Decizia civilă nr. 2641/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 2641/R/2011
Ședința publică din data de 7 iulie 2011
Instanța constituită din: Președinte : ANA I.
Judecători : A. C.
A. A. C.
Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanții A. M. A. M. și A. M. A. R., precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin M. F. - PRIN D. G. A F. P. împotriva sentinței civile nr. 347 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind pârâții B. N. A R., M. A. ȘI I. - IPJ CLUJ, MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - P. M. C.- N. și chemata în garanței C. DE E. ȘI C. - S. C., având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
23 iunie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 30 iunie 2011, respectiv 7 iulie 2011, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată inițial pe rolul J. C.-N. sub nr. (...) reclamantele A. M. A. M. și A. M. A. R. au chemat în judecată S. Român Prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunțat să se dispună obligarea pârâtului să plătească sumele de 24.019 lei echivalentul în lei a sumei de 10437 USD și a sumei de 17912 E., cu cheltuieli de judecată.
Acțiunea a fost extinsă și precizată ulterior, fiind chemați în judecată
și pârâții BNR- S. C., Ministerul Administrației și Internelor - IPJ C., Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Cluj, Ministerul Administrației și Internelor, P. municipiului C.-N.
Prin S. civilă nr. 347 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.
(...) s-a admis excepția lipsei capacității procesuale a P. M. C.-N.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantele A. M. A. M. și A. M. A. R. formulată împotriva P. M. C.-N. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de I. C., în contradictoriu cu C. de E. și C.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a I. C.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de
Banca Națională a României.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de S.
Român prin M. F.
S-a respins excepția inadmisibilității invocată de S. Român prin M. F. și de B.
S-a respins excepția prescripției invocată de Ministerul Public P. de pe lângă Tribunalul Cluj și de S. R.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantele A. M. A. M. și A. M. A. R., formulată împotriva I. de P. J. C. și Banca Națională a României S.
C. si Ministerul Public P. de pe lângă Tribunalul Cluj.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamante împotriva
S. Român prin M. F. și, în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2391,63 lei, echivalentul în lei comunicat de B. la data plăți a sumei de 1824,38 USD și echivalentul în lei comunicat de B. la data plății a sumei de 3646,74 E., respingând alte pretenții.
A fost obligat pârâtul S. Român prin M. F. să plătească reclamantelor suma de 4390 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale a P. M. C.-N., raportat la prevederile dispozițiile art. 12 alin. 2 din L. 218/2002, întrucât doar inspectoratele de poliție au personalitate juridică, per a contrario, această personalitate nefiind recunoscută și polițiilor municipale care funcționează potrivit art. 14 din aceeași lege, această excepție a fost admisă, cu consecința respingerii acțiunii civile, formulată în contradictoriu cu aceasta.
Pe fondul cauzei s-a reținut că la data de (...) au fost ridicate de la reclamantă și soțul acesteia, in urma unei percheziții , mai multe sume de bani in valută națională și străină ( filele 11-18 dosar judecătorie).
Prin rezoluția procurorului din (...) în dosar 3. - fila 19-21 s-a dispus încetarea urmăririi penale, față de învinuitul A. M. A. M., menținerea măsurii sechestrului asigurător luat împotriva bunurilor învinuitului, scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei.
Conform adresei (fila 22) reclamantei A. M. A. M. i s-a comunicat soluția menținerea măsurii sechestrului asigurător, asupra sumelor de bani consemnată la bancă și CEC iar în ipoteza în care D. G. a Vămilor și D. G. F. P.ă, nu înaintează acțiune civilă, în termen de 30 de zile, măsura sechestrului se va considera desființată.
D. G. a Vămilor în vederea recuperării unui prejudiciu a promovat o acțiune civilă ce a format obiectul dosarului 1499/1997 a T. C.
Prin SC 915/1998 a fost respinsă acțiunea iar apelul declarat a fost admis prin DC 7., pronunțată în dosarul 4039/1998.
Această decizie a fost recurată, iar prin hotărâre a C. S. de Justiție s-a dispus casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin D. C. 917/2001 pronunțată în dosarul 4927/2001 a fost respins apelul Direcției Regionale Vamale C. iar recursul declarat a fost respins prin D. C. 2129/(...).
La data de (...), D. G. a Vămilor a comunicat P. de pe lângă
Tribunalul Cluj finalizarea acestei proceduri, solicitând parchetului să ia măsurile considerate necesare.
Reclamanta a formulat o cerere de chemare în judecată sub dosar
6263/2004, solicitând ridicarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor reținute cu excepția echivalentului în valută a sumei de
138.180.158 lei asupra căruia a fost menținut sechestrul asigurător.
Prin sentința civilă 2. a fost obligată Banca Națională a României - S.
C. la restituirea valutelor arătate cu excepție echivalentului în lei de
138.180.158 lei, dispunându-se ridicarea măsurii sechestrului asigurator asuma sumei de 61.274.400 lei depusă la C. de E. și C. C., fiind obligată C.E.C. la restituirea acestei sume, fiind respins petitul de obligare B. la plata sume de 138.180.158 lei în favoarea A. Financiare C.-N., acțiunea fiind respinsă față de ceilalți pârâți.
Prin D. 2437 pronunțată la (...) de către C. de A. C., în dosar (...) urmare a admiterii recursului formulat de reclamante a fost menținută sentința 2. a T. C.
La data de (...) (fila 40) au fost predate reclamantei suma de 10437
USD , 29.180, 45 E., 50 secheli, 10 franci elvețieni și 30.000 forinți maghiari.
Restituirea s-a făcut in baza Sentinței civile 2..
Raportat la faptul indisponibilizării unor sume de bani, reclamantele au solicitat repararea unui prejudiciu ca urmare a imposibilității folosirii banilor o perioadă lungă de timp.
Raportat la această stare de fapt, instanța a analizat atât excepțiile invocate, cât și fondul cauzei:
Excepția inadmisibilității invocată de S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice și Banca Națională a României a fost respinsă, pentru următoarele considerente:
Reclamanta afirmă existența unui prejudiciu ca urmare a unor deficiențe și nelegalități în instrumentarea dosarului penal în care partea sau soțul acesteia a figurat.
Excepția inadmisibilității a fost invocată plecând de la dispozițiile art. 504 C. pr. penală care limitează situațiile în care este admisibilă o astfel de cerere.
Plecând însă de la considerentele D. 4. a C. C., decizie care a constatat că este neconstituțională interpretarea art. 504 prin prisma situațiilor avute în vedere de legiuitor fără a se ține cont de dispozițiile art. 48 actual 52 din Constituția R., este admisibil pe calea unei acțiuni de drept comun, și in virtutea principiului accesului liber la justiție să se stabilească dacă în cursul procesului penal s-a săvârșit o eroare.
Excepția prescripției invocată de către Ministerul Public și S. Român a fost respinsă întrucât reclamantele au acționat în interiorul termenului de
18 luni, de la momentul în care hotărârea judecătorească prin care s-a dispus aspra sechestrului presupus abuziv sau nelegal a fost soluționat în mod irevocabil.
Referitor la temeiul pretențiilor reclamantelor prin prisma art. 504
C.pr. penală, instanța a reținut următoarele:
Este fără dubiu că în procesul penal, la dispoziția și latitudinea organelor de anchetă există posibilitatea ca în vederea reparării unui eventual prejudiciu, să se ia măsura sechestrului asigurător.
În cauza de față, prin rezoluția P. s-a dispus asupra laturii penale, latura civilă rămânând la dispoziția organelor abilitate sens în care acestea au fost și încunoștințate.
Urmare a parcurgerii căilor legale, s-a constatat că S. a suferit un prejudiciu, în urma acțiunilor făptuitorilor.
În atare condiții nu se poate aprecia că măsurile dispuse au fost abuzive, sau nu au avut în vedere, așa cum se afirmă că ar fi în culpa P. de pe lângă Tribunalul Cluj, neverificarea legalității sau a întinderii prejudiciului.
Fiind afirmat un prejudiciu mai mare, măsura sechestrului, în mod corect a fost reținută.
De altfel, așa cum a reținut T. prin S. 2., menținută de altfel, măsura sechestrului a fost ridicată, dar până la concurența sumei de 138.180.158 lei.
De altfel, chiar prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă (fila 117) și care a învestit T., se solicită ridicarea sechestrului și compensarea cu această sumă.
Așa cum a reținut Tribunalul Cluj prin amintita hotărâre judecătorească, reclamantele nu au contestat legalitatea acestei măsuri, ceea ce a dus de fapt și la respingerea excepției prematurității acțiunii, instanța reținând că nu trebuia urmată procedura prealabilă, atâta timp cât nu a fost contestată măsura.
Așadar, pentru aceste considerente, argumentele invocate în extinderea de acțiune, precum și prin numeroasele notele de ședință și concluziile scrise referitoare la erorile săvârșite in faza de urmărire penală de I. C. și P. de pe lângă Tribunalul Cluj, nu pot fi calificate ca fiind de natură să ducă la concluzia că se poate reține o eroare în sensul art. 504 C. pr. penală din partea acestor pârâte.
Referitor la temeiul civil delictual al răspunderii pârâților, întemeiat pe art. 998-999 C. civ., instanța a reținut următoarele:
Plecând de la dispozițiile part. 35 din Decretul nr. 31/1954, se poate aprecia că părțile respectiv, I. de P. J. C., Banca Națională a României - S. C. și S. Român Prin Ministerul Finanțelor Publice are o calitate procesuală, acestea fiind obligate a răspunde pentru faptele ilicite sau licite săvârșite de organele de conducere ale acestora, în executarea dispozițiilor date.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice va fi angajată ori de câte ori organele acesteia cu prilejul exercitării funcției ce le revin vor fi săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Pentru aceste considerente, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a I. de P. J. C., Banca Națională a României și P. de pe lângă Tribunalul Cluj.
Excepția prescripției dreptului la acțiune , raportat la momentul de la care se solicită despăgubiri pentru lipsa folosinței bunului a fost respinsă, întrucât, termenul trebuie să fie calculat de la momentul în care măsura sechestrului nu se mai justifică respectiv de la data pronunțării Înaltei C. de C. și Justiție irevocabil, respectiv 8 aprilie 2003 ( fila 115).
Reclamantele, sunt însă obligate să dovedească condițiile răspunderii civile delictuale cuprinse în art. 998 C. civ. respectiv faptă ilicită, prejudiciu, culpă, și raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Susținerile legate de presupusele acțiuni nelegale, cu ocazia percheziționării sau a întocmirii procesului-verbal de ridicare și a măsurii sechestrului, afirmate a fi reținute în sarcina I. nu pot fi reținute, plecând de la situația generală existentă în speță, respectiv pronunțarea unor hotărâri judecătorești irevocabile, prin care s-a statuat că, ca urmare a faptelor reclamantei și a soțului său decedat, aceasta datorează sume de bani care de altfel prin sentința 2. a T. C. au fost dispuse a fi deduse din cuantumul sumelor sechestrate.
Aceeași situație se poate reține și cu privire la Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Cluj
Față de aceste două părți, din probele și actele dosarului, nu rezultă exercitarea unei fapte culpabile de natură să creeze reclamantelor vreun prejudiciu susceptibil de a fi reparat pe calea aleasă de acestea.
Față de Banca Națională a României nu pot fi reținute ca fapte culpabile cele imputate de reclamantă întrucât faptul că aceasta a dispus în baza unei adrese a unui organ necompetent, respectiv Poliția Municipiului Cluj-Napoca, trebuie analizat în contextul general al faptei cauzatoare de prejudiciu. Fie că a valorificat sau nu sumele de bani indicate în procesul- verbal de sechestru, nu are relevanță, atâta timp cât măsura sechestrului asigurator nu a fost contestată iar oportunitatea menținerii acestuia s-a realizat cel mai devreme doar prin pronunțarea sentinței civile 2. a T. C.
De altfel, urmare a rămânerii irevocabile, a acestei hotărâri, Banca Națională a României a restituit reclamantelor sumele de bani, conform dispozitivului hotărârii judecătorești, cu deducerea echivalentului sumelor datorate de către reclamante în baza unor hotărâri judecătorești.
Nu se poate reține ca fiind o faptă culpabilă, nerestituirea de către B. a sumelor sechestrate anterior promovării acțiunii îndreptate împotriva acesteia, întrucât, așa cum în mod corect a afirmat aceasta, ea nu a avut decât calitatea de deținător în virtutea unor dispoziții legale a acestor sume fără a avea un drept de dispoziție.
Indiferent de modul cum a gestionat păstrarea acestor sume de bani, măsura sechestrului respectiv existența acestuia și condiționa eventuala restituire a sumelor de bani.
Această pârâtă a acționat în limite legale, și în urma rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești cu privire la măsura sechestrului a predat sumele de bani, reclamantelor.
Așadar, nici în sarcina acesteia nu se poate reține o faptă culpabilă, cauzatoare de prejudicii pentru reclamantă.
Pentru aceste considerente acțiunea formulată de reclamante împotriva I. C., Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Cluj și Banca
Națională a României - S. C., a fost respinsă.
În cauză se poate reține însă un prejudiciu și o faptă culpabilă, ce pot fi puse în sarcina pârâtului S. Român, pentru următoarele considerente:
În virtutea dispozițiilor legale și a atributului suveranității S. prin organele sale poate să desfășoare o anchetă penală, fiind de altfel obligat să acționeze în cazul în care există indiciile săvârșirii unei fapte de natură penală.
Aceasta obligație trebuie coroborată cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Începerea unui demers de natură penală împotriva unui cetățean impune respectarea unor reguli stricte precum și rezolvarea acestuia într-un interval de timp cât mai scurt.
În cauza de față latura penală a cauzei a fost rezolvată într-un termen rezonabil. Însă aspectele civile, datorită probabil complexității acestora și a parcurgerii mai multor cicluri procesuale a necesitat o perioadă mai lungă.
Cu toate acestea, la data de (...), moment la care s-a pronunțat decizia civilă 2128/(...), latura civilă a cauzei a fost finalizată, moment în care statul prin organele sale administrative era obligat să acționeze în vederea stingerii tuturor procedurilor decurgând din exercitarea acțiunii penale.
Acest moment este recunoscut și de către reclamantă, când a solicitat obiectivele expertizei a fi încuviințate in cauză ( fila 34 dosar tribunal).
De la acest moment, starea de pasivitate a S., prin organele sale, nu mai găsește justificare, putând fi considerată ca o faptă cauzatoare de prejudicii.
Este momentul în care încep să se producă în patrimoniul reclamantelor un prejudicii ca urmare a lipsei de folosință a banilor ce seimpuneau restituiți ca urmare a verificării și realității eventualei compensări, în sensul achitării sumelor restante din sumele obiect al măsurii sechestrului.
Este certă legătura de cauzalitate existentă între faptă și prejudiciu, iar culpa aparține S., prin pasivitatea de care organele acestuia au dat dovadă.
În cauză, instanța a dispus efectuarea unei expertize de evaluare a prejudiciului.
În ceea ce privește prejudiciul, s-a avut în vedere de către instanță dobânda legală pe are reclamantele ar fi putut-o obține în urma constituirii unui depozit la o unitate bancară.
Aceasta deoarece răspunderea civilă presupune reparare integrală a prejudiciului, or o reparare integrală poate fi avută în vedere prin raportare al dobânzile medii aplicate de societăți bancare.
Pentru determinarea cuantumului prejudiciului s-a dispus efectuarea unei expertize, avându-se în vedere mai multe momente după cele solicitate de către reclamantă dar și de la momentul soluționării irevocabile a laturii civile.
T. a avut în vedere dobânda simplă ce ar fi fost plătită de către o bancă și nu dobânda compusă , așa cum s-a solicitat, neexistând nici un element care să convingă că, în situația în care reclamantele ar fi avut dispoziția banilor ar fi înțeles să valorifice banii prin constituirea de depozite, sau că unitatea bancară ar fi avut o procedură de capitalizare automată.
Așadar, pentru aceste considerente, T. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamante împotriva S. Român prin M. F.
Fiind în culpă procesuală, reclamantele făcând cheltuieli cu angajarea unui apărător (fila 58 dosar judecătorie), achitarea unui onorariu de expert (fila 110 dosar tribunal) și taxă de timbru ce va fi avută însă în vedere proporțional cu admiterea acțiunii, T., în temeiul art. 274 C.pr.civ., a obligat S. Român prin M. F. să plătească reclamantelor suma de 4390 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Ca o consecință a respingerii acțiunii formulate împotriva I. C. a fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de aceasta în contradictoriu cu C.E.C.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele A. M. A. M. și
A. M. A. R. și pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
1.Prin recursul declarat de reclamantele A. M. A. M. și A. M. A. R. s-asolicitat modificarea sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a P. mun. C.-N., aceasta putând sta în judecată ca pârâtă conform art. 41 alin. 2 C.pr.civ.
Pe fondul cauzei s-a arătat că instanța de fond a reținut numai o parte din faptele care rezultă din probele dosarului, concluzia trasă fiind denaturată.
S-a trecut peste afirmații relevante, respectiv faptul că percheziția a avut loc la data de (...), fiind efectuată ilegal, fără mandat; nu a existat nici un act prin care să se dispună sechestrul banilor; banii au fost ridicați și depuși la BNR de P. județeană la dispoziția J. C.-N., valuta fiind schimbată în lei la dispoziția P. mun. C. și virată la buget; nu a existat nici un prejudiciu în dauna Direcției Generale a Vămilor; suma de 61.274.400 lei era la data de (...) echivalentul a 62.270,74 USD, iar suma de 138.180.158lei la care au fost obligați la data de (...) reprezentau doar majorări de întârziere.
Pe baza acestor afirmații trebuia reținută o altă stare de fapt în cauză.
În ceea ce privește fapta ilicită aceasta a fost reținută în sarcina S. Român prin pasivitatea de după anul 2004, ignorându-se dispozițiile legale privind desfășurarea procesului penal și a unei percheziții, luarea măsurii sechestrului asigurător, depunerea banilor în depozit și restituirea acestora la finalul procesului penal.
Actele încheiate de organele statului au creat în mod cert prejudiciul constând în lipsa de folosință a banilor, conform art. 1088 cod civil acest prejudiciu cuprinzând dobânda legală solicitată.
Față de situația de fapt reținută în mod corect și cronologia actelor relevante pârâții ar trebui să răspundă diferit pentru o anumită perioadă, respectiv în solidar pentru o anumită perioadă.
Fiecare dintre pârâți au contribuit la crearea acestui prejudiciu.
Pentru perioada 0(...)-(...) răspunzător este I. J. de P. care a ridicat sumele de bani și le-a depus la BNR la dispoziția J. C.-N. fără a fi fost dispusă măsura sechestrului asigurător în condițiile legii, răspunzător fiind și P. care avea obligația supravegherii organelor de poliție conform art. 216
C.pr.penală și obligația de a verifica legalitatea măsurii sechestrului asigurător în momentul când a menținut măsura prin rezoluția nr. 3..
Pentru perioada (...)-(...) răspunzătoare este și P. mun. C.-N. care a dispus valorificarea valutei prin adresa nr. 192130/(...).
Pentru perioada (...)-(...) este răspunzătoare și Banca Națională a
României care a valorificat valuta la ordinul unui organ necompetent și s-a opus în procesul având ca obiect restituirea banilor.
S. Român urmează să răspundă în temeiul art. 504 C.pr.penală, art. 52 din Constituția R. și art. (...) Cod civil, fiind incident și art. 6 din
Convenția E.peană a Drepturilor Omului.
C. E.peană a Drepturilor Omului a statuat că statele contractante au obligația de a-și organiza propriile sisteme judiciare pentru a garanta fiecărei persoane dreptul de a obține într-un termen rezonabil o hotărâre definitivă asupra drepturilor sale. În speță, au existat mai multe disfuncționalități prezentate în mod detaliat în cererea de recurs.
În ceea ce privește prejudiciul s-a arătat că acesta a fost limitat de către instanța de fond la perioada 0(...)-(...) deși se impune reținerea întregului prejudiciu pentru perioada 0(...)-(...) deoarece faptele ilicite s-au petrecut la începutul acestei perioade.
Reclamantele s-au mărginit a solicita dobânda pe care ar fi putut-o primi de la bănci dacă ar fi depus acești bani într-un cont oarecare, deși prejudiciul suferit este mai mare.
Instanța de fond a ales dobânda simplă cu motivarea că nu există nici un element care să convingă în sensul că s-ar fi constituit depozite sau că banca ar fi avut o procedură de capitalizare automată. Un element de convingere ar fi o gândire umană obișnuită, orice ar avea la dispoziție câteva zeci de mii de euro încercând să-i înmulțească, prezumându-se în sensul investirii banilor în mod logic.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 C.pr.civ., art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 3041 C.pr.civ.
2.Prin recursul declarat de către pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice s-a solicitat modificarea încheierii pronunțate la data de (...)în sensul admiterii excepției tardivității precizării temeiului de drept al acțiunii
și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește precizarea temeiului de drept al acțiunii s-a arătat că această precizare a fost făcută în fața J. C.-N., motiv pentru care a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea T. C.
În fața T. C. reclamantele au indicat din nou pentru termenul de judecată din (...) ca și temei de drept și art. 504 C.pr.penală, față de notele de ședință din (...) invocându-se excepția tardivității modificării temeiului de drept al acțiunii raportat la prevederile art. 132 C.pr.civ., excepție respinsă în mod greșit prin încheierea din (...).
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii întemeiată pe prevederile art. 504 C.pr.penală s-a arătat că instanța de fond a apreciat acțiunea admisibilă prin raportare la considerentele deciziei nr. 4. a C. C., decizie care a constatat că este neconstituțională interpretarea art. 504 C.pr.penală. Nu s-a ținut cont de faptul că art. 504 C.pr.penală a fost modificat prin L. nr. 2., forma actuală a prevederilor art. 504 C.pr.penală neincluzând și situația în speță.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 504 C.pr.penală s-a arătat că aceasta nu poate fi analizată în condițiile art. 506 alin. 2 C.pr.penală atâta timp cât situația reclamantelor nu poate fi încadrată la acest text de lege.
Acțiunea întemeiată pe prevederile art. 998-999 Cod civil îndreptată împotriva S. Român a fost soluționată pe fond respingându-se excepția lipsei calității procesuale pasive fără a se motiva această soluție.
Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de reprezentant al S. Român în cauză având în vedere prevederile art. 25 și 37 din Decretul nr.
31/1954.
În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe prevederile art. 998-999 Cod civil. De la data de 0(...) data pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei civile nr.
2129 și până la data promovării acțiunii care face obiectul dosarului (...) au trecut mai mult de 3 ani, acesta fiind termenul de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958.
Acțiunea reclamantelor trebuia respinsă deoarece este neîntemeiată, nefiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale.
Măsura menținerii sechestrului asigurător dispusă prin rezoluția nr. 3. a P. de pe lângă Tribunalul Cluj nu a fost contestată de către reclamante, acest lucru rezultând și din decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. Nu există deci o faptă ilicită. Necontestându-se măsura conform art. 168 C.pr.penală nu se poate invoca că valoarea sechestrului asigurător depășea cu mult prejudiciul pentru care a fost menținută, neputându-se reține pasivitatea statului atâta timp cât chiar reclamantele au stat în pasivitate.
Atâta timp cât Banca Națională a României S. C. a restituit reclamantelor la data (...) sumele în valută prevăzute în procesul-verbal nr.
221/2007 nu există nici un prejudiciu cauzat de S. Român reclamantelor.
Prin acordarea sumelor de 2.391,63 lei, 1.824,38 USD și 3.646,74 euro instanța de judecată a încălcat prevederile art. 304 pct. 6 C.pr.civ., acordând dobânzi practicate de către unitățile bancare și nu dobânda legală prevăzută de OG nr. 9..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9 și art. 3041
C.pr.civ.
Au fost formulate întâmpinări la recursurile declarate de către intimații I.de P. J. C., Banca Națională a României - S. R. C.
Prin întâmpinarea formulată de către I. de P. J. C. s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de către reclamante și admiterea recursului declarat de către pârâtul S. Român, menținându-se ca temeinică și legală sentința pronunțată de Tribunalul Cluj sub aspectul admiterii excepției lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei P. mun. C.-N. S-a solicitat respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că raportat la art. 12 alin. 2 din L. nr. 218/2001 personalitate juridică au numai inspectoratele de poliție.
I. de P. al J. C. nu este răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat reclamantelor, nici P. mun. C.-N. nefiind răspunzătoare atâta timp cât a revenit la adresa nr. 1., BNR având obligația să verifice legalitatea acesteia.
Instanța de fond a calculat în mod greșit momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al acțiunii formulate, acordând dobânda calculată prin expertiza efectuată în cauză, deși nu a fost calculată dobânda legală.
Prin întâmpinarea formulată de către Banca Națională a României - S.
R. C. s-a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamante și admiterea recursului declarat de către S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivare s-a arătat că în mod corect a reținut instanța de fond că Banca Națională a României a acționat în limitele legale și nu se face vinovată de faptele culpabile cauzatoare de prejudicii imputate de reclamante restituind acestora sumele în valută conform procesului-verbal nr. 221/2007.
Banca Națională a României este singura instituție care s-a implicat în mod real pentru respectarea drepturilor reclamantelor răspunzând tuturor solicitărilor reclamantelor.
Din necunoaștere sau pasivitate reclamantele nu au solicitat niciodată instanțelor să se pronunțe cu privire la bunurile indisponibilizate prin sechestrul dispus în dosarul penal nr. 3..
Reclamantele au primit în deplină înțelegere cu banca mai multe sume de bani în valută, mulțumirea acestora putând fi dedusă și din aceea că nu au formulat nicio contestație la executare.
B. N. a acționat cu diligență în ceea ce privește sumele în valută depuse spre păstrare, restituirea acestora făcându-se numai în momentul în care s-a ridicat măsura sechestrului dispusă în procesul penal.
Art. 504 C.pr.penală nu este incident în cauză, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege pentru antrenarea răspunderii statului.
Referitor la dobânzile legale solicitate s-a arătat că acestea pot fi acordate numai în situația în care obligația este purtătoare de dobânzi, neexistând temei care să permită solicitarea de dobânzi asupra unor sume ridicate în vederea confiscării și consemnate sub sechestru.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ.
Analizând recursurile declarate de reclamantele A. M. A. M. și A. M. A.
R. și de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 347 din (...) a T. C., C. reține următoarele:
Având în vedere că în ambele recursuri se contestă atât modul în care au fost soluționate excepțiile invocate cât și modul în care a fost soluționat fondul cauzei, se apreciază de către Curte că se impune analizarea cu precădere a criticilor referitoare la soluțiile pronunțate pe excepții.
Prin recursul declarat de către reclamante se critică în primul rând soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a P. municipiului C.-N.
În realitate este vorba despre excepția lipsei capacității procesuale a acestei pârâte, excepție admisă de către instanța de fond în temeiul art.12 alin.2 din L. nr.218/2002.
Atâta timp cât legea specială stipulează în mod expres că au personalitate juridică numai inspectoratele de poliție județene, iar nu și polițiile municipale , numai acestea au capacitate procesuală de folosință și de exercițiu, putând deci sta în judecată în nume propriu, conform art.41 alin.1 C.pr.civ.
Prevederile alin.2 ale art.41 C.pr.civ. nu sunt incidente în cauză.
Excepția tardivității modificării temeiului de drept al acți unii prinprecizarea depusă termenul de judecată din (...) a fost de asemenea corect soluționată de către instanță la termenul de judecată din data de (...).
Reclamanții au precizat temeiul de drept al acțiunii prin indicarea și a art.504 C.pen., în dosarul nr.(...) al J. C.-N., acesta fiind motivul pentru care competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea T. C.
În fața J. C.-N. nu s-a invocat tardivitatea precizării de acțiune, solicitându-se de către pârâți declinarea competenței de soluționare în favoarea T. C., astfel cum rezultă din practicaua sentinței civile nr.2450/(...) a J. C.-N.
În aceste condiții se poate aprecia că pârâții au achiesat la modificarea temeiului de drept al acțiunii, inclusiv pârâtul S. Român, motiv pentru care nu mai pot invoca acest aspect în cursul anului 2010. Temeiul de drept al acțiunii nu a fost modificat prin notele de ședință depuse de reclamante la data de (...) ci așa cum s-a arătat mai sus, în anul 2008, în dosarul J. C.-N.
Excepția inadmisibilității acțiunii întemeiate pe prevederile art.504
C.pr.pen a fost de asemenea corect respinsă de către instanța de fond dar având în vedere alte considerente.
Astfel, verificarea condițiilor prevăzute de art.504 C. în cazul concret dedus judecății nu este neapărat o chestiune de admisibilitate a acțiunii, putând fi apreciată și ca o chestiune care anticipează fondul, acest lucru fiind de altfel subliniat de către pârât în recurs.
Referitor la acest aspect se constată că art.504 alin.1 C. a fost într- adevăr declarat neconstituțional prin decizia nr.4., apreciindu-se că prevederile acestuia sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute de text cazurile în care S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art.48 alin.3 din Constituția R.
Dar ulterior pronunțării acestei decizii, prin L. nr.2., textul art.504 C. a fost modificat, punându-se în acord cu prevederile constituționale, așa cum rezultă din deciziile nr.417/(...), 532/(...), 326/(...),(...)/2010, pronunțate de Curtea Constituțională, și prin care au fost respinse toate excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect prevederile art.504 C.
Și în forma în vigoare există limitări ale cazurilor în care statul trebuie să răspundă pentru pagubele suferite, nefiind vorba despre orice fel de erori apărute în cursul desfășurării procesului penal.
Relevante sunt considerentele deciziei nr.1393/2010 ale C. C., arătându-se în mod expres că forma în vigoare a art.504 C. este în concordanță cu decizia nr.4. a C. C., necircumstanțiind răspunderea patrimonială a statului numai la unele erori judiciare, cu sublinierea că pentru a se constata existența unei erori judiciare trebuie să existe pede o parte o hotărâre de condamnare pe nedrept iar pe de altă parte o hotărâre definitivă de achitare.
În acest sens pot fi interpretate considerentele deciziei nr.4. a C. C., în forma în vigoare la data pronunțării deciziei art.504 C. prevăzând doar 2 situații în care pot fi acordate despăgubiri, respectiv când persoana condamnată nu a săvârșit fapta imputată sau aceasta nu există.
Din cele reținute mai sus și raportat la eroarea judiciară de care se prevalează reclamantele, constând în modul cum a fost luată și adusă la îndeplinire măsura asiguratorie în cursul urmăririi penale încetate ca urmare a decesului învinuitului, rezultă că în cazul concret dedus judecății nu sunt întrunite condițiile art.504 C. pentru antrenarea răspunderii statului în baza acestui temei de drept.
Problema prescripției dreptului la acțiunea în despăgubiri în baza art.504 C.pr.pen nu se mai impune a fi discutată având în vedere considerentele anterioare.
Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant a S. Român a M. F.
P., în ceea ce privește acțiunea întemeiată pe prevederile art.998, 999 C. ,se apreciază că și aceasta a fost soluționată în mod corect de către instanța de fond.
Atâta timp cât S. Român a fost chemat în judecată în nume propriu, alături de ceilalți pârâți, conform alin.2 al art.25 din Decretul nr.31/1954 acesta este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât, se susține că aceasta decurge din lipsa calității de reprezentant a M. F. P. pentru S. Român, în aceste condiții fiind evident neîntemeiată, considerațiile referitoare la autorul faptei ilicite ținând de fondul cauzei.
Discutabilă este maniera în care instanța de fond a rezolvat problema
prescripției dreptului la acțiune întemeia tă pe prevederile art. 998 C., această excepție fiind invocată în dosarul tribunalului.
S-a reținut că termenul de prescripție începe să curgă la data de 0(...), data pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei civile nr.2129 prin care a fost soluționată irevocabil latura civilă a cauzei, apreciindu-se că acțiunea înregistrată la data de (...) a fost formulată în termen.
Fiind vorba despre despăgubiri pentru lipsa de folosință a banilor, adică dobânzi, este evident că dreptul la acțiune având ca obiect recuperarea acestora este prescriptibil, termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958. Reclamantele ar putea fi îndreptățite la acordarea dobânzilor la sumele sechestrate în procesul penal de la momentul reținut de către instanța de fond, adică data soluționării în mod irevocabil a laturii civile a cauzei, de la acel moment nemaijustificându- se pasivitatea organelor competente ale statului care nu au luat măsurile necesare raportat la hotărârile irevocabile prin care s-a stins și latura civilă a cauzei penale în care a fost implicat defunctul A. M. A. Subhi M.. Dar aceasta nu înseamnă că este vorba despre drepturi imprescriptibile extinctiv, în cauza dedusă judecății putând fi acordate despăgubiri pentru prejudiciul cauzat numai pentru ultimii 3 ani anteriori promovării acțiunii, adică pentru perioada ulterioară datei de (...). Pentru perioada anterioară drepturile puteau fi valorificate în dosarul nr.6263/2004 al T. C. în care s-a solicitat ridicarea măsurii sechestrului asigurător și restituirea sumelor referitor la care s-a stabilit prin hotărâri irevocabile că depășesc prejudiciul în vederea recuperării căruia a fost luată măsura.
Fondul cauzei:
Fiind vorba despre răspundere civilă delictuală, în mod corect s-a analizat de către tribunal dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art.998,999 C. în acest sens.
Situația fiecăruia dintre pârâți trebuie analizată distinct, în opinia reclamantelor recurente fiecare dintre pârâți răspunzând în paralel sau concurent pentru anumite acțiuni sau inacțiuni cauzatoare de prejudicii.
I. de P. al județului C. ar urma să răspundă pentru că a ridicat sumele de bani și le-a depus la BNR fără a exista un act prin care să se fi dispus măsura sechestrului asigurator, apreciind eronat cuantumul sumei care trebuia sechestrată.
Referitor la aceste fapte se reține de către Curte, pe baza hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate anterior și prin care s-au soluționat litigii referitoare la aceeași chestiune, în special sentința civilă nr.2. a T. C.,
și a susținerilor reclamantelor, că reclamantele nu au contestat niciodată măsura sechestrului asigurător.
Prima dată când o instanță de judecată a fost investită cu o cerere având ca obiect sechestrul asigurător a fost momentul înregistrării acțiunii civile sub nr.6263/2004 al T. C., solicitându-se ridicarea sechestrului raportat la faptul că latura civilă a cauzei a fost soluționată irevocabil în anul 2003, nemaijustificându-se menținerea măsurii pentru suma care o depășește pe cea reținută ca datorată de către reclamante.
Legalitatea măsurii sechestrului asigurător nu a fost niciodată pusă în discuție la solicitarea persoanelor interesate, acestea putând contesta măsura și în lipsa unui act emis de organul competent prin care să fi fost luată măsura, atâta timp cât este dovedit că în luna octombrie 1993 au fost ridicate de către I. C. de la antecesorul reclamantelor și predate la BNR sume de bani.
În aceste condiții în mod corect a apreciat instanța fondului că nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite de către IPJ C., faptă care să fi cauzat un prejudiciu reclamantelor.
Situația este similară și în ceea ce privește P. de pe lângă Tribunalul
Cluj, reclamantele invocând practic propria pasivitate pentru a solicita repararea prejudiciului.
În mod corect s-a reținut de către prima instanță că nici Banca
Națională a României nu a cauzat vreun prejudiciu prin faptele sale.
Astfel, singura faptă culpabilă săvârșită de către această instituție constă în aceea că a valorificat sumele de bani depuse fără a exista un act valabil în temeiul căruia să fi procedat astfel. Acest aspect a fost tranșat irevocabil prin sentința civilă nr.2. a T. C., nemaimpunându-se a se insista asupra sa. Dar prin această faptă reclamantelor nu le-a fost cauzat nici un prejudiciu, atâta timp cât după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr.2. reclamantelor le-au fost restituite sumele sechestrate conform procesului verbal nr.221/(...), valutele care nu mai erau în circulație fiind echivalate în euro. Nerestituirea de către BNR a sumelor până la acel moment a fost justificată de existența măsurii sechestrului asigurător luată de către organele de urmărire penală în baza căreia sumele au fost depuse la BNR,
Banca Națională a României având numai calitatea de depozitar a sumelor.
În cauză s-a făcut dovada unei fapte ilicite, constând în omisiunea luării măsurilor referitoare la sechestrul asigurător, măsuri care se impuneau a fi luate după ce a fost finalizată și latura civilă a cauzei în care a fost cercetat defunctul A. M. A. Subhi M. și reclamanta A. M. A. M., adică după data de 0(...). Sechestrul asigurător a fost ridicat la solicitarea reclamantelor în dosarul nr.6283/2004 al T. C.
Prejudiciul este cel arătat de către reclamante, adică dobânda legală calculată la sumele restituite de B., asupra momentului de la care aceasta era datorată insistându-se în considerentele referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune.
Răspunzător de prejudiciu nu poate fi decât pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, S. Român trebuind să ia toate măsurile în vederea adoptării unei legislații clare care să nu permită apariția unor situații de acest gen. Bineînțeles că așa cum s-a arătat mai sus, și reclamantele sunt vinovate pentru că nu au fost suficient de diligente în a utiliza mijloacele prevăzute de lege în vederea protejării propriilor interese, dar fiind vorba de un proces penal, problema trebuie privită având în vedere acest aspect. Organul care a luat o măsură în cadrul urmăririi penale, din oficiu, ar trebui să fie cel care să revoce măsura tot din oficiu, pe baza hotărârilor judecătorești irevocabile prin care instanța civilă a soluționat latura civilă a cauzei, în realitate, conform legislației interne neavând competențe în acest sens. Aceasta având în vedere și faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, instanța neputându-se pronunța decât în măsura investirii sale prin cererile formulate de părți. Ori în acțiunile formulate în dosarele nr.1499/1997, respectiv 5. ale T. C., având ca obiect despăgubiri civile, nici reclamantele D. G. a V. și A. F. a J. C. și nici pârâtele nu au investit instanța în acest sens, în dispozitivul hotărârilor nedispunându-se asupra măsurii sechestrului asigurator, care ar fi trebuit menținută numai în limitele prejudiciului dovedit.
Se pune problema încălcării raportat la aspectele reținute mai sus a art.6 din CEDO, procedura pe care reclamantele au fost nevoite să o urmeze în vederea returnării sumelor sechestrate cu titlu de măsură asiguratorie în procesul penal, asupra cărora nu se mai impunea menținerea măsurii, fiind nejustificat de anevoioasă în contextul legislativ în vigoare la acel moment.
La art.245 C., în forma în vigoare la data emiterii rezoluției emise în dosarul penal nr.3. la dat de (...) se stipula că prin ordonanta de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra: a) revocării măsurii preventive precum și a măsurilor asiguratorii luate în vederea executării pedepsei amenzii ori a pedepsei confiscării averii; b) confiscării lucrurilor care potrivit art. 118 Cod penal sunt supuse confiscării speciale și a restituirii celorlalte. c) măsurilor asiguratorii privind reparațiile civile și a restabilirii situației anterioare săvîrșirii infracțiunii.
În cazul în care s-a dispus menținerea măsurilor asiguratorii privind reparațiile civile, aceste măsuri se vor considera desființate, dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fata instanței civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetării urmăririi penale; d) cheltuielilor judiciare, stabilind cuantumul acestora, cine trebuie sa le suporte și ordonind încasarea lor; e) restituirii cauțiunii în cazurile prevăzute de lege.
Raportat la acest text de lege, rezultă că dispoziția din rezoluția de încetare a urmăririi penale prin care s-a menținut măsura sechestrului asigurator luată asupra bunurilor învinuitului este legală, în condițiile în care până la acel moment măsura sechestrului asigurator nu fusese contestată.
Fiind demarcate demersurile judiciare de către părțile vătămate în vederea recuperării prejudiciului, măsura sechestrului asigurator a rămas în vigoare raportat la dispozițiile art.245 C., pe tot parcursul celor două procese civile inițiate de către părțile vătămate, măsura nefiind contestată de cătrereclamantele din prezentul dosar nici pe parcursul judecării laturii civile a cauzei penale.
Așa cum s-a precizat mai sus, în aceste condiții legalitatea măsurii nu poate fi pusă în discuție, atâta timp cât reclamantele nu au înțeles să conteste măsura sau modul în care a fost adusă la îndeplinire.
Rămâne problema omisiunii pronunțării asupra măsurii în momentul finalizării laturii civile a cauzei, fiind discutabil dacă numai reclamantele aveau obligația să facă demersuri conform legii civile în acest sens, în condițiile în care măsura sechestrului asigurator a fost luată în procesul penal din oficiu, iar nu conform regulilor prevăzute în Codul de procedură civilă.
Este de menționat și fapul că la data introducerii acțiunilor civile de către părțile vătămate, în anul 1997, în codul de procedură civilă nu existau dispoziții care să permită debitorului să ceară ridicarea sechestrului în cazul respingerii cererii principale, prevederi în acest sens fiind introduse pentru prima dată în anul 2001, prin O. nr.51/2001 și apoi prin L. nr.219/2005 de modificare a C. de procedură civilă.
Ultimul aspect care se impune a fi analizat este acela al cuantumului dobânzii care trebuie achitată reclamantelor.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară completat ulterior, raport întocmit de către expertul contabil Fătăcean Gheorge, rezultă că dobânda calculată în expertiză reprezintă dobânda legală, calculată conform actelor normative în vigoare în materie în perioada de timp relevantă, astfel încât susținerile din recursul pârâtului în sensul că s-a calculat dobânda practicată de unitățile bancare nu este pertinentă. Expertul a luat ca reper dobânzile banacare în vederea calculării dobânzii legale.
Singura chestiune care este discutabilă este aceea a dobânzii care trebuie avută în vedere, expertul calculând-o în 2 variante, respectiv dobânda simplă și dobânda compusă.
Instanța de fond a apreciat că se datorează numai dobânda simplă, raționamentul avut în vedere fiind acela că nu se poate presupune că banii ar fi fost valorificați prin constituirea de depozite sau că unitatea banacară ar fi avut o procedură de capitalizare automată.
C. consideră întemeiate susținerile reclamantelor din cererea de recurs în sensul că nu se poate presupune că reclamantele ar fi fost total lipsite de diligențe în valorificarea banilor, o conduită normală și o diligență minimă a oricărui individ conducând la valorificarea sumelor de bani deținute, cel puțin prin capitalizarea dobânzilor la sumele depozitate.
Dobânda compusă este deci cea care va fi avută în vedere de către
Curte la calcularea dobânzilor datorate în perioada aprilie 2004-ianuarie
2007, conform raportului de axpertiză contabilă (filele 153 și urm. dosar tribunal) și a suplimentului la acesta(filele 312 și urm. dosar tribunal).
Ținând cont de considerentele de mai sus, C., în temeiul art.312 alin.3
C.pr.civ., art.304 ind.1 C.pr.civ. și art.304 pct.9 C.pr.civ. va admite în parte recursul declarat de reclamantele A. M. A. M. și A. M. A. R. și cel declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 347 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va modifica în sensul că va obliga pârâtul S. ROMÂN să plătească reclamantelor echivalentul în lei al sumei de 2392,64 USD la data plății și echivalentul în lei al sumei de 3041,69 E. la data plății reprezentând dobânda compusă pentru perioada aprilie 2004 - aprilie 2007, admițându-se excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței ca legale și temeinice.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în recurs se apreciază a fi incidente prevederile art.276 C.pr.civ., acestea urmând a fi compensate.
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantele A. M. A. M. și A. M. A. R. și cel declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 347 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în sensul că obligă pârâtul S. ROMÂN să plătească reclamantelor echivalentul în lei al sumei de 2392,64 USD la data plății și echivalentul în lei al sumei de 3041,69 E. la data plății reprezentând dobânda compusă pentru perioada aprilie 2004 - aprilie 2007.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Compensează cheltuielile de judecată în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, (...).
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
ANA I. A. C.
A. A. C.
Grefier, S.-D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: Dorin Tatu
| ← Decizia civilă nr. 2173/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2313/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
