Decizia civilă nr. 4841/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4841/R/2011
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civile
M.-C. V.
G.:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. V., precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M., împotriva sentinței civile nr. 1296 din 30 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 noiembrie 2011, reclamanta-recurentă a depus la dosar prin registratura instanței, o cerere prin care solicită respingerea recursului declarat de pârât ca fiind nefundat, precum și judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, conform art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
C. din oficiu, pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A.
C., cele statuate prin decizia nr. 1. pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție în recursul în interesul legii, potrivit cărora este inadmisibilă acordarea despăgubirilor bănești în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 2. și nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de pârât, întrucât în mod corect a constatat instanța de fond că măsura administrativă a condamnării antecesorilor reclamantei-recurente pentru infracțiunea de instigare are caracter politic.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, apreciază că se impune respingerea acestuia, având în vedere decizia nr. 1. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1296 din (...) a T.ui M., s-a admis în parte acțiunea precizată, intentată de reclamanta P. V. în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință, s-a constatat caracterul politic al condamnării defuncților Man I. și Man P., pentru delictul de instigare publică prevăzut de art. 327 C., dispusă prin sentința penală nr. 500/(...) a T.ui Militar C..
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 998-999 C.civ., având ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamant de daune morale.
S-au respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la daune morale și despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli de judecată dispuse prin sentința penală nr. 500/1949, reactualizate.
A fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 100 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență, că acțiunea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 300.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării defuncților săi părinți Mân Ion și Mân P., în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 10/2001, nu mai poate fi primită după ce prin deciziile nr. 1. și nr. 1. ale C. C., au fost declarate neconstituționale dispozițiile legale pe care și-a întemeiat reclamanta acest capăt de cerere.
Precizarea acțiunii reclamantei privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în temeiul art. 998-999 C.civ., a fost respinsă ca fiind prescrisă față de prevederile art. 3 alin. (1) și ale art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, întrucât condamnarea părinților reclamantei a avut loc prin sentința penală nr. 500/1949 a T.ui Militar C., iar acțiunea a fost introdusă după expirarea termenului de 3 ani, care a început să curgă de la data de (...).
Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale și la plata despăgubirilor materiale reprezentând cheltuieli de judecată dispuse prin sentința penală nr. 500/1949, a fost respins pentru că art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 2. nu se referă la cheltuieli judiciare sau despăgubiri civile dispuse prin hotărâri penale.
În schimb, a fost admis capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării defuncților Man I. și Man P.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanta și pârâtul.
În recursul declarat de reclamanta P. V., s-a solicitat în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal, iar în subsidiar modificarea sentinței în parte și rejudecând, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său, reclamanta a susținut că prima instanță a făcut o analiză sumară și incompletă a temeiurilor de drept invocate, fără să analizeze cererea de chemare în judecată prin prisma tuturor temeiurilor de drept invocate, respectiv art. 1 din Legea nr. 2., Declarația Universală a D. O., C. E. a D. O., Tratatul de P., jurisprudența CEDO și a încălcat principiul rolului activ al judecătorului.
În mod greșit instanța de fond a constatat prescripția dreptului la acțiunea reclamantei întemeiate pe dispozițiile art. 998-999 C.civ., față de dispozițiile art. 4 alin. 4 și ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 2., conform cărora cererea de constatare a caracterului politic al condamnării este imprescriptibilă, iar cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral trebuie introdusă în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii.
Decizia C. C. nr. 1. prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 2., nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol la data pronunțării ei.
La data introducerii acțiunii, reclamanta avea o speranță legitimă în sensul jurisprudenței CEDO.
În sensul aplicării principiului neretroactivității, este și jurisprudența
CEDO, Cauza Blecic contra Croaț ie i.
Recurenta a invocat mai multe dosare ale C. de A. O., în care s-au pronunțat hotărâri prin care s-au admis acțiuni similare cu a ei.
Prin respingerea acțiunii, s-a încălcat principiul aplicării unitare a legii consacrat de C., a mai susținut recurenta, iar incertitudinea juridică în cauză a privat-o de un proces echitabil.
Recurenta a mai invocat dispozițiile art. 1 C.civ. și ale art. 15 alin. (2) din Constituție, privind neretroactivitatea legii civile.
Pe fondul cauzei, reclamanta-recurentă a susținut că antecesorii ei
Man Ion și Man P. au fost condamnați prin sentința penală nr. 500 din 15 februarie 1949 a T.ui Militar C., la 3 luni și o zi închisoare privativă de libertate și au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată de câte 1.000 lei fiecare, pentru opunerea lor la unificarea bisericii și refuzul de trecere de la cultul greco-catolic, la cultul ortodox.
În continuare, reclamanta a invocat dispozițiile art. 5 din Declarația
Universală a D. O., art. 3 din Tratatul de P. încheiat la P. în 10 februarie
1947, art. 27 și 87 din Constituția României din 1948, art. 2 și 3 din C. E. a
D. O., art. 52 din actuala Constituție a României.
De asemenea, a mai susținut reclamanta-recurentă că din păcate instanța de fond a respins și petitul privind despăgubirile materiale reprezentând plata cheltuielilor de judecată în sumă de câte 1.000 lei la care au fost obligați fiecare din antecesorii ei prin sentința penală, care actualizată reprezintă câte 174.642,20 lei, în total 348.642,60 lei.
În recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a solicitat modificarea sentinței tribunalului în parte, în sensul respingerii și a capătului de cerere admis, privind constatarea caracterului politic al condamnărilor față de Man I. și Man P.
În motivarea recursului său, pârâtul a susținut că întrucât Constituția în vigoare în anul 1948 garanta libertatea conștiinței, condamnările suferite de antecesorii reclamantei nu au avut caracter politic.
Prin decizia C. C. nr. 1., s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 2..
Despăgubirile solicitate de reclamantă trebuie dovedite conform art. 1169 C.civ.
Precizarea de acțiune formulată de reclamantă privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în temeiul art. 998-999 C.civ., este prescrisă față de dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.
Curtea Constituțională a reținut că reclamanta nu avea o speranță legitimă să obțină despăgubiri, cererea ei fiind incompatibilă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea reține că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
1.) În ceea ce privește recursul reclamantei P. V., curtea reține că în mod corect prima instanță a admis doar în parte acțiunea acesteia și a constatat caracterul politic al condamnării defuncților săi părinți prin sentința penală nr. 500 din (...) a T.ui Militar C..
Acțiunea introductivă de instanță având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării părinților ei Man Ion și Man P. la câte 3 luni și o zi închisoare, întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 2., a fost respinsă deoarece prin decizia civilă nr. 1. a C. C., s-a constatat neconstituționalitatea acestor dispoziții, ceea ce înseamnă că nu mai există temeiul juridic al acelui capăt de cerere.
Prin pronunțarea acestei soluții, tribunalul nu a încălcat principiul neretroactivității legii civile, consacrat de art. 1 din Codul civil și de art. 15 alin. (2) din Constituție.
Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Completului competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de C. și Justiție, s-a stabilit că urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 2. și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Așadar, deciziile C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010 sunt aplicabile tuturor acțiunilor care nu erau soluționate definitiv până la data publicării lor în Monitorul Oficial, acțiunea reclamantei fiind soluționată definitiv abia la data de (...).
Invocarea deciziilor C. de A. O. nu este relevantă, în primul rând pentru că practica judiciară nu constituie izvor de drept, iar în al doilea rând reclamanta-recurentă a prezentat decizii ale unei singure curți de apel, nu și a celorlalte curți de apel din țară, care au o practică judiciară constată în sensul respingerii acestor acțiuni.
Reclamanta nu a avut nici un „bun"; sau o „speranță legitimă"; în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O., deoarece prestația la care a solicitat ca să fie obligat pârâtul în baza art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 2., a fost una rezultată dintr-o situație legală ce urma să aibă loc la finalul procedurii judiciare.
Ea avea doar posibilitatea de a dobândi bunul sau de a-și concretizasperanța legitimă, printr-o hotărâre judecătorească pe care ar fi putut s-oexecute cel mai devreme după ce rămânea definitivă.
Așadar, în speță au fost respectate dispozițiile art. 5 din Declarația
Universală a D. O.; art. 3 din Tratatul de P. de la P. din 10 februarie 1947;art. 27 și art. 87 din Constituția României din 13 aprilie 1948; art. 2, art. 3
și art. 6 din C. E. a D. O. și art. 52 din Constituția actuală a României.
Precizarea de acțiune formulată de reclamantă privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor rezultate din condamnarea suferită de părinții săi prin decizia penală nr. 500/1949 a T.ui Militar C., în mod corect a fost respinsă de prima instanță ca fiind prescrisă conform art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Prevederile art. 4 alin. (4) și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 2. privind imprescriptibilitatea, respectiv termenul de 3 ani, fiind norme cuprinse într-o lege specială, se aplică numai în privința acțiunilor întemeiate pe dispozițiile L. nr. 2., nu și cererilor în despăgubiri bazate pe dispozițiile art. 998-999
C.civ.
Cheltuielile de judecată la care au fost obligați Man Ion și Man P. în sumă de câte 1.000 lei fiecare, actualizate de reclamantă la suma de
174.642,20 lei de fiecare condamnat, nu își găsesc suportul legal în cuprinsul L. nr. 2..
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 8 și 9 , art. 3041 și art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul reclamantei împotriva sentinței tribunalului. 2) Referitor la recursul pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, curtea constată că admiterea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării părinților reclamantei, Man Ion și Man P., la câte 3 luni și o zi închisoare corecțională fiecare, prin sentința penală nr. 500/(...) a T.ui Militar C., în baza art. 332 C., s-a făcut în mod legal. Este adevărat că art. 1 lit. a) din Legea nr. 2. nu enumeră printre condamnările cu caracter politic de drept, faptele săvârșite în baza art. 332 C., dar alin. (3) al aceluiași articol prevede că de asemenea constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2.. În art. 2 alin. (1) lit. e) din OUG nr. 2., se prevede că constituieinfracțiuni din motive politice infracțiunile care au avut drept scop înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială. Or, antecesorii reclamantei, la fel ca alte câteva zeci de persoane, au fost condamnați în același dosar pentru că la data de 26 octombrie 1948, în comuna L. R., s-au opus unificării bisericii greco-catolice cu biserica ortodoxă. Decizia nr. 1. a C. C., nu a declarat neconstituționale dispozițiile din Legea nr. 2. privitoare la constatarea caracterului politic al condamnării. Precizarea de acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în temeiul art. 998-999 C.civ. a fost respinsă ca fiind prescrisă, astfel că în mod greșit și inutil critică pârâtul sentința tribunalului sub acest aspect. T. nu a reținut că reclamanta ar avea o „speranță legitimă";, astfel că și sub acest aspect criticile pârâtului sunt inutile și neavenite. Așa fiind, în baza art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge recursul pârâtului împotriva sentinței tribunalului. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta P. V. și de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1296 din 30 iunie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A.-T. N. T. D. M.-C. V. G. M.-L. T. Red.D.T./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: D. Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 3414/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2173/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
