Decizia civilă nr. 2190/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2190/R/2011
Ședința publică din 17 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C.
G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat reclamanta D. V., împotriva sentinței civile nr. 641 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta D. V., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr.
2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs (f. 4 din dosar) reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ..
De asemenea, C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamanta recurentă ca fiind nefondat, iar pe cale de consecință solicită menținerea sentinței recurate ca fiind legală și întemeiată, respectiv respingerea cererii privind obligarea S.ui Român la plata despăgubirilor în cuantum de 150.000 euro cu titlu de daune morale, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă (f. 12 din dosar).
Având în vedere lipsa părților de la dezbateri, C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că părinții reclamantei au fost refugiați începând cu anul 1941, respectiv cu mult înainte de (...), iar prevederile L. nr. 2. se aplică pentru condamnările și măsurile administrative cu caracter politic din perioada (...) - (...), motiv pentru care, consideră că instanța de fond a interpretat corect textul de lege și în mod corect a respins acțiunea formulată de reclamantă.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 641 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta D. V., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în conformitate cu susținerilor reclamantei, părinții ei au fost strămutați în anul 1941 din județul Satu-M. comuna L. în raionul Gura Humorului localitatea C.
Pentru o mai bună soluționare a cauzei s-a apreciat că se impune a se face o scurtă incursiune cronologică a evenimentelor istorice ce au avut loc în Transilvania în perioada 1940-1945, descrise în considerentele hotărârii.
În prezent există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare"; și conform art. 3 din aceeași lege
„constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative";.
A apreciat tribunalul că din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care auavut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, coroborând susținerile reclamantei cu actele de la dosar se reține că, părinții reclamantei au fost strămutați din județul Satu-M., stabilindu-se domiciliul obligatoriu în județul Suceava fostul raion Gura Humorului.
În M. Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie
2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin.1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Reținându-se că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Față de cele de mai sus, tribunalul a apreciat că cererea reclamantei nu este fondată, că nu sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 2. motiv pentru care a fost respinsă conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe reclamanta D. V. a declarat recurs în termenlegal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta a învederat instanței că hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece, în opinia ei, măsura stabilirii domiciliului obligatoriu este o măsură cu caracter politic ce se încadrează în dispozițiile art. 4 din L. nr. 2.. Acest act normativ are caracter de complinire a D.-lege nr. 1. și O. nr. 2. în privința acordării reparațiilor morale și materiale destinate a repara nedreptățile comise de regimul politic anterior.
Deciziile Curții Constituționale invocate de instanța de fond nu sunt incidente în cauză raportat la data înregistrării cererii reclamantei, întrucât se aplică legea în vigoare la acest moment, iar deciziile mai sus indicate încalcă principiul neretroactivității legii civile.
În drept, reclamanta recurentă invocă prevederile art. 304 pct. 9
C.pr.civ.
Pârâtul intimat S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R.prin D. A J. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului canefondat și, în consecință, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (f.10-12).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că prin decizia nr. 1358/(...) Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale, iar aplicarea acestei decizii este opozabilă era omnes și obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate șia apărărilor formulate C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele: Reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, obligareapârâtului la plata sumei de 150.000 euro reprezentând despăgubiri morale în temeiul art.5 alin.1 și alin.4 din L. nr.2., în nume propriu și în calitate de moștenitoare legală a părinților, fratelui și surorii sale, pentru motivul că au fost strămutați în loc.Cacica, raionul Gura Humorului, din localitatea de domiciliu com. L., jud.Satu M.. Reclamanta este fiica numiților P. P., decedat la data de (...) și P. I., decedată la data de (...) și, de asemenea, moștenitoarea surorii ei, P. M.,decedată la data de (...), precum și a fratelui ei, P. A., decedat la data de (...), așa cum rezultă din atele de stare civilă și certificatele de moștenitor anexate la f.5-8 și 12-13 din dosarul de fond. Reclamanta a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: hotărârea nr.1213/(...) emisă de Casa de pensii M. -C. pentru aplicarea L. nr.189/2000, din care reiese că reclamanta este beneficiara L. nr.198/2000 și hotărârea nr.1211/(...) emisă de Casa de pensii M. - C. pentru aplicarea L. nr.189/2000 din care reiese că numitul P. A. este beneficiara L. nr.198/2000 (f.9, 10 dosar fond). Prin sentința civilă nr.805/(...) a Curții de A. C., dosar nr.4128/2003, s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P. M., s-a dispus anularea hotărârii nr.1212/(...) emisă de pârâta Casa de pensii M. - C. pentru aplicarea L. nr.189/2000 , iar pârâta a fost obligată să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada (...)-(...) și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de L. nr.198/2000, începând cu data de (...) (f.11 dosar fond) La termenul de judecată din (...) tribunalul a încuviințat cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta reclamantei, avocat D. I., pentru a depune o precizare de acțiune (f.20, dosar fond). Reclamanta nu a înțeles să înregistreze la dosarul cauzei precizarea de acțiune iar la termenul de judecată din (...), reprezentanta reclamantei a arătat că nu are cereri noi de formulat, astfel încât C. constată că reclamanta nu a formulat în fața primei instanțe nici un petit privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative a strămutării familiei sale în loc. Cacica, raionul Gura Humorului. Cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative a strămutării familiei reclamantei în loc. Cacica, raionul Gura Humorului, C. reține că L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al L. nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare ca formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă de către organele fostei miliții sau securități înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În speță, se constată că măsura administrativă a strămutării familiei reclamantei în loc. Cacica, raionul Gura Humorului pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de reclamantă și familia ei ca o consecință a faptelor săvârșite de aceasta ca formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în România după 6 martie 1945, iar pe de altă parte, măsura nu a fost luată în perioada de referință a L. nr.2., respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ci anterior acestei perioade, (...)-(...). Statutul de refugiat, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic luată față de respectiva persoană ca urmare a faptelor săvârșite de aceasta ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în România postbelică. Așa fiind, C. constată că presupusa măsură a strămutării din perioada 1943 - 1945, la care a fost supusă reclamanta și familia ei, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și, în consecință, nu face obiectul acestei legi. În privința petitului având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în temeiul L. nr. 2., deși situația particulară a reclamantei, conform celor anterior expuse, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și nu face obiectul acestei legi, totuși, față de motivele expuse în memoriul de recurs, referitoare la faptul că reclamanta este îndreptățită la acordarea de daune morale în temeiul L. nr. 2., C. se vede nevoită să răspundă și acestor motive de recurs, după cum urmează: Prin D. Curții Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) (modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându- se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele : „ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale. (3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat. (4) Deciziile Curții Constituționale se publica în M. Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";. Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. deprocedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele : „(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia."; Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie. Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice. Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale. Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O. nr. 214/2009 și nici ale D.-lege nr. 1., câtă vreme, situația particulară a antecesorului reclamanților, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 2., și nici dispozițiilor anterior invocate. Cu privire la susținerea recurentei conform căreia D. Curții Constituționale nr. 1. nu are aplicabilitate în cauză, raportat la momentul înregistrării acțiunii C. constată că dacă situația juridică a reclamantei ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. Oficial a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamantei la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a Curții Constituționale a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantei întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.pr.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantei a unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)). La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe L. nr. 2. reclamanta se puteau prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat. Afirmația reclamantei recurente conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele argumente: Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia. Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C.civ., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare. Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., Deciziile Curții Constituționale au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. Oficial, dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că Deciziile Curții Constituționale se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O. Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a Curții Constituționale. Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."; Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept. Efectul ex nunc al actelor Curții Constituționale constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilorîn stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol. Nu poate fi reținută nici incidența art. 16 alin. 1 din Constituția R., câtă vreme, în fața primei instanțe temeiul juridic pe care reclamantul și-au întemeiat acțiunea a fost exclusiv art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2., iar nu principiul privind interzicerea discriminării, trimiterile făcute la punerea reclamantului într-o situație de discriminare, în ipoteza în care nu i s-ar acorda despăgubiri, fiind invocate doar ca un argument suplimentar în susținerea caracterului fondat al cererii reclamanților. Nu este incident acest text legal nici raportat la considerentele mai sus expuse și care au evidențiat cu prisosință de ce anume reclamanta nu este îndreptățită la a pretinde despăgubiri morale în temeiul L. nr. 2.. Pentru aceste considerente de fapt și de drept C., în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. V. împotriva sentinței civile nr. 641 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. V. împotriva sentinței civile nr. 641 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C. A. A. M. G., Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond:P. G.;
| ← Decizia civilă nr. 197/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 5300/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
