Decizia civilă nr. 4843/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 4843/R/2011
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
M.-C. V.
G.:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta K. I., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
- D. M., împotriva sentinței civile nr. 1304 din 30 iunie 2011, pronunțată de
T. , în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul de recurs, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
C. din oficiu, pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. D. nr. 1. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, potrivit căreia nu mai pot fi acordate despăgubiri bănești în temeiul prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a, teza I din L. nr. 2. după publicarea deciziilor Curții Constituționale în M. O.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de pârât, întrucât în mod corect a constatat instanța de fond că măsura administrativă a condamnării soțului reclamantei-recurente pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire împotriva ordinii sociale prevăzută de art. 209 Cod penal are caracter politic așa cum rezultă din prevederile art. 1din L. nr. 2..
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, apreciază că se impune respingerea acestuia, având în vedere decizia pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1304 din 30 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul
Maramureș, în dosar nr. (...) a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta K. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat caracterul politic al condamnării defunctului K. D. pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire împotriva ordinii sociale, prin sentința penală nr. 89/(...) a T.ui Militar
Teritorial Oradea, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 998-
999 Cod civil, având ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamantă de daune morale, au fost respinse capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la daune morale, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri materiale și a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut condamnarea aplicată soțului reclamantei pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire, prevăzută de art. 209 Cod penal ca fiind condamnare cu caracter politic și în temeiul art. 1 din L. nr. 2., tribunalul a constatat caracterul politic al acestei condamnări.
În ceea ce privește capetele de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale pentru prejudiciul moral suferit de soțul reclamantei, instanța având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din C. și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.
În ceea ce privește precizarea de acțiune din (...), instanța a reținut că temeiul de drept invocat a fost răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 C. civ.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, reclamanta ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998
- 999 C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamanții au cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamanta nu putea, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată soțului reclamantei.
T. a apreciat că după data de (...), reclamanta era liberă să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat soțului său, mai ales că, la data de (...), în M. O. al R.iei nr. 50/(...), a fost publicat Decretul-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a început să curgă la data intrării în vigoare a Decretului- lege nr. 118/1990, respectiv, (...), prezenta acțiune bazată pe art. 998-999 C. civ., înregistrată la (...), fiind deci prescrisă extinctiv.
În baza art. 246 Cod procedură civilă, instanța a lua act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind despăgubiri materiale.
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă având în vedere că reclamanta nu a dovedit existența și cuantumului acestora prin înscrisuri.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta K. I. și pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
I. Recurenta reclamanta K. I. a solicitat admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței și admiterii acțiunii, cu obligarea pârâtului să-i achite suma de 1.200.000 Euro daune morale.
În motivarea recursului se arată că în mod nelegal s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civil.
În opinia recurentei dispozițiile art. 998-999 C. civil nu pot constitui unicul temei al răspunderii civile delictuale a statului, reglementarea legală referitoare la erorile judiciare pentru care poate fi antrenată răspunderea statului sunt dispozițiile art. 504 C.pr.pen și art. 52 alin. 3 din Constituția R.iei.
Dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., care stipulau posibilitatea acordării daunelor morale pentru suferințele îndurate de către persoanele persecutate din motive politice, au fost declarate necosntituționale prin D. nr. 1..
Recurenta a arătat că această decizie nu poate fi aplicată cauzelor aflate pe rol la data pronunțării ei, ci doar a celor acțiuni înregistrate ulterior publicării deciziei de neconstituționalitate în M. O. A aprecia în alt mod ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la daune morale, pentru condamnări de natură politică sau supune unor măsuri administrative cu caracter politic, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși petenții au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2..
Prin D. nr. 1354/2010 prin care C. C. a declarat neconstituționalitatea art. I pct. 1 și art. II din OUG nr. 62/2010, s-a reținut că principiul egalității și interzicerii discriminării preluat în protocolul nr. 12 la C., stipulează că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nicio discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Prin urmare, recurenta a invocat discriminarea față de alte persoane care au promovat acțiunea în aceeași perioadă și a căror cauze au fost soluționate irevocabil anterior deciziei nr. 1..
În drept au fost invocate, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civ.
și art. 312 alin. 3 Cod proc.civ.
II. Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificareasentinței recurate, în sensul respingerii petitului privind constatareacaracterului politic al condamnării dispuse față de defunctul C. D.
Pârâtul a arătat că potrivit disp.art. 1 alin. 1 din L. nr. 2., condamnarea aplicată soțului reclamantei pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire prev. de art. 201 C. penal este considerată de drept condamnare cu caracter politic de L. nr. 2. și, prin urmare, nu mai trebuia constatată de către instanță.
În privința petitului privind daunele morale, pârâtul a apreciat că acestea nu mai pot fi acordate, ca urmare a adoptării deciziei Curții
Constituționale nr. 1..
Examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că sunt nefondate și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să le respingă pentru următoarele considerente:
În recurs reclamanta a arătat că răspunderea civilă delictuală nu poate constitui unicul temei pentru antrenarea răspunderii statului și au fost invocate și dispozițiile art. 504 C.Pr.Penală raportat la art. 52 al. 3 C., care statuează că statul poate să răspundă pentru erorile judiciare comise.
Acest temei de drept nu a fost invocat în fața instanței de fond, precizarea de acțiune de la fila 29 a vizat numai răspunderea civilă delictuală, prevăzută de art. 998-999 Cod C.
Prin urmare dispozițiile art. 504 C.Pr.Penală și art. 52 al. 3 C. au fost invocate numai în recurs, ceea ce este inadmisibil, potrivit art. 294 C. raportat la art. 316 C. deoarece în recurs nu se poate schimba cauza acțiunii.
Reclamanta a invocat discriminarea la care este supusă însă prin D. civilă nr. 1., pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii a statuat că dreptul la nediscriminare, așa cum rezultă el din conținutul art. 14 din C. europeană a drepturilor omului, nu are o existență de sine stătătoare, independentă, ci trebuie invocat în legătură cu drepturile și libertățile reglementate de C., considerându-se că acest text face parte integrantă din fiecare dintre articolele C.i.
Chiar dacă dreptul la nediscriminare poate intra în discuție fără o încălcare a celorlalte drepturi garantate de C. europeană a drepturilor omului, prezentând astfel o anumită autonomie, nu s-ar putea susține că are a se aplica dacă faptele litigiului nu intră "sub imperiul" măcar al uneia dintre "clauzele ei normative", adică ale textului care garantează celelalte drepturi și libertăți fundamentale.
Astfel cum s-a arătat anterior, prin pronunțarea deciziilor Curții
Constituționale, ca urmare a sesizării acesteia cu excepția de neconstituționalitate, nu s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil și nici dreptului la un bun decât în măsura în care partea beneficia deja de o hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, care îi confirma dreptul la despăgubiri morale.
În același timp trebuie observat că principiul nediscriminării cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.
Situația de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi unele persoane (cele ale căror cereri nu fuseseră soluționate de o manieră definitivă la momentul pronunțării deciziilor Curții Constituționale) are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit (acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate, care a condus instanțele la acordarea de despăgubiri de sute de mii de euro, într-o aplicare excesivă și nerezonabilă a textului de lege lipsit de criterii de cuantificare - conform considerentelor deciziei Curții Constituționale).
Izvorul "discriminării" constă în pronunțarea deciziei Curții
Constituționale și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite.
De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși generatoare de situații discriminatorii.
În același timp nu poate fi vorba de o încălcare a principiului nediscriminării nici din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la C. europeană a drepturilor omului, care garantează, într-o sferă mai largă de protecție decât cea reglementată de art. 14, "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, fără nicio discriminare, bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație".
Este vorba așadar de garantarea dreptului la nediscriminare în privința tuturor drepturilor și libertăților recunoscute persoanelor în legislația internă a statului.
În situația analizată însă drepturile pretinse nu mai au o astfel de recunoaștere în legislația internă a statului, iar lipsirea lor de temei legal s-a datorat, așa cum s-a arătat anterior, nu intervenției intempestive a legiuitorului, ci controlului de constituționalitate.
Dezlegarea problemelor de drept date prin decizie pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanță de la publicarea în M. O. potrivit dispozițiilor art. 330 ind. 7 al. 4 C. Așadar criticile formulate de reclamanta K. I. sunt nefondate.
II. Infracțiunea pentru care a fost condamnat soțul reclamantei este uneltire împotriva ordinii sociale, prevăzută de art. 209 Cod P.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., constituie condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate și pentru faptele prevăzute de art. 209 C. din 1936.
În definirea infracțiunilor săvârșite din motive politice legiuitorul a prevăzut în art. 2 din OUG nr. 214/1999 că sunt infracțiuni săvârșite din motive politice cele care au avut drept scop exprimarea protestului împotriva dictaturii cultului personalității, terorii comuniste; militarea pentru democrație și pluralism politic, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până în (...), etc.
L. nr. 2. stipula posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat unei persoane care a suferit o condamnare politică, iar pentru unele infracțiuni ope legis a stabilit legiuitorul că sunt condamnări cu caracter politic și implicit caracterul politic al condamnării nu trebuia constatat, deoarece persoanele îndreptățite aveau posibilitatea să-și realizeze drepturile beneficiind de despăgubiri. D. declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit.a din L. nr. 2., persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic nu mai beneficiază de o acțiune în realizare, însă prejudiciul moral suferit poate fi reparat parțial și prin faptul că printr-o hotărâre se constată caracterul politic al condamnării suferite în temeiul art. 111 C. .
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C., curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta K. I., și pârâtul S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1304 din 30 iunie
2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta K. I., și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1304 din 30 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-T. N. T. D. M.-C. V.
G.
M.-L. T.
Red. A.T.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: D. Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 497/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 50/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
