Decizia civilă nr. 2173/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2173/R/2011
Ședința de la 16 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: T.-A. N. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta R. N. M., precum și recursul declarat de intervenienta U. R. ANA împotriva sentinței civile nr. 253 din 16 martie 2011 a T.ui C. în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.
221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamanta recurentă R. N. M., personal, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 2 iunie
2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reclamanta recurentă solicită acordarea unui termen întrucât intervenienta recurentă este plecată din țară și dorește să participe la dezbateri și depune la dosar acte pentru a justifica absența la acest termen.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că lasă la aprecierea instanței cererea formulată.
C., în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei ca nejustificată, fiind formulată de una dintre recurente, recursul fiind declarat din data de 2 mai 2011, recurenta lipsă fiind citată din 9 iunie 2011, având suficient timp pentru a-și pregăti apărarea, prezența părților nefiind obligatorie.
Reclamanta recurentă arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului și acordarea drepturilor solicitate, având în vedere că termenul pentru a solicita aceste despăgubiri, prevăzut de lege, este de 3 ani, nu poate să i se aplice alt tratament, întrucât toată lumea a avut acest drept, respectiv să promoveze acțiune în baza legii nr. 221/2009, iar alte persoane îndreptățite au obținut deja măsuri reparatorii în baza legii speciale, prin hotărâri irevocabile ce au admis acțiuni exercitate în același termen prevăzut de lege. A. că auformulat acțiune mai târziu decât alte persoane, având în vedere că legea le acorda un termen de 3 ani pentru a formula această acțiune.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii ca temeinică și legală.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 253 din 16 m artie 2011 a T.ui C. , a fost respinsă cererea principală formulată de către reclamanta R. N. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. F. P. și a fost respinsă cererea deintervenție principală formulată de către intervenienta U. R. Ana.
În considerentele acestei sentințe, se reține că reclamanta și intervenienta sunt descendentele defunctului U. A..
Potrivit Sentinței penale nr. 577/1953 a T.ui Militar Teritorial Oradea, antecesorul părților a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare corecțională, 2 ani interdicție corecțională și 200 lei amendă corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale în baza art. 209 Cod penal.
În temeiul art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, condamnarea pe care a suferit-o antecesorul reclamantei și al intervenientei constituie de drept condamnare politică, nemaifiind necesară o constatare a instanței.
În baza Legii nr. 221/2009 modificată prin OUG nr. 6., atât reclamanta, cât și intervenineta aveau dreptul la despăgubiri, însă au intervenit între timp Deciziile Curții Constituționale nr. 1354 și 1358/2010, care au înlăturat textele de lege care dădeau dreptul urmașilor la despăgubiri.
Ulterior, atât reclamanta cât și intervenienta și-au precizat temeiul juridic al cererii pe dispozițiile art. 998 Cod civil, art. 1 și 5 din CEDO, transformând, astfel, acțiunea într-o acțiune de drept comun.
Instanța a reținut, însă, că acțiunea, astfel cum a fost precizată, nu poate fi admisă.
În cauză, sunt aplicabile dispozițiile Deciziilor Curții Constituționale nr. 1354 și 1358/2010, nu doar sub aspectul dispozitivului, ci și al considerentelor acestora.
S-a reținut, în considerentele invocate, că prejudiciul foștilor condamnați politici a fost reparat prin dispozițiile D.-lege nr. 1. prin urmare nu mai este admisibilă o nouă acțiune în despăgubire. Așa cum rezultă din Certificatul de luptător în rezistența anticomunistă, antecesorului reclamantei și al intervenientei i-a fost recunoscută calitatea de condamnat politic, acesta înscriindu-se printre beneficiarii dispozițiilor decretului mai sus menționat.
S. are dreptul să legifereze în modalitatea în care consideră potrivit stabilirea unor despăgubiri pentru suferințele pricinuite cetățenilor săi în perioada comunistă, Or reglementarea de bază în acest context a fost D.-lege nr. 1..
Din acest motiv, o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 998 cod civil nu mai poate fi promovată cu succes, prejudiciul suferit fiind deja reparat sau putând fi reparat în contextul decretului lege menționat.
Cât privește argumentația referitoare la încălcarea art. 1 și 5 din
CEDO, cu referire la art. 1 instanța a reținut că nu există în cauză un drept sau un bun în sens material care să poată fi valorificat în instanță. Cu referire la art. 5, așa după cum s-a menționat, s-a recunoscut prin legecaracterul abuziv al condamnării, neputându-se constata o încălcare a convenției nici sub acest aspect.
Î mpotriva acestei sentințe, au declarat în termen legal recurs
reclamanta și interv enienta, solicitând, în princip al, casare ei și trimiterea
cauzei spre rejude care aceleiași inst anțe, în subsidiar, casarea ei și
rejudecarea acțiunii de către instanța de recurs, cu completarea probațiunii.
În motivarea recursului lor, reclamanta și intervenienta învederează că, din considerentele sentinței, rezultă că acțiunea lor a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind, astfel, judecată pe fond, însă în mod greșit, reținându- se că nu pot exista alte prejudicii decât cele prevăzute expres în D. - lege nr.
1.. Este de observat că acest act normativ conferă anumite drepturi foștilor deținuți politici, fără, însă, a elimina posibilitatea obținerii unor alte despăgubiri, D. - lege nr. 1. nereușind să modifice calitatea vieții foștilor deținuți politici și a familiilor acestora, de aceea o acțiune de drept comun prin care se solicită repararea prejudiciului este admisibilă, impunându-se administrarea unor probe pentru a se stabili existența și întinderea acestuia, altminteri, s-ar încălca dreptul recurentelor la un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, sub aspectul cel puțin al speranței legitime și acestora li s- ar aplica un tratament juridic diferențiat, raportat la alte persoane aflate în situații juridice egale și care au obținut daune morale prin hotărâri irevocabile, încălcându-se dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor
Omului și sub aspectul discriminării recurentelor.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului canefondat, pe motiv că nu mai pot fi acordate daune morale în condițiile declarării ca fiind neconstituțional a textului de lege ce a constituit temeiul acestora, recurentele neavând un drept la un bun în sensul art. 1 din protocolul 1, pentru a se pune problema prevalenței tratatelor privind drepturile fundamentale ale omului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat
la dispozițiile art. 304 1 Cod proc.civ., curtea apreciază că acesta nu este
fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Reclamanta și intervenienta, inițial, prin cererea de chemare în judecată, și-au fundamentat acțiunea exclusiv pe dispozițiile legii speciale de reparație, respectiv art. 1 alin. 2 și art. 5 alin. 1 și 3 din Legea nr.
221/2009, pentru ca, ulterior, în urma pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, ce a lăsat fără temei legal cererea, declarând neconstituțional textul art. 5 alin. 1 lit. a din lege, să-și precizeze temeiul juridic, invocând dispozițiile generale ale Codului civil, respectiv art. 998 privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie..
În realitate, dispozițiile unei legi speciale pot fi invocate alături de cele cuprinse într-o lege generală doar în măsura în care legea generală completează legea specială, nu și în situația în care prevederile legii speciale înlătură prevederile legii generale, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant.
În situația acțiunilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, avem de a face cu acțiuni în repararea unor daune produse de regimul comunist unor categorii de persoane, respectiv celor care au suferit condamnări politice în sensul legii speciale. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, invocată în decizia Curții Constituționale, statul nu este obligat să repare astfel de prejudicii, dispozițiile convenției neimpunând statelor membre vreo obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor (adică de statele comuniste), iar, atunci când o fac, au o largă marjă de apreciere înstabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor, acordarea daunelor morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă neconstituind o obligație legală a statului, care își are izvorul în trecut, statul acordând compensații în echitate, prin legi speciale, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale. Finalmente, Curtea Constituțională a apreciat că inclusiv recunoașterea condamnării produce o satisfacție de ordin moral, iar legile anterioare care au acordat o serie de drepturi persoanelor aflate în astfel de situații, reprezintă o despăgubire dreaptă, echitabilă, rezonabilă și proporțională cu gravitatea și suferințele produse prin condamnările sau măsurile administrative cu caracter politic.
Faptul că ultima lege specială de reparație a dat o definiție legală coerentă condamnărilor cu caracter politic nu înseamnă că obiectul ei diferă de cel al D. - lege nr. 1. și al celorlalte legi anterioare de reparație, sub aspectul persoanelor îndreptățite la reparație, acest aspect fiind reținut și în considerentele deciziei Curții Constituționale.
Iată, așadar, că nu pot fi invocate dispozițiile generale ale Codului civil privind răspunderea civilă delictuală a statului pentru prejudiciile cauzate de predecesorul său, statul comunist, statul având posibilitatea, dar nu și obligația legală de a repara astfel de prejudicii prin adoptarea unor legi speciale, or legea specială ce a constituit fundamentul acțiunii reclamantului a fost declarată neconstituțională, dispozițiile dreptului comun neputând fi invocate, în condițiile în care acestea nu completează legea specială.
Nu se poate reține încălcarea dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece, deși, la un moment dat, acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Nu a existat nici o jurisprudență constantă în sensul acordării acestora și stabilirii unor criterii pentru cuantificarea lor, instanțele confruntându-se recent cu astfel de acțiuni raportat la data intrării în vigoare a actului normativ ce a constituit la un moment dat fundamentul lor.
Tocmai de aceea, nu se pune nici problema unei eventuale discriminări, în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. N. M. și de intervenienta U. R. ANA împotriva sentinței civile numărul 253 din (...) a T.ui
C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
A. A. C. ANA I.
T. A. N.
C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: M. T.
| ← Decizia civilă nr. 4841/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2641/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
