Decizia civilă nr. 251/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 251/A/2011
Ședința publică din 9 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTOR: C.-M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul L. Ș. și intervenienta R. A., împotriva sentinței civile nr. 971 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., A. F. P. G., S. A. G. S. și B. A., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 221/ 2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă, pentru reclamantul apelant și pentru intervenienta apelantă, domnul avocat C. H. M., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 29 din dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul apelant personal, intervenienta apelantă personal, pârâtul intimat B. A. personal și reprezentanții pârâților intimați S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., A. F. P. G. și S. A. G. S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul apelanților și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 294 alin. 1
C. pr. civ. invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în calea de atac a apelului, prin invocarea tratamentului discriminatoriu și a următoarelor temeiuri juridice: art. 998 -
999 C. civ., art. 3, 5, 6, 8 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului și a Libertăților Fundamentale.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului apelanților în susținerea apelului și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe apelul care formează obiectul prezentului dosar, urmând ca odată cu punerea concluziilor pe fondul cauzei, aceștia să se refere și la excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în calea de atac a apelului.
Reprezentantul apelanților arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în calea de atac a apelului, invocată din oficiu de cătreinstanță și solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în calea de atac a apelului, invocată din oficiu de către instanță și solicită respingerea apelului care formează obiectul prezentului dosar ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că prin petitul I al acțiunii, reclamantul a solicitat daune morale pentru prejudiciul suferit prin stabilirea domiciliului obligatoriu, iar instanța de fond a constatat că stabilirea domiciliului obligatoriu este o măsura administrativă cu caracter politic, însă în ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamant, instanța a aplicat prevederile Deciziei nr. 1. a C. C. a R., iar în ceea ce privește daunele materiale, instanța de fond a respins acțiunea pentru că nu au fost dovedite bunurile care s-au confiscat de la reclamant.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 971/(...), pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul L. Ș. și cererea de intervenție formulată de intervenienta R. A., în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. C.-N., pentru daune morale; s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul L. Ș. și cererea de intervenție formulată de intervenienta R. A., împotriva pârâților S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, S. „. S., prin A. D. S., A. F. P. G., D. G. a F. P. a județului C., B. A., pentru restituire în natură și acordare de despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. nr. 209 G., nr. top 218, 219; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. și D. R. și s-a respins acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de M. A. și D. R. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. Ș., în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, constatându-se caracterul politic al stabilirii măsurii administrative a domiciliului forțat al defunctului L. D. și a reclamantului L. Ș.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, potrivit copiei CF nr. 6718 G., imobilul cu nr. top 218, 219 a constituit proprietatea numitei B. M., căsătorită cu Kiraly Endrene, și B. Erszebet, căsătorită Mirbach Antalne.
La (...), în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1513, dat în temeiul H.G. nr. 266/1991, a certificatului de înmatriculare seria A nr. 068900/1995, a sentinței civile nr.
8., a documentației tehnice anexate, asupra imobilelor cu nr. top 218, 219 s- a întabulat dreptul de proprietate în favoarea S. „. S. G.
Din copia sentinței civile nr. 2., pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a C., reiese că a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul L. Ș., în contradictoriu cu pârâții M. A. și D. R. - A. D. S. și S. D. U. S. S-a reținut că reclamantul nu are vocație succesorală legală după defuncta B. M., întrucât, din certificatele de stare civilă depuse la dosarreiese că acesta are calitatea de colateral de gradul VI, vocația succesorală legală fiind limitată la gradul IV.
B. M. (născută B. Barbara în anul 1886, cunoscută ca B. M. V., căsătorită Sikorszki) este fiica lui B. M. și a lui B. E., aceasta din urmă
(născută T., în anul 1965, cunoscută ca și C., K., K.) fiind fiica lui T. B. și a lui T. M.
Stabilind în persoana lui B. T. și a M. T., autorii comuni ai defunctei
B. M. și ai reclamantului, bunici pentru cea dintâi și străbunici pentru cel din urmă, potrivit certificatelor de stare civilă, aceștia au avut pe lângă fiica lor, T. E., mama defunctei, alți doi fii, Teodor și Karacsony (născut în anul
1896, cunoscut și cu prenumele de C.), acesta din urmă având la rândul său ca fiu pe B. (născut în anul 1896, cunoscut și cu prenumele de V.), iar acesta din urmă a avut o fiică, respectiv pe Ida T. (căsătorită L.) al cărui fiu este reclamantul.
Sentința civilă nr. 2. a rămas irevocabilă prin respingerea apelului, prin D. civilă nr. 2. a C. de A. B., și a recursului, prin D. nr. 6. a Î. C. de C. și J.
În cauză, reclamantul și intervenienta, care îi este soră, fapt atestat de copia certificatelor de naștere, nu au depus, deși instanța a pus în vedere reprezentantului lor, acte de stare civilă din care să reiasă calitatea de succesori legali ai proprietarei de carte funciară. Întrucât prin hotărârea anterior menționată, prin care s-a respins acțiunea reclamantului L. Ș., s-a constatat că acesta nu are calitatea de moștenitor față de proprietarul imobilului înscris în CF G. 6718 nr. top 218 și nr. top 219, acest aspect are putere de lucru judecat în prezenta cauză, tribunalul neavând posibilitatea de a statua altfel.
În ceea ce o privește pe intervenienta R. A., aceasta fiind soră cu reclamantul, nu poate avea la rândul său calitate de moștenitor legal după
B. M. Nici una dintre părțile reclamante nu au depus vreun testament cu care ar fi putut dovedi vocație succesorală testamentară, care nu este limitată la un anumit grad.
În ceea ce privește excepția lipsa calității procesuale pasive a M.ui A., aceasta a fost admisă, întrucât, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., calitatea de pârât o are S. Român prin M. F., iar față de petitul de restituire în natură, acest minister nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este în posesia imobilului.
Excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată, întrucât nu este întrunită tripla identitate, de obiect, de cauză și de părți, cauza prezentei acțiuni fiind L. nr. 2., și nu anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Deși prin cererea de chemare în judecată reclamantul a arătat că imobilul în cauză a fost expropriat de la tatăl său și de la mătușa sa, din probele administrate în cauză nu reiese că L. Dezso a fost coproprietar al imobilului în litigiu. În aceste condiții, T. a apreciat că reclamantul și intervenienta nu sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în despăgubiri în echivalent, și nici la restituirea în natură, pentru imobilul înscris în CF nr. 6718 G., nr. top 218 și nr. top 219.
Din copia dosarului comunicat de C. reiese că L. D. a fost evacuat din localitatea O., conform Deciziei nr. 239/1952, în localitatea G. Prin D. nr. 3. a fost obligat numitul L. D. să părăsească localitatea O. ca urmare a interdicției de a domicilia în acest oraș. Interdicția a fost stabilită pe timp nelimitat, însă restricțiile domiciliare au fost ridicate la (...), în baza Decizie
M.A.I. nr. 6676/1957. Motivul pentru care s-a stabilit domiciliul obligatoriul-ar fi constituit faptul că L. D. era moșier. Din adresa nr. C22/18.345 din (...) reiese că acesta a posedat ca avere în comuna C., raionul Zalău, o casă, 20 ha. pământ, 5 ha. pășune, 5 ha. vie, și 5 ha. pădure.
Durata domiciliului obligatoriu al reclamantului, intervenientei și tatălui acestora, reiese și din adresa nr. 75505/(...) a M.ui de I., acesta fiind din (...) până la (...).
Prin referatul întocmit la data de (...) de M. A. I. - S. „C";, s-a concluzionat că se impune încetarea restricțiilor domiciliare, întrucât L. D. nu face parte din categoria marilor moșieri. Cu toate acestea, o notă întocmită de M. A. I. - S. „C";, menționează că în urma verificării materialelor aflate în dosarul de domiciliu obligatoriu nr. 65, ce aparține numitului L. D., după ridicarea restricțiilor domiciliare s-a propus predarea dosarului în arhivă cu menținerea celui în cauză în evidența elementelor dușmănoase. În consecință, din ansamblul actelor de la dosarul C. al defunctului L. D., reiese că acesta a constituit un element dușmănos al regimului.
Prin H. nr. 543/1990 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-lege nr.
118/1990 numitei L. T. Ida, mama reclamantului și a intervenientei, i s-a recunoscut drept vechime în muncă perioada de 8 ani și o lună de domiciliu obligatoriu, și i s-a stabilit o indemnizație lunară de 1.617 lei.
Și reclamantului L. Ș., prin H. nr. 1391 a aceleiași comisii, i s-a recunoscut dreptul la o indemnizație lunară de 1.617 lei, însă perioada domiciliului forțat nu i s-a recunoscut drept vechime în muncă, întrucât era minor la acea dată.
Potrivit art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul dintre următoarele acte.
Art. 4 alin. 2 prevede că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Stabilirea domiciliului obligatoriu al defunctului L. D. și a familiei sale s-a făcut în baza Decretului-lege nr. 83/1949, act normativ care nu este enumerat la art. 3 din lege.
Raportat la probatoriul administrat în cauză, reiese că măsura administrativă a domiciliului obligatoriu, aplicată reclamantului și tatălui său, L. D., a avut un caracter politic.
Conform art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Prin Deciziile nr. 1. și nr. 1360/2010 Curtea Constituțională a R. a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2.. Aceste decizii au fost publicate în M. Of. al R. nr. 1361 din (...). Prin urmare, la data pronunțării prezentei hotărâri, textul de lege pe care reclamantul și intervenienta și-au întemeiat pretențiile a fost declarat neconstituțional, iar de la data publicării deciziei de neconstituționalitate în M. O. al R. aplicabilitatea textului de lege încetează.
Este real că în termen de 45 de zile legiuitorul are obligația de a acționa în sensul stabilirii conformității textului legal declarat neconstituțional cu legea fundamentală a țării, Constituția. Totuși, întemeierea pretențiilor, la acest moment, pe temeiul invocat, declarat ca neconstituțional, nu se mai poate realiza, astfel încât, cererea reclamantului și a intervenientei, de acordare de daune morale, nu mai are suport în drept.
Amânarea soluționării cauzei pentru împlinirea termenului de 45 de zile solicitată de reclamanți nu se impune, întrucât legiuitorul național, plecând de la considerentele deciziei sus-amintite, nu mai are la îndemână legiferarea modalității de reparare a prejudiciului prin acordarea de despăgubiri morale, în condițiile în care s-a apreciat că acordarea unor astfel de sume ar aduce atingere valorii de dreptate.
T. a apreciat că nici dispozițiile sau jurisprudența C.E.D.O., prin raportare la art. 1, Protocol 1, nu pot fi primite, reclamantul și intervenienta neputând afirma existența unei speranțe legitime în acest sens, cu privire la dobândirea unui bun.
Este real că legiuitorul în virtutea dreptului său a edictat o normă, însă, această normă, așa cum a constatat Curtea Constituțională, este neconformă cu legea națională supremă și, astfel, nu poate da naștere unor efecte juridice.
Raportat la considerentele mai sus invocate, T. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul L. Ș. și cererea de intervenție formulată de intervenienta R. A., în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice, pentru daune morale.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul L. Ș. și cererea de intervenție formulată de intervenienta R. A., împotriva pârâților S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, S. „. S., A. F. P. G., D. G. a F. P. a județului C., B. A., pentru restituire în natură sau acordare de despăgubiri pentru imobilul înscris în CF nr. 209 G., nr. top 218, 219.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A.
și D. R. și s-a respins acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de M. A. și D.
R.
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L.
Ș., în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și s-a constatat caracterul politic al stabilirii măsurii administrative a domiciliului forțat al defunctului L. D. și reclamantului L. Ș.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe au decl ar at ap el, în ter men leg al, r ecl aman tul
L. Ș. ș i in terven ien ta R. A. , invocând ca temei al apelului nelegalitatea șinetemeinicia sentinței apelate, apelanții arătând că, nelegalitatea constă în faptul că, deși au indicat că antecesorii lor au fost persecutați politic, totuși instanța reține că această persecuție politică derivă din calitatea de judecător a tatălui reclamantului, deși acesta era un judecător apolitic.
Din acest punct de vedere, arată apelanții, calitatea reclamantului, de fiu al antecesorului său, și a surorii sale, de fiică, justifică acest apel.
Prin scriptul intitul at „No te de șed inț ă";, depus l a dos ar l a d ata de (...),
p âr âtul in timat S. Ro mân , pr in M in is terul F in anțelor Publ ice pr in D. G. a F. P. a
județulu i C. , a invocat prevederile Deciziei C. nr. 1358/(...), precum și dispozițiile art. 147 alin. 4 din Constituție și ale art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr.
47/1992.
În d ata de (...), apel anț ii au depus l a d os arul c auze i o „Pre c iz are de
acț iune"; (f. 26-28).
În motivarea acestei „Precizări de acțiune";, apelanții au arătat că, având în vedere faptul că prin D. C. C. nr. 1358 din (...) a fost practic suprimat dreptul apelanților, recunoscut prin art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr.
2., la acordarea unor daune morale pentru prejudiciul suferit prin măsurile dispuse împotriva antecesorului lor, apelanții se află în postura ingrată de a identifica un temei juridic al acțiunii formulate. În opinia acestora, această problemă, în lipsa altor măsuri legislative, poate fi soluționată în felul următor: a) Aplicarea cu prioritate a Convenției Europene a Drepturilor Omului față de dreptul național.
1. Conform doctrinei, procesul echitabil este un proces echilibrat între toate părțile, având în echitate un ideal al justiției, posibil de realizat prin respectarea unor garanții. Mai mult, procesul echitabil însuși a devenit un drept substanțial. Astfel, într-o perioadă de 22 de ani, între afacerile Golder și Homsby, C. a construit un drept la un proces echitabil extrem de vast, cu trei componente principale: dreptul de acces la justiție; dreptul la o bună administrare a justiției (organizarea unui tribunal independent și imparțial; asigurarea unor garanții în derularea procedurii - publicitatea dezbaterilor, termenul rezonabil, garanțiile speciale în materie penală etc.); dreptul la executarea deciziilor justiției.
Conform terminologiei C. Europene a Drepturilor Omului, „dreptul la un proces echitabil consacră principiul fundamental al preeminenței dreptului într-o societate democratică";.
2. În această ambianță, jurisprudența C., circumscrisă art. 6 din Convenție, indică faptul că legile cu aplicare retroactivă, edictate de obicei pentru a influența rularea procedurilor judiciare în favoarea statului, sunt interzise, cu excepția situațiilor care ar fi justificate de un „. imperativ de interes general";.
3. În speță, arată apelanții, ne aflăm în prezența unei decizii a C. C. care suprimă, în cursul procedurii, dreptul la obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
4. Pe cale de consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 11 și 20 din Constituția R. și a art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apelanții solicită aplicarea directă a dispozițiilor convenționale și să se aplice, în prezenta speță, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în forma inițială.
În opinia apelanților, D. C. C. nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol, în primă instanță sau în căile de atac, la data pronunțării acestei decizii, ci este aplicabilă celor înregistrate ulterior pronunțării sale. A aprecia în alt mod ar însemna să se instituie un tratament discriminatoriu aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanțele au pronunțat hotărârile judecătorești, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeașiprocedură prevăzută de L. nr. 2., acest aspect fiind determinat de un element neprevăzut și neimputabil părții, respectiv D. C. C.
Mai mult, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul L. nr. 2., s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a, astfel că, legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. b) Identificarea unui remediu în dreptul național.
Pentru ipoteza în care instanța de apel va aprecia că nu este posibilă aplicarea directă a dispozițiilor convenționale și anihilarea efectelor deciziei
C. C. din (...), apelanții arată că înțeleg să își transforme petitul de cerere pentru daune morale într-un petit fondat pe dispozițiile dreptului național comun (art. 998 - 999 C.civ.), completate cu dispozițiile convenționale (art. 3, art. 5, art. 6, art. 8 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
În aceste condiții, susținând în integralitatea lor argumentele formulate prin acțiunea introductivă, apelanții apreciază că au posibilitatea de a solicita repararea prejudiciilor de ordin moral cauzate și pe calea dreptului comun.
Pe cale de consecință, solicită instanței să rețină că în speță sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, întrucât:
- există o faptă ilicită, respectiv măsura administrativă dispusă față de antecesorul apelanților;
- această faptă ilicită a produs un prejudiciu, prin încălcarea dreptului la libertate și siguranță, a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la respectul vieții intime, familiale și private, a dreptului la un recurs efectiv și prin aplicarea unor tratamente inumane și degradante;
- există în mod evident o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu;
În fine, întrucât S. Român răspunde pentru prejudiciile cauzate de organele sale, inclusiv în plan convențional, este îndeplinită și condiția vinovăției.
Pe cale de consecință, s-a solicitat repararea prejudiciului cauzat, în temeiul art. 998 - 999 C.civ., cu obligarea S. Român, reprezentat prin
Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor solicitate.
Cu pr iv ire l a in ad mis ib il itate a prec iz ăr ii de acț iune f or mul ată în f aț a
ins tanțe i de apel.
În privința acestor temeiuri juridice noi, invocate de apelanți prinprecizarea de acțiune depusă la dosar la data de (...) (f. 26-28 dosar apel), C. de A. C., din oficiu, la termenul de judecată din data de (...), a invocat și a pus în discuția contradictorie a părților prezente, precum și a reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C., excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii direct în apel, excepție care urmează să fie admisă, motivat peprevederile art. 294 alin. 1 C.proc.civ., dispoziții procedurale care interzic înmod imperativ schimbarea direct în apel a cauzei juridice a acțiunii și, implicit, a obiectului cererii de chemare în judecată.
Invocarea de către apelanți, pentru prima dată în fața instanței de apel, a unor temeiuri juridice noi, ca fundament al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 998 - 999 C.civ., art. 3, art. 5, art. 6, art. 8 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și principiul interzicerii discriminării, echivalează cu o schimbare a cauzei juridice în apel și cu încălcarea, totodată, a principiului dublului grad de jurisdicție, intrând astfel sub incidența art. 294 alin. 1 C.proc.civ.
Drept urmare, C. urmează să respingă ca inadmisibile aceste precizări făcute de apelanți prin „. de acțiune"; din (...).
A.ul este nefondat.
Verificând apelul prin prisma motivelor invocate de apelanți, succint, în memoriul de apel, prin prisma art. 292 alin. 2 și art. 295 C.proc.civ., C. constată că singurul motiv de apel invocat de apelanți vizează soluția dată de prima instanță petitului având ca obiect constatarea calității de persecutat politic a antecesorului apelanților.
Inițial, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul L. Ș. a solicitat doar obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de
100.000 Euro, respectiv, restituirea în natură a imobilului confiscat de statul comunist de la tatăl reclamantului și de la mătușa acestuia, imobil înscris în CF nou înființată nr. 209 G. și nr. 6718 G., nr. top 218, 219, iar în caz de imposibilitate de restituire în natură, obligarea pârâtului la despăgubiri constând în valoarea de circulație al imobilului (f. 3 dosar fond).
Ulterior, prin completarea de acțiune înregistrată la data de (...) (f. 23 dosar fond), reclamantul a solicitat „constatarea caracterului politic al persecuției îndreptate împotriva mea și a tatălui meu, în conformitate cu art. 4 alin. 1 și 2";.
În ceea ce o privește pe intervenienta R. A., prin cererea de intervenție formulată la data de (...) (f. 114 dosar fond), aceasta a solicitat instanței doar obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale, respectiv, obligarea pârâtului la restituirea imobilului din G., înscris în CF nr. 678 G. nr. top 218/219, și în CF nou înființată nr. 209 G.
Este adevărat că în motivarea cererii de intervenție în interes propriu intervenienta a arătat că și ea, și fratele său, reclamantul L. Ș., au fost
„persecutați politic, ca urmare a deportării ținând seama de fost judecător burghez a lui L. D., tatăl nostru";, dar nu este mai puțin adevărat că intervenienta nu a învestit în mod procedural, în conformitate cu prevederile art. 49, art. 114, art. 132 și art. 134 C.proc.civ., instanța de fond cu un petit având ca obiect constatarea caracterului politic al deportării antecesorului său, L. D..
Nefiind învestită de către intervenientă cu o cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate defunctului L. D., în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. final C.proc.civ., instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei astfel de cereri.
Prin dispozitivul sentinței apelate, instanța de fond a admis cererea principală, formulată de reclamantul L. Ș., având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate antecesorului tată al reclamantului, precum și reclamantului și, în consecință, a constatat caracterul politic al stabiliri măsurii administrative a domiciliului forțat al defunctului L. D. și al reclamantului L. Ș.
În considerentele sentinței, admiterea acestui petit a fost argumentată prin trimitere expresă la dispozițiile art. 3 și art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., arătându-se de către prima instanță că stabilirea domiciliului obligatoriu al defunctului L. D. și a familiei sale s-a făcut în baza Decretului-lege nr.
83/1949, act normativ care nu este enumerat la art. 3 din lege, dar care, prin prisma art. 4 alin. 2, rap. la art. 3 din aceeași lege, conferă acestei măsuri administrative un caracter politic.
Drept urmare, C. constată că prima instanță s-a pronunțat în mod expres și explicit asupra acestui petit, astfel încât, apelul apare ca fiind vădit nefondat.
În ceea ce privește solicitarea de acordare a daunelor morale, astfel cum aceasta a fost legal și procedural formulată în fața primei instanțe, întemeiată pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., C. constată că aceasta, în prezent, este lipsită de un fundament juridic în legea specială, dat fiind că acest temei legal a fost constatat ca fiind neconstituțional prin D. C. nr. 1358/(...).
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr.
24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea
Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în M. O. al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1
și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea
Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 295-296 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat prezentul apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul L. Ș. și de intervenienta R. A., împotriva sentinței civile numărul 971 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 09 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
A.-A. P. C.-M. CONȚ A. A. M.
Red.CMC/dact.MS
9 ex./(...)
J.fond: A.S.S.
| ← Decizia civilă nr. 2313/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 310/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
