Decizia civilă nr. 2245/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, P. MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2245/R/2011
Ședința publică din 22 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
T. D. - președintele Secției civile
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții O. F., T. R. și G. F., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE D. C. împotriva sentinței civile nr. 268 din 17 martie
2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamanta-recurentă T. R., asistată de avocat O. L., care le reprezintă și pe reclamantele O. F. și G.
F., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 iunie
2011, reclamantele-recurente au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de pârât.
C., constatând că prin sentința primei instanțe calea de atac dată a fost apelul, precum și faptul că părțile au declarat apel, din oficiu în temeiul prevederilor art. 4 alin. 6 din L. nr. 2., modificat prin art. X. pct. 1 din L. nr.
202/2010, raportat la prevederile art. 2821 Cod procedură civilă, recalifică calea de atac din apel în recurs și acordă cuvântul asupra acesteia. Reprezentanta reclamantelor-recurente arată că este de acord cu recalificarea căii de atac și că înțelege să precizeze recursul în sensul casării cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea probei testimoniale, ia în subsidiar modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii. Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. apreciază corectă recalificarea făcută de către instanță. Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor. Reprezentanta reclamantelor-recurente solicită admiterea recursului, în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probei testimoniale, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, întrucât instanța de fond s-a pronunțat pe excepție. În apreciereasa, excepția prescripției extinctive nu este incidentă în prezenta cauză, întrucât prin adoptarea L. nr. 2., legiuitorul a repus de drept în termenul de prescripție orice persoană care se încadrează în prevederile acestei legi, astfel că un nou termen curge de la această dată - situație în care prescripția nu este incidentă în prezenta cauză. Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1., într-o speță în care s-au solicitat daune morale anterior apariției L. nr. 2., iar în timpul procesului a intrat în vigoare această lege, a trimis cauza spre rejudecare pentru a se verifica problema fondului cauzei, înlăturându-se de plano prescripția prin apariția noii legi, cauza urmând a fi analizată prin prisma acestui act normativ: reglementare care este expresia voinței S.ui R. de a repara o anumită categorie de erori săvârșite în perioada regimului comunist, adică a faptului că la data apariției legii, curge un nou termen de prescripție. P. cuantificarea despăgubirilor ce trebuie acordate pentru suferințele materiale, fizice și morale ale antecesorului reclamantelor, se impune administrarea probei testimoniale, motiv pentru care solicită casarea cu trimitere pentru judecarea fondului. Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de reclamante ca fiind nefondat și în consecință menținerea sentinței recurate. Acțiunea a fost întemeiată în integralitate pe prevederile legii speciale, respectiv L. nr. 2., acestea trebuie aplicate fără a fi combinate cu prevederile de drept comun, respectiv art. 998 - 999 Cod procedură civilă, întrucât în această situație intervine excepția prescripției dreptului la acțiune. În aprecierea sa, în mod corect a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune. Se impune de asemenea respingerea recursului reclamantelor și pentru că infracțiunea pentru care a fost condamnat antecesorul reclamantelor, respectiv deținerea unei arme militare fără permis, nu are caracter politic și nu se încadrează în prevederile L. nr. 2.. Reprezentanta reclamantelor-recurente solicită respingerea recursului declarat de pârât, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată. Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârât ca fiind nefondat. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 268 din 17 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost respins capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamanta H. M., decedată în cursul procesului, continuată de moștenitoarele acesteia O. F., T. R. și G. F., având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, dreptul la acțiune fiind prescris. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta H. M., decedată în cursul procesului, continuată de moștenitoarele acesteia O. F., T. R., și G. F., împotriva pârâtului S. R. prin M. F. P., și, în consecință: S-a constatat caracterul politic al măsurii arestării preventive suferite de antecesorul reclamantelor, S. V., în perioada (...)-(...), precum și al măsurii internării forțate într-o colonie de muncă a acestuia, în perioada (...)-(...). S-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnărilor suferite de antecesorul reclamantelor prin decizia nr. 2. a C. M. de C. și Justiție, precum și prin sentința penală nr.1539/1960 a T.ui P. al R. N.. A fost obligat pârâtul să achite reclamantelor suma de 150,02 lei, cheltuieli de judecată. P. a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin acțiunea inițială reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic antecesorului său S. V. și și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile L. nr.2.. Potrivit art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2., în vigoare la data introducerii acțiunii, „orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul D.-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a G. nr. 2., aprobata cu modificari si completari prin L. nr. 5., cu modificarile si completarile ulterioare";. Ulterior, prin OUG nr.62/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din lege au fost modificate, având următorul cuprins: „acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I; 3. pentru descendenții de gradul al II-lea";. Prin decizia nr.1358/2010 a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr.761/(...), s-a isterul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.202.0\cache\Legislatie\temp\00122843.htm" |2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. Documents%20and%20Settings\user\Sintact%202.0\cache\Legi slatie\temp\00135843.HTM" l "#" |Potrivit art.147 alin.1 și 4 din a 45 dezile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. D. C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Prin precizarea de acțiune, succesoarele reclamantei au arătat că înțeleg să invoce dispozițiile art.998 C.civ. privind răspunderea civilă delictuală. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958 „termenul prescripției este de 3 ani";, iar conform dispozițiilor art.8 alin.1 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea";. În speță, instanța a considerat că dreptul la acțiune al antecesorului reclamantelor pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnărilor și măsurilor administrative cu caracter politic s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care urmează să fie analizate) la data eliberării acestuia, deoarece în acel moment acesta cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a antecesorului reclamantelor și apoi a moștenitorilor acestuia ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța a considerat că dreptul efectiv la acțiune s- a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție (de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală). Totodată, instanța a mai reținut că la data de (...) a intrat în vigoare Decretul-lege nr.118/1990 prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât moștenitorii defunctului ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnarea politică suferită, dacă apreciau că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit. Instanța nu a putut lua în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a L. nr.2., întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus. În consecință, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care a admis excepția și a respins capătul de cerere privind daunele morale, dreptul la acțiune fiind prescris. În ceea ce privește constatarea caracterului politic al condamnărilor și măsurilor administrative suferite de antecesorul reclamantelor, instanța areținut că prin decizia nr.2., pronunțată în dosarul nr.9/1946 al C. M. de C. și Justiție defunctul S. V. a fost condamnat la 2 ani închisoare corecțională pentru omisiunea denunțării complotului, faptă prevăzută de art. 228, 227 și 229 C. comb. cu Decretul-Lege nr.956/1938. Prin decizia nr.12/1947 a C. M. de C. și Justiție s-a dispus achitarea defunctului. Din adresa nr.211/(...) rezultă că defunctul a fost arestat la data de (...) și pus în libertate la data de (...). Conform fișei personale a defunctului întocmită de M. A. I., UM 0123 rezultă că prin decizia MAI nr.50/(...) acesta a fost încadrat într-o colonie de muncă pe o perioada de 12 luni, iar ulterior asupra sa s-a luat aceeași măsură administrative, tot pe o perioadă de 12 luni. Internarea într-o colonie de muncă pe o perioadă de 24 de luni rezultă și din hotărârea de trecere în evidență din (...) a M.ui A. I.. Prin sentința penală nr.1539/1960 a T.ui P. al R. N., pronunțată în dosarul nr.3066/1960 defunctul a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională, pentru deținere de armă militară, în baza art.17 lit. b din Decretul nr.61/1959 privind regimul armelor și munițiilor. S-a reținut că defunctul și-a procurat în perioada 1944-1945 un pistol de tip militar, pe care l-a păstrat până în anul 1960. Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1, 3 și 4 din L. nr.2., „constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. Caracterul politic al condamnarilor prevazute la alin. (3) se constata de instanta judecatoreasca, in conditiile prevazute la art. 4";. Conform art.4 alin.2 din aceeași lege, "persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";. Raportat la stare de fapt descrisă mai sus și ținând cont de aceste dispoziții legale, instanța a considerat întemeiată doar cererea reclamantelor privind constatarea caracterului politic al măsurii arestării preventive suferite de antecesorul lor în perioada (...)-(...), precum și al măsurii internării forțate într-o colonie de muncă a acestuia, în perioada (...)-(...). Astfel, măsura arestării preventivă a fost luată în cursul procesului în care defunctul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omisiune a denunțării complotului, prevăzută de art. 228, 227 și 229 C., faptă care intră în categoria celor prevăzute de art.1 alin.2 din L. nr.2.. De asemenea, din actele comunicate de C. rezultă că măsura internării forțate într-o colonie de muncă a fost luată deoarece defunctul a fost considerat chiabur și ar fi avut manifestări dușmănoase față de regimul comunist. Pe de altă parte, instanța a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnărilor suferite prin decizia nr. 2. a C. M. de C. și Justiție, precum și prin sentința penală nr.1539/1960 a T.ui P. al R. N.. În ceea ce privește prima condamnare, instanța a constatat că aceasta nu a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, așa cum prevede art.1 alin.1 din L. nr.2., în condițiile în care prin decizia nr.12/1947 a C. M. de C. și Justiție s-a dispus achitarea defunctului. Referitor la a doua condamnare, instanța a considerat că aceasta nu poate fi considerată ca fiind una cu caracter politic, întrucât fapta de deținere fără drept a unei arme este incriminată și în prezent ca infracțiune, iar din actele comunicate de C. nu rezultă că această condamnare a fost rezultatul unei înscenări a organelor securității. În baza dispozițiilor art.274 C. proc.civ. instanța a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 150,02 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea transportului avocatului reclamantelor de la O. la C. la data de (...). Instanța a constatat că la dosar s-au depus alte 3 bonuri privind cumpărarea benzinei, însă acestea nu au putut fi luate în considerare, fiind emise la date la care nu au fost fixate termene de judecată în prezentul dosar. Totodată, instanța a reținut că, deși cererea reclamantelor pentru acordarea daunelor morale a fost respinsă ca prescrisă, la data formulării cererii erau în vigoare dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2., în temeiul cărora acestea erau îndreptățite să solicite obligarea statului la plata acestor daune, însă în timpul procesului aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate. În consecință, instanța a considerat că în cauză culpa procesuală aparține pârâtului S. R., care după ce a acordat dreptul reclamanților de a solicita acordarea daunelor morale, în cursul procesului și ulterior efectuării cheltuielilor privind procesul, a lipsit de efecte juridice dispozițiile legale prin care a instituit acest drept. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal atâtreclamantele cât și pârâtul. Prin recursul promovat de către reclamante s-a solicitat anularea înparte a hotărârii sub aspectul soluționării greșite pe excepția prescripției dreptului la acțiune a capătului de cerere de obligarea pârâtului la plata daunelor morale și judecarea acestui capăt de cerere de instanța de control cu evocarea fondului; schimbarea în parte a sentinței civile în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost precizată în sensul constatării caracterului politic al condamnării numitului S. V. la pedepsa de 2 ani închisoare corecțională prin deciziunea nr.2/(...)pronunțată de C. M. de C. și Justiție în dosarul nr.9 /1946 și a executării pedepsei în perioada (...) - (...); constatării caracterului politic al internării forțată într-o unitate de muncă a numitului S. V. în perioada (...) -(...); constatării caracterului politic al condamnării numitului S. V. prin sentința penală nr.1539/ 1960 pronunțată de T. P. al R. N., R. C. în dosarul nr. 3066/1960 la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională și a executării acesteia începând cu data de (...); constatării caracterului politic internării în colonie de muncă și stabilirea de loc de muncă obligatoriu la C. D.-M. N. - L. P. A. pe o perioadă de 2 ani de zile a numitului S. V. înlăturării de drept a efectelor hotărârilor judecătorești de condamnare amintite; obligării pârâtului la plata sumei de 1.000.000 de euro, calculat la cursul de schimb 1 euro/leu al BNR de la data plății efective, cu titlu de daune morale. În motivarea recursului, reclamantele au invocat următoarele: Analizând cu prioritate excepția prescripției, principiul pe care legiuitorul îl expune în L. nr.221 /2009 este cel al reparațiunii prejudiciului cauzat prin acte cu caracter abuziv pe criterii politice din partea S.ui român în perioada (...) - (...). Potrivit art. l condamnările cu caracter politic sunt enumerate în mod expres, iar în art.3 din L. nr.2. explicitează măsura administrativă cu caracter politic ca orice măsură având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, iar art.4 alin.2 din lege indică și alte măsuri administrative decât cele enumerare în art. 3. În ceea ce privește efectele deciziei C. C. de declarare a neconstituționalității art.5 alin l din L. nr.2., acestea nu au efect retroactiv , impunându-se respectarea principiului egalității de tratament juridic pentru situații care față de scopul urmărit nu sunt diferite. Astfel, se aplică legea în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată pe tot parcursul procesului - principiul neretroactivității. Chiar dacă s-ar aprecia că temeiul de drept al despăgubirii art.5 din L. nr.2. nu s-ar aplica în speță, au aplicabilitate prevederile art.998 și 999 C,.civ. - precizat la termenul din (...). Legiuitorul, prin adoptarea L. nr.2. a repus, de drept, în termenul de prescripție orice persoană care se încadrează în prevederile L. nr.221 /2009, astfel că un nou termen curge de la această dată - situație în care prescripția nu este incidentă în prezenta cauză. Chiar I. Curte de C. și Justiție prin deciza nr.1500 / 2010, într-o speță în care s-au cerut daune morale anterior apariției L. nr.2., dar în timpul procesului intră în vigoare această lege, cauza se trimite spre rejudecare pentru a se verifica problema fondului cauzei, înlăturându-se de plano prescripția prin apariția noii legi nr.221 /2009, cauza urmând a fi analizată prim prisma acestui act normativ: reglementare care este expresia voinței S.ui român de a repara o anumită categorie de erori săvârșite în perioada regimului comunist, adică a faptului că, de la data apariției legii, curge un nou termen de prescripție. Este evident faptul că, dacă urmare a constatării caracterului politic al măsurii abuzive luate, nu s-ar acorda și despăgubirile cuvenite, s-ar goli deconținut principiul pentru care a apărut L. nr.2., s-ar încălca principiul egalității în drepturi și s-ar crea situații juridice discriminatorii fată de persoane care au obținut anterior hotărâri definitive - aspect care contravine art. 14 din C.. Chiar prin decizia nr.1354 / 2010 a C. C. s-a reținut principiul egalității și interzicerii discriminării reluat de C. în P. nr.12 în art.l - principiu reluat și în jurisprudența C. (cauza Thorne/ The United Kungdom în 2009). Prin neacordarea despăgubirilor solicitate s-ar crea o situație discriminatorie între persoane care, deși se găsesc în situații identice, ar beneficia de un tratament juridic diferit. În acest context, reclamantele au invocat practica judiciară națională, în baza căreia, prin hotărâri irevocabile, s-au acordat daune morale pentru condamnări cu caracter politic. Ca urmare se impune respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune și obligarea S.ui român la plata daunelor morale solicitare de 1.000.000 Euro la cursul BNR euro/leu de la data plății efective pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamantelor, prin măsurile abuzive cu caracter politic luate împotriva acestuia. La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie luat în considerare profilul moral al antecesorului , profesia acestuia, familia și starea de sănătate a sa. Astfel cum rezultă și din Referatul Securității din (...), S. V. a fost primar al comunei I. M. pe o perioadă de 10 ani de zile în perioada G. condus de I. M. Tot S. V. a fost organizatorulul Frontului Plugarilor din comuna I. M. care număra la acea dată peste 300 membri. Dovadă a respectului de care se bucura au și fost nenumăratele memorii pe care locuitorii comunei le-au trimis Ministrului de resort cu ocazia arestării sale din (...)(memoriul din (...), cel din (...)) unde se face vorbire despre faptul că era un om corect, muncitor, gospodar, comuna îi acordă sprijin în toate acțiunile lui. Fiind grav bolnav de tuberculoză, boala s-a agravat în anul 1947 când a fost pentru prima dată arestat la (...). În această stare de sănătate a fost supus unei serii de atrocități. Familia sa, soția C. și copiii, au fost nevoiți să trăiască fără a avea sprijinul acestuia, suprafețele de teren de 36 ha și animalele din gospodărie cai, boi, vaci trebuiau îngrijite, sarcină ce cădea pe umerii soției, care trebuia să întrețină și copiii la școlile secundare. La datele la care antecesorul reclamantelor a fost fie încarcerat, fie internat, fie obligat la muncă forțată a avut o situație materială deosebit de bună, fiind cunoscut în zona Bistrița-N., fiind primar de mai bine de 10 ani în comuna I. M. A fost obligat să lase în urmă tot ce a avut, imobile, bunuri mobile. Prin suferințele la care a fost supus antecesorul reclamantelor în perioada executării pedepsei în închisorile comuniste, a internării și a muncii forțate, acestuia i s-a cauzat un prejudiciu concretizat în consecințele dăunătoare ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului la libertate cu urmări inclusiv de ordin fizic datorate condițiilor în care a fostnevoit să trăiască, fiind afectate și relațiile socio-umane, vătămări care se pot cuantifica sub forma daunelor morale. Daunele morale constau în atingerile aduse valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea, integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Lipsirea de libertate a avut consecințe pe planul vieții private și profesionale, inclusiv după momentul întoarcerii sale la domiciliu din fiecare executare a pedepsei sau a măsurilor administrative la care a fost supus. Din motivarea instanței nu reiese că cea de-a doua condamnare ( dispusă prin sentința penală nr.1539/ 1960) este rezultatul unei înscenări a organelor securității. Dacă instanța de judecată ar fi fost consecventă în administrarea probei testimoniale admise, atunci s-ar fi convins și de caracterul politic al acestei măsuri. Instanța de fond a reținut o singură măsură administrativă a internării forțate în colonie de muncă pe 2 ani - (...) - (...)- deși au fost două măsuri diferite cu caracter administrativ: . - internarea într-o unitate de muncă pe o perioadă de 1 an care rezultă din Fișa lui personală unde se menționează faptul că a fost "internat" la data de (...) și pedeapsa expiră la (...); - internarea forțată în colonie de muncă la C. D. - M. - N. în lagărul P. A. pe o perioadă 2 ani. Astfel, este necesară reținerea ambelor măsuri cu caracter administrativ împotriva antecesorului reclamantelor. Prin recursul promovat de către pârât s-a solicitat modificarea sentințeiîn sensul respingerii acțiunii în totalitate și exonerării pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în privința condamnării dispuse în baza art. 228, 227 și 229 Cod penal nu se justifică a se constata caracterul politic, întrucât aceste dispoziții sunt prevăzute în art. 1 alin. 2 din L. nr. 2. , recunoscându-se de drept caracterul politic al sancțiunii aplicate. Prin urmare, în privința acestei condamnări, cererea reclamantelor se impune a fi respinsă ca lipsită de interes. În privința constatării caracterului politic al măsurii administrative a internării într-o colonie de muncă, nu s-a făcut dovada incidenței prevederilor L. nr. 2.., întrucât scopul săvârșirii infracțiunii în urma căreia antecesorul reclamantelor a fost supus măsurii administrative nu a fost unul din cele enumerate în art. 2 alin. 1 lit. a-e din OUG 2.. Întrucât se impune respingerea în totalitate a acțiunii, acordarea cheltuielilor de judecată nu se justifică. Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoareleconsiderente: I. Recursul reclamantelor: Ansamblul motivelor expuse în susținerea căii de atac poate fi sintetizat în trei argumente, care vizează următoarele aspecte: - neretroactivitatea deciziei nr. 1358/2010 a C. C., care aplicată greșit în speță încalcă dreptul la un bun în sensul art. 1 din P. nr. 1 la C. E. a D. O., creează insecuritate juridică, precum și o situație dediscriminare în raport cu persoanele care au obținut hotărâri irevocabile anterior pronunțării acestei decizii, potrivit art. 14 din C. E. a D. O.. - admisibilitatea acțiunii întemeiată pe prev. art. 998 - 999 C.civil, derivată din împrejurarea că dreptul foștilor deținuți politici de a solicita repararea prejudiciului moral pe acest temei exista și anterior adoptării D. - lege nr. 118/1990 și L. nr. 2.. Aceste acte normative nu au instituit dreptul de a solicita repararea prejudiciului, ci doar au consfințit modificarea viziunii statului, ulterior căderii regimului totalitar instaurat la (...), cu privire la posibilitatea reparării pecuniare a daunelor morale. - greșita reținere a unei singure măsuri administrative a internării forțate în colonie de muncă pe 2 ani - (...) - (...)- deși au fost două măsuri diferite cu caracter administrativ: internarea într-o unitate de muncă pe o perioadă de 1 an care rezultă din fișa lui personală unde se menționează faptul că a fost "internat" la data de (...) și pedeapsa expiră la 10.06.195 și internarea forțată în colonie de muncă la C. D. - M. - N. în lagărul P. A. pe o perioadă 2 ani. În ce privește primul motiv de recurs, acesta nu este întemeiat, pronunțarea de către Curtea Constituțională a unei decizii prin care se constată neconstituționalitatea unui text legal producând consecințele expres prevăzute de art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 (decizia este definitivă și obligatorie), și de art. 31 alin. 3 din același act normativ (încetarea efectelor juridice a dispoziției constatate ca fiind neconstituțională după 45 de zile de la publicarea deciziei dacă P.ul sau Guvernul, după caz, nu intervine pentru a pune de acord prevederile constatate ca fiind neconstituționale cu dispozițiile C.). Reiese că aplicarea deciziilor C. C. urmează regimul special reglementat prin art. 31 din L. nr. 47/1992, neputând fi asimilată cu aplicarea legii care, într-adevăr, este guvernată de principiul neretroactivității, cu excepțiile expres prevăzute. Printr-o decizie anterioară - nr. 169/(...) - Curtea Constituțională, referitor la efectele deciziei prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale, a reținut următoarele: „D. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci produc efecte absolute, erga omnes. Dispozițiile art. 23 alin. (3) si (6) din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., republicată, își au reazemul constituțional in mai multe dispoziții constituționale, după cum urmează: a) Conform art. 145 alin. (2) fraza întâi, teza întâi, "D. C. C. sunt obligatorii [...]". Întrucât aceste prevederi nu disting, rezultă că ele se aplică și deciziilor pronunțate în temeiul art. 144 lit. c) din C.. b) Potrivit alin. (1), "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări", iar conform art. 51, "Respectarea C., a supremației sale și a legilor este obligatorie". În lumina acestor două texte constituționale trebuie observat că, în măsura în care deciziile C. C. nu ar produce efecte erga omnes, s-ar putea ajunge la situația ca una și aceeașidispoziție legală a cărei neconstituționalitate, prin ipoteză, a fost declarată printr-o decizie anterioară a C. C. - să nu se aplice în procesul în cadrul căruia excepția a fost ridicată, dar, pe de altă parte, sa se aplice nestingherit în orice alt proces sau în orice altă împrejurare în care nu se pune problema unui proces în fața unei instanțe judecătorești. Este însă evident că asemenea consecințe ar fi contrare: - egalității cetățenilor "în fața legii și a autorităților publice" [art. 16 alin. (1) din C.], fiindcă ar însemna: sub cel dintâi aspect, că o lege declarată neconstituțională prin decizia C. C. să nu se aplice față de unele subiecte de drept (cele implicate în procesul care a prilejuit pronunțarea acelei decizii a C. C.), dar să se aplice față de alte subiecte de drept; iar sub cel de-al doilea aspect, ca autoritățile publice să aplice legea diferit față de unele sau altele dintre subiectele de drept, după cum acestea au fost ori nu au fost părți în procesul în cadrul căruia a fost ridicata excepția de neconstituționalitate; - asigurării "respectării C." si a "supremației" acesteia (art. 51 din legea fundamentala). De altminteri, Curtea Constituțională a reținut că, indiferent de orice argumente care, într-un fel sau altul, ar tinde la concluzia că deciziile C. C., pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate, nu ar produce efecte erga omnes fac abstracție de imposibilitatea ca o prevedere legală a cărei neconstituționalitate a fost stabilita - in mod definitiv, pe căile si de către autoritatea prevăzută de C. - să se mai aplice încă. Ca o consecință a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor C. C., pronunțate în baza art. 144 lit. c) din C., prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe, prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept (cu atât mai puțin de autoritățile și instituțiile publice), încetându-si de drept efectele pentru viitor, si anume de la data publicării deciziei C. C. in Monitorul Oficial al R.iei, potrivit tezei a doua din fraza întâi a alin. (1) din C.. În urma pronunțării unei decizii prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe P.ul sau, după caz, Guvernul are obligația de a interveni în sensul modificării sau abrogării actului normativ declarat ca fiind neconstitutional. Dar aceasta nu însemnă că, în situația în care o asemenea intervenție nu s- ar produce ori ar întârzia, decizia C. C. și-ar înceta efectele. Dimpotrivă, aceste efecte se produc in continuare, fiind opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației C., potrivit din aceasta. Caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor C. C., prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe, implică existența răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii. Sub acest aspect există echivalență cu situația în care nu este respectată o lege adoptată de P. ori o ordonanța emisă de G. Sau, în termeni mai generali, este vorba despre problema identificării răspunderii juridice atunci când una dintre autoritățile statului refuză să pună în aplicare măsurile stabilite, în limitele competențelor atribuite prin C., de către o altă autoritate a statului. Într-o asemenea situație identificarea răspunderii juridice decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor alin. (3) din C., potrivit cărora "R.ia este stat de drept [...]". Altfel s-ar ajunge la înlăturarea de către una dintre puterile statului a acestui principiu constituțional fundamental, ceea ce esteinadmisibil. De asemenea, in lumina dispozițiilor art. 11 si 20 din C., răspunderea juridică pentru nerespectarea unei decizii a C. C. poate consta, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în pronunțarea unei hotărâri a C. Europene a D. O. împotriva S.ui R.."; Decizia prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei dispoziții nu poate fi asimilată legii și nici aplicarea acestora nu este similară: decizia C. C. este definitivă și obligatorie, aplicându-se de la data publicării tuturor litigiilor care au ca temei de drept dispoziția legală cu privire la care s-a constatat neconstituționalitatea, iar legea este obligatorie de la data intrării în vigoare, aplicându-se însă numai de la acest moment, neputând retroactiva. În concluzie, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea în cauză a deciziei nr. 1358/2010 a C. C., respingând acțiunea având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în urma declarării acestuia ca neconstituțional. În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, nici acesta nu este întemeiat. Se critică în cadrul motivelor de recurs raționamentul C. C. în adoptarea deciziei nr. 1358/2010. Această critică însă nu poate fi analizată cu ocazia soluționării recursului, instanțele de judecată nefiind abilitate să analizeze erorile de raționament din cadrul deciziilor C. C., potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, acestea fiind obligatorii erga omnes, și pentru instanțele de judecată ținute să se conformeze celor dispuse prin aceste decizii. Se arată în cadrul motivelor de recurs că persoanele care au suferit prejudicii morale în perioada regimului totalitar, instaurat la (...), nu sunt ținute de adoptarea legilor speciale reparatorii, acestea putând să solicite repararea prejudiciului pe calea acțiunii în despăgubiri, întemeiată pe prevederile de drept comun, lucru care, de altfel, s-a și petrecut în numeroase cazuri. Acest motiv este absolut real. Independent de existența D. - lege nr. 118/1990, L. nr. 2. sau a oricărui act normativ cu caracter reparator al prejudiciilor morale suferite de cetățenii români în perioada (...) - (...), orice persoană care se considera îndreptățită și se aprecia victimă a unor abuzuri comise în perioada arătată, putea să promoveze acțiune în despăgubiri. Întrucât însă orice acțiune în dezdăunări este supusă termenului de prescripție general, de 3 ani, instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, se pune problema stabilirii unui moment de la care termenul de prescripție începe să curgă. În speță, ar fi profund inechitabil să se afirme că termenul de prescripție ar fi început să curgă din anul 1956, anul condamnării reclamantului sau de la data de (...) când acesta a fost eliberat sau de la orice dată anterioară momentului (...), chiar dacă prevederile art. 998-999 C. civil și dispoziții legale similare actualului art. 504 C.pr.pen., existau și în reglementarea epocii totalitare. Această inechitate derivă din temerea pe care toți cetățenii români au resimțit-o de-a lungul tuturor deceniilor de perioadă totalitară pentru viața, libertatea și securitatea persoanei lor și a familiilor. Odată însă încheiată această perioadă istorică, această temere nu a mai existat, nemaiputând fi invocată ca impediment în promovarea de către orice persoană care s-a considerat victimă a regimului politic totalitar - inclusiv prin condamnare cu caracter politic - a unei acțiuni întemeiată pe prevederile dreptului comun, de obligare a statului la despăgubiri pentru daunele morale suferite. Eliminarea oricărei temeri în a solicita despăgubiri este întărită prin faptul că pe lângă înlăturarea regimului totalitar, la scurt timp după acest eveniment, în anul 1990 s-a adoptat Decretul nr. 118/1990, prin care s-au acordat despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la (...), precum și celor deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri. C. constată că în mod corect prima instanță a stabilit că termenul de la care a început să curgă prescripția dreptului de a cere despăgubiri morale pentru prejudiciile cauzate de condamnări, măsuri administrative, dislocări, stabilire de domiciliu obligatoriu, internări, pe dreptul comun este momentul intrării în vigoare a D. nr. 118/1990. Așa cum corect s-a arătat în motivele de recurs, despăgubiri pentru daunele morale suferite în urma condamnărilor politice, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, puteau fi solicitate oricând, însă cu respectarea termenului prev. de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Întrucât potrivit celor arătate, în perioada anterioară prăbușirii regimului totalitar o astfel de acțiune în mod obiectiv nu putea fi promovată, date fiind riscurile majore la care s-ar fi expus potențialul reclamant, echitabil este ca momentul de la care începe să curgă termenul prescripției extinctive să fie stabilit la o dată la care o persoană avea posibilitatea reală, concretă, efectivă de a promova o atare acțiune, fără a-și expune unui pericol iminent viața și sănătatea proprie sau a familiei. Acest moment, așa cum corect a procedat prima instanță, este cel al intrării în vigoare a D. - lege nr. 118/1990 - aprilie 1990 - termenul de prescripție împlinindu-se în aprilie 1993. P. toate aceste considerente, curtea constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civil, ca fiind prescrisă, iar pe dispozițiile art. 52 din C. pe considerentul că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 96 din L. nr. 303/2004. În fine, practica judiciară a altor instanțe invocată în cadrul motivelor de recurs nu poate constitui temei al admiterii căii de atac promovată de reclamant, întrucât în actuala reglementare practica judiciară nu constituie izvor de drept. În ce privește critica vizând omisiunea reținerii caracterului politic al uneia dintre măsurile cu caracter administrativ, aceasta nu este fondată. Prima instanță a reținut că față de antecesorul reclamantelor s-a dispus măsura administrativă a internării forțate într-o colonie de muncă în perioada (...)-(...), perioada menționată fiind de 2 ani, în colonia de muncă de la C., în lagărul P. A., absorbind în intervalul de timp arătat și internarea la care se face referire în fișa personală a condamnatului, în perioada (...)-(...). Din nicio probă de la dosar nu a rezultatt că antecesorul reclamantelor, ulterior datei de (...) ar mai fi fost supus vreunei măsuri administrartive. P. toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul reclamantelor va fi respins ca nefondat. II. Recursul pârâtului. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din L. nr. 2. , condamnarea la care a fost supus antecesorul reclamantelor se încadrează în categoria celor având caracter politic. De asemenea, măsura administrativă a internării forțate a acestuia într-o colonie de muncă s-a dispus în urma includerii sale în categoria chiaburilor, cu manifestări contrare orânduirii sociale instaurate la (...). Prin urmare, în mod corect prima instanță a admis acțiunea în limitele arătate, constatând caracterul politic, atât al măsurii arestării preventive al antecesorului reclamantelor în perioada (...)- (...), cât și al internării forțate într-o colonie de muncă în perioada (...)-(...), recursul pârâtului pe aspectele de fond urmând a fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civ. Întrucât în mod corect acțiunea a fost admisă în parte, hotărârea primei instanțe fiind menținută, și dispoziția de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în fond este temeinică și legală, recursul pârâtului vizând acest aspect fiind, la rândul său, nefondat. P. toate aceste considerente, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele O. F., T. R. și G. F. și de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 268 din 17 martie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 22 iunie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. C. V. T. D. T. A. N. M. T. Red. M.V. dact. G.C. 2 ex/ (...) Jud. primă instanță: D.I. T.
| ← Decizia civilă nr. 3189/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 833/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
