Decizia civilă nr. 2244/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, P. MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 2244/R/2011
Ședința publică din 22 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
T. D. - președintele Secției civile
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. S., împotriva sentinței civile nr. 296 din 25 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C. având ca obiect plângere în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 21 iunie 2011, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și în consecință menținerea sentinței recurate. Se comunică un exemplar al acestei reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, întrucât în speță este vorba despre o condamnare politică de drept, recunoscută de prevederile L. nr. 2., astfel că nu se mai impune cercetarea caracterului politic al infracțiunii pentru care numitul B. Ș. a fost condamnat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 296/(...) a T.ui C., a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 998-999 cod civil și art. 52 alin. 2 teza I din Constituția R.iei pentru prejudiciul moral suferit de B. Ș., soțul reclamantei, și în consecință, a fost respinsă acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta B. S. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă; a fost admisă excepția tardivității formulării cererii având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 504-
506 Cod procedură penală, și în consecință, a fost respinsă ca tardivă cererea precizată formulată de reclamanta B. S. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri.
P. a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirii în sumă de 250.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de B. Ș., antecesorul reclamantei, prin condamnarea la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică împotriva orânduirii socialiste, prevăzută de art. 327 Cod penal, pronunțată prin sentința penală nr. 934/(...) a T.ui M. C., a fost respinsă ca prescrisă pentru considerentele ce urmează:
Art. 998 și 999 C.civ. reglementează răspunderea civilă delictuală, care constituie o sancțiune civilă cu caracter reparator și intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudicii. A. are un caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive.
În conformitate cu art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamanta și antecesorul acesteia au cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune era lipsită de succes în timpul regimului comunist, ulterior, după desființarea Departamentului Securității S.ui prin D. nr. 3., dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990.
În consecință, pentru temeiul juridic al art. 998-999 C.civ., art. 52 alin. 2 teza I din Constituția R.iei, precizat de reclamantă, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr. 167/1958, s-a împlinit anterior modificării acțiunii - (...).
În privința cererii având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 504-506
C.pr.pen., instanța a constatat că art. 506 alin. 2 prevede un termen legal imperativ, nesusceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen ca și termenul de prescripție examinat mai sus, iar sancțiunea nerespectării este decăderea. Chiar dacă se acceptă ideea momentului de început al acestui termen ca fiind data intrării în vigoare a L. nr. 2. - (...) -, față de dispozițiile art. 2 care se referă la înlăturarea de drept a efectelor condamnării, modificarea de acțiune a fost tardiv înregistrată la data de (...).
P. motivele expuse a fost admisă și excepția tardivității formulării cererii având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 504-506 Cod procedură penală, și a fost respinsă ca tardivă cererea formulată de reclamanta B. S. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri.
În altă ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 1. Curtea
Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. S-a făcut, de asemenea, trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. care a statuat în sensul că dispozițiile C.i nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii săi. În același timp, C. de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
Adoptarea celor două acte normative în materia examinată - D.-Lege nr. 118/1990 și L. nr. 2. - nu a dat naștere la un drept substanțial la despăgubiri pe alte temeiuri de drept, cum ar fi art. 998-999 C.civ. sau art. 504-506 C.pr.pen., în ipoteza acestor temeiuri noi de drept fiind necesară respectarea termenului de promovare și a condițiilor de admisibilitate. P. aceleași considerente nu există nicio justificare pentru a se aprecia că momentul curgerii termenului de 3 ani, în cazul art. 998-999 C.civ., sau de
18 luni în ipoteza temeiului constând în art. 504-506 C.pr.pen., s-ar situa la alt moment decât cel arătat în prezentele considerente.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al condamnării examinate, se impun două constatări: pe de o parte, condamnarea dispusă în temeiul art. 327 Cod penal anterior, constituie de drept condamnare cu caracter politic, sens în care dispuse art. 1 alin. 2 lit. a) din L. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte, în baza dispozițiilor art. art.4 alin.1 din aceeași lege persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin.
(3), iar nu a caracterului abuziv al condamnării.
În baza prevederilor art. 274 C.pr.civ., instanța a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. S., solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, constatării caracterului politic al condamnării suferite de tatăl reclamantei și obligarea pârâtului la plata daunelor morale solicitate.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că după adoptarea deciziei nr. 1. a C. Constituționale și-a modificat temeiul de drept al acțiunii, invocând dispozițiile ar. 998-999 C. civil, precum și Convenția Europeană a D. O. în susținerea capătului de cerere privind daunele morale.
În mod nelegal instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Adoptarea L. nr. 2. reprezintă o recunoaștere a S.ui R. a responsabilității sale de a acoperi prejudiciul material și moral cauzat persoanelor împotriva cărora s-au dispus condamnări penale cu caracter politic.
Consecința recunoașterii responsabilității S.ui R. are efecte și asupra prescripției dreptului la acțiune, în sensul că adoptarea acestui act normativ a repus-o pe reclamantă în termenul de prescripție.
Prin întâmpinare, S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, instanța de fond aplicând corect dispozițiile legale în materia prescripției acțiunii.
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată următoarele:
B. Ș. a făcut parte din cultul religios Martorii lui I., însă a fost condamnat la 7 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 327 Cod penal din 1936 (f. 24-26), executând 4 ani și 4 luni din pedeapsa aplicată.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., constituie condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate și pentru faptele prevăzute de art. 327 C. din 1936.
Împrejurarea că tatăl reclamantei a fost și membru al cultul religios
Martorii lui I. nu înseamnă că acestuia nu i se putea aplica dispozițiile L. nr.
2., dacă a fost condamnat pentru o infracțiune săvârșită din motive politice.
În definirea infracțiunilor săvârșite din motive politice legiuitorul a prevăzut în art. 2 din OUG nr. 214/1999 că sunt infracțiuni săvârșite din motive politice cele care au avut drept scop exprimarea protestului împotriva dictaturii cultului personalității, terorii comuniste; militarea pentru democrație și pluralism politic, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până în (...), etc.
Orice cetățean al R.iei a putut protesta împotriva regimului politic dictatorial, inclusiv Martorii lui I., ori, după cum a rezultat din sentința penală nr. 934/16 noiembrie 1951 pronunțată de T. M. C., B. Ș. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică, ceea ce face ca această infracțiune să se încadreze în infracțiunile pentru care, de drept, s-a constatat caracterul politic.
L. nr. 2. stipula posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat unei persoane care a suferit o condamnare politică, iar pentru unele infracțiuni ope legis a stabilit legiuitorul că sunt condamnări cu caracter politic și implicit caracterul politic al condamnării nu trebuia constatat, deoarece persoanele îndreptățite aveau posibilitatea să-și realizeze drepturile beneficiind de despăgubiri. D. declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit.a din L. nr. 2., persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic nu mai beneficiază de o acțiune în realizare-în despăgubiri, însă prejudiciul moral suferit poate fi reparat parțial și prin faptul că printr-o hotărâre se constată caracterul politic al condamnării suferite în temeiul art. 111 C.Pr.Civ. .
Chiar dacă condamnarea antecesorului reclamantei este de drept o condamnare cu caracter politic, aceasta este contestată chiar de S. R. în prezentul recurs, pentru faptul că antecesorul reclamantei a aparținut cultul religios Martorii lui I., și din acest motiv nu și-ar fi putut exprima protestul împotriva dictaturii.
Așadar primul motiv de recurs este fondat și în temeiul art. 111
C.Pr.Civ. curtea va constată caracterul politic al condamnării antecesorului reclamantei B. S., B. Ș., dispusă prin sentința penală nr. 934/(...) a T.ui M. C.
Al doilea motiv de recurs vizează respingerea cererii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. A. critică nu este fondată pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art.5 lit.a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. și D. nr. 1. de către Curtea Constituțională.Deoarece dispozițiile declarate neconstituționale nu au fost înlocuite cu alte dispoziții legale care să fie în acord cu dispozițiile constituționale, curtea contată că în prezent dispozițiile mai sus arătate au rămas fără efecte și nu mai pot fi aplicate.
Efectele declarării neconstituționalității unui act normativ sunt asemănătoare cu efectele modificării, completării sau abrogării unei legi printr-o lege nouă, dar a pune semnul egalității între cele două situații este o gravă eroare. Verificarea legalității unei legi se face de către Curtea Constituțională, care este garantul supremației Constituției. Potrivit art. 1 din L. nr. 47/1992 (republicată) Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, dar nu modifică sau completează prevederile supuse controlului de constituționalitate, pentru a respecta principiul separației puterilor în stat.
Prin urmare, dacă puterea legislativă nu a înlocuit dispozițiile legale declarate neconstituționale, aceste dispoziții își încetează efectele în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei C. Constituționale în monitorul oficial, dacă în acest interval nu se pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituție potrivit art. 31 al. 3 L. nr.
47/1992. Faptul că textul declarat neconstituțional nu mai poate fi aplicat nu se datorează intervenției legislativului, ci ca urmare a aplicării procedurii de verificare a constituționalității legii. Instanțele pot sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unei legi sau dispoziții legale ale acesteia, doar în situația în care respectiva lege sau dispoziție sunt incidente într-un proces în curs, indiferent dacă acesta se judecă în fond, în apel sau în recurs, în orice fază a litigi ului după cum rezultă din dispozițiile art. 29 din L. nr. 47/1992.
În măsura în care legea sau dispozițiile legale au fost declarate neconstituționale și publicate în Monitorul Oficial sunt de imediată aplicare, atât în procesul care a determinat sesizarea C. Constituționale, cât și în celelalte procese aflate pe rolul instanțelor, al căror raport juridic era reglementat de dispozițiile declarate neconstituționale, în acest sens fiind și jurisprudența instanțelor naționale.
Pe cale de consecință nu se poate invoca principiul neretroactivității legii civile, deoarece acest principiu este justificat tocmai de necesitatea limitării intervenției legislativului într-un proces pendinte.
Raportul juridic dedus judecății în curs are caracterul unei fapte în desfășurare „facta pendentia"; și din acest motiv i se aplică dispozițiile legale existente la data pronunțării hotărârii. La momentul pronunțării sentinței recurate dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a din L. nr. 2. nu mai puteau produce efecte, tribunalul respingând în mod legal cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
Așadar, prima instanță în mod legal a respins acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl reclamantului întrucât aceasta nu putea să se sustragă ordinii constituționale și să aplice o dispoziție legală declarată neconstituțională, fără să-și depășească prerogativele.
În același sens a dispus și C. Europeană pentru Drepturile O. în cauza Slavov și alții contra Bulgariei. A. cauză prezintă o situație similară prezentei acțiuni. Astfel, C. Europeană a statuat că în cazul în care o normă din dreptul intern a fost declarată neconstituțională, eventualele efecte negative, pentru una sau alta din părțile proceselor aflate pe rolul instanțelor sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept.
Așadar, apreciem că atât raportat la legislația internă, cât și la jurisprudența C. E. mai sus invocată, tribunalul a pronunțat o hotărâre legală.
Apreciem că nu pot fi acceptate ca rezonabile argumentele privind aplicabilitatea dispozițiilor Deciziei nr. 1. numai litigiilor înregistrate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial, întrucât mecanismul de constatare a neconstituționalității unor dispoziții legale nu poate fi asimilat cu adoptarea unei legi noi, care modifică, completează o lege. Astfel, nu se poate susține că se încalcă principiul neretroactivității prin aplicarea dispozițiilor deciziilor prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 lit. a, din L. nr. 2. întrucât nu este vorba de o lege, și de intervenția legiuitorului în raporturi juridice aflate în desfășurare, astfel încât să existe o imixtiune a legislativului în actul de judecată.
Respingerea acțiunii s-a impus ca urmare a procesului de verificare a constituționalității unui act normativ, de către Curtea Constituțională, care asigură supremația Constituției în sistemul juridic normativ.
În ceea ce privește precizarea cererii de acordare a despăgubirilor pe dreptul comun, corect a fost reținută de tribunal excepția prescripției dreptului la acțiune.
Reclamanta întemeindu-și acțiunea pe dreptul comun i se aplică dispozițiile art. 1 și 8 din D.-Lege 167/1958. Adoptarea unei legi speciale care prevede la rândul ei un termen de prescripție nu are semnificația întreruperii termenului de prescripție pentru acțiunea întemeiată pe dispozițiile generale în materie. În privința măsurilor reparatorii pe care fostele state comuniste le-au legiferat, C. Europeană a arătat constant în jurisprudența sa că nu impune statelor contractante nici o restricție în exercițiul libertății lor de a determina d omeniul de aplicație a legislației pe care ele pot să o adopte în materia restituirii de bunuri preluate de stat și în
a stabili condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele cărora li se restituie bunurile. Acest principiu se aplică în cazul tuturor măsurilor pe care țările din Europa Centrală și de Est le-au adoptat pentru repararea prejudiciilor create ca urmare a abuzurilor comise în perioada totalitarismului. Acordarea despăgubirilor pentru daune morale este la libera apreciere a legislativului și în considerentele Deciziei nr.1. Curtea Constituțională a reținut că despăgubirile prevăzute de L. nr. 2. au același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 118/1990 motiv pentru care nu pot fi considerate drepte și echitabile.
P. considerentele mai sus reținute, curtea în temeiul art. 312 C.Pr.Civ. va admite în parte recursul declarat de reclamanta B. S. împotriva sentinței civile nr. 296 din 25 martie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantei B. S. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice și va constată caracterul politic al condamnării antecesorului reclamantei, B. S., dispusă prin sentința penală nr. 934/(...) a
T.ui M. C.
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamanta B. S. împotriva sentinței civile nr. 296 din 25 martie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei B. S. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință:
Constată caracterul politic al condamnării antecesorului reclamantei,
B. S., dispusă prin sentința penală nr. 934/(...) a T.ui M. C.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. T. D. T. A. N.
GREFIER M. T.
Red. TANdact. GC
3 ex/(...)
Jud.primă instanță: E.L.
| ← Decizia civilă nr. 3313/2011, Curtea de Apel Cluj | Sentința civilă nr. 27/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
