s-a mai arătat art. 5 alin. 1 lit. a din lege a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/(...) privind organizarea și funcționarea C. C., dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Ca temei de drept s-au invocat și dispozițiile art. 52 din Constituția R.iei. Raporturile dintre stat și puterea judecătorească sunt reglementate prin norme de rang constituțional și subordonat acestora prin lege organică, respectiv L. nr. 3. privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Art. 52 din C. consacră „dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică";, iar alin. 3 dispune că „statul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. R. statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență";.
Din punct de vedere al legii speciale adoptate în aplicarea normei constituționale, normele incidente cauzei sunt prescrise de art. 96 din L. 3..
Ceea ce norma specială asimilează faptei ilicite nu poate fi decât o eroare judiciară produsă în procesul penal (art. 96 alin. 3 din L. nr. 3.) sau în alte procese decât cele penale (alin. 4 aceiași lege) în ultima situație arătată, textul de lege prevăzând o condiție suplimentară, de a se stabili în prealabil printr-o hotărâre definitivă a răspunderii penale sau disciplinare, după caz, a judecătorului sau procurorului, pentru o faptă săvârșită în cursul procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
Celelalte temeiuri de drept precizate de reclamantă și anume mai multe Rezoluții C.E. și D. de la V. nu au putut fi luate în considerare.
Conform dreptului comunitar izvoarele primare sunt Tratatele, protocoale, iar izvoarele secundare sunt: regulamentul, directiva și decizia. Obligatorii sunt toate cele arătate cu precizarea că, tratatele cu protocoalele aferente și regulamentele sunt obligatorii fără transpunerea lor în sistemul de drept național.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal atât reclamanta cât și pârâtul.
1. Prin recursul declarat de reclamantă, s-a solicitat casarea sentinței
și trimiterea cauzei spre rejudecare T. M., pentru cercetarea cauzei pe fond, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat în esență că instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată fără a analiza cauza prin prisma tuturor temeiurilor de drept invocate, respectiv art. 1 din L. nr. 221/2009,
D. Universală a D. Omului, C. E. a D. Omului, Tratatul de P. și jurisprudența CEDO.
Instanța de fond a soluționat cauza cu încălcare art. 4 pct. 3 din L. nr.
221/2009, nefăcând demersuri pentru comunicarea dosarului de la C.,încălcându-se dreptul la apărare al reclamantului prin respingerea cererii de amânare în vederea pregătirii apărării.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și raportat la prevederile art. 129 alin. 5 C.pr.civ., aceasta având obligația să lămurească cauza sub toate aspectele în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În mod greșit s-a apreciat că sunt excluse prevederile art. 998-999 Cod civil și că s-a împlinit termenul de prescripție în anul 1993, neexistând o cauză de repunere în termenul de prescripție.
Potrivit art. 4 alin. 4 și art. 5 alin. 1 din L. nr. 221/2009 reclamantul a fost pus în termenul general de prescripție de 3 ani, chiar în condițiile declarării neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009.
S-a invocat încălcarea art. 52 din C. și faptul că decizia nr. 1. a C.
C. nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol la data pronunțării acestora fiind eventual aplicabile cauzelor înregistrate ulterior pronunțării sale.
Prin aplicarea deciziei C. C. se încalcă principiul neretroactivității, invocându-se în acest sens și jurisprudența CEDO.
S-a invocat, de asemenea, practica altor instanțe de judecată care este în sensul celor învederate de către reclamant, prin aplicarea deciziei C. C. cauzelor aflate pe rol încălcându-se și Protocolul nr. 12 la C. E. a D. O.
În mod greșit instanța de fond nu a luat în considerare precizarea de acțiune prin care s-a solicitat în mod expres constatarea caracterului politic al condamnării, această solicitare putând fi dedusă și din cererea de chemare în judecată inițiale, prin care s-a invocat caracterul politic al condamnării.
În privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor, instanța supremă și practica actuală este constată în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport cu consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate și măsura lezării lor, afectarea situației familiale, profesionale și sociale.
În mod greșit prima instanță a respins petitul privind obligarea intimatului la plata sumei de 179.147,80 lei, actualizată cu rata inflației, de la data promovării acțiunii până la plata efectivă, întrucât suma de 1000 lei reprezentând despăgubiri materiale, respectiv amendă reprezintă bunuri incorporale care au ieșit din patrimoniul antecesorului reclamantei în mod forțat, incluzându-se în categoria bunurilor confiscate.
Prin recursul promovat de pârâtul S. R., acesta a solicitat
modificarea sentinței în sensul res pingerii ce rerii de constatare a
caracterului politic al condamnării.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că antecesorul său a fost condamnat, însă condamnarea nu poate fi înțeleasă ca o afectare a respectării drepturilor și libertăților fundamentale, deoarece în acea perioadă Constituția garanta libertatea conștiinței, dar în același timp prevedea și obligativitatea stagiului militar.
În continuare recurenta a invocat cele statuate de C. C. prin decizia nr. 1..
Analizând recursurile declarate, curtea le va respinge ca nefondate,pentru următoarele considerente:
1. Recursul reclamantei.
Reclamanta a solicitat în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ceea ce privește solicitarea subsidiară de modificarea sentinței și admiterea acțiunii, curtea apreciază că nici acest motiv subsidiar de recurs nu este fondat.
Reclamata, inițial, și-a fundamentat acțiunea pe dispozițiile art. 1, 4 și 5 din L. nr. 221/2009, iar ulterior, reclamanta a arătat că își completează temeiul de drept al acțiunii, invocând dispozițiile art. 998-999 C. civil, R. nr. 1. a A. P. a C. E., R. nr. 1. a A. P. a C. E., privind necesitatea condamnării internaționale a crimelor regimurilor comuniste totalitare, D. asupra principiilor de bază ale justiției privind victimelor infracțiunilor și abuzului de putere adoptată de A. G. a ONU prin rezoluția nr. 4., D. de la V., a A. P. a O. pentru Securitate și Cooperare în Europa din 2009, precum și jurisprudența C. Europene a D. O.
După cum rezultă din cele mai sus reținute, reprezentanta reclamantei a invocat ca temei legal al acțiunii în despăgubiri atât dispozițiile generale în materia răsputerii civile delictuale, cât și o serie de acte adoptate de instituții internaționale, fără să indice articolele care îndreptățesc reclamanta la despăgubiri morale.
Nu este fondată critica reclamantei potrivit căreia instanța nu a analizat cererea de chemare în judecată prin prisma tuturor temeiurilor de drept invocate, întrucât tribunalul a arătat că nu pot fi acordate daune morale pentru prejudiciul suferit de antecesorul reclamantei în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009 pentru că aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale. Apoi a fost analizată cererea reclamantei întemeiată pe dispozițiile de drept comun în materia răspunderii civile delictuale, art. 998-999 C. civil, însă și raportat la dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, care reglementează prescripția în materia acțiunilor patrimoniale.
Termenul de prescripție pentru o acțiune care vizează angajarea răspunderii civile delictuale curge de la data la care păgubitul a cunoscut sau a trebuit să cunoască paguba și pe cel ce răspunde de ea.
În mod corect tribunalul a considerat că a început să curgă termenul de prescripție după 1990, după instaurarea regimului democratic, respectiv
(...), când a fost publicat Decretul - lege nr. 118/1990, care a recunoscut posibilitatea persoanelor persecutate politic să solicite și să obțină despăgubiri pentru drepturile încălcate.
Apoi, instanța a analizat și celelalte temeiuri de drept, rezoluțiile curții europene, declarațiile de la V., motivând de ce aceste temeiuri de drept nu pot fi luate în considerare.
Reclamanta a criticat hotărârea, arătând că au fost încălcate și dispozițiile art. 4 pct. 3 din L. nr. 221/2009, deoarece prin adresa emisă de C. s-a arătat că se impune a fi comunicate datele de identificare ale defunctului P. G., pentru a se demara procedurile de verificare necesare soluționării cauzei, însă, instanța nu a mai comunicat datele solicitate.
Reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare era necesară pentru a putea acorda despăgubirile morale, însă în prezenta acțiune, dispozițiile legale care permiteau acordarea daunelor morale prevăzut de legea specială, 221/2009, au fost declarateneconstituționale, iar acțiunea întemeiată pe răspundere civilă delictuală era prescrisă, prin urmare era inutilă administrarea probațiunii prev. de art. 4 alin. 3 din aceeași lege.
Nu este fondată critica potrivit căreia instanța nu a respectat dispozițiile art. 129 al. 5 C.Pr.Civ. a analizat fiecare cerere cu care a fost investită a răspuns tuturor argumentelor invocare de reclamant.
Este nefondată și critica potrivit căreia termenul de prescripție pentru acțiunea în răspundere civilă delictuală, de drept comun, curge de la data adoptării Legii nr. 221/2009.
Termenul de 3 ani prev. de art. 5 alin. 1 din L. nr. 221/2009 se referă exclusiv la acțiunile care pot fi exercitate în temeiul acestei legi speciale, fără să existe o dispoziție care să repună în termen cu privire la acțiunile întemeiate pe dreptul comun, prev. de art. 998-999 C. civil.
Reclamanta a invocat faptul că decizia nr. 1. pronunțată de C. C. nu era aplicabilă cauzelor aflate pe rol, ci eventual cauzelor înregistrate ulterior pronunțării sale. Dispozițiile art. 31 din L. nr. 47/1992 stipulează faptul că decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege este definitivă și obligatorie, iar de la data publicării în Monitorul oficial, deciziile sunt opozabile erga omnes, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. 4 C..
Așadar, la data publicării deciziei de neconstituționalitate, reclamanta nu avea o hotărâre irevocabilă, ci acțiunea se afla pe rolul tribunalului, nefiind pronunțată sentința. Întrucât dispozițiile legale în baza cărora reclamantul a promovat acțiunea au fost declarate neconstituționale, judecătorul era obligat să aplice dispozițiile deciziei de neconstituționalitate, potrivit normelor legale mai sus arătate.
Pronunțarea de către Curtea Constituțională a unei decizii prin care se constată neconstituționalitatea unui text legal producând consecințele expres prevăzute de art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 (decizia este definitivă și obligatorie), și de art. 31 alin. 3 din același act normativ
(încetarea efectelor juridice a dispoziției constatate ca fiind neconstituțională după 45 de zile de la publicarea deciziei dacă P.ul sau Guvernul, după caz, nu intervine pentru a pune de acord prevederile constatate ca fiind neconstituționale cu dispozițiile C.).
Reiese că aplicarea deciziilor C. C. urmează regimul special reglementat prin art. 31 din L. nr. 47/1992, neputând fi asimilată cu aplicarea legii care, într-adevăr, este guvernată de principiul neretroactivității, cu excepțiile expres prevăzute.
Printr-o decizie anterioară - nr. 169/(...) - Curtea Constituțională, referitor la efectele deciziei prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale, a reținut următoarele:
„Deciziile pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci produc efecte absolute, erga omnes.
Dispozițiile art. 23 alin. (3) si (6) din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., republicată, își au reazemul constituțional in mai multe dispoziții constituționale, după cum urmează:a) Conform art. 145 alin. (2) fraza întâi, teza întâi, "Deciziile C. C. sunt obligatorii [...]". Întrucât aceste prevederi nu disting, rezultă că ele se aplică
și deciziilor pronunțate în temeiul art. 144 lit. c) din C.. b) Potrivit alin. (1), "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări", iar conform art. 51, "Respectarea C., a supremației sale și a legilor este obligatorie". În lumina acestor două texte constituționale trebuie observat că, în măsura în care deciziile C. C. nu ar produce efecte erga omnes, s-ar putea ajunge la situația ca una și aceeași dispoziție legală a cărei neconstituționalitate, prin ipoteză, a fost declarată printr-o decizie anterioară a C. C. - să nu se aplice în procesul în cadrul căruia excepția a fost ridicată, dar, pe de altă parte, sa se aplice nestingherit în orice alt proces sau în orice altă împrejurare în care nu se pune problema unui proces în fața unei instanțe judecătorești. Este însă evident că asemenea consecințe ar fi contrare:
- egalității cetățenilor "în fața legii și a autorităților publice" [art. 16 alin.
(1) din C.], fiindcă ar însemna: sub cel dintâi aspect, că o lege declarată neconstituțională prin decizia C. C. să nu se aplice față de unele subiecte de drept (cele implicate în procesul care a prilejuit pronunțarea acelei decizii a C. C.), dar să se aplice față de alte subiecte de drept; iar sub cel de-al doilea aspect, ca autoritățile publice să aplice legea diferit față de unele sau altele dintre subiectele de drept, după cum acestea au fost ori nu au fost părți în procesul în cadrul căruia a fost ridicata excepția de neconstituționalitate;
- asigurării "respectării C." si a "supremației" acesteia (art. 51 din legea fundamentala).
De altminteri, Curtea Constituțională a reținut că, indiferent de orice argumente care, într-un fel sau altul, ar tinde la concluzia că deciziile C. C., pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate, nu ar produce efecte erga omnes fac abstracție de imposibilitatea ca o prevedere legală a cărei neconstituționalitate a fost stabilita - in mod definitiv, pe căile si de către autoritatea prevăzută de C. - să se mai aplice încă.
Ca o consecință a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor C.
C., pronunțate în baza art. 144 lit. c) din C., prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe, prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept (cu atât mai puțin de autoritățile și instituțiile publice), încetându-si de drept efectele pentru viitor, si anume de la data publicării deciziei C. C. in Monitorul Oficial al R.iei, potrivit tezei a doua din fraza întâi a alin. (1) din C.. În urma pronunțării unei decizii prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe P.ul sau, după caz, Guvernul are obligația de a interveni în sensul modificării sau abrogării actului normativ declarat ca fiind neconstituțional. Dar aceasta nu însemnă că, în situația în care o asemenea intervenție nu s- ar produce ori ar întârzia, decizia C. C. și-ar înceta efectele. Dimpotrivă, aceste efecte se produc in continuare, fiind opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației C., potrivit din aceasta.
Caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor C. C., prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe, implică existența răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii. Sub acest aspect există echivalență cu situația în care nu este respectată o legeadoptată de P. ori o ordonanța emisă de G. Sau, în termeni mai generali, este vorba despre problema identificării răspunderii juridice atunci când una dintre autoritățile statului refuză să pună în aplicare măsurile stabilite, în limitele competențelor atribuite prin C., de către o altă autoritate a statului.
Într-o asemenea situație identificarea răspunderii juridice decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor alin. (3) din C., potrivit cărora "R.ia este stat de drept [...]". Altfel s-ar ajunge la înlăturarea de către una dintre puterile statului a acestui principiu constituțional fundamental, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, in lumina dispozițiilor art. 11 si 20 din C., răspunderea juridică pentru nerespectarea unei decizii a C. C. poate consta, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în pronunțarea unei hotărâri a C. Europene a D. Omului împotriva S.ui R..";
Decizia prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei dispoziții nu poate fi asimilată legii și nici aplicarea acestora nu este similară: decizia C. C. este definitivă și obligatorie, aplicându-se de la data publicării tuturor litigiilor care au ca temei de drept dispoziția legală cu privire la care s-a constatat neconstituționalitatea, iar legea este obligatorie de la data intrării în vigoare, aplicându-se însă numai de la acest moment, neputând retroactiva.
Acest regim juridic diferit este explicabil din punct de vedere logic și juridic: pe de o parte, un litigiu întemeiat pe o dispoziție legală în vigoare la momentul promovării, în ipoteza în care acea dispoziție este declarată neconstituțională anterior rămânerii irevocabile a hotărârii, decizia de constare a neconstituționalității este aplicabilă acelui litigiu, întrucât temeiul de drept a fost neconstituțional și la momentul declanșării sale, chiar dacă acest caracter s-a constatat ulterior, pe parcursul derulării litigiului, însă anterior soluționării sale irevocabil. Pe de altă parte însă, în mod obiectiv un litigiu nu se poate întemeia pe o dispoziție care nu este în vigoare, nu există la momentul declanșării sale, o normă de drept putând constitui temei al unei acțiuni abia la momentul la care intră în vigoare.
Nu sunt fondate criticile reclamantei potrivit cărora prin sentința pronunțată au fost încălcate dispozițiile art. 1 din protocolul nr. 1 la C. E. a D. O.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 reclamanta nu avea un „bun"; sau „o speranță la bun"; în sensul jurisprudenței C. E. a D. Omului generate de aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. pe care să îl prezerve sau să îl confirme prin declanșarea procesului, ci doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărârea judecătorească pe care să o execute după momentul rămânerii ei definitive în apel.
Pe de altă parte, în considerentele deciziei nr. 1. Curtea
Constituțională a analizat cererile reclamantei și din perspectiva speranței la bun, constatând că în cauzele înregistrate, reclamanții nu au dobândit o
„speranță la bun";, instanțele nemaiavând posibilitatea să mai analizeze din altă perspectivă această noțiune.
Reclamanta nu este discriminată în raport cu alte persoane în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 12 la C., deoarece toți reclamanții aflați în situația lui beneficiază de același tratament juridic.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate, curte constată că în mod corect instanța de fond a respins și cererea de a i se acorda suma de
179.147,80 lei pentru reactualizarea cu rata inflației a sumei de 1000 lei care reprezintă amenda aplicată prin sentința de condamnare.
Teza potrivit căreia, suma de 1000 lei reprezentând amendă reprezintă bunuri incorporale care au ieșit din patrimoniul reclamantului în mod forțat pot fi incluse în categoria bunurilor confiscate, tinde să modifice noțiunea de bunuri confiscate prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr.
221/2009. În considerentele deciziei C. C. nr. 1557/2010 legiuitorul a apreciat că modificarea și completarea textelor de lege intră în competența legiuitorului și nu a instanței, care, nu poate pe bază de interpretare să modifice o noțiune expres prevăzută de un act normativ.
Având în vedere că nu se verifică criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., în temeiul art. 312
Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de aceasta.
2. Recursul pârâtului.
Potrivit motivelor de recurs expuse mai sus, pârâtul solicită modificarea sentinței în sensul înlăturării dispoziției de constatare a caracterului politic al condamnării dispuse față de antecesorul reclamantei.
În susținerea criticii, pârâtul a arătat că la momentul condamnării
Constituția prevedea obligativitatea stagiului militar.
În speță însă condamnarea antecesorului reclamantei s-a dispus pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică, nu a aceleia de neprezentare la încorporare, astfel încât motivul de recurs este străin de obiectul cauzei, recursul urmând a fi respins în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta G. M., și pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1137 din 8 iunie 2011 a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-T. N. T. D. M.-C. V.
G.
M.-L. T.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. G.
| ← Decizia civilă nr. 2237/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 8/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
