Decizia civilă nr. 2896/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 2896/R/2011
Ședința publică din 8 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul P. F. împotriva sentinței civile nr. 383 din 7 martie 2011, a T. B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimatul pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. B.-N. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 8 septembrie 2011 s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B.-N., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ..
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului formulat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A:
Prin cererea formulată reclamantul P. F. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța în cauză, în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. să oblige pârâtul la plata sumei de 150.000 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea pronunțată prin sentința penală nr. 1. de către T. M. C., prin care reclamantul a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de uneltire prevăzută de art. 209 din Codul penal din 1936.
Prin Sentința civilă nr. 383 din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a respins excepția tardivității invocată de pârâtul S. R.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu și de către pârât și în consecință s-a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca fiind prescris.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamantul P. F. în contradictoriu cu pârâtul S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice.
Examinând cu prioritate, conform art. 137 din Codul de procedură civilă, cele două excepții invocate de către pârât și din oficiu, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția tardivității modificării de acțiune depuse la data de (...) esteneîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
Potrivit prevederilor art. 132 din Codul de procedură civilă, la prima zi de înfățișare, instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi.
În speță, prima zi de înfățișare la care reclamanta putea să-și modifice temeiul juridic al acțiunii nu poate fi privită decât ca fiind primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, după ce temeiul juridic inițial al acțiunii a fost considerat ca fiind abrogat, urmare a deciziei C. C. nr.
1358/2010.
Potrivit prevederilor art. 147 alin. 1 din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Cum decizia amintită mai sus a fost publicată la data de 15 noiembrie
2010, termenul de 45 de zile în care prevederile declarate neconstituționale s-a împlinit abia la data de 31 decembrie 2011. Așa fiind, doar de la această dată se punea problema precizării unui nou temei juridic al acțiunii, de vreme ce cel indicat inițial a fost abrogat prin efectul dispoziției constituționale citate, iar depunerea ei la primul termen ce a urmat datei precizate nu poate fi apreciată ca fiind tardivă.
Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune fondat pedispozițiile art. 998-999 din Codul civil, având în vedere cererea precizată, tribunalul a reținut că deși reclamanta urmărește apărarea unei valori nepatrimoniale, repararea acesteia nu se cere a fi realizată printr-o măsură cu același caracter, prin adoptarea uneia cu o evidentă natură patrimonială.
Prin urmare acțiunea este una personală patrimonială, și în mod cert intră sub incidența prevederilor art. 1 și 3 ale D.ui nr. 167/1958, care instituie pentru această categorie de acțiuni un termen de prescripție extinctivă de 3 ani.
Potrivit art. 8 alin. 1 din decret, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Prin urmare, și în privința acțiunii de față sunt aplicabile prevederile sus citate, momentul de început al termenului de prescripție fiind dat de data la care reclamanta a cunoscut atât prejudiciul de natură morală invocat, cât și cel care se face răspunzător de provocarea pagubei.
Așa cum se afirmă chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a cunoscut faptul condamnări încă de pe vremea când aceastaa fost pronunțată. Dacă până la data de 1 ianuarie 1990 se poate accepta ideea că o acțiune în repararea daunelor aduse de regimul comunist nu putea fi promovată, ulterior acestei date, reclamanta avea deschis accesul la justiție pentru repararea prejudiciului suferit.
Cum acțiunea a fost promovată de reclamantă abia la data (...), tribunalul a constatat că termenul de 3 ani a fost depășit, iar excepția prescripției dreptului la acțiune este fondată și a fost admisă ca atare.
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune întemeiat pe dispozițiile art. 505-506 din Codul de procedură penală , invocată de pârât prin notele de ședință depuse , tribunalul a reținut că este fondată.
Prin articolul nr. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală, în forma inițială, s-a acordat dreptul persoanei arestată și apoi achitată de a obține reparații materiale din partea statului, însă prin art. 506 alin. 2 din același cod s-a instituit un termen de prescripție de 1 an pentru o astfel de acțiune.
Posibilitatea de a solicita astfel de reparații s-a menținut și în formele ulterioare ale textului citat, iar termenul de prescripție a fost prelungit la 18 luni, astfel că reclamantul, avea posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești cu o acțiune în reparații, în cazul în care a apreciat că arestarea sa a fost nelegală, cel târziu începând cu data de 1 ianuarie 1990.
Cum reclamantul nu a exercitat dreptul său la acțiune în termenul prevăzut de lege, cererea de față este prescrisă și în privința acestui temei, motiv pentru care a fost respinsă ca atare.
Date fiind excepțiile a căror incidență asupra petitului de acordare a daunelor morale a fost reținută mai sus, rămâne de analiza pe fond pretenția de constatare a caracterului abuziv al condamnării suferite de către reclamant prin sentința nr. 1. a T. M. C.
Din cuprinsul hotărârii reiese că reclamantul a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică prevăzut de art. 327 alin. 3 din Codul penal, la 5 ani de închisoare corecțională pentru delictul de dezertare prevăzut de art. 520 c.j.m., la 2 ani închisoare corecțională și 2 ani interdicție corecțională pentru delictul prevăzut și pedepsit de art. 401 pct. 3 Cod penal și la 2 ani închisoare corecțională și 2 ani de interdicție corecțională pentru delictul prevăzut și pedepsit de art. 412 Cod penal combinat cu art. 401 pct. 3 Cod penal (f. 107).
Din aceste condamnări, tribunalul a reținut că cea pronunțată în baza art. 327 alin. 3 din Codul penal constituie de drept condamnare cu caracter politic, potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 lit. a din L. 2., astfel că cererea de constatare a caracterului abuziv al acesteia este nefondată, nelegalitatea măsurii fiind recunoscută ex lege.
Cel de-al doilea temei al condamnării, constând în infracțiune de dezertare, prevăzută și pedepsită de art. 520 din Codul de justiție militară, nu poate fi reținută ca având un temei politic, ci ea vizează capacitatea de apărare a statului, calificarea ei fiind similară celei adoptate de Î. prin D. în interesul legii nr. 32/2009 în privința infracțiunii de neprezentare la încorporare și a celei de insubordonare.
Celelalte două infracțiuni reținute în sarcina reclamantului sunt cele prevăzute și pedepsite de art. 401 respectiv 412 din Codul penal , respectiv fals și uz de fals, constând în procurarea și folosirea unui buletin de identitate fals, așa cum s-a reținut (f. 99). Probele cauzei nu susțin ipoteza unui caracter politic al condamnării având acest fundament, ci faptele reținute sunt de drept comun, astfel că nici în privința acestora caracterul politic nu subzistă.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept evocate mai sus, tribunalul a respins petitul de constatare a caracterului abuziv al condamnării dispuse prin sentința nr. 1., ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. F. solicitând modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare s-a arătat că respingerea capătului de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale s-a făcut în mod greșit, decizia nr.
1358/2010 a C. C. nefiind aplicabilă în cauză în virtutea principiului neretroactivității consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție. Această decizie nu are nici un efect în ceea ce privește acțiunile înregistrate anterior pronunțării sale.
Sentința recurată este superficial motivată, instanța soluționând cauza pe excepția prescripției dreptului la acțiune, fără a intra în fondul cauzei.
Adoptarea L. nr. 2. reprezintă o recunoaștere a S.ui R. a responsabilității sale de a acoperi prejudiciul material și moral cauzat persoanelor împotriva cărora a dispus condamnări penale cu caracter politic.
Consecința recunoașterii responsabilității S.ui R. este aceea că S. R. nu mai poate opune excepția prescripției dreptului la acțiune de a solicita repararea prejudiciului moral cauzat. Prin adoptarea L. nr. 2. S. R. a renunțat tacit la dreptul de a invoca prescripția dreptului la acțiune întemeiată pe prevederile art. 998-999 cod civil coroborate cu art. 52 alin. 2 teza I din Constituție.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041 și urm. C.pr.civ. și L. nr. 2.. În apărare, intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerearecursului. În motivare s-a arătat că în mod corect a fost soluționată acțiunea prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune. Reclamantul face o mixtiune convenabilă între dispozițiile L. nr. 2. și dreptul comun, L. nr. 2. neavând efect de întrerupere sau modificare a termenului de la care curge prescripția acțiunii întemeiată pe dreptul comun. În mod corect s-a respins și petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării dispuse în temeiul art. 520 din Codul Justiției M.e, existând în acest sens pronunțată și o decizie în interesul legii, decizia nr. 32/2009 a Înaltei Curți de C. și J. Analizând recursul formulat de reclamantul P. F. împotriva sentințeicivile nr. 383 din (...) a T. B.-N., C. reține următoarele: În mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că în actualul cadru legislativ cererea reclamanților de acordare a daunelor morale în temeiul L. nr.2. nu are suport legal. Dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 6., au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 761/(...), împlinindu-se și termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția R.iei și art.31 din L. nr.47/1992 în interiorul căruia Parlamentul sau Guvernul puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că dispoziția legală ce constituie fundamentul juridic al acțiunii și-a încetat efectele juridice. Nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă încursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei ordonanțe ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, cu condiția ca dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Întrucât excepția de neconstituționalitate poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională. În speță, o astfel de excepție nu a fost ridicată, însă a fost admisă într-un alt dosar, ceea ce a făcut inadmisibilă sesizarea C. C. în prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 29 alin. 3 din L. nr. 47/1992, decizia C. nr. 1358/(...) fiind, însă, definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. 1 din același act normativ. Nu se poate pune nici problema săvârșirii unui abuz sau a unei discriminări prin aplicarea deciziei C. C., raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O.(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei). În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. Inexistența vreunei încălcari a dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale a fost reținută de Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), motivarea fiind aceea că a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiune este prescris raportat la precizarea temeiului de drept al acțiunii, respectiv art. 998 C.civil. Sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a D.ui -Lege nr.1., act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist. Prin adoptarea D.ui Lege nr. 1. intrat în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic lis-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi, astfel cum s-a reținut de către tribunal. Din considerentele Deciziilor nr. 1358/2010 și 1360/2010 ale C. C. reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate mai multe acte normative, art.4 din D. lege nr. 1. republicat și art.5 alin.1 lit.a din L. nr. 2. având aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate sau constituite prizonieri. Diferența constă doar în modalitatea de plată, respectiv prestații lunare sau o sumă globală. În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiunea întemeiată pe dreptul comun nu s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale. Nu se poate pune problema unei repuneri în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a L. nr. 2. sau a unei recunoașteri a prejudiciului moral din partea S.ui indiferent de soarta legii speciale prin care s-a recunoscut acest drept, aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O astfel de interpretare este de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice civile, astfel cum acesta rezultă din art.6 al C.i Europene a D. O., instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional. O eventuală repunere în termenul de prescripție trebuie să rezulte în mod expres din lege, în cauză neverificându-se și nefiind de altfel invocate condițiile generale în materie de repunere în termenul de prescripție reglementate de art.19 din D. nr.167/1958. Având în vedere ansamblul acestor considerente, C., în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.304 ind.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. F. împotriva sentinței civile numărul 383 din 7 martie 2011 a T. B. N. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o va menține ca legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. F. împotriva sentinței civile numărul 383 din 7 martie 2011 a T. B. N. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 8 septembrie 2011. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: I. S.
| ← Decizia civilă nr. 107/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 5279/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
