Decizia civilă nr. 2309/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 2309/R/2011
Ședința publică din 24 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. M. împotriva sentinței civile nr. 332 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE R. PRIN D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, avocat C. A. D., care depune la dosar împuternicirea avocațială pentru susținerea recursului care formează obiectul prezentului dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Calea de atac declarată de reclamantul D. M., a fost formulată și motivată în termen legal și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2., iar memoriul ce cuprinde motivele căii de atac a fost comunicat părții adverse.
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prezenta cale de atac a fost promovată de reclamant, prin intermediul doamnei avocat dr. M. E. B., care nu a depus la dosar o împuternicire din care să rezulte că a fost împuternicită de reclamant să promoveze calea de atac, însă la f. 4 din dosarul instanței de fond există împuternicirea avocațială din care rezultă că reclamantul a împuternicit-o pe doamna avocat dr. M. E. B. să-l reprezinte în dosarul instanței de fond, iar în baza L. avocaților și a S. avocaților, doamna avocat dr. M. E. B. era îndreptățită să promoveze calea de atac împotriva sentinței pronunțată de către instanța de fond.
Ca o chestiune prealabilă, C. constată că se impune clarificarea căii de atac promovată împotriva sentinței fondului, având în vedere că reclamantul și-a întitulat calea de atac "., iar sentința instanței de fond a fost pronunțată după intrarea în vigoare a L. nr. 202/2010 și potrivit art. XXVI din L. nr.
202/2010, calea de atac care putea fi exercitată împotriva sentinței fondului era recursul și nu apelul.
C. constată că prin precizarea de acțiune, care se află la f. 151 din dosarul instanței de fond, reclamantul a arătat că susține în continuare acțiunea promovată împotriva S.ui R., pe care o fundamentează în drept pe dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., art. 1 alin. 4 din aceeași lege (prin interpretarea per a contrario) și art. 998 - 999 C. civ.
Având în vedere aspectele mai sus menționate, C. constată că în prezenta cauză, calea de atac împotriva sentinței fondului este recursul.
Reprezentanta reclamantului recurent arată că susține calea de atac împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond, ca recurs declarat în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 312 C. pr.civ. și arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamantului recurent în susținerea recursului și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului declarat în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 312 C. pr.civ., casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentanta reclamantului recurent arată că nici un act emis anterior apariției L. nr. 2. nu putea să aibă efect asupra prescripției dreptului reclamantului de a solicita daune morale pentru prejudiciul suferit, având în vedere că prin D. nr. 1. s-au acordat drepturi care se referă la securitatea socială, iar L. nr. 2. este prima lege, prin care s-a recunoscut caracterul politic al condamnării reclamantului, astfel încât, apreciază că în mod greșit instanța de fond a considerat că acțiunea reclamantului este prescrisă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamantul D. M., având în vedere că L. nr. 2. trebuie aplicată în integralitatea ei și tot ceea ce este prevăzut în lege trebuie aplicat conform dispozițiilor în vigoare, astfel încât, apreciază că instanța de fond în mod corect a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea reclamantului.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 332 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul D. M., împotriva pârâtului S. R. prin M. F. P., prin D. G. A F. P. C., având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 177.600 euro, dreptul la acțiune fiind prescris.
Pârâtul a fost obligat să achite reclamantului suma de 1190 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin acțiunea inițială reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de
177.600 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic pe care a suferit-o și și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile L. nr.2..
Potrivit art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2., în vigoare la data introducerii acțiunii, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic înperioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul D.ui-lege nr.
1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgența a G. nr. 2., aprobata cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.
Ulterior, prin OUG nr.62/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din lege au fost modificate, având următorul cuprins: „acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cucaracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;
3. .500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea";.
Prin decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale, publicată în
Monitorul Oficial nr.761/(...), s-a ridicată de S. român, prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art. 5 alin.
(1) lit. a) teza întâi din L. nr. INK "http://bd- cjca/../../user/Sintact%202.0/cache/Legislatie/temp/00122843.htm" |2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 147 alin. (1) din nale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prin precizarea de acțiune, reclamantul a arătat că înțelege să invoce dispozițiile art. 998, 999 C.civ. privind răspunderea civilă delictuală.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.3 din D. nr.167/1958 „termenul prescripției este de 3 ani";, iar conform dispozițiilor art.8 alin.1 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
În speță, instanța a considerat că dreptul la acțiune al reclamantului pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare executării pedepsei închisorii în temeiul unei condamnări cu caracter politic s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care urmează să fie analizate) la data eliberării acestuia, deoarece în acel moment acesta cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a reclamantului ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța consideră că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție ( de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Totodată, instanța a mai reținut că la data de (...) a intrat în vigoare
D.-Lege nr. 1. prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât reclamantul ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnarea politică suferită, dacă aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit de acesta.
Instanța nu a luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a L. nr.2., întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.
În consecință, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 3 din D. nr. 167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care va admite excepția și va respinge cererea reclamantului, dreptul la acțiune fiind prescris.
În baza dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. instanța a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 1190 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
Instanța a reținut că, deși cererea reclamantului pentru acordarea daunelor morale a fost respinsă ca prescrisă, la data formulării cererii erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în temeiul cărora acesta era îndreptățit să solicite obligarea statului la plata acestor daune, însă în timpul procesului aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate.
În consecință, instanța a considerat că în cauză culpa procesuală aparține pârâtului S. R., care după ce a acordat dreptul reclamantului de a solicita acordarea daunelor morale, în cursul procesului și ulterior efectuării cheltuielilor privind procesul, a lipsit de efecte juridice dispozițiile legale prin care a instituit acest drept.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. M. solicitând admiterea recursului, anularea sentinței civile nr. 3. a T. C. și schimbarea în întregime a hotărârii instanței de fond, în sensul obligării pârâtului să îi achite suma de 177.600 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de condamnarea politică pe care a suferit-o, obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului a arătat că respectând prev. art. 11 alin. ultim din L. nr. 47/1992 (cu modificările ulterioare), instanța de fond a dat eficiență Deciziei Curții Constituționale nr. 1. octombrie 2010 și astfel a statuat că prin încetarea efectelor prev. art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu mai există o obligație de reparare a prejudiciilor morale pe care reclamantul a suferit, iar în cauză nu poate fi dată eficiență prev. art. 998-999 C.civil întrucât suntem în situația unor drepturi prescrise.
Apreciază că este eronată concluzia instanței de a considera ca termen de început al cursului prescripției extinctive data de 1 ianuarie 1990, prin raportare la momentul schimbării regimului politic din R.ia.
Prin schimbarea regimului politic nu s-a produs în mod automat recunoașterea caracterului politic a condamnării pe care a suferit-o și, în aceste condiții, consideră că nu a dat naștere în vreun fel la dreptul de a solicita și obține despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit.
Analizând dispozițiile L. nr. 2., în contextul legislației interne adoptate din 1990 până în prezent, precum și comparativ cu cele ale D.ui-Lege nr. 1., așa cum s-a făcut în Decizia nr. 1. octombrie 2010 a Curții Constituționale, se desprind - următoarele concluzii: abia prin L. nr. 2. s-a definit ce înseamnă "condamnare cu caracter politic", art. 1 din această lege arătândcare dintre aceste condamnări constituie "de drept" condamnări cu caracter politic, și pentru care dintre acestea trebuie să se constate prin hotărâre judecătorească acest caracter, nu mai puțin, doar prin această lege s-a stabilit că aceste condamnări sunt anulate, iar "toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept" și aceste condamnări nu mai pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.
Față de aceste prevederi, cele ale D. Lege nr. 1. nu au avut ca obiect să stabilească ce înseamnă condamnare cu caracter politic și nici să înlăture efectele complete ale unor astfel de condamnări.
În "umbra" deciziei adoptată de instanța constituțională raționamentul la care s-a oprit Tribunalul Cluj este unul care nu a sesizat necesitatea nuanțării corecte a dispozițiilor L. nr. 2. și faptul că: era ținut să soluționeze acțiunea, deși art. 5 alin. 1 lit. a a rămas fără efect, prin recunoașterea dreptului la acordarea de despăgubiri. A. drept nu își are temeiul doar în textul declarat neconstituțional, ci, în primul rând, în textele art. 1 și art. 2 din L. nr. 2..
Scopul L. nr. 2. nu se rezumă doar la a stabili ce anume condamnări au "caracter politic" și la statuarea că "efectele acestora sunt înlăturate de drept". A privi în acest sens L. nr. 2. înseamnă a lipsi acest act normativ de esența sa de a reglementa și rezolva situațiile pentru care a fost adoptat, transformându-l astfel într-un simplu act declarativ.
Așa fiind, instanța nu mai putea, într-adevăr, să ia în considerare pentru acțiunea pe care reclamantul a promovat-o prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din lege, dar trebuia să constate că: a) efectele condamnării politice nu s-au rezumat la prejudiciile de tip patrimonial ce au fost cauzate, pe de o parte, prin privarea de libertate, iar, pe de altă parte, ulterior, prin măsurile restrictive ce au fost consecințe ale simplei calități de condamnat politic (de ex. calculul vechimii în muncă în perioada anterioară anului 1989, veniturile salariale neconforme pregătirii dată fiind nerecunoașterea pregătirii profesionale, etc.), b) efectele pe plan moral ale condamnării politice nu au fost cu nimic înlăturate prin aceea că în textul art. 2 din lege s-a înscris sintagma "efectele acestora sunt înlăturate de drept".
Natura însăși a drepturilor nepatrimoniale încălcate prin condamnarea politică este incompatibilă cu a considera că, pe acest plan, efectele condamnării sunt înlăturate de drept.
Era justificat și pe deplin îndreptățit a se recunoaște faptul că L. nr.2. a reglementat doar dreptul la reparație, ceea ce înseamnă și obligația corelativă corespunzătoare, dar nu a stabilit și modul de determinare a cuantumului daunelor cuvenite. Așa fiind, în privința acestui drept, pentru realizarea lui, devin incidente prevederile art.998-999C.civ. care consacră în dreptul intern principiul reparației integrale a prejudiciilor, inclusiv a celor morale.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Cu privire la termenul de prescripție, acesta curge, de la momentul apariției D.ui-Lege nr. 1., publicat în Monitorul Oficial nr. 50/(...), acesta fiind momentul și primul act normativ prin care statul a recunoscut existența persecutării de către regimul politic anterior și posibilitatea acordării unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.
Orice act normativ ulterior care dispune acordarea de drepturi speciale nu înseamnă o repunere în termenul de prescripție pentru persoanele care cer acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun, cât timp acesta a început odată să curgă potrivit celor de mai sus, cât timp momentul la care începe să curgă termenul de prescripție este singular și este posibil să fie suspendat sau întrerupt, dar o astfel de chestiune nu s-a invocat în cauză.
Indicarea de către prima instanță a datei de 1 ianuarie 1990 are în vedere în principiu același criterii, posibilitatea solicitării unor drepturi de către persoanele persecutate din motive politice. Oricum diferența de timp dintre cele două date nu schimbă în prezent datele problemei, dreptul fiind prescris indiferent de data la care ne raportăm.
Aceasta cu atât mai mult cu cât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. au fost declarate neconstituționale, și prin urmare nu mai produc efecte în cauza de față.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., cererea de constatare a caracterului politic al condamnării este imprescriptibilă, iar cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral trebuie introdusă în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar mai trebuie sesizat că în prezenta cauză nu s-a formulat o cerere în temeiul art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., iar cu privire la cererea formulată în temeiul art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. oct. 2010 a Curții Constituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele j uridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există, nefiind vorba de o încălcare a principiului neretroactivității cât timp aplicarea se face pentru prezent și pentru viitor.
Susține recurenta că scopul L. nr. 2. nu se rezumă doar la a stabili ce anume condamnări au "caracter politic" și la statuarea că "efectele acestora sunt înlăturate de drept". A privi în acest sens L. nr. 2. înseamnă a lipsi acest act normativ de esența sa de a reglementa și rezolva situațiile pentru care a fost adoptat, transformându-l astfel într-un simplu act declarativ.
C. constată că suportul legal al acordării daunelor morale nu mai există, fiind declarat neconstituțional textul legal, și oricum acesta nu constă în dispozițiile art. 1 și 2 al L. nr. 2., care cantona domeniul de aplicare a legii în forma inițială.
Chiar dacă L. a rămas aplicabilă doar cu privire la anumite dispoziții ale sale, dar oricum fără acelea privind posibilitatea acordării daunelor morale, aceasta s-a întâmplat ca efect al declarării neconstituționale a respectivelor temeiuri legale.
Instanța nu putea să constate că efectele condamnării politice nu s-au rezumat la prejudiciile de tip patrimonial ce au fost cauzate, pe de o parte, prin privarea de libertate, iar, pe de altă parte, ulterior, prin măsurile restrictive ce au fost consecințe ale simplei calități de condamnat politic (de ex. calculul vechimii în muncă în perioada anterioară anului 1989, veniturile salariale neconforme pregătirii dată fiind nerecunoașterea pregătirii profesionale, etc.), sau efectele pe plan moral ale condamnării politice, deoarece acestea exced cererii cum a fost formulată cât și cadrului legal.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304
Cod procedură civilă.
PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. M. împotriva sentinței civile nr. 332 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - T. D.I. - Tribunalul Cluj
A.-A. M.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 2239/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3414/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
