Decizia civilă nr. 2193/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2193/R/2011
Ședința publică din 17 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P. JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat reclamantele I. E. și T. E. L., împotriva sentinței civile nr. 627 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr.
(...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantele recurente personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantele I. E. și T. E. L., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs (f. 7 din dosar) reclamantele recurente au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ..
De asemenea, C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată și menținerea sentinței recurate, ca fiind vădit temeinică și esențial legală.
Având în vedere lipsa părților de la dezbateri, C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantelor recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantele recurente personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1
C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității cererii noi formulată pentru prima dată în calea extraordinară a recursului, respectiv a cererii prin care se solicită constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate față de tatăl reclamantelor, prin deportarea acestuia în U.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocată din oficiu de către instanță și respingerea recursului declarat de reclamantele I. E. și T. E. L.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamantele I. E. și T. E. L. și menținerea sentinței recurate ca fiind legală, având în vedere că starea de fapt se referă la împrejurarea că tatăl reclamantelor recurente a fost deportat în U., iar această măsură administrativă nu se încadrează în prevederile L. nr. 2..
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 627 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantele I. E. și T. E.-L., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în conformitate cu susținerile reclamantelor, antecesorul lor a fost prizonier în U. în perioada (...)-(...).
Pentru o mai bună soluționare a cauzei s-a apreciatcă se impune a se face o scurtă incursiune cronologică a evenimentelor istorice ce au avut loc în Transilvania în perioada 1940-1945, descrise în considerentele hotărârii.
În prezent există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare"; și conform art. 3 din aceeași lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative";.
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, coroborând susținerile reclamantelor cu actele de la dosar se reține că, tatăl reclamantelor, T. C. a fost prizonier în U. în perioada (...)-
(...)7. Deci, măsura prizonieratului a fost luată de un alt regim decât celcomunist, instaurat la noi în țară începând cu data de 6 martie 1945 când la conducere a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P. G.
În M. Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie
2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin.1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Reținându-se că, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
După dezbaterea cauzei în fond, reprezentanta reclamantului, avocat D. I. a depus concluzi scrise, de unde reiese că ar fi formulat cereri noi, astfel, toate cererile noi și actele noi depuse după dezbaterea cauzei în fond nu au putut fi luate în considerare de către instanța de judecată.
Față de cele de mai sus, tribunalul a apreciat că cererea reclamantelor nu este fondată, că nu sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 2. motiv pentru care a fost respinsă conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe reclamantele I. E. și T. E. L. au declarat recursîn termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantelor așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamantele au solicitat instanței ca, în calitate de moștenitoare a defunctului T. C., născut la data de (...), să se constate caracterul politic al măsurii administrative luată față de antecesorul lor, prin deportarea în U., astfel încât sunt îndreptățite la acordarea daunelor morale suferite de acesta.
De asemenea, reclamantele recurente au arătat instanței că hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece, în opinia lor, măsura deportării în U. și ținerea în prizonierat a antecesorului lor este o măsură cu caracter politic ce se încadrează în dispozițiile art. 4 din L. nr. 2.. Acest act normativ are caracter de complinire a D.-lege nr. 1. și O. nr. 2. în privința acordării reparațiilor morale și materiale destinate a repara nedreptățile comise de regimul politic anterior.
Prin prisma art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. care face trimitere la art. 1 alin.
3 din același act normativ și implicit la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., respectiv
D.-L. nr. 1., legiuitorul a înțeles să includă în categoria măsurilor administrative cu caracter politic și efectuarea prizonieratului și menținerea acestei situații după data de 23 august 1944 din motive politice.
Caracterul abuziv ala cestei măsuri rezultă din faptul că pârâtul nu poate dovedi o altă cauză a deportării, iar în plus, S. Român a fost complice
și a acceptat ca cetățenii săi să fie deportați de un alt stat aliat pe teritoriul acestuia, fără a întreprinde nici o măsură de împiedicare a deportării. Culpa S.ui Român rezultă din împrejurarea că nu există nici o dovadă că acesta ar fi depus diligențe pentru împiedicarea luării acestei măsuri sau pentru recuperarea cetățenilor săi ori pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate împotriva acestora.
Deciziile Curții Constituționale invocate de instanța de fond nu sunt incidente în cauză raportat la data înregistrării cererii reclamantei, întrucât se aplică legea în vigoare la acel moment, iar deciziile mai sus indicate încalcă principiul neretroactivității legii civile.
În drept, reclamantele recurente invocă prevederile art. 304 pct. 9
C.pr.civ.
Pârâtul intimat S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R.prin D. A J. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, în consecință, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (f.14-17).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că prin decizia nr. 1358/(...) Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale, iar aplicarea acestei decizii este opozabilă erga omnes și obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
Reclamantele au solicitat, prin cererea de chemare în judecată, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro reprezentând despăgubiri morale în temeiul art.5 alin.1 și alin.4 din L. nr.2., în calitate de moștenitoare ale defunctului T. C., care a fost deportat în URSS ca prizonier de război, în perioada (...) - (...).
Reclamantele sunt descendentele defunctului T. C., decedat la data introducerii acțiunii, conform susținerilor reclamantelor (f.8-15, dosar fond).
Ulterior, prin cererea înregistrată la data de (...), reclamantele și-au majorat câtimea pretențiilor la suma de 60.000 euro (f.28, dosar fond).
La termenul de judecată din (...) tribunalul a încuviințat cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta reclamantelor avocat D. I. pentru a depune o precizare de acțiune (f.32, dosar fond).
Reclamantele nu au înțeles să înregistreze la dosarul cauzei precizarea de acțiune însă, după dezbaterea cauzei în fond, reprezentanta reclamantului, avocat D. I. a depus concluzii scrise, prin care a completat cererea de chemare în judecată cu un nou petit, respectiv constatarea caracterului politic al măsurii administrative de prizonierat luată față de antecesorul reclamantelor, precum și a temeiului de drept prin invocarea art.4 alin.2 din L. nr.2., art.998 C.civ., D. L. nr.118/1991 și OUG nr.2..
Având în vedere că la termenul de judecată din (...), reprezentanta reclamantelor a arătat că nu are cereri noi de formulat, iar reclamantele nu au respectat dispozițiile art.132 alin.1 C.pr.civ. și au depus cererea modificatoare după închiderea dezbaterilor și punerea concluziilor pe fondul cauzei, în mod legal prima instanță nu a mai luat în considerare modificarea acțiunii introductive.
În ședința publică din (...), C. din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin.1 C.pr.civ. a invocat excepția inadmisibilității cererii noi formulată pentru prima dată în calea extraordinară a recursului, respectiv a cererii prin care se solicită constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate față de tatăl reclamantelor, prin deportarea acestuia în U.
Conform art. 316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Art. 294 alin.1 C.pr.civ. prevede că, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Pentru prima dată, prin cererea de recurs, reclamantele au formulat o cerere de constatare a caracterului politic al măsurii administrative luate față de antecesorul lor, prin deportarea acestuia în U., cererea care nu a fostformulată în prima instanță, cerere care are natura juridică a unei cereri noi care este inadmisibilă în recurs, potrivit textelor legale mai sus citate.
Cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării antecesorului reclamantelor, T. C., în fosta U., în perioada (...) -
(...), dovedită prin copia livretului militar (f.3-7, dosar fond) C. reține că L. nr.
2., așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al L. nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare ca formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă de către organele fostei miliții sau securități înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În speță, se constată că măsura prizonieratului de război în fosta U.R.S.S luată față de antecesorul reclamantelor în perioada (...) - (...) pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de antecesorul reclamantelor ca o consecință a faptelor săvârșite de acesta ca formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în România după 6 martie 1945, iar pe de altă parte, nu a fost luată de către S. Român, în perioada de referință a L. nr.2., respectiv din 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, ci a fost luată anterior acestei perioade.
Statutul de prizonier de război în fosta U.R.S.S, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic luată față de respectiva persoană ca urmare a faptelor săvârșite de aceasta ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în România postbelică.
Așa fiind, C. constată că presupusa măsură a prizonieratului din perioada (...) - (...), la care a fost supus antecesorul reclamantului, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și, în consecință, nu face obiectul acestei legi.
În privința cererii având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în temeiul L. nr. 2., deși situația particulară a reclamantelor, conform celor anterior expuse, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și nu face obiectul acestei legi, totuși, față de motivele expuse în memoriul de recurs, referitoare la faptul că reclamantele sunt îndreptățite la acordarea de daune morale în temeiul L. nr. 2., C. se vede nevoită să răspundă și acestor motive de recurs, după cum urmează:
Prin D. Curții Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr.
761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusăcontrolului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din
Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curții Constituționale se publica în M. Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar
și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1
și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare,constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea
Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor
Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O. nr. 214/2009 și nici ale D.-lege nr. 1., câtă vreme, situația particulară a antecesorului reclamantelor, aceea de prizonier de război în fosta U., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 2. și nici dispozițiilor anterior invocate.
Cu privire la susținerea recurentelor conform căreia D. Curții
Constituționale nr. 1. nu are aplicabilitate în cauză, raportat la momentul înregistrării acțiunii C. constată că dacă situația juridică a reclamantului ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. Oficial a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamantelor la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a Curții Constituționale a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantelor întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1
C.pr.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantelor unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din
Protocolul Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție
- a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)).
La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe
L. nr. 2. reclamantele se puteau prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.
Afirmația reclamantelor recurente conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele argumente:
Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia.
Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C.civ., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedereconformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R.,
Deciziile Curții Constituționale au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. Oficial, dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că Deciziile Curții Constituționale se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a Curții Constituționale.
Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";
Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept.
Efectul ex nunc al actelor Curții Constituționale constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă
și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol.
Nu poate fi reținută nici incidența art. 16 alin. 1 din Constituția R., câtă vreme, în fața primei instanțe temeiul juridic pe care reclamantul și-au întemeiat acțiunea a fost exclusiv art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2., iar nu principiul privind interzicerea discriminării, trimiterile făcute la punerea reclamantelor într-o situație de discriminare, în ipoteza în care nu li s-ar acorda despăgubiri, fiind invocate doar ca un argument suplimentar în susținerea caracterului fondat al cererii reclamantelor.
Nu este incident acest text legal nici raportat la considerentele mai sus expuse și care au evidențiat cu prisosință de ce anume reclamantele nu sunt îndreptățit la a pretinde despăgubiri morale în temeiul L. nr. 2..
Pentru aceste considerente de fapt și de drept C., în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele I. E. și T. E. L. împotriva sentinței civile nr. 627 din 24 martie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele I. E. și T. E. L. împotriva sentinței civile nr. 627 din 24 martie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C. A. A. M. G., Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond: P. G.;
| ← Decizia civilă nr. 157/2011, Curtea de Apel Cluj | Încheierea civilă nr. 752/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
