Decizia civilă nr. 53/2010, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 53/A/2010
Ședința publică 21 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
D.-I. C.
JUDECĂTOR:
M.-C. V.
GREFIER:
A. B.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ reprezentat prin
PROCUROR : AURELIA S.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul F. P., împotriva sentinței civile nr. 234 din 16 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr.
2..
La apelul nominal se prezintă reclamantul-apelant F. P. asistat de avocat F. D., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de d-na procuror S. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului formulat de reclamant.
Atât reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. cât și reprezentanta reclamantului apelant F. P. arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra apelului.
Reprezentanta reclamantului apelant F. P. solicită admiterea apelului
și în consecință a se dispune desființarea hotărârii atacate, ca netemeinică și nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță a tratat cererea de chemare în judecată în mod superficial și netemeinic, interpretând în mod greșit atât prevederile legale ale L. 2., cât și actele depuse în probațiune și susținerile reprezentantului legal, instanța nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, procedând doar la analizarea caracterului politic al infracțiunilor pentru care reclamantul a fost condamnat.
Reprezentanta P.ui solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, întrucât Tribunalul Cluj în mod corect a analizat dacă infracțiunile pentru care reclamantul a fost condamnat au caracter politic.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 234 din 16 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul F. P., împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri la L. 2..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 143 pronunțată la (...) de T. M. C., în dosar nr.
154/1968 în temeiul art. 516 alin.1 Codul justiției militare, reclamantul a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de nesupunere la încorporare.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a avut în vedere că inculpatul refuză să fie încorporat întrucât face parte din secta religioasă interzisă
„Martorii lui I..
Prin sentința penală nr. 186 pronunțată la (...) de T. M. C., în dosar nr.
169/1973 în temeiul art. 354 alin2 C. reclamantul a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a avut în vedere că inculpatul refuză să fie încorporat întrucât face parte din secta religioasă interzisă
„Martorii lui I..
Instanța are obligația de a constata incidența în cauză a prev. art. 1 al.
3 din L. nr. 2., respectiv constatarea caracterului politic al condamnării penale suferite de reclamant.
Potrivit art. 1 al. 3 din L. nr. 221 / 2009, (3)"; Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Fapta săvârșită de către reclamant și pentru care a fost condamnat, nu se încadrează în prevederile indicate mai sus pentru următoarele motive: Nu se poate aprecia, că este incident art. 2 al.1 lit. d și e,din O.U.G.
214 /1999 plecând de la următoarele considerente:
Este real că, Constituția României adoptată în anul 1965 garanta în cuprinsul art. 30 libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, dar tot atât de real este că art. 40 instituia obligația pentru toți cetățenii de a îndeplini serviciul militar. Infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat există și în prezent în Codul penal, nefiind abrogată expres. Și actuala Constituție prevede ca obligație a cetățenilor români, aceea de a apăra țara (art.55).
Forma prin care se realizează această obligație cuprinde și pe aceea de a desăvârși pregătirea militară și în caz de nevoie, anume conflict armat, de participare la forțele armate ale statului. Aceasta presupune inclusiv obligația de a primi armă și a o folosi. A interpreta în alt mod această obligație, s-ar ajunge la golirea de conținut a acesteia, respectiv la o negare a sa.
În orice stat această obligație există, din perspectiva atributelor esențiale ale statului. Nu se poate aprecia că refuzul de a primi arma datorat convingerilor religioase ar echivala cu o oponență fără echivoc împotrivaprincipiilor statului comunist totalitar, de vreme ce aceste infracțiuni încă mai sunt în vigoare în Codul penal, iar condamnări în baza acestor texte legale au fost pronunțate și după 22 dec. 1989, când nu se mai poate afirma caracterul totalitar al regimului politic din România.
Este real că statul ar fi putut să prevadă o alternativă la executarea acestei obligații în alt mod, însă aceasta este la latitudinea societății . Nu se poate reproșa statului modul de edictare și aplicare a legilor într-o anumită perioadă de timp, raportat la perspectivele actuale ale societății umane.
Aspectele legate de modalitatea de executare a pedepsei, invocate în cuprinsul motivelor, chiar reale de ar fi, nu schimbă caracterul condamnării, element esențial al prevederilor art. 1 al.3 din această lege.
Referitor la hotărârile judecătorești menționate de reclamant, respectiv sentința civilă nr.1150/CA/2006 al T. A., menținută prin D. nr. 1. a C. de A. A. I. în dosar nr. (...), prin care s-a recunoscut caracterul politic al condamnării reclamantului pentru a i se acorda drepturile cuvenite în baza D.ui Lege 1., instanța a reținut că argumentele de fapt și de drept reținute, pentru a califica această condamnare ca una de natură politică nu mai au nici o susținere, în contextul în care în prezent s-a pronunțat D. nr. 32 din (...) a Î.C.C.J. prin care în cadrul unui recurs în interesul legii s-a statuat că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării prev. de art. 334 și 354 C., săvârșite din motive de conștiință nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice, așa cum prevede art.1 alin. 1 din D. Lege 1..
Este real că acest recurs în interesul legii a fost pronunțat pentru aplicarea unitară a dispozițiilor art.1 alin.1 lit. a din D. lege 1., privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) și condamnate pentru infracțiuni politice, însă incidența acestui decret în aprecierea caracterului politic al condamnărilor care trebuie avute în vedere la L. 2. este clar statuată chiar de către această lege deoarece în art.5 al L. 2. se arată faptul că la stabilirea despăgubirilor se vor avea în vedere și măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul decretului lege 1..
În cadrul acestui recurs în interesul legii, a cărui dezlegare în drept este obligatorie pentru instanțele naționale potrivit art.329 C.pr civ., s-a stabilit cărestrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada post comunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a acelui profesionist. Prin urmare, condamnările penale pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării prev. de art.334 și 354 C. penal nu au caracter politic în sensul D.ui lege 1..";
Așa fiind, în raport de cele statuate mai sus, tribunalul a apreciat, contrar susținerilor reclamantului că obligația de a satisface stagiul militar nu poate fi indisolubil legată de un anume regim politic în vigoare într-o anumită epocă, deoarece această obligație are legătură cu organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar și în esență cu obligația constituțională de a apăra țara.
Împotriva acestei sentințe a promovat apel în termen legal reclamantul F. P., solicitând admiterea apelului și în principal, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, schimbarea sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii cum a fost formulată.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că în prezenta cauză, raportat la hotărârile judecătorești irevocabile - sentința civilă nr. 1. a T. A.
și decizia civilă nr. 1. a C. de A. A. - prin care s-a stabilit caracterul politic al condamnărilor suferite de către reclamant, acest aspect este stabilit irevocabil.
Recursul în interesul legii pronunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție și evocat în hotărârea primei instanțe, produce efecte numai pentru viitor, drepturile dobândite anterior de către reclamant neputând fi înlăturate în baza acestei decizii.
Prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, respingând probele solicitate pentru dovedirea prejudiciului moral suferit de reclamant, impunându-se administrarea acestor probe pentru dovedirea acțiunii.
Prin întâmpinarea formulată (f. 21-22), pârâtul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât, pe de o parte, condamnările suferite de către reclamant nu au caracter politic, iar pe de altă parte, prin decizia nr.
1358/(...) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2..
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoareleconsiderente:
Caracterul politic al condamnărilor suferite de către reclamant prin sentințele penale nr. 143/(...) a T. M. C. și nr. 186/(...) a T. M. C., a fost stabilit irevocabil prin sentința civilă nr. 1. a T. A., menținută prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. A. I.
Considerentele reținute de prima instanță întemeiate pe decizia nr. 3. a Î. C. de C. și Justiție sunt în mod fondat criticate de către reclamant, întrucât chiar dacă cele statuate printr-o decizie pronunțată în interesul legii sunt obligatorii potrivit art. 3307 Cod proc.civ., acest caracter obligatoriu pentru instanțe operează de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. Raportând data publicării deciziei în interesul legii pronunțată de către instanța supremă în anul 2009, la data rămânerii irevocabile și intrării în puterea lucrului judecat a hotărârilor judecătorești prin care s-a stabilit caracterul politic al condamnărilor suferite de către reclamant, reiese cu evidență că autoritatea de lucru judecat este anterioară datei publicării deciziei pronunțate în recursul în interesul legii. Prin urmare, caracterul politic al condamnărilor suferite de reclamant nu poate fi înlăturat în baza deciziei nr. 3. a Î. C. de C. și J. În cauză însă intervine un alt motiv pentru care acțiunea promovată de reclamant nu poate fi soluționată favorabil. Acțiunea privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnărilor suferite de reclamant s-a întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2.. Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr. 1358/(...) a C. Constituționale, reținându-se în considerentele deciziei următoarele: Cu privire la constituționalitatea procesului legislativ de adoptare a L. nr. 2., legea privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora face parte din categoria legilor organice și nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori conform art. 146 lit. a din Constituție. Cu ocazia examinării criticilor de neconstituționalitate a dispoziției legale menționate, Curtea Constituțională a reținut următoarele: Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist dinperioada (...) - (...), având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. Au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor preluate abuziv și în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea, reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de indemnizații și despăgubiri pentru daunele morale suferite, precum și de alte drepturi. Aceste reglementări adoptate au ținut seama de rezoluțiile A. P. a CE nr. 1. și 1.. În materia restituirilor au fost adoptate L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr. 10/2001, L. nr. 247/2005. Cetățenii aparținând minorităților naționale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietăților, potrivit OUG nr. 83/1999. În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice prin OUG nr. 2., s-a recunoscut calitatea de luptător în R. anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada (...) - (...). În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist s-a constatat că există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist: D.-lege nr. 1., OUG nr. 2., precum și prevederile L. nr. 2., actul normativ care conține reglementarea ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate. C. a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Evocând practica C.E.D.O. în materie și o hotărâre a C. Constituționale a Ungariei, curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, și cu toate acestea, legiuitorul român de după (...) a adoptat două acte normative având acest scop - D.-lege nr. 1. și L. nr. 2.. Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din D.- lege nr. 1. nu pot fi considerate ca atare. Recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist șimoștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății. Invocând în conținutul deciziei elemente de comparație cu legislația în materie adoptată de alte state din fostul bloc comunist (Bulgaria, Cehia, Lituania), precum și decizii din jurisprudența C. Europene a D. O., potrivit cărora în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale, curtea a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă. Existența celor două reglementări paralele încalcă principiul unicității reglementării în materii prevăzut de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ. S-a arătat totodată că în modul în care este redactat, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr. 1., Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a, Teza I din L. nr. 2., constatând că acestea sunt neconstituționale. Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui Român de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva României), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva României, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui Român în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional. Acest act normativ a generat un număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor, soluționate într-o anumită manieră, prin prisma prevederilor sale de la momentul soluționării fiecărei cauze. Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare. Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie. În lipsa existenței temeiului legal ce instituia dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri morale, rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civil. Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii C. Europene a D. O., în sensul celor de mai sus. În prezent, nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii. În ce privește prezenta cauză, mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a D. O.. Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1. Cu privire la această speranță legitimă, trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel. Pentru aceste motive, în baza art. 296 Cod proc.civ., apelul reclamantului va fi respins ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul F. P. împotriva sentinței civile nr. 234 din (...) a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER I. D. C. M. C. V. A. B. Red. MV dact. GC; 5 ex/(...) Jud.primă instanță: A.M.B.
| ← Decizia civilă nr. 2263/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 5243/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
